ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2207/2012

Înalta Curte deliberând

Asupra recursurilor penale de față constată și reține următoarele:

Prin sentința penală nr. 9 din 25 ianuarie 2011, Tribunalul Mureș:

- l-a condamnat pe inculpatul B.A. la pedeapsa de 6 (șase) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de bancrută frauduloasă faptă prevăzută și pedepsită de art. 143 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 85/2006.

- i-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercițiului drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b) C. pen.

- a dispus, conform prevederilor art. 81 C. pen., suspendarea condiționată a executării pedepsei închisorii, pe durata termenului de încercare de 2 ani și 6 luni calculat conform prevederilor art. 82 C. pen. și i-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 C. pen., privind condițiile și consecințele revocării suspendării executării pedepsei. În baza dispozițiilor art. 71 alin. (5) C. pen., a dispus suspendarea exercițiului drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b) C. pen., pe durata termenului de încercare al suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii.

- a admis în parte, conform prevederilor art. 14 C. proc. pen. și art. 346 alin. (1) C. proc. pen., acțiunea civilă exercitată de partea civilă Se. C. SA și l-a obligat pe inculpat să îi plătească acestei părți următoarele sume: asuma de 340.730,06 lei cu titlu de daune materiale reprezentând preț neachitat;

- suma de 103.182,08 lei cu titlu de beneficiu nerealizat (compusă din: 20.883,98 lei penalități de întârziere pentru debitul principal, calculate până la data de 18 iulie 2007, 10.472,20 lei penalități de întârziere pentru debitul achitat cu întârziere și 71.825,90 lei penalități de întârziere pentru perioada ulterioară datei de 18 iulie 2007).

- a dispus anularea contractelor de vânzare-cumpărare încheiate între inculpat în calitate de reprezentant al SC M. SRL Alba Iulia și SC T.A. SRL astfel:

- contractul de vânzare-cumpărare autentificat la data de 16 iulie 2007 din 17 iulie 2007 la B.N.P. D.D.A. cu privire la imobilul - spațiu comercial, în suprafață construită de 123 mp, o boxă la subsol în suprafață de 126 mp, având cota de 17,58/ 100 părți din bunuri indivize și cota de 105/580 mp teren -situat în Vințu de Jos, jud. Alba - constând în spațiu comercial înscris în C.F. Vințu de Jos;

- contractul de vânzare-cumpărare autentificat la data de 16 iulie 2007 din 17 iulie 2007 la B.N.P. D.D.A. cu privire la imobilul - apartament compus din 2 camere, bucătărie, baie, hol, cămară și debara, în suprafață construită de 53,10 mp, având bunuri indivize în cotă de 1,23/ 100 și teren de 17/ 1.286 mp - situat în Zlatna, jud. Alba - constând în apartament înscris în C.F. Zlatna.

- a dispus anularea contractelor de vânzare-cumpărare a bunurilor mobile: aparat hematologie, act încheiat la data de 27 iulie 2007; ecograf internist cu 3 sonde, act încheiat la data de 2 iulie 2007; precum și autoturism, act încheiat la data de 25 iulie 2007.

- a respins restul pretențiilor civile ale părții civile, cu referire la anularea actelor de vânzare subsecvente.

- a menținut dispozițiile din încheierea de ședință din data de 10 ianuarie 2011, referitoare la instituirea sechestrului asigurător. L-a obligat pe inculpat la plata sumei de 21.080 lei cheltuieli judiciare, reprezentând onorariu avocațial, către partea civilă SC C. SA Sighișoara.

- l-a obligat pe inculpat la plata sumei de 500 lei cheltuieli judiciare către stat.

Pentru pronunțarea acestei hotărâri, prima instanță a reținut, în esență, că, în fapt, între că SC M. SRL Alba Iulia al cărei administrator este inculpatul și partea civilă SC C. SA Sighișoara, în cursul anului 2004, s-a încheiat un contract de distribuție cu privind produse de menaj și decorative produse de partea civilă, contract inițial pe o durată de doi ani, dar care în cursul anului 2006 a fost prelungit. în baza acestui contract, în perioada 23 noiembrie 2005 - 3 iulie 2006 SC C. SA a furnizat către SC M. SRL mărfuri care erau achitate la termen (la 150 de zile) și pe care la rândul său, inculpatul le redistribuia către marile concernuri comerciale cash&carry: S., M., K. etc.

Deși inculpatul s-a prevalat de o clauză contractuală de exclusivitate în relația cu partea civilă, din studiul actului scris și parafat de cele două societăți comerciale, inclusiv a actului adițional a rezultat că o atare clauză nu există înserată în cuprinsul niciunui act, ci mai mult, la pct. III din contract se prevede că „Teritoriu, înseamnă următoarea arie geografică sau portofoliu de clienți: cash&carry. Vânzătorul poate numi în Teritoriu și alți distribuitori pentru produsele care fac obiectul acestui contract". în acest context, într-adevăr, în anul 2005, partea civilă a înființat un punct de lucru "H.A.H." care mai apoi s-a transformat în SC C.H.A.H. SRL prin intermediul căreia a început să distribuie aceleași produse pe care și SC M. SRL le vindea respectivilor comercianți, ceea ce, potrivit susținerilor inculpatului, a dus, practic, la scoaterea de pe piață a societății sale cu consecința imposibilității achitării prețului produselor achiziționate de la partea civilă, dar neplătite.

În atare condiții, cum prețul produselor achiziționate de SC M. SRL până la data de 3 iulie 2006, nu a fost achitat integral de către partea civilă, la sfârșitul anului 2006, întârzierile la plată ale societății inculpatului au depășit tot mai frecvent termenul convenit de părți, inculpatul a lăsat părții civile un număr de bilete la ordin scadente în intervalul septembrie-decembrie 2006 care urmau să fie introduse la bancă la sfârșitul fiecărei luni, dar cu confirmarea telefonică prealabilă a inculpatului și care nici nu au fost introduse la plată, deoarece însuși inculpatul a anunțat partea civilă că nu are disponibil în cont, rămânând astfel restanțe de achitat pentru produsele livrate până în luna septembrie 2006 inclusiv în sumă de aproximativ 460.000 lei, din care ulterior s-au recuperat 116.000 lei făcându-se retur unor produse livrate, rămânând însă o diferență de 340.730,06 lei neachitată.

După acea dată, partea civilă nu a mai livrat produse către societatea inculpatului, ci în luna ianuarie, pe calea somației de plată, partea civilă a încercat recuperarea debitului, la Judecătoria Sighișoara, cererea fiindu-i însă respinsă.

La data de 11 iunie 2007, partea civilă SC C. SA a convocat la o conciliere directă societatea inculpatului SC M. SRL, prin administratorul ei, conciliere care urma să aibă loc în data de 4 iulie 2007, dar inculpatul personal nu s-a prezentat la această conciliere directă și nici nu a delegat vreo altă persoană din cadrul firmei să facă acest lucru, fapt consemnat în procesul-verbal întocmit la data când urma să aibă loc concilierea, sens în care partea civilă a hotărât să cheme în judecată pe SC M. SRL în vederea recuperării debitului restant.

În această situație, la data de 19 iulie 2007, sub număr de Dosar nr. 1233/1371/2007, partea vătămată SC C. SA a chemat în judecată pe SC M. SRL, la Tribunalul Comercial Mureș, a solicitat obligarea acesteia la plata sumei de 340.730,06 lei cu titlul de preț neachitat și a penalităților aferente acestei sume, iar la data de 26 iulie 2007, pe cale incidentală prin încheierea a Tribunalului Comercial Mureș, instanța a admis cererea părții vătămate și a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra tuturor bunurilor mobile și imobile aparținând SC M. SRL, până la concurența sumei de 372.086,24 lei, suma care prin aceeași hotărâre judecătorească, s-a constatat a fi datorată pentru perioada 23 noiembrie 2005 - 3 iulie 2006 (ultima factură fiind cea din 3 iulie 2006 pentru produse ceramice în sumă de 12.155,71 lei), sumă totală la care s-au adăugat și penalitățile de întârziere calculate la zi.

La data de 10 august 2007, executorul judecătoresc C.S. s-a prezentat la sediul SC M. SRL pentru punerea în executare a încheierii instanței, respectiv pentru instituirea sechestrului asigurător, a constatat că inculpatul înstrăinase mai multe bunuri din patrimoniul societății al cărei administrator era, fapt petrecut în perioada de după convocarea la conciliere directă, deci după ce inculpatul a aflat că SC C. SA intenționa să deschidă o acțiune în instanță împotriva lui în vederea obținerii unui titlu executor pentru încasarea prețului neachitat. S-a mai precizat și faptul că executorului judecătoresc i-a fost pus la dispoziție registrul de inventar la data de 30 mai 2007 (întocmit în luna iunie), act în care apărea ca fiind în proprietatea societății debitoare bunurile care ulterior au fost înstrăinate în intervalul 4 iulie 2007 - 10 august 2007, cu motivarea că registrul de inventar la data de 30 iunie 2007 (cel care se întocmea în cursul lunii iulie) nu putea fi accesat din cauza unor dificultăți de utilizare a programului informatic în care se regăsea acesta.

Executorul judecătoresc a mai constatat că, în perioada 27 iunie 2007 - 25 iulie 2007, inculpatul a vândut respectivele bunuri către SC T.A. SRL Alba Iulia, societate al cărei administrator este chiar soția inculpatului, pe baza unor contracte de vânzare-cumpărarea încheiate astfel:

-contractul de vânzare-cumpărare autentificat la data de 16 iulie 2007 din 17 iulie 2007 la B.N.P. D.D.A. cu privire la imobilul - spațiu comercial, în suprafață construită de 123 mp, o boxă la subsol în suprafață de 126 mp, având cota de 17,58/100 părți din bunuri indivize și cota de 105/580 mp teren -situat în Vințu de Jos, jud. Alba - constând în spațiu comercial înscris în C.F. Vințu de Jos;

- contractul de vânzare-cumpărare autentificat la data de 16 iulie 2007 din 17 iulie 2007 la B.N.P. D.D.A. cu privire la imobilul - apartament compus din 2 camere, bucătărie, baie, hol, cămară și debara, în suprafață construită de 53,10 mp, având bunuri indivize în cotă de 1,23/100 și teren de 17/1286 mp

- situat în Zlatna, jud. Alba - constând în apartament înscris în C.F. Zlatna.

- contractul de vânzare-cumpărare a bunului mobil aparat hematologie, act încheiat la data de 27 iulie 2007;

- contractul de vânzare-cumpărare a bunului mobil ecograf internist cu 3 sonde, act încheiat la data de 2 iulie 2007;

- contractul de vânzare-cumpărare a bunului mobil autoturism, act încheiat la data de 25 iulie 2007.

Potrivit raportului de expertiză contabilă judiciară realizată în cauză în faza de urmărire penală, s-a constatat că prețurile cu care au fost vândute aceste bunuri sunt mult sub valoarea contabilă a acestora, fapt ce a fost reclamat de partea vătămată și confirmat prin expertiza contabilă judiciară efectuată în cauză. Aceeași expertiză contabilă a stabilit c)ă SC M. SRL se afla în incapacitate de plată în perioada când a efectuat vânzările de bunuri către SC T.A. SRL, deci în stare de insolventă.

Această expertiză a fost contestată sub toate aspectele sale de către inculpatul care, în susținerea poziției sale procesuale și a nevinovăției sale, a contestat atât concluzia referitoare la starea de insolventă a societății sale, la acea dată, cât și concluzia potrivit căreia ar fi vândut bunurile nu doar în frauda partea civile, ci la un preț mult mai mic față de acela al valorii contabile a acestora, sens în care inculpatul a depus la dosar ca probă, un raport de expertiză extrajudiciară realizată la data de expertul contabil R.M.A. și ale cărei concluzii au fost că la data de 31 decembrie 2006 SC M. SRL nu se afla efectiv în stare de insolventă, deoarece activele sale însumat mai mult decât debitele, nu intervenise nici o încetare de plăți permanentă și exteriorizată și nici un creditor nu ceruse, în condițiile legii, deschiderea procedurii insolvenței (acest fapt petrecându-se abia la sfârșitul anului 2008). De asemenea, expertul a apreciat că nici valoarea contabilă a bunurilor vândute către SC T.A. SRL nu fusese diminuată voit, că existaseră motive justificate de vânzare a bunurilor la acel moment - pentru plata datoriilor firmei, iar prețul a fost unul corespunzător prețului pieței de la acea dată, iar banii astfel obținuți au fost în mod justificat folosiți pentru achitarea, cu întâietate, a plăților către B.R.D. - Sucursala Alba, a plății unor rate restante către furnizorii de aparatură medicală și restituirea sumelor investite de cumpărătoare în respectivele spații (filele 237-262).

Relativ la acest din urmă aspect, pornind de la textul infracțiunii a cărei săvârșire i se impută inculpatului - art. 143 alin. (2) lit c) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, trebuia făcută corelarea corespunzătoare cu art. 3 pct. 1 din Legea nr. 85/2006.

Relevant sub aspectul existenței infracțiunii de bancrută frauduloasă în forma consacrată de art.  143 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 85/2206, este existența stării de insolvență a debitorului care este acea stare a patrimoniului debitorului, care se caracterizează prin insuficiența fondurilor bănești disponibile pentru plata datoriilor certe, lichide și exigibile; mai mult, legiuitorul vorbește chiar de o prezumție legală de insolvență, ceea ce nu implică vreo dovadă specială în acest sens, ci este suficient să intervină acea sitare a plăților. Evident, că în fiecare caz concret în parte, trebuie analizate condițiile concrete și motivele care au determinat această stare de insolvență, dar în speța de față, este evidentă împrejurarea că SC M. SRL al cărei administrator este inculpatul nu mai efectuase nici măcar parțial, plăți către partea civilă, deși conveniseră asupra introducerii acelor bilete la ordin, la sfârșitul lunilor septembrie-decembrie 2006, în scopul achitării prețului restant, bilete care însă nu puteau fî onorate de bancă din lipsa disponibilului bănesc al societății debitoare, fapt confirmat chiar și de inculpat.

Or, în speță, societatea inculpatului, la data înstrăinării bunurilor amintite, nu mai achitase facturile - cel puțin - către partea civilă, de mai mult de 1 an de zile, în condițiile în care ultima factură emisă a fost cea din 3 iulie 2006 pentru produse ceramice în sumă de 12.155,71 lei, scadentă după 150 de zile, conform înțelegerii părților.

În ceea ce privește înstrăinarea bunurilor imobile și mobile, începând cu data de 16 iulie 2007, aceste vânzări s-au făcut exclusiv către SC T.A. SRL firma administrată de soția inculpatului, iar prețul astfel obținut a fost folosit pentru îndestularea creditorului ipotecar B.D.R. Sucursala Alba Iulia (cu precizarea că în contractul încheiat de SC M. SRL cu banca, SC T.A. SRL avea calitatea de codebitor, deci ar fi putut și această societate să plătească datoria la bancă), pentru îndestularea inculpatului care, la rândul său, creditase societatea cu suma de 28.000 lei, dar în nici un caz pentru plata vreunei părți din datoria - recunoscută, de altfel, și în prezent - a vânzătorului-debitor SC M. SRL către partea civilă-creditor SC C. SA.

Așa cum s-a reținut și în expertiza judiciară efectuată în cauză și din actele contabile, a rezultat că bunurile s-au vândut sub valoarea de amortizare, bunuri care ar fi putut să constituie un mijloc de recuperare a prejudiciului, reieșind, totodată că vânzarea aceasta s-a făcut tocmai în detrimentul creditorilor, tocmai pentru a nu se achita sumele datorate. Nu se poate susține, în nici un caz, că inculpatul nu avea cunoștință de demersurile făcute de partea civilă, încă de la sfârșitul anului 2006, în vederea recuperării datoriei restante și, cu atât mai puțin, de împrejurarea că societatea sa avea datorii însemnate către partea civilă.

Instanța a mai reținut că și în ceea ce privește latura obiectivă și în ceea ce privește subiectivă, elementele constitutive ale infracțiunii de bancrută frauduloasă se regăsesc în speța de față, fiind evidentă intenția directă cu care inculpatul a acționat, respectiv cu intenția directă de a nu plăti nici o sumă de bani creditorului SC C. SA, astfel că elementele infracțiunii sunt întrunite și ca atare, infracțiunea există și a fost săvârșită de către inculpat.

Tot în ceea ce privește încadrarea juridică a faptei de bancrută frauduloasă prevăzută de art. 143 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 85/2206, textul face vorbire de existența stării de insolvență a debitorului, respectiv acea stare a patrimoniului debitorului caracterizată prin insuficiența fondurilor bănești disponibile pentru plata datoriilor certe, lichide și exigibile. Or, în lipsa unor alte cerințe exprese în ceea ce privește insolvență, acest text de lege trebuie coroborat cu art. 3 din Legea nr. 85/2006 care, tot în mod expres, arată ce presupune insolvență, inclusiv faptul că se prezumă și în nici un caz nu face vorbire de pronunțarea insolvenței printr-o hotărâre judecătorească așa cum susține inculpatul care a și depus la dosar un extras de pe pagina Ecris a Tribunalului Alba din care rezultă că abia în data de 3 iunie 2009 (deci la aproape 3 ani de zile de la momentul vânzării frauduloase a bunurilor) s-a deschis procedura insolvenței împotriva SC M. SRL.

Se mai reține că, a admite opinia potrivit căreia nu putem fi în prezența unei infracțiuni de bancrută frauduloasă, decât în cazul constatării insolvenței pe cale judecătorească, practic, ar lipsi prezenta infracțiune așa cum este ea reglementată de textul amintit, de orice conținut și chiar de finalitatea sancționării celui care adoptă o atare atitudine.

În opinia primei instanțe, legiuitorul a înțeles să sancționeze asemenea acțiuni tocmai pentru a descuraja pe cei care se găsesc de fado în situația imposibilității de a mai plăti debite restante însemnate, tocmai pentru a sancționa conduita culpabilă a anumitor administratori, care înstrăinează active ale societății, în dauna creditorilor mai înainte de a se pronunță o hotărâre de deschidere a procedurii insolvenței, întrucât, oricum în cazul în care procedura insolvenței a fost deschisă, potrivit prevederilor art. 18 din aceeași lege a procedurii insolvenței, "adunarea generală a acționarilor/asociaților debitorului, persoană juridică, va desemna, pe cheltuiala acestora, un reprezentant, persoană fizică sau juridică, administrator special (ale cărui principale atribuții sunt prevăzute în art. 20) care să reprezinte interesele societății și ale acestora și să participe la procedură, pe seama debitorului. După ridicarea dreptului de administrare, debitorul este reprezentat de administratorul judiciar/lichidator care îi conduce și activitatea comercială, iar mandatul administratorului special va fi redus la a reprezenta interesele acționarilor/ asociaților".

Așadar, după deschiderea procedurii insolvenței -fie că este vorba de reorganizare, fie de faliment- și desemnarea administratorului special, actele făcute de debitor sunt strict limitate la anumite plăți și ele pot fi făcute doar sub supravegherea administratorului judiciar, menționându-se și sancțiunea ce intervine în atare caz -nulitatea absolută, fără a mai avea vreo relevanță că actul a fost făcut sau nu în frauda creditorilor, aceasta fiind prezumată.

Mai mult, deși inculpatul a susținut că este evident că nu a avut intenția de fraudare a părții civile, a mai susținut că nici nu-l preocupa această datorie care, în opinia sa, a fost cauzată chiar de către SC C. SA, astfel încât cu sumele de bani obținute de pe vânzarea imobilelor s-au achitat credite către B.R.D., deoarece, în caz contrar, imobilele respective urmau să fie vândute prin executare silită (fără însă a dovedi în vreun fel că banca ar fi somat debitorul să-i plătească ratele sau că celălalt codebitor nu ar fi avut sumele necesare acoperirii creditului), întrucât chiar cel din Vințu de Jos avea trei ipoteci de rang I, II și III, or în aceste condiții ele nu ar mai fi avut o valoare economică și dacă nu ar fi fost, dacă nu ar fi stins acele ipoteci, practic valoarea economică de piață, ar fi fost zero.

Totodată, din punct de vedere al existenței infracțiunii, prin prisma vânzării bunurilor, nu este relevantă nici respectarea sau nu a dreptului de preemțiune, nici dacă și în cuantum societatea cumpărătoare a imobilelor făcuse acolo anumite investiții dovedite sau nu, nici dacă s-a avut în vedere valoarea de amortizare a imobilelor (fiind practic relevantă doar pentru contractanți și o rezultantă a raporturilor dintre SC M. SRL - proprietara spațiilor și SC T.A. SRL cea care investise acolo sume de bani), ci relevant este că vânzarea s-a făcut în condițiile expuse mai-sus, și chiar dacă expertul extrajudiciar a arătat că valoare a imobilelor nu a fost sub prețul pieței - de exemplu: imobilul de la Vințu de Jos s-a cumpărat în 2001 cu 29.950 lei și s-a vândut cu 64.000 lei, iar cel de la Zlatna s-a cumpărat cu 4.000 lei și s-a vândut cu 25.000 lei, deci s-au vândut cu sume net superioare valorii de achiziționare și raportat și la valoarea de amortizare a acestora, cu toate acestea actele contabile ale SC M. SRL dovă prețul de vânzare a fost sub valoarea de inventar și sub prețul pieței. în ceea ce privește aprecierile martorilor care, audiați în faza de urmărire penală, au arată că știau că imobilele s-au vândut sub valoarea contabilă a acestora, iar în fața instanței au arătat că nu cunoșteau valoarea contabilă, ele nu pot, de asemenea, constitui un criteriu esențial de apreciere a lipsei vinovăției inculpatului, câtă vreme actele contabile sunt relevante. Nici împrejurarea că o altă parte a bunurilor SC M. SRL au fost vândute pe cale executării silite de către D.G.F.P. Alba (în anul 2008), la licitație și au fost adjudecate de către SC T.A. SRL printr-o licitație care este perfect valabilă și a avut loc în condiții de contradictorialitate, nu este relevant, fiind vorba de o procedură specială de recuperare a creanțelor statului, aspect care încă o dată relevă starea de insolvență a societății inculpatului.

În drept, fapta inculpatului B.A. care, în calitatea sa de administrator al SC M. SRL Alba Iulia, a înstrăinat direct și la un preț mai mic decât valoarea contabilă a bunurilor, către SC T.A. SRL Alba Iulia, în frauda creditorului SC C. SA Sighișoara, bunurile mobile și imobile constând în spațiul comercial în Vințu de Jos, jud. Alba, un apartament - spațiu de locuit situat în Zlatna, o sondă ecogra, un ecograf internist cu 3 sonde, un autoturism și un aparat de hematologie întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de bancrută frauduloasă prevăzută și pedepsită de art. 143 alin. (2), lit. c) din Legea nr. 85/2006.

La individualizarea pedepsei aplicate inculpatului, pe lângă dispozițiile art. 52 C. pen., s-au avut în vedere și criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. și anume: - gradul concret de pericol social al faptei săvârșite, reflectat în împrejurări care compun conținutul constitutiv al infracțiunii de bancrută frauduloasă - o infracțiune economică, în principal de rezultat, dar și extrinseci acestuia, cum sunt: modul în care inculpatul a acționat, într-un interval de timp scurt, prin acțiuni repetate realizate cu unul și același cumpărător, dar și circumstanțele comiterii activității infracționale, precum și urmările imediată produse.

S-a mai reținut că eelevante sunt și circumstanțele personale ale inculpatului: nu are antecedente penale, se află la prima confruntare cu legea penală, avea la acea dată calitatea de administrator al SC M. SRL Alba Iulia prin intermediul căreia derulase în timp operațiuni comerciale însemnate, că a încercat, până la un anumit moment să-și acopere debitele chiar și față de partea civilă, că este o persoană cu o înaltă pregătire profesională, provine dintr-o familie organizată, că s-a prezentat în fața instanței de judecată la termenele fixate, a avut o atitudine corespunzătoare, aspecte care justificau concluzia că acțiunile sale viitoare nu vor constitui un real pericol pentru ordine publică ale cărei valori sunt apărate de legea penală, prin incriminarea acțiunilor ilicite.

În ceea ce privește modalitatea de executare a pedepsei, în raport de întregul ansamblu de probe care conturează persoana inculpatului, instanța a concluzionat că scopul pedepsei poate fi atins și fără executarea efectivă a acestei sancțiuni penale și, din acest punct de vedere, suspendarea condiționată a executării pedepsei este corespunzătoare, necesară și suficientă pentru reeducarea inculpatului.

În ceea ce privește latura civilă a cauzei, conform prevederilor art. 14 C. proc. pen. și art. 346 alin. (1) C. proc. pen., raportat la art. 969-970, art. 1073 și art. 1088 C. civ., instanța a admis în parte acțiunea civilă exercitată de partea civilă SC C. SA (cu sediul, prin reprezentanții săi legali) și îl obligă pe inculpatul B.A. să îi plătească acestei părți următoarele sume:

- suma de 340.730,06 lei cu titlu de daune materiale reprezentând preț neachitat, sumă recunoscută, în mod constant, de inculpat;

- suma de 103.182,08 lei cu titlu de beneficiu nerealizat (compusă din: 20.883,98 lei penalități de întârziere pentru debitul principal, calculate până la data de 18 iulie 2007, 10.472,20 lei penalități de întârziere pentru debitul achitat cu întârziere și 71.825,90 lei penalități de întârziere pentru perioada ulterioară datei de 18 iulie 2007).

Totodată, potrivit prevederilor art. 170 C. proc. pen., a dispus anularea contractelor de vânzare-cumpărare încheiate în frauda creditoarei SC C. SA Sighișoara între inculpat - în calitate de reprezentant al vânzătoarei SC M. SRL Alba Iulia și cumpărătoarea SC T.A. SRL astfel:

- contractul de vânzare-cumpărare autentificat la data de 16 iulie 2007 din 17 iulie 2007 la B.N.P. D.D.A. cu privire la imobilul - spațiu comercial, în suprafață construită de 123 mp, o boxă la subsol în suprafață de 126 mp, având cota de 17,58/ 100 părți din bunuri indivize și cota de 105/580 mp teren situat în Vințu de Jos, jud. Alba - constând în spațiu comercial înscris în C.F. Vințu de Jos;

- contractul de vânzare-cumpărare autentificat la data de 16 iulie 2007 din 17 iulie 2007 la B.N.P. D.D.A. cu privire la imobilul - apartament compus din 2 camere, bucătărie, baie, hol, cămară și debara, în suprafață construită de 53,10 mp, având bunuri indivize în cotă de 1,23/ 100 și teren de 17/ 1286 mp - situat în Zlatna, jud. Alba - constând în apartament înscris în C.F. Zlatna.

În ceea ce privește petitul privind anularea actelor de vânzare-cumpărarea subsecvente, instanța a reținut că acesta nu a fost cuprins în constituirea inițială de parte civilă, în condițiile în care stabilirea cadrului procesual se face anterior momentului începerii cercetării judecătorești potrivit prevederilor art. 15 C. proc. pen., nu a mai fost susținut de către partea civilă pe parcursul cercetării judecătorești și nici în dezbateri, nici chiar prin concluziile scrise și mai mult, partea civilă deși a invocat acest aspect într-un memoriu depus pe parcursul cercetării judecătorești, nu a înțeles să ceară introducerea cumpărătorilor subsecvenți în cauză pentru respectarea prevederilor art. 2 C. proc. pen., nu i-a nominalizat, astfel încât față de acești terți, în condițiile în care operează prezumția de bună-credință conform art. 942 și urm C. civ. și art. 970 C. civ.

În aceeași ordine de idei, a dispus și anularea contractelor de vânzare-cumpărare a bunurilor mobile: aparat hematologie, act încheiat la data de 27 iulie 2007; ecograf internist cu 3 sonde, act încheiat la data de 2 iulie 2007; precum și autoturism, act încheiat la data de 25 iulie 2007.

Restul pretențiilor civile materiale solicitate de partea civilă a fost respins ca nedovedit, apreciindu-se că nu poate fi aplicată pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi.

Inculpatul B.A. și petenții B.L. și SC T.A. SRL au declarat apel împotriva sentinței penale nr. 9 din 25 ianuarie 2011 pronunțate de Tribunalul Mureș în Dosarul nr. 1358/102/2010.

În motivarea apelurilor, sunt criticate legalitatea și temeinicia hotărârii Tribunalului Mureș, sub următoarele aspecte: -prima instanță în mod greșit a dispus condamnarea inculpatului B.A. pentru săvârșirea infracțiunii de bancrută frauduloasă, prev. de art. 143 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 85/2006, întrucât, în cauză, pe de o parte, nu este realizată situația premisă a acestei infracțiuni, respectiv la data înstrăinării bunurilor, SC M. SA administrată de inculpat nu se afla în insolvență, din moment ce abia în 2009 această stare a fost constatată de judecătorul sindic. Astfel, atât în literatură, cât și în practică, părerea este unanimă în sensul că, pentru existența infracțiunii de bancrută frauduloasă incriminată de art. 143 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 85/2006, este necesar ca înstrăinarea activelor debitorului să aibă loc după deschiderea procedurii de insolvență, pronunțată prin hotărâre de către judecătorul sindic, iar starea de insolvență nu poate fi constatată de către instanța penală.

Mai mult, într-o cauză penală, nu se poate vorbi despre o prezumție simplă a stării de insolvență, deoarece prezumția instituită de art. 3 din Legea nr. 85/2006 este un mijloc de probă de care se poate folosi creditorul în fața judecătorului sindic în cererea de deschidere a procedurii insolventei. Nu se poate interpreta faptul că o vânzare făcută cândva, înafara procedurii insolventei, la un moment când este posibil să nu fi existat disponibil bănesc, este efectuată în frauda creditorilor.

Pe de altă parte, infracțiunea de bancrută frauduloasă nu poate fi săvârșită decât cu intenție directă, or în speță lipsește vinovăția specifică a acestei infracțiuni. Astfel, la momentul când s-au făcut vânzările bunurilor, imobilele în discuție erau ipotecate în favoarea băncii B.R.D. Din prețul obținut în urma vânzărilor au fost satisfăcuți anumiți creditori, așa încât nu se poate spune că vânzările au fost realizate în frauda creditorilor. Faptul că nu s-a ajuns la îndestularea și a creditorului SC C. SA, a cărui creanță nu este preferențială, nu înseamnă că există o intenție de a frauda creditorii. înstrăinarea unei părți din active către SC T.A. SRL, societate administrată de soția inculpatului era justificată atât de faptul că această societate avea un drept de preemțiune asupra celor două imobile pe care le închinase de la SC M. SA și unde își desfășura obiectul principal de activitate, cât și de împrejurarea că, la un anumit moment SC T.A. SRL a fost unic asociat al SC M. SA, a investit un important capital în această societate și a sprijinit de fiecare dată societatea administrată de inculpat.

În cauză, lipsește și urmarea de rezultat impusă în textul incriminator, activitatea inculpatului de înstrăinare a celor patru active neproducând nicio pagubă în dauna părții vătămate SC C. SA.

În aceste circumstanțe, hotărârea corectă care trebuie adusă litigiului este de achitare a inculpatului, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen.

- prima instanță, în mod greșit a soluționat acțiunea civilă alăturată acțiunii penale, în condițiile în care aceasta este lipsită de temei și nedovedită;

- în ceea ce privește anularea contractelor de vânzare-cumpărare, prima instanță s-a subrogat în atribuțiile judecătorului sindic, care, potrivit art. 11 lit. h) din Legea nr. 85/2006 este singura autoritate competentă să dispună asupra actelor încheiate de societatea debitoare aflată în insolvență. în plus, s-a dispus anularea acestor înscrisuri fără ca părțile interesate, inclusiv SC T.A. SRL, să fie citate și să poată să-și exercite drepturile apărării. Oricum, o mare parte din bunurile în discuție se află în prezent în patrimoniul altor persoane prin transferuri succesive de proprietate, persoane care sunt dobânditori de bună credință;

- este inadmisibil ca măsura reală a sechestrului asigurător să fie plasată pe bunuri aflate în devălmășie, în cotă de 1/2. Chiar dacă se aplică prezumția legală de egalitate la dobândirea bunurilor, oricând aceasta poate fi răsturnată, dovedindu-se că există cote diferite ale soților la dobândirea bunurilor în timpul căsătoriei. în orice caz, maniera în care prima instanță a indisponibilizat cota de 1/2 din cele două imobile proprietate a soților B.A. și L.E. a adus atingere dreptului de proprietate al celei din urmă, având în vedere că înscrierea sechestrului în cartea funciară indisponibilizează întregul bun. în plus, nefiind citată în prim grad, deși instanța a luat o măsură care îi afectează direct drepturile sale legitime, d-na B.L.E. nu a avut posibilitatea rezonabilă să prezinte propriile argumente, fiindu-i astfel încălcat și dreptul său la apărare.

Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Tg.-Mureș sub același număr, partea vătămată/civilă SC C. SA a declarat apel împotriva sentinței penale nr. 9 din 25 ianuarie 2011 pronunțate de Tribunalul Mureș în Dosarul nr. 1358/ 102/2010.

În motivarea apelului, partea civilă a criticat legalitatea și temeinicia hotărârii primei instanțe sub următoarele aspecte:

- în raport de natura și gravitatea infracțiunii deduse judecății, precum și de persoana inculpatului, este prea blândă pedeapsa de 6 luni închisoare aplicată de Tribunalul Mureș. Astfel, ținând cont de criteriile de individualizare judiciară a pedepsei prescrise de art. 72 C. pen., pentru atingerea scopurilor prevăzute de art. 552 C. pen., este necesară aplicarea unei pedepsei cu o durată mai ridicată. Totodată, suspendarea condiționată a executării sancțiunii aplicate nu este o măsură adecvată în vederea realizării obiectivelor pedepsei, în această finalitate trebuind să se dispună executarea pedepsei în detenție;

- latura civilă a procesului nu este soluționată în mod complet, în cauză trebuind să se dispună și anularea actelor subsecvente. Din moment ce a fost anulat contractul de vânzare -cumpărare dintre SC M. SA și SC T.A. SRL, autentificat din 17 iulie 2007, privind spațiul comercial din localitatea Vințu de Jos, având ca temei principiul quod nullum est, nullum producit efectum, se impune să fie anulat și contractul de vânzare-cumpărare încheiat între SCT A. SRL și S.B.I. și S.I.M., autentificat sub nr. 508 din 28 iunie 2010, restabilindu-se astfel situația anterioară.

Prin cererea înregistrată la această instanță sub același număr, petenții S.B.I. și S.I.M. au declarat apel împotriva sentinței penale nr. 9 din 25 ianuarie 2011 pronunțate de Tribunalul Mureș în Dosarul nr. 1358/ 102/2010.

În motivarea căilor de atac, petenții au contestat legalitatea sentinței Tribunalului Mureș, susținând că în latura civilă a cauzei, judecata s-a făcut în lipsa unei părți nelegal citate, ei, deși aveau interes procesual nu au fost chemați pentru a dobândi calitatea de parte. A considerat că au fost privați de un ciclu procesual în care puteau să producă probe. Dacă ar fi avut calitatea de parte în prim grad, ar fi putut să dovedească faptul că nu au dorit să fraudeze pe nimeni, ei achiziționând imobilul cu bună-credință pentru a locui acolo împreună cu cei trei copii minori.

Prin Decizia penală nr. 92/A din 29 decembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția penala și pentru cauze cu minori și de familie sa dispus

S-a desființat integral hotărârea atacată, rejudecând cauza în limitele de mai jos:

a) În conformitate cu art. 345 alin. (1) și (3) C. proc. pen. cu referire la art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., a achitat pe inculpatul B.A. fără antecedente penale, de sub acuza comiterii infracțiunii de bancrută frauduloasă, prev. de art. 143 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței.

b) În baza art. 346 alin. (2) C. proc. pen., a respins ca neîntemeiată acțiunea civilă exercitată în procesul penal de partea civilă SC C. SA (cu sediul în Sighișoara, jud. Mureș).

c) Conform art. 357 alin. (2) lit. c) C. proc. pen., a ridicat sechestrul asigurător instituit de Tribunalul Mureș prin încheierea din 10 ianuarie 2011 pe cota parte de 1/2 din imobilul proprietatea inculpatului și a soției acestuia -B.L.E., imobil situat în Alba Iulia, jud. Alba înscris în C.F. Alba Iulia, precum și pe cota parte de 1/2 din imobilul proprietatea inculpatului și a soției acestuia, imobil situat în Alba Iulia, jud. Alba, înscris în C.F. Alba Iulia, până la concurența sumei de 484.729, 14 lei.

d) Potrivit art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat în cursul urmăririi penale și al judecății în prim grad au rămas în sarcina statului.

În temeiul art. 193 alin. (6) C. proc. pen., a respins cererea părții vătămate/civile SC C. SA privind acordarea cheltuielilor judiciare avansate de în cauză.

Conform art. 192 alin. (3) C. proc. pen., restul cheltuielilor judiciare avansate de stat în apelurile inculpatului B.A. și petentilor B.L.E. și SC T.A. SRL au rămas în sarcina statului.

Pentru a pronunța această soluție instanța de control a avut în vedere următoarea situație de fapt:

Asupra apelurilor inculpatului B.A., petentilor B.L.E. și SC T.A. SRL și părții vătămate/civile SC C. SA, declarațiile inculpatului, văzând caracterul divizibil al declarațiilor de inculpat, procesul verbal de consemnare a actelor premergătoare, depozițiile martorilor P.I., D.D.S., K.A., contractul de vânzare-cumpărare din 1 martie 2004, actul adițional acestuia; contractul de distribuție din 3 ianuarie 2006 și anexele acestuia, convenții încheiate între SC C. SA și SC M. SRL; contractele de vânzare cumpărare din 17 iulie 2007 și din 17 iulie 2007. și nr., facturile fiscale din 2 iulie 2007, din 25 iulie 2007 și din 27 iunie 2007, extrasele de cont, contractele de credit bancar, contractele de închiriere încheiate de SC M. SRL cu SC T.A. SRL, informațiile obținute de la O.R.C., contractul de vânzare-cumpărare încheiat de SC T.A. SRL și petenții S.B.I. și S.I.M.; invitația la conciliere directă; încheierea din 26 iulie 2007 a Tribunalului Comercial Mureș, sentința comercială nr. 378 din 18 aprilie 2008, sentința nr. 201/F din 3 iunie 2009 a judecătorului sindic de la Tribunalul Alba, procesul verbal încheiat de executorul judecătoresc la 10 august 2008, lămuririle scrise aduse de partea vătămată/civilă, de inculpat și petenții S.B.I. și S.I.M., precum și înscrisurile atașate acestora depuse în apel, toate aceste probe dezvăluie că, în fapt, între SC M. SRL Alba Iulia al cărei administrator este inculpatul și partea civilă SC C. SA Sighișoara, în cursul anului 2004, s-a încheiat un contract de distribuție având ca obiect produse de menaj și decorative produse de partea civilă, contract cu o durată inițială de doi ani, dar care în cursul anului 2006 a fost prelungit. în baza acestei convenții, în perioada 23 noiembrie 2005 - 3 iulie 2006 SC C. SA a furnizat către SC M. SRL mărfuri care era achitate la termen și pe care la rândul său, inculpatul le redistribuia către marile concernuri comerciale cash&carry: S., M., K.

În anul 2005, partea civilă a înființat un punct de lucru "H.A.H.", care ulterior s-a transformat în SC C.H.A.H. SRL, prin intermediul căreia a început să distribuie aceleași produse pe care și SC M. SRL le vindea respectivilor comercianți, ceea ce, potrivit susținerilor inculpatului, a dus, practic, la scoaterea de pe piață a societății sale cu consecința neachitării prețului produselor achiziționate de la partea civilă, dar neplătite. Cum prețul produselor achiziționate de SC M. SRL până la data de 3 iulie 2006, nu au fost achitat integral către partea civilă, la sfârșitul anului 2006, întârzierile la plată ale societății administrate de inculpat au depășind tot mai frecvent termenul convenit de părți, inculpatul a lăsat părții civile un număr de bilete la ordin scadente în intervalul septembrie-decembrie 2006 și care urmau să fie introduse la bancă la sfârșitul fiecărei luni, dar cu confirmarea telefonică prealabilă a inculpatului. Aceste bilete la ordin nu au fost introduse la plată, deoarece însuși inculpatul anunțase partea civilă că nu are disponibil în cont, rămânând astfel restanțe de achitat pentru produsele livrate până în luna septembrie 2006 inclusiv în sumă de aproximativ 460.000 lei, din care ulterior s-au recuperat 116.000 lei făcându-se retur unor produse livrate, rămânând o diferență neachitată de 340.730,06 lei.

După acea dată, partea civilă nu a mai livrat produse către societatea inculpatului, ci în luna ianuarie, pe calea somației de plată, partea civilă a încercat recuperarea debitului, la Judecătoria Sighișoara, cererea fiind respinsă.

La data de 11 iunie 2007, partea civilă SC C. SA a convocat la o conciliere directă societatea inculpatului SC M. SRL, prin administratorul ei, conciliere care urma să aibă loc în data de 4 iulie 2007, dar inculpatul personal nu s~a prezentat la această conciliere directă și nici nu a delegat vreo altă persoană din cadrul firmei să facă acest lucru, fapt consemnat în procesul-verbal întocmit la data când urma să aibă loc concilierea, sens în care partea civilă la 19 iulie 2007 a introdus acțiune de chemare în judecată a SC M. SRL în vederea recuperării debitului restant.

În această perioadă, la datele de 2 iulie 2007, 16 iulie 2007, 25 iulie 2007 și 27 iulie 2007, inculpatul, în calitatea sa de administrator al SC M. SRL a înstrăinat o parte din activele imobilizate ale societății, după cum urmează:

- prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat la data de 16 iulie 2007 din 17 iulie 2007 la B.N.P. D.D.A., a înstrăinat către SC T.A. SRL Alba Iulia, societate administrată de soția sa, imobilul - spațiu comercial, în suprafață construită de 123 mp, o boxă la subsol în suprafață de 126 mp, având cota de 17,58/100 părți din bunuri indivize și cota de 105/580 mp teren - situat în Vințu de Jos, jud. Alba, constând în spațiu comercial înscris în C.F. Vințu de Jos, acest bun a fost vândut de SC T.A. SRL în 28 iunie 2010 către petenții S.B.I. și S.I.M.

- prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat la data de 16 iulie 2007 din 17 iulie 2007 la B.N.P. D.D.A., a înstrăinat către SC T.A. SRL la imobilul -apartament compus din 2 camere, bucătărie, baie, hol, cămară și debara, în suprafață construită de 53,10 mp, având bunuri indivize în cotă de 1,23/100 și teren de 17/1286 mp, situat în Zlatna jud. Alba - constând în apartament înscris în C.F. Zlatna.

- cu factura din 2 iulie 2007, a înstrăinat către SC T.M. SRL Cluj-Napoca o sondă ecograf Toshiba și un ecograf internist cu 3 sonde Toshiba.

- cu factura din 25 iulie 2007, a înstrăinat către SC T.A. SRL un autoturism.

- cu factura din 27 iunie 2007, a înstrăinat către SC T.A. SRL un aparat de hematologie.

Prin sentința comercială nr. 378 din 18 aprilie 2008 a Tribunalului Comercial Mureș, a fost admisă acțiunea SC C. SA în contradictoriu cu pârâta SC M. SRL, aceasta din urmă fiind obligată să plătească reclamantei suma de 340.730,06 lei și penalitățile de întârziere.

Hotărârea civilă nu a putut să fie executată, întrucât executorul judecătoresc nu a identificat în patrimoniul societății bunuri care să fie supuse executării silite.

Prin sentința nr. 201/F din 3 iunie 2009 a judecătorului sindic de la Tribunalul Alba, a fost deschisă procedura simplificată de insolvență a SC M. SRL, SC C. SA s-a înscris în tabelul definitiv al creanțelor, iar potrivit lichidatorului judiciar, șansele recuperării creanței sunt reduse, întrucât valoarea totală a bunurilor debitoarei nu acoperă nici creanța prioritară a creditorului bugetar D.G.F.P. Alba.

La conturarea stării de fapt, nu am reținut constatările raportului de expertiză contabilă efectuat în cauză, acestea nefiind utile soluționării pricinii, întrucât fie nu prezintă relevanță pentru examenul elementelor constitutive ale infracțiunii de bancrută frauduloasă (cele referitoare la situația financiară a SC M. SRL), fie conțin informații care oricum se degajă din celelalte probe instrumentate (răspunsurile oferite la pct. 3-6). Totodată, nu s-au primit nici alegațiile inculpatului asupra încălcării de către partea civilă a unei clauze contractuale de exclusivitate, deoarece o asemenea clauză nu este inserată în convențiile încheiate de cele două societăți, iar acuzatul nu a făcut dovada cu alte probe că societatea administrată de el a beneficiat de exclusivitate în relațiile dezvoltate cu SC C. SA în orice caz, independent de existența sau nu a clauzei de exclusivitate și de conduita SC C. SA, acestea sunt elemente extrinseci conținutului infracțiunii deduse judecății și nu afectează cu nimic cercetarea întrunirii elementelor infracțiunii în discuție.

a) În drept, principiul legalității incriminării și pedepsei, consacrat de art. 7 parag. 1 din Convenția europeană asupra drepturilor omului și a libertăților fundamentale, impune, între altele, ca legea să definească în mod clar infracțiunile și pedepsele. Termenul de „lege" înglobează dreptul atât de origine legislativă, cât și jurisprudențială și implică o serie de condiții de natură calitativă, între care cele ale accesibilității și previzibilității. Cum constant a statuat Curtea Europeană a Drepturilor Omului, semnificația noțiunii de previzibilitate depinde într-o mare măsură de conținutul textului de care este vorba, de domeniul pe care îl acoperă, precum și de numărul și calitatea destinatarilor săi (Dragotoniu și Militaru-Pidhorni împotriva României, Groppera Radio AG și alții împotriva Elveției), iar previzibilitatea legii nu se opune ideii ca persoana interesată să fie nevoită să recurgă la o bună consiliere pentru a evalua, la un nivel rezonabil, consecințele care ar putea decurge dintr-o anumită acțiune ori inacțiune a sa.

În considerarea principiului generalității legilor, conținutul acestora nu poate prezenta o precizie absolută. Una din tehnicile tip de reglementare constă în recurgerea mai degrabă la categorii generale, decât la liste exhaustive. Astfel, numeroase legi se folosesc de eficacitatea formulelor mai mult sau mai puțin vagi, pentru a evita o rigiditate excesivă și pentru a se putea adapta la diversele schimbări de situație, iar interpretarea și aplicarea unor asemenea texte depind de practică. (Kokkinakis împotriva Greciei, Cantorii împotriva Franței). Funcția decizională acordată în acest sens instanțelor servește tocmai pentru a îndepărta îndoielile ce ar putea exista în privința interpretării normelor, ținând cont de evoluțiile practicii cotidiene, cu condiția ca rezultatul să fie în acord cu substanța infracțiunii și rezonabil de previzibil (S.W. c. Regatului Unit al Marii Britanii).

Infracțiunea de bancrută frauduloasă prevăzută de art. 143 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 85/2006 impune existența unei situații premisă -„insolvența debitorului", sintagmă pe care o preia din vechea reglementare a bancrutei frauduloase (art. 141 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 64/1995). Chiar în absența unei prezumții legale relative, de natura celei instituite prin art. 3 pct. 1 lit. a) din Legea nr. 85/2006, sub imperiul Legii nr. 64/1995, literatura și jurisprudența au fost unanime asupra dublei semnificații a insolvenței: atât ca stare juridică (ens juris) în care se găsește un profesionist împotriva căruia s-a pronunțat o hotărâre declarativă de insolvență, cât și ca stare de fapt (ens facti) în care se află profesionistul care a încetat plățile. Cu toate acestea și în ciuda divergențelor doctrinare, jurisprudența instanțelor, inclusiv a instanței supreme (Curtea Supremă de Justiție, secția penală, Deciziile nr. 1245/2003 și nr. 4084/2003), s-a consolidat în sensul îndeplinirii situației premisă a infracțiunii de bancrută frauduloasă doar în ipoteza în care insolvență debitorului era constatată printr-o hotărâre a judecătorului sindic, excluzând teza după care și o isolvență de fapt este suficientă să realizeze situația premisă.

În situația în care, pe de o parte, prezumția relativă consacrată de art. 3 pct. 1 lit. a) din Legea nr. 85/2006 nu schimbă cu nimic înțelesul dat noțiunii de insolvență, ci doar ușurează creditorului sarcina probei, iar, pe de altă parte, noua incriminare a bancrutei frauduloase a păstrat situația premisă în termeni similari celei din reglementarea anterioară și, după intrarea în vigoare a Legii nr. 85/2006, instanțele nu și-au schimbat optica adoptată sub Legea nr. 64/1995 (Curtea de Apel Alba Iulia, Decizia penală nr. 84/2008, Curtea de Apel Bacău, Decizia penală nr. 130/2008, Curtea de Apel Bacău, Decizia penală nr. 682 din 12 noiembrie 2009), premisa realizării elementului material al infracțiunii de bancrută frauduloasă rămâne insolvență debitorului, văzută ca stare juridică și nu ca stare de fapt, iar un reviriment al practicii judiciare înfrânge principiul legalității incriminării, așa cum l-am dezvoltat anterior. în prezenta cauză, starea de insolvență a SC M. SRL a fost constatată abia în 3 iunie 2009 prin sentința comercială nr. 201/F/2009 a judecătorului sindic de la Tribunalul Alba, astfel că la datele de 2 iulie, 16 iulie, 25 iulie și 27 iulie 2007, când inculpatul a vândut o parte din activele societății, nu era îndeplinită situația premisă a elementului material al laturii obiective a infracțiunii de bancrută frauduloasă. Neîndeplinirea, în condițiile impuse de textul de incriminare, a elementului material al laturii obiective face inutilă analiza celorlalte elemente constitutive ale infracțiunii care se judecă și atrage achitarea inculpatului, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen.

b) Aceste concluzii se repercutează și asupra soluționării acți