ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1425/2012

Deliberând asupra recursului de față pe baza lucrărilor și materialului din dosarul cauzei, constată următoarele: 1. Tribunalul Cluj, secția penală, prin sentința penală nr. 185 din 5 mai 2011, pronunțată în dosarul nr. 447/117/2011 a dispus condamnarea inculpatului G.E., În temeiul art. 215 alin. (1), (3), (4) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. rap. la art. 76 alin. (1) lit. a), alin. (2) și (3) C. pen., la pedeapsa de 6 (șase) ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, înlăturând pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi. În baza art.71 alin. (1) și (2) C. pen. s-a interzis inculpatului, de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare și până la terminarea executării pedepsei, exercitarea dreptului prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a C. pen.

În temeiul art. 346 alin. (1) rap. la art. 14 alin. (3) lit. b) C. proc. pen., și la art. 998 C. civ. a fost admisă acțiunea civilă formulată de partea civilă SC A.I. SRL , cu sediul în jud. Cluj, și în consecință a fost obligat inculpatul să plătească în favoarea părții civile suma de 570.115,37 lei, cu titlu de despăgubiri civile. În baza art. 189 C. proc. pen. s-a stabilit onorariu pentru apărătorul desemnat din oficiu pentru inculpat în sumă de 200 lei, care s-a avansat din Fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești, în favoarea Baroului Cluj - av. A.D.I. În temeiul art. 191 alin. (1) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul să plătească în favoarea statului cheltuieli judiciare în sumă de 1.000 lei, din care suma de 200 lei reprezentând onorariu pentru apărătorul desemnat din oficiu.

Instanța a fost investită prin rechizitoriul nr. 1467/P/2006 din 12 ianuarie 2011 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj consecutiv căruia, potrivit art. 300 C. proc. pen. s-a și investit cu judecarea cauzei în vederea tragerii la răspundere penală a inculpatului G.E. pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune prev. și ped. de art. 215 alin. (1), (3), (4) și (5) C. pen., respectiv a infracțiunii prev. și ped. de art. 84 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 59/1934, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

și a art. 33 lit. a) C. pen., constând în esență, în aceea că în cursul lunilor septembrie - octombrie 2006, în calitate de reprezentant al SC „F.T.” SRL Craiova, a indus în eroare reprezentanții SC „A.I.” SRL Florești, județul Cluj, încheind un contract de vânzare-cumpărare, achiziționând în mod repetat marfă în valoare de 570.115,37 lei, emițând 5 file CEC pentru achitare, deși nu exista provizia sau acoperirea necesară pentru plată . Hotărând soluționarea în fond a cauzei penale prin condamnarea în conformitate cu disp. art. 345 alin. (2) C. proc. pen., după efectuarea cercetării judecătorești în condițiile art. 288 - art. 291 C. proc.

pen., în cursul căreia au fost administrate probele strânse la urmărirea penală și alte probe, audiere martori – instanța fondului a examinat și apreciat materialul administrat, confirmând existența faptei ilicite deduse judecății [respectiv infracțiunea prev. de art. 215 alin. (1), (3), (4) și (5) C. pen.] și vinovăția penală a autorului acesteia în care sens a reținut următoarele: Conform declarației martorei B.F. (f.341 vol.I u.p.), în cursul anului 2001 martora împreună cu soțul său B.V. au înființat SC F.B.V.T. SRL, Această societate a fost înregistrată la Camera de Comerț și Industrie conform certificatului de înregistrare seria A 189714 (f.24 vol.I u.p.).Potrivit aceleiași declarații în luna mai 2006, printr-o procură specială notarială, autentificată la data de 9 mai 2006 (f.25 vol.I u.p.), martora B.F.

l-a împuternicit pe inculpatul G.E. să reprezinte SC F.B.V.T. SRL Craiova în relațiile cu terții. La data de 16 octombrie 2006 asociații B.F. și B.V. s-au retras din societate și au cesionat toate părțile sociale ale firmei mai sus amintite, inculpatului G.E. De asemenea, martora B.F. a declarat că la data de 9 mai 2006 aceasta a predat inculpatului toate documentele financiar-contabile ale societății, inclusiv carnetul de CEC-uri, astfel cum a rezultat din procesul verbal aflat în vol.I de u.p. la fila 192. Așa cum a reieșit din declarațiile martorei C.J.G. (f. 334-335 vol.I u.p. și respectiv 35), anul 2006 a fost primul an în care S.C. „A.I.” SRL Florești, județul Cluj, și-a extins afacerile și în domeniul abatorizării și comercializării cărnii de pasăre, sens în care în cursul lunii septembrie, la sfatul unui furnizor de furaje, un mai vechi colaborator al firmei S.C.

„A.I.” SRL, a trimis oferte de preț pentru marfa comercializată, respectiv carne de pasăre, mai multor firme printre care și SC F.B.V.T. SRL Craiova. Inculpatul G.E., în calitate de reprezentant al SC F.B.V.T. SRL Craiova a contactat telefonic firma ofertantă, s-a căzut de acord asupra colaborării între cele două societăți, ca urmare inculpatul s-a deplasat la sediul SC „A.I. ” SRL Florești. În data de 21 septembrie 2006 a fost încheiat contractul de vânzare- cumpărare nr. 219 între SC „A.I.” SRL Florești, reprezentată de numita V.C., în calitate de vânzător și SC F.B.V.T. SRL Craiova reprezentată, în temeiul procurii speciale, de către inculpatul G.E., în calitate de cumpărător (f.20-23 vol.I u.p.).

Conform înțelegerii dintre părțile co-contractante, vânzătorul a urmat să livreze cumpărătorului 50.000 kg. de carne pasăre congelată, lunar. Plata mărfii a urmat să fie efectuată prin filă CEC la ridicarea mărfii, cu scadență la un termen negociat de 20-30 zile. În perioada 21 septembrie - 19 octombrie 2006 s-au efectuat șase livrări de carne de pasăre congelată, astfel: - conform facturii CJ YDQ 3984728 din 21 septembrie 2006 în valoare de 95.895, 95 lei; - conform facturii CJ YDQ 3984752 din 29 septembrie 2006 în valoare de 117.709,65 lei; - conform facturii CJ YDQ 3984773 din 9 octombrie 2006 în valoare de 120.647,20 lei; - conform facturii CJ YDQ 3984804 din 13 octombrie 2006 în valoare de 112.973,16 lei; - conform facturii CJ YDQ 3984826 din 19 octombrie 2006 în valoare de 122.889,41 lei, valoarea totală a mărfii livrate a fost de 570.115,37 lei (v. vol. I, f. 26-30).

Inculpatul G.E. a fost prezent la sediul SC „A.I.” SRL Florești la fiecare livrare de marfă, a emis și a înmânat martorei C.J.G. câte o filă CEC, în total 5 file CEC. Parte din filele CEC au fost semnate, ștampilate și completate la toate rubricile de către inculpat, parte au fost doar semnate și ștampilate de inculpat, celelalte rubrici au fost completate de martora C.J.G. Conform înțelegerii dintre părți la data emiterii filei CEC nu a fost trecută data emiterii efective a filei ci o dată ulterioară, la care a urmat ca fila CEC să fie introdusă în bancă pentru decontare.

Astfel prima filă CEC a fost emisă efectiv în data de 21 septembrie 2009 la prima livrare, iar la rubrica emiterii a fost trecută data de 20 octombrie 2006. Au fost emise de către inculpat, conform celor mai sus-arătate, 5 file CEC : - fila BA 303 0123 5402 emisă la 21 septembrie 2006 și datată 20 octombrie 2006; - fila BA 303 0123 5401 emisă la 29 septembrie 2006 și datată 27 octombrie 2006; - fila BA 303 0123 5403 emisă la 9 octombrie 2006 și datată 9 noiembrie 2006; - fila BA 303 0123 5424 emisă la 13 octombrie 2006 și datată 24 octombrie 2006; - fila BA 303 0123 5404 emisă la 19 octombrie 2006 și datată 20 noiembrie 2006 (v.vol.I f. 31,33,35, 37,39). În data de 20 octombrie 2006 SC „A.I.” SRL Florești a depus în bancă și anume: BRD - Groupe Societe Generale SA, pentru decontare, prima filă CEC care a fost refuzată la plată pentru lipsă totală disponibil în cont (v. vol. I, f. 31-32).

Așa cum a reieșit din declarația martorei C.J.G., d upă refuzul la plată a primei file CEC, inculpatul nu a mai putut fi contactat de reprezentanții SC „A.I.” SRL Florești. La împlinirea termenelor au fost introduse în bancă pentru decontare și celelalte patru file CEC, toate au fost refuzate la plată din același motiv - lipsă totală disponibil în cont (v. vol. I, f. 33- 40). Așa cum a rezultat din întreg materialul probator aflat la dosarul cauzei, inculpatul a întreprins activitate de inducere în eroare a reprezentanților SC „A.I.” SRL a organizat astfel manoperele încât întreaga cantitate de marfă contractată a fost livrată până la scadența filei CEC, după care inculpatul nu a mai dat nici un semn de viață, cu toate că până atunci, așa cum a relatat martora C.J.G., a fost extrem de activ în relația contractuală dintre părți.

Corelativ activității desfășurate în Florești, județul Cluj, deosebit de relevantă sub aspectul evidențierii intenției infracționale a inculpatului, a fost activitatea desfășurată de acesta în municipiul Craiova. Astfel, în data de 19 septembrie 2006, inculpatul, în calitate de reprezentant al SC F.B.V.T. SRL Craiova, a subînchiriat un depozit frigorific situat în mun. Craiova, de la SC „A. & V.T.” SRL Craiova, reprezentată de G.V.

SC F.B.V.T. SRL

Craiova, prin inculpatul G.E., a revândut întreaga cantitate de carne congelată de pasăre achiziționată de la SC A.I.” SRL Florești către alte firme, cum ar fi SC „A. & V.T.” SRL Craiova, SC R.I. SRL Craiova, SC A.E. SRL Craiova, SC Z. SRL Craiova, care au revândut carnea cu amănuntul către populație . A trebuit menționat că, inculpatul a vândut acestor firme carnea de pasăre congelată sub prețul cu care a fost achiziționată de la SC „A.I.” SRL Florești, respectiv că a încasat contravaloarea facturilor în numerar. Toate aceste aspecte au fost constatate de către Garda Financiară - Comisariatul Regional Dolj în urma controlului și verificărilor încrucișate efectuate referitor la SC F.B.V.T. SRL Craiova și la firmele mai sus menționate (v. vol. I, f. 48-51, vol. II, f. 13-17, 47-240).

Din informațiile comunicate și actele puse la dispoziție de către BRD - Sucursala Dolj, în speță, din extrasul de cont al SC F.B.V.T. SRL Craiova a rezultat că în perioada 1 ianuarie 2006 - 7 februarie 2007 singurele operațiuni efectuate prin bancă au fost cele privind încasarea prin ordine de plată a contravalorii mărfii achiziționate de la SC „A.I.” SRL Florești și revândută firmelor din Craiova. Sumele au fost ridicate în numerar personal de inculpat, imediat după încasare. SC F.B.V.T. SRL Craiova a intrat în interdicție bancară în data de 23 octombrie 2006 cu prima filă CEC emisă către SC „A.I.” SRL Florești. Carnetul de file CEC din care fac parte filele CEC emise către SC „A.I.” SRL Florești, refuzate la plată, a fost ridicat personal de la bancă de inculpat în data de 06 septembrie 2006 (vol. I, f. 231-259).

Toate aspectele mai sus analizate au fost confirmate și de A.N.A.F., D.G.F.P. Dolj - Activitatea de Inspecție Fiscală, Serviciul Control Fiscal în urma efectuării inspecției fiscale referitor la activitatea SC F.B.V.T. SRL Craiova (vol. II, f 6-7). Administrația Finanțelor Publice Craiova, Serviciul Gestiune Registru Contribuabili și Declarații Fiscale Persoane Juridice a comunicat că SC F.B.V.T. SRL Craiova nu a depus pentru lunile septembrie și octombrie 2006 deconturile TVA și nici declarația de impozit pe profit aferentă trimestrului trei al anului 2006 (vol. I f. 5-4). În drept, fapta inculpatului G.E. care în cursul lunilor septembrie - octombrie 2006, în calitate de reprezentant al SC F.B.V.T.

SRL Craiova, a indus în eroare reprezentanții SC „A.I.” SRL Florești, județul Cluj, a încheiat un contract de vânzare-cumpărare, achiziționând în mod repetat marfa în valoare de 570.115,37 lei, emițând 5 file CEC pentru achitare, deși nu a existat provizia sau acoperirea necesară pentru plata filelor CEC, încă de la început inculpatul neintenționând să achite contravaloarea mărfii achiziționate, a întrunit elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune prev. și ped. de art. 215 alin. (1), (3), (4) și (5) C. pen. Faptele au fost săvârșite de către inculpat în baza aceleiași rezoluții infracționale, fiind așadar aplicabile prevederile art. 41 alin. (2) C. pen.

La dozarea pedepsei aplicabile instanța a luat în considerare criteriile stabilite de art. 72 C. pen., respectiv limitele de pedeapsă prevăzute de Codul penal în vigoare, și anume închisoare de la 10 la 20 de ani și interzicerea unor drepturi, gradul de pericol social al faptei concretizat în modul în care inculpatul a plănuit comiterea infracțiunii și și-a asigurat însușirea produsului acesteia, urmarea de rezultat a faptei sale, extrem de însemnată și de natură a crea dificultăți financiare firmei parte vătămată pe termen lung. A luat în considerare persoana inculpatului care nu a fost cunoscut cu antecedente penale (f.343 vol.I u.p.), dar s-a sustras urmăririi penale și judecății. Lipsa antecedentelor penale ale inculpatului instanța a considerat-o ca o circumstanță atenuantă judiciară în sensul prev. art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen., și i-a dat eficiența prev. de art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen., cu raportare la alin. (2) și (3) ale art. 76 C. pen.

La eficientizarea circumstanței atenuante reținute instanța a luat în considerare și noile dispoziții din viitorul C. pen. potrivit cărora infracțiuni similare vor fi sancționate cu maxim 5 ani de închisoare. Prin urmare, instanța a aplicat inculpatului pedeapsa de 6 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave prev. de art. 215 alin. (1), (3), (4) și (5) C. pen. În baza art. 71 alin. (1) și (2) C. pen., instanța a interzis inculpatului, de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare și până la terminarea executării pedepsei, exercitarea dreptului prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a C. pen. În cauză, partea vătămată SC „A.I.” SRL s-a constituit parte civilă cu suma de 570.115,37 lei reprezentând contravaloarea mărfii livrată către firma reprezentată de inculpat și care nu a mai fost achitată de către acesta.

Văzând facturile emise de partea vătămată, instanța a apreciat că întinderea prejudiciului suferit de aceasta este probată, astfel că, î n temeiul art. 346 alin. (1) rap. la art. 14 alin. (3) lit. b) C. proc. pen., și la art. 998 C. civ. a admis acțiunea civilă formulată de partea civilă S.C. „A.I.” S.R.L, și în consecință a obligat inculpatul să plătească în favoarea părții civile suma de 570.115,37 lei, cu titlu de despăgubiri civile. 2. Împotriva hotărârii amintite a formulat apel în termen legal inculpatul G.E., solicitând desființarea sa și pronunțarea unei decizii prin care să se reducă cuantumul pedepsei și reținerea de circumstanțe atenuante judiciare cu motivarea că a preluat firma prin intermediul numitului C., că nu a cunoscut în ce consta modalitatea de plată cu file CEC și invocând circumstanțe personale favorabile.

Procedând la soluționarea apelurilor prin prisma motivelor invocate și pe baza actelor și lucrărilor dosarului, Curtea a constatat următoarele: Instanța de fond a reținut o stare de fapt conformă cu realitatea și sprijinită pe interpretarea și analiza judicioasă a unui probatoriu complet, administrat atât în faza de urmărire penală, cât și în fața primei instanțe, probatoriu pe baza căruia s-a stabilit întemeiat că inculpații s-au făcut vinovați de comiterea infracțiunilor pentru care au fost trimiși în judecată. Fără a relua argumentația extrem de detaliată a stării de fapt, redată în considerentele hotărârii atacate, argumentație pe care tribunalul și-a însușit-o în întregime, astfel cum această posibilitate a fost conferită de practica CEDO și potrivit căreia a putut constitui o motivare preluarea motivelor instanței inferioare (Helle împotriva Finlandei), s-au adus în completare următoarele: Potrivit art. 215 C. pen.

a constituit infracțiune de înșelăciune inducerea în eroare a unei persoane, prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate, în scopul de a obține pentru sine sau pentru altul un folos material injust și dacă s-a pricinuit o pagubă. La fel, a existat înșelăciune prin inducerea sau menținerea în eroare a unei persoane cu prilejul încheierii sau executării unui contract, săvârșită în așa fel încât, fără această eroare, cel înșelat nu ar fi încheiat sau executat contractul în condițiile stipulate, precum și emiterea unui cec asupra unei instituții de credit sau unei persoane, știind că pentru valorificarea lui nu exista provizia sau acoperirea necesară, precum și fapta de a retrage, după emitere, provizia, în totul sau în parte, ori de a interzice trasului de a plăti înainte de expirarea termenului de prezentare, în scopul arătat în alin. (1), dacă s-a pricinuit o pagubă posesorului cecului.

Pentru a fi în prezența infracțiunii de înșelăciune a fost necesară intenția directă, a cărei existență trebuie stabilită cu certitudine, respectiv făptuitorul și-a dat seama că desfășoară o activitate de inducere în eroare și că prin aceasta a pricinuit o pagubă, urmare a cărei producere a dorit-o; totodată, în varianta prevăzută de alin. (4) al textului legal, nu a fost suficient ca fila CEC emisă să fie refuzată la plată pentru lipsă disponibil și a fost necesară dovedirea activităților dolosive ale inculpatului în scopul inducerii în eroare a părții vătămate.

În speță, această componentă a laturii subiective a infracțiunii a fost dovedită indubitabil, deoarece inculpatul a indus în eroare partea civilă asupra unui aspect fundamental în formarea conștiinței și voinței acesteia de a contracta, atât la momentul încheierii contractului, cât și pe parcursul executării acestuia, prin declarații mincinoase privind bonitatea firmei, emiterea cecurilor fără acoperire și prin susțineri nereale că a fost în măsură să onoreze obligațiile contractuale. În acest sens, s-a observat că inculpatul a devenit reprezentant al SC F.B.V.T. SRL și că singura activitate desfășurată a constatat în raporturile derulate cu partea civilă din dosar, fiind evident că rațiunea pentru care inculpatul a devenit mandatar al susnumitei societăți a fost aceea de a crea aparența unui comerciant real, onest și credibil.

Această împrejurare, coroborată cu faptul că inculpatul a urmărit ca toate livrările de marfă să se efectueze anterior datei introducerii în bancă a primei file cec, cu vânzarea produselor sub prețul pieței și încasarea imediată a acestuia de către inculpat fără a asigura provizionul a demonstrat că inculpatul a conceput activitatea infracțională anterior stabilirii raporturilor contractuale și a urmărit inducerea în eroare a părții civile și crearea prejudiciului. Apoi, a mai rezultat din probele cauzei că între inculpat și partea civilă, au fost încheiate contracte comerciale având ca obiect livrarea de bunuri, stabilindu-se ca plata să se facă la un anumit termen de la livrare cu CEC.

Conform înțelegerii părților, filele CEC ce au fost emise de inculpat reprezentau o garanție a faptului că până la data scadentă a achitat contravaloarea mărfii livrate, iar numai în cazul neîndeplinirii acestei obligații respectivele file CEC au urmat a reprezenta instrumente de plată, putând a fi introduse spre decontare. În cauză nu s-a putut vorbi însă de existența unei garanții valabile, atâta timp cât firma s-a aflat în interdicție bancară și niciodată nu a existat provizionul necesar în cont. Or, în literatura de specialitate s-a susținut constant că prezentarea intenționată ca fiind garanție a unei file CEC care nu a îndeplinit, în realitate, condițiile legale a constituit element al înșelăciunii.

În acest sens au fost și dispozițiile art. 3 alin. (2) din Legea nr. 59/1934 care au statuat expres asupra obligativității existenței disponibilului anterior emiterii cecului: „Cecul nu poate fi emis decât dacă trăgătorul are disponibil la tras”. Aceste dispoziții au fost completate de art. 29 din aceeași lege potrivit căruia „Cecul este plătibil la vedere” și că „Cecul prezentat înaintea zilei arătate ca dată a emiterii este plătibil în ziua prezentării”. La fel, dispozițiile pct. 34 alin. (1) și (2)‚ din Normele Cadru ale BNR: „trăgătorul poate emite un cec numai în condițiile existenței la tras a unor fonduri proprii, disponibile în momentul emiterii instrumentului care să facă posibilă trasului efectuarea plății” și „disponibilul trebuie constituit prealabil emiterii cecului și de valoare mai mare sau egală cu cea a cecului”.

Mai mult, alin. (4) a pct. 34 din aceleași norme a prevăzut că „disponibilul trebuie să fie lichid, cert și exigibil, adică să nu existe nici un impediment de ordin juridic sau material care să împiedece efectuare plății cecului”. Așa fiind, atâta timp cât inculpatul a emis mai multe file CEC știind că societatea era în interdicție bancară și că nu avea disponibil în cont pentru acoperirea debitelor, nu s-a putut vorbi că susnumitul a acționat cu bună credință; dimpotrivă, acest procedeu, coroborat cu preluarea unei societăți pentru o perioadă extrem de scurtă de timp, a avut scopul de a crea aparența solvabilității și a bonității lui financiare, precum și aparența eforturilor depuse pentru plata datoriilor, în realitate a urmărit inducerea și menținerea în eroare a părții civile, precum și prejudicierea acesteia, corelativ cu obținerea unui folos material injust.

Cu privire la critica vizând individualizarea pedepsei aplicate în cauză, atât sub aspectul cuantumului, cât și a modalității de executare, Curtea a considerat că reflectă în mod just gradul de pericol social concret al faptei comise. Potrivit art. 72 C. pen. la stabilirea și aplicarea pedepselor s-a ținut seama de dispozițiile părții generale a acestui cod, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de împrejurările care au atenuat sau agravat răspunderea penală. Chiar dacă individualizarea pedepsei a fost un proces interior, strict personal al judecătorului, ea nu a fost totuși un proces arbitrar, subiectiv, ci din contră el a trebuit să fie rezultatul unui examen obiectiv al întregului material probatoriu, studiat după anumite reguli și criterii precis determinate.

Înscrierea în lege a criteriilor generale de individualizare a pedepsei a însemnat consacrarea explicită a principiului individualizării pedepsei, așa încât respectarea acestuia a fost obligatorie pentru instanță. De altfel, ca să-și poată îndeplini funcțiile care-i sunt atribuite în vederea realizării scopului său și al legii, pedeapsa a trebuit să corespundă sub aspectul naturii (privativă sau neprivativă de libertate) și duratei, atât gravității faptei și potențialului de pericol social pe care l-a prezentat, în mod real persoana infractorului, cât și aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influența pedepsei. S-a arătat că în primul rând, raționamentul primei instanțe care a condus la reținerea de circumstanțe atenuante facultative este corect.

Aplicarea în cauză a dispozițiilor art. 74 C. pen. a fost atributul exclusiv al instanței de judecată, care la momentul individualizării pedepsei a fost obligată să se raporteze la toate circumstanțele comiterii faptei și să fi avut în vedere și consecințele acesteia. Pe de altă parte, recunoașterea anumitor împrejurări ca circumstanțe atenuante judiciare a fost însă posibilă dacă împrejurările luate în considerare au redus în asemenea măsură gravitatea faptei în ansamblu sau a caracterizat favorabil de o asemenea manieră persoana făptuitorului încât numai aplicarea unei pedepse sub minimul special s-a învederat a satisface, în cazul concret, imperativul justei individualizări a pedepsei. În acest context, instanța de fond nu a putut ignora atitudinea de recunoaștere a conduitei infracționale și regretul manifestat, după cum nu s-a putut face abstracție de lipsa antecedentelor penale.

Curtea a observat că aspectele invocate de inculpat au fost avute în vedere în procesul de individualizare, ceea ce a condus la coborârea sancțiunii mult sub minimul special prevăzut de lege. Cu toate acestea, nu a putut fi ignorat faptul că prin acțiunea sa, inculpatul a adus o atingere gravă relațiilor sociale care a vizat corectitudinea și încrederea care a trebuit să guverneze raporturile comerciale și mediul de afaceri, dar și că a cauzat un prejudiciu foarte ridicat.

Din această perspectivă, concluzia care s-a desprins a fost aceea că s-a acordat suficientă și echilibrată importanță gradului de pericol social al infracțiunii comise, condițiilor concrete în care s-a produs, dar și urmărilor faptei, concluzia fiind că pedeapsa stabilită de către instanța de fond a fost justă și proporțională, în măsură să asigure atât exemplaritatea, cât și finalitatea acesteia, respectiv prevenția specială și generală înscrise în art. 52 C. pen., dar și funcțiile de constrângere și de reeducare, contribuind la conștientizarea consecințelor faptei, în vederea unei reinserții sociale reale a inculpatului. În consecință, Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, prin decizia nr. 182/A din 18 octombrie 2011 a respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul G.E.

împotriva sentinței penale nr. 185/D din 5 mai 2011 a Tribunalului Cluj, dispunând obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare. 3. Împotriva deciziei evocate a declarat recurs în termen legal inculpatul G.E., invocând aspecte de nelegalitate și netemeinicie. Apărătorul desemnat din oficiu recurentului inculpat a invocat cazurile de casare reglementate de art. 385 9 pct. 10, 14 și 21 C. proc. pen. Într-o primă critică avansată s-a susținut că, deși inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârșirea a două infracțiuni în concurs real, anume infracțiunea prev. și ped. de art. 215 alin. (1), (3), (4) și (5) C. pen. și cea sancționată prin art. 84 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 59/1934, instanțele s-au pronunțat numai cu privire la infracțiunea de înșelăciune.

S-a apreciat că procedând astfel, instanțele de fond și apel au omis să se pronunțe asupra unei fapte reținute în sarcina inculpatului, prin actul de sesizare, atrăgând astfel incidența cazului de casare prev. de art. 385 9 pct. 10 C. proc. pen. O a doua critică s-a referit la faptul că judecata în primă instanță a avut loc fără citarea legală a inculpatului. În fine, s-a solicitat reindividualizarea judiciară a pedepsei aplicate inculpatului, invocându-se prev. art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen., în contextul în care, în opinia apărării, se impune acordarea unei mai largi eficiențe circumstanțelor atenuante judiciare reținute în favoarea inculpatului, motivat de aspectul că acesta a manifestat o bună conduită anterior săvârșirii infracțiunilor, a depus stăruință pentru repararea pagubei cauzate prin infracțiune, s-a comportat sincer în cursul procesului penal, nu prezintă antecedente penale.

Examinând hotărârile recurate prin prisma motivelor de recurs invocate, a criticilor avansate, dar și din oficiu, potrivit disp. art. 385 9 alin. (2) și (3) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție expune: În raport cu cazul de casare reglementat în art. 385 9 pct. 10 C. proc. pen. – analizat cu prioritate – se constată că prin rechizitoriul nr. 1467 din 12 ianuarie 2011, instanța fondului a fost sesizată, conform art. 317 C. proc. pen., cu persoana inculpatului G.E. și faptele, astfel cum au fost descrise și încadrate juridic în disp. art. 215 alin. (1), (3), (4) și (5) C. pen. și, respectiv, art. 84 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 59/1994, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 33 lit. a) C. pen.

Prin urmare, obiectul judecății, astfel cum a înțeles să-l reglementeze legiuitorul în art. 317 C. proc. pen., viza (în cauza de față) mărginirea judecății la persoana inculpatului G.E. și la cele două infracțiuni evocate în precedent, infracțiuni pentru care așa cum reiese din dispozitivul rechizitoriului, s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a inculpatului. Procedând la soluționarea cauzei în rezolvarea acțiunii penale exercitate în cauză, instanța fondului a înțeles să concluzioneze cu privire la întrunirea cerințelor răspunderii penale a inculpatului cu privire la săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, fără însă a se pronunța și cu privire la cea de-a doua infracțiune – incriminată prin prevederile art. 84 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 59/1934, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Investită cu efectuarea controlului judiciar asupra sentinței penale nr. 185 din 5 mai 2011, Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, urmare a apelului formulat de inculpatul G.E., deși avea obligația ca, în afară de temeiurile invocate și de cererile formulate de apelant, să examineze cauza sub toate aspectele de fapt și de drept - conform art. 371 alin. (2) C. proc. pen., ce statuează cu privire la caracterul devolutiv al apelului și limitele sale – a menținut ca legală și temeinică soluția instanței de fond, mărginindu-se a examina cauza din perspectiva operațiunii de individualizare judiciară a pedepsei aplicate inculpaților. Procedând într-o asemenea manieră, instanța de prim control judiciar a omis să se pronunțe asupra unei fapte reținute în sarcina inculpatului prin actul de sesizare, încălcând astfel disp.

art. 317 C. proc. pen., împrejurare în care cazul de casare reglementat în art. 385 9 pct. 10 C. proc. pen., devine incident în cauză. În atare împrejurări, Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că nu se mai impune examinarea celorlalte motive de casare invocate, prevalând necesitatea trimiterii cauzei spre rejudecare instanței de prim control judiciar, instanță care urmează a evalua și criticile avansate de către inculpat cu referire la nelegala sa citare în fața instanței de fond și cu privire la greșita individualizare judiciară a pedepsei aplicate. Desigur, astfel cum arătam în precedent, instanței de apel îi revine obligația ca, în temeiul efectului devolutiv integral al acestei căi de atac – să devolueze cauza și cu privire la fapta cu care fusese sesizată instanța fondului, dar cu privire la care aceasta a omis a se pronunța.

În raport cu principiile ce guvernează materia căilor ordinare de atac, a titularului ce a exercitat calea de atac și a criticilor formulate, instanța de prim control judiciar urmează a aprecia cu privire la soluția ce se impune, desigur cu respectarea principiului neagravării situației inculpatului în propria cale de atac. De asemenea, instanța va trebui să țină seama, în planul dreptului substanțial, de distincția cuvenită între infracțiunea de înșelăciune și cea prevăzută de art. 84 alin. (1) pct. 2 din Legea cecului, în raport cu obiectul juridic și cu cele statuate de jurisprudența Instanței supreme în această problematică. În virtutea considerentelor ce preced, Înalta Curte de Casație și Justiție, în conformitate cu art. 385 15 pct. 1 lit. c) C. proc.

pen. va admite recursul declarat de inculpatul G.E. împotriva deciziei penale nr. 182/A din 18 octombrie 2011 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori. Va casa decizia penală atacată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, în sumă de 200 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de inculpatul G.E. împotriva deciziei penale nr. 182/A din 18 octombrie 2011 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori. Casează decizia penală atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, în sumă de 200 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 03 mai 2012.