ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2760/2010

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 23 mai 2008 la Tribunalul Cluj, reclamanta SC C.R.T. SRL Dej a solicitat anularea în parte a deciziei nr.

339 din 29 noiembrie 2007 emisă de pârâta A.N.A.F. - D.G.S.C. și anularea deciziei

de impunere nr. 1262 din 21 noiembrie 2006 pentru suma de 461.384 lei,

reprezentând impozit pe profit, majorări și penalități de întârziere aferente

impozitului pe profit și pentru suma de 41.063 lei, reprezentând majorări și

penalități de întârziere aferente impozitului pe profit pentru perioada 2000-2001.

În motivarea acțiunii, reclamanta a susținut că în mod

nelegal pârâta i-a respins contestația pentru debitul în sumă de 461.384 lei, pentru

că verificarea s-a făcut cu nerespectarea dispozițiilor art. 89 alin. (1) și alin.

(3) din O.G. nr. 92/2003, republicată, privind termenul de prescripție a

dreptului de stabilire a obligației fiscale, precum și cu interpretarea eronată

a legii sau omisiunea unor prevederi legale referitoare la calculul impozitului

pe profit și al impozitului pe veniturile realizate de persoane juridice nerezidente.

Prin sentința civilă nr. 1236 din 27

iunie 2008 Tribunalul Cluj, secția mixtă de contencios administrativ și fiscal,

de conflicte de muncă și asigurări sociale a declinat competența de soluționare

a cauzei în favoarea Curții de apel Cluj, cu motivarea că reclamanta a

contestat o decizie emisă de o autoritate publică centrală, astfel că sunt

aplicabile normele de competență materială prevăzute de art. 10 din Legea nr.

554/2004.

Curtea de Apel Cluj, secția comercială,

de contencios administrativ și fiscal, a pronunțat sentința civilă nr. 562 din 9

noiembrie 2009, prin care a admis în parte acțiunea, a anulat parțial decizia nr.

339 din 29 noiembrie 2007 emisă de A.N.A.F., a constatat că reclamanta a

achitat suma de 263.701 lei și a obligat pârâta să plătească reclamantei

cheltuieli de judecată în sumă de 502,15 lei.

Instanța de fond a reținut că, din

debitul în sumă de 461.384 lei, reclamanta a achitat suma de 263.701 lei, din

care 167.160 lei prin compensare și 96.540 lei prin decontări bancare, iar

aceste sume nu au fost evidențiate în raportul de inspecție fiscală, astfel cum

rezultă din concluziile expertizei contabile efectuate în cauză.

Pentru celelalte sume, instanța de

fond a respins apărările formulate de reclamantă, reținând că a fost respectat

termenul legal de stabilire a obligațiilor fiscale, că reclamanta nu a dovedit

îndeplinirea condițiilor legale pentru aplicarea facilităților prevăzute de

Legea nr. 189/2001, de Legea nr. 414/2002 și de art. 24 alin. (12) din Legea nr.

571/2003 și nici nu a respectat dispozițiile Legii nr. 82/1991 și ale H.G. nr.

704/1993 pentru stabilirea diferențelor de curs valutar.

Împotriva acestei sentințe, au

declarat recurs ambele părți, solicitând casarea în parte a hotărârii atacate,

ca nelegală și netemeinică.

Recurenta reclamantă SC C.R.T. SRL Dej

a criticat hotărârea instanței de fond pentru interpretarea greșită dată

dispozițiilor art. 98 alin. (3) și art. 101 alin. (2) lit. a) C. proc. fisc.,

conform cărora inspecția fiscală se efectuează asupra creanțelor născute în

ultimii trei ani fiscali pentru care există obligația depunerii declarațiilor

fiscale și perioada de inspecție fiscală nu poate fi extinsă fără emiterea unui

aviz întemeiat juridic.

În cauză, s-a susținut că nu au fost

respectate aceste dispoziții legale și în consecință, au fost greșit menținute

decizia de impunere nr. 1262 din 21 noiembrie 2006 și decizia nr. 339 din 29

noiembrie 2007 a Direcției generale de soluționare a contestațiilor pentru

diferența de obligații fiscale în sumă de 164.298.

Recurenta a învederat că se impunea anularea

celor două acte administrativ fiscale pentru întregul debit în sumă de 427.399

lei.

Recurenta A.N.A.F. a criticat

hotărârea instanței de fond în baza dispozițiilor art. 304 pct. 5 și pct. 9 C.

proc. civ.

Recurenta-pârâtă a susținut că

litigiul a fost greșit soluționat fără citarea în cauză a D.G.F.P. Cluj, în

calitate de autoritate emitentă a deciziei de impunere contestată și că,

instanța de fond s-a pronunțat greșit cu privire la achitarea parțială a

obligațiilor fiscale suplimentare, ceea ce vizează executarea și nu legalitatea

actelor deduse judecății.

Pe fondul pricinii, s-a arătat că

hotărârea atacată s-a întemeiat greșit pe concluziile expertizei contabile și a

admis în parte acțiunea, deși conform evidențelor fiscale, în contul sumei de 461.384

lei, reclamanta a plătit numai suma de 167.161 lei și nu suma de 263.701 lei.

Analizând actele și lucrările

dosarului, în raport și de dispozițiile art. 304 și art. 304/1 C. proc. civ.,

Înalta Curte va admite recursurile declarate de ambele părți pentru următoarele

considerente:

Cererea de chemare în judecată formulată

de reclamanta SC C.R.T. SRL Dej are ca obiect și anularea deciziei de impunere

nr. 1262 din 21 noiembrie 2006 emisă de D.G.F.P. Cluj – Activitatea de control

fiscal.

Această autoritate publică, în

calitate de emitentă a actului administrativ-fiscal contestat nu a fost citată

în cauză și litigiul a fost greșit soluționat numai în contradictoriu cu A.N.A.F.,

care s-a pronunțat asupra contestației formulate de reclamantă împotriva

deciziei de impunere.

Cadrul procesual al pricinii nu a

fost corect stabilit de instanța de fond nici în raport de cuantumul

obligațiilor fiscale contestate.

Astfel, se reține că atât prin

notele scrise depuse la instanța de fond, cât și în recurs,

recurenta-reclamantă a precizat că solicită anularea deciziei de impunere nr.

1262 din 21 noiembrie 2006 și a deciziei nr. 339 din 29 noiembrie 2007 pentru

suma de 427.999 lei.

În atare situație, instanța de fond

avea obligația să verifice dacă a fost corect sesizată în funcție de obiectul

cererii de chemare în judecată, față de normele de competență materială

prevăzute de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 pentru litigiile în care

se contestă legalitatea actelor referitoare la taxe și impozite, contribuții,

datorii vamale și accesorii ale acestora.

De asemenea, obiectul pricinii nu a

fost analizat de instanța de fond, care s-a pronunțat în mod greșit asupra

achitării parțiale a debitului contestat, fără a examina legalitatea actelor

administrativ fiscale deduse judecății. Plățile efectuate de societatea

reclamantă în contul debitului stabilit prin decizia de impunere nr. 1262 din 21

noiembrie 2006 prezintă relevanță pentru executarea actului respectiv și nu

pentru legalitatea acestuia, cum eronat s-a considerat în hotărârea atacată.

Față de considerentele care au fost

expuse, în baza dispozițiilor art. 313 C. proc. civ. și art. 20 alin. (3) din

Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite recursurile, va casa hotărârea

atacată și va dispune trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de SC C.R.T. SRL Dej

și de A.N.A.F. - D.G.S.C. prin mandatarul său D.G.F.P. Cluj împotriva sentinței

civile nr. 562 din 9 noiembrie 2009 a Curții de Apel Cluj, secția comercială,

contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și trimite cauza spre

rejudecare la aceeași instanță.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 mai

2010.