ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1425/2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1425/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Deliberând asupra recursului de

față pe baza lucrărilor și materialului din dosarul cauzei, constată următoarele:

penală, prin sentința penală nr. 185 din 5 mai 2011, pronunțată în dosarul nr. 447/117/2011

a dispus condamnarea

inculpatului

G.E.,

În temeiul art. 215 alin.

(1), (3), (4) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen.

rap. la art. 76 alin. (1) lit. a), alin. (2) și (3) C. pen., la pedeapsa de 6

(șase) ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune cu

consecințe deosebit de grave, înlăturând pedeapsa complementară a interzicerii

unor drepturi.

În baza art.71 alin.

(1) și (2) C. pen. s-a interzis inculpatului, de la data

rămânerii definitive a hotărârii de condamnare și

până la terminarea executării

pedepsei, exercitarea dreptului prev. de

art. 64 lit. a) teza a II-a C. pen.

În

temeiul art. 346 alin. (1) rap. la art. 14 alin. (3) lit. b) C. proc. pen., și

la

art. 998 C. civ. a fost admisă acțiunea civilă formulată

de partea civilă SC A.I. SRL

, cu sediul în

jud.

Cluj, și în consecință a fost obligat inculpatul să plătească în favoarea

părții civile

suma de 570.115,37 lei, cu titlu de despăgubiri civile.

În baza art. 189 C.

proc. pen. s-a stabilit onorariu pentru apărătorul desemnat din oficiu pentru

inculpat în sumă de 200 lei, care s-a avansat din Fondul Ministerului Justiției

și Libertăților Cetățenești, în favoarea Baroului Cluj - av. A.D.I.

În temeiul art. 191 alin.

(1) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul să plătească în favoarea statului

cheltuieli judiciare în sumă de 1.000 lei, din care suma de 200 lei

reprezentând onorariu pentru apărătorul desemnat din oficiu.

Instanța a fost investită

prin rechizitoriul nr. 1467/P/2006 din 12 ianuarie 2011 al Parchetului de pe

lângă Tribunalul Cluj consecutiv căruia, potrivit art. 300 C. proc. pen. s-a și

investit cu judecarea cauzei în vederea tragerii la răspundere penală a

inculpatului G.E. pentru săvârșirea infracțiunii de

înșelăciune prev. și

ped. de art. 215 alin.

(1), (3), (4) și (5) C. pen., respectiv a infracțiunii prev. și ped. de

art.

84 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 59/1934, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.

pen. și a art. 33 lit. a) C. pen., constând în esență, în aceea că în cursul

lunilor

septembrie - octombrie 2006, în

calitate de reprezentant al SC „F.T.”

SRL

Craiova, a indus în eroare reprezentanții SC „A.I.” SRL

Florești, județul Cluj, încheind un contract de

vânzare-cumpărare, achiziționând în

mod

repetat marfă în valoare de 570.115,37 lei, emițând 5 file CEC pentru

achitare, deși nu exista provizia sau

acoperirea necesară pentru plată

.

Hotărând soluționarea

în fond a cauzei penale prin condamnarea în conformitate cu disp. art. 345 alin.

(2) C. proc. pen., după efectuarea cercetării judecătorești în condițiile art. 288

- art. 291 C. proc. pen., în cursul căreia au fost administrate probele strânse

la urmărirea penală și alte probe, audiere martori – instanța fondului a

examinat și apreciat materialul administrat, confirmând existența faptei

ilicite deduse judecății [respectiv infracțiunea prev. de art. 215 alin. (1),

(3), (4) și (5) C. pen.] și vinovăția penală a autorului acesteia în care sens

a reținut următoarele:

Conform declarației

martorei B.F. (f.341 vol.I u.p.), în cursul anului 2001 martora împreună cu

soțul său B.V. au înființat SC F.B.V.T. SRL, Această societate a fost

înregistrată la Camera de Comerț și Industrie conform certificatului de

înregistrare seria A 189714 (f.24 vol.I u.p.).Potrivit aceleiași declarații în

luna mai 2006,

printr-o

procură specială notarială, autentificată la data

de 9 mai 2006 (f.25 vol.I u.p.), martora B.F. l-a împuternicit pe inculpatul

G.E. să reprezinte SC F.B.V.T. SRL Craiova în

relațiile cu

terții. La data de 16

octombrie 2006 asociații B.F. și B.V. s-au retras din societate și au cesionat

toate părțile sociale ale firmei mai sus amintite, inculpatului G.E.

De

asemenea, martora B.F. a declarat că la data de 9 mai 2006 aceasta a predat

inculpatului

toate documentele

financiar-contabile ale societății, inclusiv carnetul de CEC-uri, astfel cum a rezultat din procesul verbal aflat în vol.I de u.p. la fila 192.

Așa cum a reieșit din declarațiile martorei C.J.G. (f.

334-335 vol.I u.p. și respectiv 35), anul 2006 a fost primul an în care S.C. „A.I.”

SRL Florești,

județul Cluj, și-a extins afacerile și în domeniul abatorizării și

comercializării cărnii de pasăre, sens în care în cursul lunii septembrie, la

sfatul unui furnizor de furaje, un mai vechi colaborator al firmei S.C. „A.I.”

SRL, a trimis oferte de preț pentru marfa comercializată, respectiv carne de

pasăre, mai

multor firme printre care și SC

F.B.V.T. SRL Craiova.

Inculpatul

G.E., în calitate de reprezentant

al SC F.B.V.T. SRL Craiova a

contactat

telefonic firma ofertantă, s-a căzut de acord asupra colaborării între cele

două societăți, ca urmare inculpatul s-a deplasat

la sediul SC „A.I.

” SRL Florești.

În data de 21 septembrie 2006 a fost încheiat contractul de vânzare-

cumpărare nr. 219 între SC „A.I.” SRL

Florești, reprezentată de

numita V.C., în calitate de vânzător și SC F.B.V.T.

SRL

Craiova reprezentată, în temeiul

procurii speciale, de către inculpatul G.E.,

în calitate de cumpărător (f.20-23 vol.I u.p.). Conform înțelegerii

dintre părțile co-contractante, vânzătorul a urmat să livreze

cumpărătorului 50.000 kg. de carne pasăre congelată, lunar. Plata mărfii a urmat să fie

efectuată prin filă CEC la ridicarea mărfii, cu scadență la un termen negociat de 20-30 zile.

În perioada 21 septembrie - 19 octombrie 2006 s-au

efectuat șase livrări de

carne de pasăre congelată, astfel:

- conform

facturii CJ YDQ 3984728 din 21 septembrie 2006 în valoare de 95.895, 95 lei;

- conform

facturii CJ YDQ 3984752 din 29 septembrie 2006 în valoare de 117.709,65 lei;

- conform

facturii CJ YDQ 3984773 din 9 octombrie 2006 în valoare de 120.647,20 lei;

- conform

facturii CJ YDQ 3984804 din 13 octombrie 2006 în valoare de 112.973,16 lei;

- conform

facturii

CJ YDQ 3984826 din 19 octombrie 2006

în valoare de 122.889,41 lei,

valoarea totală a mărfii livrate a fost de

570.115,37 lei (v. vol. I, f. 26-30).

Inculpatul G.E. a fost prezent la sediul SC „A.I.” SRL

Florești la

fiecare livrare de marfă, a emis și a înmânat

martorei C.J.G. câte o filă CEC, în total 5 file CEC. Parte din filele CEC au fost semnate, ștampilate și

completate la toate rubricile de către

inculpat, parte au fost doar semnate și

ștampilate

de inculpat, celelalte rubrici au fost completate de martora C.J.G.

Conform înțelegerii dintre părți la data emiterii filei CEC nu a fost

trecută

data emiterii efective a filei ci o dată ulterioară, la care a urmat ca fila CEC să fie introdusă în bancă pentru decontare. Astfel prima filă CEC a fost emisă efectiv

în data de 21 septembrie 2009 la prima livrare, iar

la rubrica emiterii a fost trecută

data de 20 octombrie 2006.

Au fost

emise de către inculpat, conform celor mai sus-arătate, 5 file CEC :

- fila BA

303 0123 5402 emisă la 21 septembrie 2006 și datată 20 octombrie 2006;

- fila BA

303 0123 5401 emisă la 29 septembrie 2006 și datată 27 octombrie 2006;

- fila BA

303 0123 5403 emisă la 9 octombrie 2006 și datată 9 noiembrie 2006;

- fila BA

303 0123 5424 emisă la 13 octombrie 2006 și datată 24 octombrie 2006;

-

fila BA 303 0123 5404 emisă la 19 octombrie 2006

și datată 20 noiembrie 2006

(v.vol.I

f. 31,33,35, 37,39).

În data de 20 octombrie 2006 SC „A.I.” SRL Florești a

depus în

bancă și anume: BRD - Groupe Societe Generale SA, pentru decontare, prima filă CEC care a fost refuzată la plată pentru lipsă totală disponibil în cont (v. vol. I, f.

31-32).

Așa cum a reieșit din declarația martorei C.J.G., d

upă

refuzul la plată a primei file CEC, inculpatul nu a mai putut fi contactat de

reprezentanții SC „A.I.” SRL Florești. La

împlinirea termenelor

au fost

introduse în bancă pentru decontare și celelalte patru file CEC, toate au fost refuzate la plată din același motiv - lipsă totală disponibil în cont (v. vol.

I, f. 33-

40).

Așa cum a rezultat din întreg materialul probator aflat

la dosarul cauzei, inculpatul a întreprins activitate de inducere în eroare a

reprezentanților SC „A.I.” SRL a organizat astfel manoperele încât întreaga

cantitate de marfă contractată a fost livrată până la scadența filei CEC, după care inculpatul nu a mai dat nici un semn de viață, cu toate că până atunci, așa cum a relatat

martora C.J.G., a fost extrem de activ în relația contractuală dintre părți.

Corelativ activității desfășurate în Florești, județul

Cluj, deosebit de relevantă sub aspectul evidențierii intenției infracționale a

inculpatului, a fost activitatea desfășurată de acesta în municipiul Craiova.

Astfel, în data de 19 septembrie 2006, inculpatul, în

calitate de reprezentant al SC

F.B.V.T. SRL Craiova, a subînchiriat un

depozit frigorific situat în mun. Craiova, de la SC „A. & V.T.” SRL

Craiova, reprezentată de

G.V.

SC F.B.V.T. SRL

Craiova, prin inculpatul G.E., a revândut întreaga cantitate de carne congelată

de pasăre achiziționată de la SC A.I.” SRL Florești către alte firme, cum ar fi

SC „A. & V.T.” SRL Craiova, SC R.I. SRL Craiova, SC A.E. SRL Craiova, SC Z.

SRL Craiova, care au revândut carnea cu amănuntul către populație

.

A trebuit menționat că, inculpatul a vândut acestor firme

carnea de pasăre congelată sub

prețul cu

care a fost achiziționată de la SC „A.I.” SRL Florești,

respectiv că a încasat contravaloarea

facturilor în numerar.

Toate aceste aspecte au fost constatate de către Garda

Financiară -

Comisariatul Regional Dolj în urma

controlului și verificărilor încrucișate efectuate referitor la SC F.B.V.T. SRL

Craiova și la firmele mai sus menționate (v.

vol. I, f. 48-51, vol. II,

f. 13-17, 47-240).

Din informațiile comunicate și actele puse la dispoziție

de către BRD -

Sucursala Dolj, în speță, din extrasul de

cont al SC F.B.V.T. SRL Craiova a

rezultat că

în perioada 1 ianuarie 2006 - 7 februarie 2007 singurele operațiuni efectuate

prin

bancă au fost cele privind încasarea prin

ordine de plată a contravalorii mărfii achiziționate de la SC „A.I.” SRL

Florești și revândută firmelor

din Craiova. Sumele au fost ridicate în

numerar personal de inculpat, imediat după

încasare.

SC F.B.V.T.

SRL Craiova a intrat în interdicție bancară în data de

23 octombrie 2006 cu prima filă CEC emisă către SC „A.I.” SRL

Florești.

Carnetul de file CEC din care fac parte filele CEC emise către SC

„A.I.” SRL Florești, refuzate la plată, a

fost ridicat personal de la

bancă de inculpat în

data de 06 septembrie 2006 (vol. I, f. 231-259).

Toate aspectele mai sus analizate au fost confirmate și

de A.N.A.F., D.G.F.P. Dolj -

Activitatea de Inspecție

Fiscală, Serviciul Control Fiscal în urma efectuării

inspecției fiscale referitor la activitatea SC F.B.V.T. SRL

Craiova (vol. II, f 6-7).

Administrația Finanțelor Publice Craiova, Serviciul

Gestiune Registru

Contribuabili și Declarații Fiscale Persoane

Juridice a comunicat că SC F.B.V.T.

SRL Craiova

nu a depus pentru lunile septembrie și octombrie 2006

deconturile TVA și nici declarația de impozit pe profit

aferentă trimestrului trei al anului

2006 (vol. I f. 5-4).

În drept, fapta inculpatului G.E. care în cursul lunilor

septembrie - octombrie 2006, în calitate de reprezentant

al SC F.B.V.T.

SRL Craiova, a indus în eroare reprezentanții

SC „A.I.” SRL

Florești, județul Cluj, a încheiat un

contract de vânzare-cumpărare, achiziționând în

mod

repetat marfa în valoare de 570.115,37 lei, emițând 5 file CEC pentru

achitare, deși nu a existat provizia sau acoperirea

necesară pentru plata filelor CEC, încă de la început inculpatul neintenționând

să achite contravaloarea mărfii achiziționate, a

întrunit

elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune prev. și ped. de art.

215 alin. (1), (3), (4) și (5) C. pen.

Faptele au fost săvârșite de către inculpat în baza

aceleiași rezoluții

infracționale, fiind așadar aplicabile

prevederile art. 41 alin. (2) C. pen.

La dozarea

pedepsei aplicabile instanța a luat în considerare criteriile stabilite de art.

72 C. pen., respectiv limitele de pedeapsă prevăzute de Codul penal în vigoare,

și anume închisoare de la 10 la 20 de ani și interzicerea unor drepturi, gradul

de pericol social al faptei concretizat în modul în care inculpatul a plănuit

comiterea infracțiunii și și-a asigurat însușirea produsului acesteia, urmarea

de rezultat a faptei sale, extrem de însemnată și de natură a crea dificultăți

financiare firmei parte vătămată pe termen lung. A luat în considerare persoana

inculpatului care nu a fost cunoscut cu antecedente penale (f.343 vol.I u.p.),

dar s-a sustras urmăririi penale și judecății.

Lipsa

antecedentelor penale ale inculpatului instanța a considerat-o ca o

circumstanță atenuantă judiciară în sensul prev. art. 74 alin. (1) lit. a) C.

pen., și i-a dat eficiența prev. de art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen., cu

raportare la alin. (2) și (3) ale art. 76 C. pen. La eficientizarea

circumstanței atenuante reținute instanța a luat în considerare și noile

dispoziții din viitorul C. pen. potrivit cărora infracțiuni similare vor fi

sancționate cu maxim 5 ani de închisoare.

Prin

urmare, instanța a aplicat inculpatului pedeapsa de 6 ani închisoare pentru

săvârșirea infracțiunii de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave prev. de

art. 215 alin. (1), (3), (4) și (5) C. pen.

În baza art. 71 alin.

(1) și (2) C. pen., instanța a interzis inculpatului, de la data

rămânerii definitive a hotărârii de condamnare și

până la terminarea executării

pedepsei, exercitarea dreptului prev. de

art. 64 lit. a) teza a II-a C. pen.

În cauză, partea

vătămată SC „A.I.” SRL s-a constituit parte civilă cu suma de 570.115,37 lei

reprezentând contravaloarea mărfii livrată către firma reprezentată de inculpat

și care nu a mai fost achitată de către acesta.

Văzând facturile

emise de partea vătămată, instanța a apreciat că întinderea prejudiciului

suferit de aceasta este probată, astfel că, î

n

temeiul art. 346 alin. (1) rap. la art. 14 alin. (3) lit. b) C. proc. pen., și

la

art. 998 C. civ. a admis acțiunea

civilă formulată de partea civilă S.C.

„A.I.”

S.R.L,

și în consecință a obligat

inculpatul să plătească în favoarea părții civile

suma de 570.115,37 lei, cu titlu de despăgubiri civile.

2.

Împotriva hotărârii amintite a formulat apel în termen legal inculpatul

G.E., solicitând

desființarea sa și pronunțarea unei decizii prin care să se reducă cuantumul

pedepsei și reținerea de circumstanțe atenuante judiciare cu motivarea că a

preluat firma prin intermediul numitului C., că nu a cunoscut în ce consta modalitatea

de plată cu file CEC și invocând circumstanțe personale favorabile.

Procedând la

soluționarea apelurilor prin prisma motivelor invocate și pe baza actelor și

lucrărilor dosarului, Curtea a constatat următoarele:

Instanța de fond a

reținut o stare de fapt conformă cu realitatea și sprijinită pe interpretarea

și analiza judicioasă a unui probatoriu complet, administrat atât în faza de

urmărire penală, cât și în fața primei instanțe, probatoriu pe baza căruia s-a

stabilit întemeiat că inculpații s-au făcut vinovați de comiterea

infracțiunilor pentru care au fost trimiși în judecată.

Fără a relua

argumentația extrem de detaliată a stării de fapt, redată în considerentele

hotărârii atacate, argumentație pe care tribunalul și-a însușit-o în întregime,

astfel cum această posibilitate a fost conferită de practica CEDO și potrivit

căreia a putut constitui o motivare preluarea motivelor instanței inferioare

(Helle împotriva Finlandei), s-au adus în completare următoarele:

Potrivit art. 215 C.

pen. a constituit infracțiune de înșelăciune inducerea în eroare a unei

persoane, prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca

mincinoasă a unei fapte adevărate, în scopul de a obține pentru sine sau pentru

altul un folos material injust și dacă s-a pricinuit o pagubă. La fel, a

existat înșelăciune prin inducerea sau menținerea în eroare a unei persoane cu

prilejul încheierii sau executării unui contract, săvârșită în așa fel încât, fără

această eroare, cel înșelat nu ar fi încheiat sau executat contractul în condițiile

stipulate, precum și emiterea unui cec asupra unei instituții de credit sau

unei persoane, știind că pentru valorificarea lui nu exista provizia sau

acoperirea necesară, precum și fapta de a retrage, după emitere, provizia, în

totul sau în parte, ori de a interzice trasului de a plăti înainte de expirarea

termenului de prezentare, în scopul arătat în alin. (1), dacă s-a pricinuit o

pagubă posesorului cecului.

Pentru a fi în

prezența infracțiunii de înșelăciune a fost necesară intenția directă, a cărei

existență trebuie stabilită cu certitudine, respectiv făptuitorul și-a dat

seama că desfășoară o activitate de inducere în eroare și că prin aceasta a pricinuit

o pagubă, urmare a cărei producere a dorit-o; totodată, în varianta prevăzută

de alin. (4) al textului legal, nu a fost suficient ca fila CEC emisă să fie refuzată la plată pentru lipsă disponibil și a fost necesară dovedirea

activităților dolosive ale inculpatului în scopul inducerii în eroare a părții

vătămate.

În speță, această

componentă a laturii subiective a infracțiunii a fost dovedită indubitabil,

deoarece inculpatul a indus în eroare partea civilă asupra unui aspect

fundamental în formarea conștiinței și voinței acesteia de a contracta, atât la

momentul încheierii contractului, cât și pe parcursul executării acestuia, prin

declarații mincinoase privind bonitatea firmei, emiterea cecurilor fără

acoperire și prin susțineri nereale că a fost în măsură să onoreze obligațiile

contractuale.

În acest sens, s-a

observat că inculpatul a devenit reprezentant al

SC F.B.V.T. SRL și că

singura activitate desfășurată a constatat

în raporturile derulate cu partea civilă din dosar, fiind evident că rațiunea

pentru care inculpatul a devenit mandatar al susnumitei societăți a fost aceea

de a crea aparența unui comerciant real, onest și credibil.

Această împrejurare,

coroborată cu faptul că inculpatul a urmărit ca toate livrările de marfă să se

efectueze anterior datei introducerii în bancă a primei file cec, cu vânzarea

produselor sub prețul pieței și încasarea imediată a acestuia de către inculpat

fără a asigura provizionul a demonstrat că inculpatul a conceput activitatea

infracțională anterior stabilirii raporturilor contractuale și a urmărit

inducerea în eroare a părții civile și crearea prejudiciului.

Apoi, a mai rezultat

din probele cauzei că între inculpat și partea civilă, au fost încheiate

contracte comerciale având ca obiect livrarea de bunuri, stabilindu-se ca plata

să se facă la un anumit termen de la livrare cu CEC. Conform înțelegerii părților,

filele CEC ce au fost emise de inculpat reprezentau o garanție a faptului că

până la data scadentă a achitat contravaloarea mărfii livrate, iar numai în

cazul neîndeplinirii acestei obligații respectivele file CEC au urmat a reprezenta instrumente de plată, putând a fi introduse spre decontare.

În cauză nu s-a putut

vorbi însă de existența unei garanții valabile, atâta timp cât firma s-a aflat

în interdicție bancară și niciodată nu a existat provizionul necesar în cont.

Or, în literatura de specialitate s-a susținut constant că prezentarea

intenționată ca fiind garanție a unei file CEC care nu a îndeplinit, în

realitate, condițiile legale a constituit element al înșelăciunii. În acest

sens au fost și dispozițiile art. 3 alin. (2) din Legea nr. 59/1934 care au statuat

expres asupra obligativității existenței disponibilului anterior emiterii

cecului: „Cecul nu poate fi emis decât dacă trăgătorul are disponibil la tras”.

Aceste dispoziții au fost completate de art. 29 din aceeași lege potrivit

căruia „Cecul este plătibil la vedere” și că „Cecul prezentat înaintea zilei

arătate ca dată a emiterii este plătibil în ziua prezentării”.

La fel, dispozițiile

pct. 34 alin. (1) și (2)‚ din Normele Cadru ale BNR: „trăgătorul poate emite un

cec numai în condițiile existenței la tras a unor fonduri proprii, disponibile

în momentul emiterii instrumentului care să facă posibilă trasului efectuarea

plății” și „disponibilul trebuie constituit prealabil emiterii cecului și de

valoare mai mare sau egală cu cea a cecului”. Mai mult, alin. (4) a pct. 34 din

aceleași norme a prevăzut că „disponibilul trebuie să fie lichid, cert și exigibil,

adică să nu existe nici un impediment de ordin juridic sau material care să

împiedece efectuare plății cecului”.

Așa fiind,

atâta timp cât inculpatul a emis mai multe file CEC știind că societatea era în

interdicție bancară și că nu avea disponibil în cont pentru acoperirea

debitelor, nu s-a putut vorbi că susnumitul a acționat cu bună credință;

dimpotrivă, acest procedeu, coroborat cu preluarea unei societăți pentru o

perioadă extrem de scurtă de timp, a avut scopul de a crea aparența solvabilității

și a bonității lui financiare, precum și aparența eforturilor depuse pentru

plata datoriilor, în realitate a urmărit inducerea și menținerea în eroare a

părții civile, precum și prejudicierea acesteia, corelativ cu obținerea unui

folos material injust.

Cu privire la critica

vizând individualizarea pedepsei aplicate în cauză, atât sub aspectul

cuantumului, cât și a modalității de executare, Curtea a considerat că reflectă

în mod just gradul de pericol social concret al faptei comise.

Potrivit art. 72 C.

pen. la stabilirea și aplicarea pedepselor s-a ținut seama de dispozițiile

părții generale a acestui cod, de limitele de pedeapsă fixate în partea

specială, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana

infractorului și de împrejurările care au atenuat sau agravat răspunderea

penală.

Chiar dacă

individualizarea pedepsei a fost un proces interior, strict personal al judecătorului,

ea nu a fost totuși un proces arbitrar, subiectiv, ci din contră el a trebuit

să fie rezultatul unui examen obiectiv al întregului material probatoriu,

studiat după anumite reguli și criterii precis determinate.

Înscrierea în lege a

criteriilor generale de individualizare a pedepsei a însemnat consacrarea

explicită a principiului individualizării pedepsei, așa încât respectarea

acestuia a fost obligatorie pentru instanță.

De altfel, ca să-și

poată îndeplini funcțiile care-i sunt atribuite în vederea realizării scopului

său și al legii, pedeapsa a trebuit să corespundă sub aspectul naturii

(privativă sau neprivativă de libertate) și duratei, atât gravității faptei și

potențialului de pericol social pe care l-a prezentat, în mod real persoana infractorului,

cât și aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influența pedepsei.

S-a arătat că în

primul rând, raționamentul primei instanțe care a condus la reținerea de

circumstanțe atenuante facultative este corect. Aplicarea în cauză a

dispozițiilor art. 74 C. pen. a fost atributul exclusiv al instanței de

judecată, care la momentul individualizării pedepsei a fost obligată să se

raporteze la toate circumstanțele comiterii faptei și să fi avut în vedere și

consecințele acesteia.

Pe de altă parte,

recunoașterea anumitor împrejurări ca circumstanțe atenuante judiciare a fost

însă posibilă dacă împrejurările luate în considerare au redus în asemenea

măsură gravitatea faptei în ansamblu sau a caracterizat favorabil de o asemenea

manieră persoana făptuitorului încât numai aplicarea unei pedepse sub minimul

special s-a învederat a satisface, în cazul concret, imperativul justei

individualizări a pedepsei. În acest context, instanța de fond nu a putut

ignora atitudinea de recunoaștere a conduitei infracționale și regretul

manifestat, după cum nu s-a putut face abstracție de lipsa antecedentelor

penale.

Curtea a observat că

aspectele invocate de inculpat au fost avute în vedere în procesul de

individualizare, ceea ce a condus la coborârea sancțiunii mult sub minimul

special prevăzut de lege.

Cu toate acestea, nu a

putut fi ignorat faptul că prin acțiunea sa, inculpatul a adus o atingere

gravă relațiilor sociale care a vizat

corectitudinea și încrederea care a trebuit să guverneze raporturile comerciale

și mediul de afaceri, dar și că a cauzat un prejudiciu foarte ridicat.

Din această

perspectivă, concluzia care s-a desprins a fost aceea că s-a acordat suficientă

și echilibrată importanță gradului de pericol social al infracțiunii comise,

condițiilor concrete în care s-a produs, dar și urmărilor faptei, concluzia

fiind că pedeapsa stabilită de către instanța de fond a fost justă și

proporțională, în măsură să asigure atât exemplaritatea, cât și finalitatea

acesteia, respectiv prevenția specială și generală înscrise în art. 52 C. pen.,

dar și funcțiile de constrângere și de reeducare, contribuind la

conștientizarea consecințelor faptei, în vederea unei reinserții sociale reale a

inculpatului.

În consecință, Curtea

de Apel Cluj, secția penală și de minori, prin decizia nr. 182/A din 18

octombrie 2011 a respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul G.E.

împotriva sentinței penale nr. 185/D din 5 mai 2011 a Tribunalului Cluj,

dispunând obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare.

evocate a declarat recurs în termen legal inculpatul G.E., invocând aspecte de

nelegalitate și netemeinicie.

Apărătorul desemnat

din oficiu recurentului inculpat a invocat cazurile de casare reglementate de

art. 385

9

pct. 10, 14 și 21 C. proc. pen.

Într-o primă critică

avansată s-a susținut că, deși inculpatul a fost trimis în judecată pentru

săvârșirea a două infracțiuni în concurs real, anume infracțiunea prev. și ped.

de art. 215 alin. (1), (3), (4) și (5) C. pen. și cea sancționată prin art. 84 alin.

(1) pct. 2 din Legea nr. 59/1934, instanțele s-au pronunțat numai cu privire la

infracțiunea de înșelăciune.

S-a apreciat că

procedând astfel, instanțele de fond și apel au omis să se pronunțe asupra unei

fapte reținute în sarcina inculpatului, prin actul de sesizare, atrăgând astfel

incidența cazului de casare prev. de art. 385

9

pct. 10 C. proc. pen.

O a doua critică s-a

referit la faptul că judecata în primă instanță a avut loc fără citarea legală

a inculpatului.

În fine, s-a

solicitat reindividualizarea judiciară a pedepsei aplicate inculpatului,

invocându-se prev. art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen., în contextul în

care, în opinia apărării, se impune acordarea unei mai largi eficiențe circumstanțelor

atenuante judiciare reținute în favoarea inculpatului, motivat de aspectul că

acesta a manifestat o bună conduită anterior săvârșirii infracțiunilor, a depus

stăruință pentru repararea pagubei cauzate prin infracțiune, s-a comportat

sincer în cursul procesului penal, nu prezintă antecedente penale.

Examinând hotărârile

recurate prin prisma motivelor de recurs invocate, a criticilor avansate, dar

și din oficiu, potrivit disp. art. 385

9

alin. (2) și (3) C. proc.

pen., Înalta Curte de Casație și Justiție expune:

În raport cu cazul de

casare reglementat în art. 385

9

pct. 10 C. proc. pen. – analizat cu

prioritate – se constată că prin rechizitoriul nr. 1467 din 12 ianuarie 2011,

instanța fondului a fost sesizată, conform art. 317 C. proc. pen., cu persoana

inculpatului G.E. și faptele, astfel cum au fost descrise și încadrate juridic

în disp. art. 215 alin. (1), (3), (4) și (5) C. pen. și, respectiv, art. 84 alin.

(1) pct. 2 din Legea nr. 59/1994, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și

art. 33 lit. a) C. pen.

Prin urmare, obiectul

judecății, astfel cum a înțeles să-l reglementeze legiuitorul în art. 317 C.

proc. pen., viza (în cauza de față) mărginirea judecății la persoana inculpatului

G.E. și la cele două infracțiuni evocate în precedent, infracțiuni pentru care

așa cum reiese din dispozitivul rechizitoriului, s-a dispus punerea în mișcare

a acțiunii penale și trimiterea în judecată a inculpatului.

Procedând la

soluționarea cauzei în rezolvarea acțiunii penale exercitate în cauză, instanța

fondului a înțeles să concluzioneze cu privire la întrunirea cerințelor

răspunderii penale a inculpatului cu privire la săvârșirea infracțiunii de înșelăciune,

fără însă a se pronunța și cu privire la cea de-a doua infracțiune –

incriminată prin prevederile art. 84 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 59/1934, cu

aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Investită cu efectuarea

controlului judiciar asupra sentinței penale nr. 185 din 5 mai 2011, Curtea de

Apel Cluj, secția penală și de minori, urmare a apelului formulat de inculpatul

G.E., deși avea obligația ca, în afară de temeiurile invocate și de cererile

formulate de apelant, să examineze cauza sub toate aspectele de fapt și de

drept - conform art. 371 alin. (2) C. proc. pen., ce statuează cu privire la

caracterul devolutiv al apelului și limitele sale – a menținut ca legală și

temeinică soluția instanței de fond, mărginindu-se a examina cauza din

perspectiva operațiunii de individualizare judiciară a pedepsei aplicate

inculpaților.

Procedând într-o

asemenea manieră, instanța de prim control judiciar a omis să se pronunțe

asupra unei fapte reținute în sarcina inculpatului prin actul de sesizare, încălcând

astfel disp. art. 317 C. proc. pen., împrejurare în care cazul de casare

reglementat în art. 385

9

pct. 10 C. proc. pen., devine incident în

cauză.

În atare împrejurări,

Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că nu se mai impune examinarea

celorlalte motive de casare invocate, prevalând necesitatea trimiterii cauzei

spre rejudecare instanței de prim control judiciar, instanță care urmează a evalua

și criticile avansate de către inculpat cu referire la nelegala sa citare în

fața instanței de fond și cu privire la greșita individualizare judiciară a

pedepsei aplicate.

Desigur, astfel cum

arătam în precedent, instanței de apel îi revine obligația ca, în temeiul

efectului devolutiv integral al acestei căi de atac – să devolueze cauza și cu

privire la fapta cu care fusese sesizată instanța fondului, dar cu privire la

care aceasta a omis a se pronunța.

În raport cu

principiile ce guvernează materia căilor ordinare de atac, a titularului ce a

exercitat calea de atac și a criticilor formulate, instanța de prim control

judiciar urmează a aprecia cu privire la soluția ce se impune, desigur cu

respectarea principiului neagravării situației inculpatului în propria cale de

atac. De asemenea, instanța va trebui să țină seama, în planul dreptului

substanțial, de distincția cuvenită între infracțiunea de înșelăciune și cea

prevăzută de art. 84 alin. (1) pct. 2 din Legea cecului, în raport cu obiectul

juridic și cu cele statuate de jurisprudența Instanței supreme în această

problematică.

În virtutea

considerentelor ce preced, Înalta Curte de Casație și Justiție, în conformitate

cu art. 385

15

pct. 1 lit. c) C. proc. pen. va admite recursul

declarat de inculpatul G.E. împotriva deciziei penale nr. 182/A din 18 octombrie

2011 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori.

Va casa decizia

penală atacată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Onorariul

apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, în sumă de 200

lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de inculpatul G.E.

împotriva deciziei penale nr. 182/A din 18 octombrie 2011 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori.

Casează decizia penală atacată și trimite

cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu

pentru recurentul inculpat, în sumă de 200 lei, se va plăti din fondul

Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată

în ședință publică, azi 03 mai 2012.