ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4412/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanta SC C.R. SRL Dej a chemat în judecată A.N.A.F. - D.G.S.C., solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să-i soluționeze contestația înregistrată la D.G.F.P. Cluj sub nr. 73016 din 11 decembrie 2006 și să-i comunice decizia prin care se soluționează aceasta, conform dispozițiilor art. 218 alin. (1) C. proc. fisc. Totodată, a solicitat și obligarea pârâtei să-i plătească suma de 686.347 lei, reprezentând prejudiciul cauzat prin nesoluționarea în termenul legal a contestației formulate împotriva deciziei de impunere nr. 1262 din 21 noiembrie 2006 precum și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că în perioadele 7 iulie 2006 – 27 iulie 2006; 25 august 2006 – 5 octombrie 2006 și 13 noiembrie 2006 – 15 noiembrie 2006, la sediul său, s-a desfășurat controlul fiscal, finalizat prin raportul de inspecție fiscală generală nr. 67501 din 20 noiembrie 2006, care a stabilit sume de plată suplimentare în valoare de 778.956 lei iar după scăderea sumei de 93.609 lei achitată în perioada verificată, s-a reținut că au rămas sume suplimentare de plată în cuantum de 686.347 lei.

Urmare raportului de inspecție fiscală s-a emis decizia nr. 1.262 din 21 noiembrie 2006 pe baza căreia, precum și pe baza unor alte decizii calculate pentru accesorii, organele fiscale au încasat suma de 287.075 lei; sumele achitate de reclamantă pentru stingerea unor debite curente au fost înregistrate de organele fiscale ca sume plătite pentru stingerea obligațiilor înscrise în decizia de impunere nr. 1262/2006, context în care reclamanta a ajuns cu debite restante pentru obligațiile curente, deși a făcut plăți s-au poprit sumele existente în conturile deschise de reclamantă la unitățile bancare, fapt care a generat blocaje financiare, dificultăți în plata ratelor din contractele de leasing, întârzieri în plata furnizorilor și alte consecințe.

Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 84 din 24 februarie 2009 a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată, precizată, introdusă de reclamanta SC C.R. SRL Dej, având ca obiect obligarea pârâtei la plata sumei de 686.347 RON. De asemenea, a respins ca neîntemeiată cererea de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată. Pentru a pronunța această sentință instanța a reținut că probele administrate în cauză nu dovedesc producerea unui prejudiciu cert, născut și actual , produs exclusiv prin întârzierea soluționării contestației introduse de către reclamantă.

Cu privire la prejudiciul moral, instanța a apreciat că nu există un prejudiciu de imagine determinat de soluționarea cu întârziere a contestației și mai ales în condițiile în care mare parte din obligațiile fiscale stabilite în sarcina sa sunt considerate în continuare datorate, subsecvent admiterii doar în parte a contestației. Împotriva acestei sentințe considerată nelegală și netemeinică a declarat recurs reclamanta SC C.R. SRL Dej.

Recurenta a susținut, în esență, că instanța de fond a făcut o greșită aplicare a prevederilor art. 8 din Legea nr. 554/2004, apreciind că nu este întrunită cerința existenței unui prejudiciu cert, întrucât împotriva recurentei s-au efectuat acte de executare în baza deciziei nr. 1262 din 21 octombrie 2006. Faptul că s-au efectuat acte de executare silită și după suspendarea executării, că organele fiscale au continuat măsurile de încasare a sumelor stabilite prin decizia de impunere nr. 1262 din 21 noiembrie 2006 este probat prin răspunsul la obiectivul 3 din raportul de expertiză contabilă. S-a mai susținut și că sumele menționate în raportul de expertiză contabilă fila 16 evidențiază existența unui prejudiciu de 125.083, 32 lei care nu poate fi nici contestat și nici combătut de către pârâtă, întrucât a fost probat și pin Ordonanța nr. 35/S/2007 a Tribunalului Alba, pronunțată în dosarul nr. 2969/107/2007.

Recurenta a mai arătat că în mod corect au fost incluse în cuantumul prejudiciului sumele de 48.152 lei și 25.109,80 lei achitate prin ordinul de plată nr. 114 din 10 aprilie 2007 și a ordinului de plată nr. 150 din 26 iunie 2008, cu titlu de cauțiune în dosarul nr. 1921/117/2008. În fine, recurenta a susținut și faptul că instanța de fond a făcut o greșită aplicare a prevederilor art. 129 alin. (5) C. proc. civ., reținând că reclamanta nu a făcut obiectul executării silite și că a efectuat plățile benevol. Examinând sentința în raport cu actele și lucrările dosarului și cu normele incidente pricinii inclusiv dispozițiile art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat și urmează a fi respins pentru considerentele ce vor fi expuse în cele ce urmează: Prin raportul de inspecție fiscală nr. 67501 din 20 noiembrie 2006 în sarcina reclamantei SC C.R.

SRL Dej s-au stabilit sume de plată suplimentare în cuantum de 778.956 RON, iar după scăderea sumelor achitate în perioada verificată s-a reținut că au rămas sume suplimentare de plată la terminarea controlului în cuantum de 686.347 RON. În baza acestui raport de inspecție fiscală, la data de 21 noiembrie 2006, a fost emisă decizia de impunere nr. 1262 pentru suma de mai sus, decizie împotriva căreia reclamanta a formulat contestație, care nu a fost soluționată în termenul prevăzut de lege.

Prin decizia nr. 339 din 29 noiembrie 2007, contestația reclamantei a fost parțial admisă și din suma totală contestată de 756.732 RO n stabilită prin decizia de impunere nr. 1262 din 21 noiembrie 2006 precum și din suma de 41.063 RON reprezentând majorări de întârziere impozit pe profit au fost anulate sumele de 43.733 RON, impozit pe profit și 48.876 RON impozit pe venitul persoanelor nerezidente, a fost desființată decizia de impunere pentru suma de 202.739 RON și a fost respinsă contestația pentru suma de 461.384 RON. Pentru soluționarea cu întârziere a contestației, reclamanta a chemat în judecată pârâta pentru repararea prejudiciului produs și stabilirea cuantumului acestuia.

Prin încheierea pronunțată la data de 17 aprilie 2007, Judecătoria Dej a suspendat în mod provizoriu executarea silită a deciziei de impunere nr. 1262 din 21 octombrie 2006, suspendare dispusă anterior termenului limită de soluționare a contestației (29 noiembrie 2007). În cauză a fost dispusă de către instanță efectuarea unei expertize, expertul concluzionând că „obligațiile de plată stinse în baza deciziei nr. 1262 din 21 octombrie 2006 în sumă totală de 468.697 RON au afectat fondurile societății. Tot prin expertiză s-a reținut că sumele de 48.182 RON și 25.109,8 RON achitate de reclamantă cu titlu de cauțiune (48.182 RON respectiv 25.109,8 RON) constituie prejudiciu adus reclamantei. Față de situația de fapt reținută de instanță precum și de probele administrate, îndeosebi expertiza dispusă de instanță, recursul este nefondat, urmând a fi respins ca atare.

Astfel, expertiza efectuată în cauză nu stabilește care este prejudiciul cauzat reclamantei datorită nesoluționării în termen a contestației sale iar prin obiectivele încuviințate de instanță asupra cărora s-a exprimat expertul, nu a fost analizat și capătul al 2-lea al cererii, în sensul stabilirii și calculării de despăgubiri aferente nesoluționării în termen a contestației. Reclamanta nu a dovedit nici faptul că prin soluționarea la termen a contestației ar fi evitat producerea unui prejudiciu material în patrimoniul său. Așa cum corect a reținut instanța de fond, nici cu privire la prejudiciul moral, reclamanta nu a adus dovezi cum ar fi de exemplu existența unui prejudiciu de imagine datorat soluționării cu întârziere a contestației.

De altfel, soluționarea cu întârziere a contestației a fost datorată într-o oarecare măsură și reclamantei care, la adresele nr. 340017 din 16 ianuarie 2007, nr. 340017 din 2 februarie 2007 și nr. 340017 din 20 februarie 2007, prin care i s-au solicitat de către pârâtă unele documente, aceasta îi comunică actele cu întârziere, ajungând la D.G.S.C. la data de 12 martie 2007. Singurul prejudiciu pe care l-ar fi putut invoca reclamanta, reține pe bună dreptate instanța de fond, ar fi putut fi produs prin calcularea unor majorări de întârziere la obligațiile curente neacoperite prin plățile valutare efectuate în această perioadă, însă astfel de penalități de întârziere nu au fost calculate astfel că reclamanta nu a suferit nici un prejudiciu.

Examinând și din oficiu hotărârea atacată, sub toate aspectele de legalitate și temeinicie și neconstatându-se existența vreunui motiv de casare, recursul declarat de cauză va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de SC C.R. SRL Dej împotriva sentinței civile nr. 84 din 24 februarie 2009 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 20 octombrie 2009.