ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3534/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la

data de 25 ianuarie 2008, reclamanta SC M.I. SRL Dej a solicitat, în

contradictoriu cu pârâtele D.G.F.P. Cluj și D.G.A.M.C., pronunțarea unei

hotărâri prin care să se dispună suspendarea executării deciziei de impunere

privind obligațiile fiscale suplimentare de plată, stabilite de inspecția

fiscală nr. 291 din 31 decembrie 2007 precum și a raportului de inspecție

fiscală înregistrat sub nr. 4606 din 31 decembrie 2007, cu privire la suma

totală de 700.913,91 lei.

În

motivarea cererii de chemare în judecată, reclamanta a arătat că împotriva

actelor fiscale prin care au fost stabilite obligații de plată către bugetul de

stat, a formulat contestație la autoritatea competentă, contestație aflată în

curs de soluționare, în care a invocat aplicarea greșită a legii de către

organul de control, omiterea unor acte care probau efectuarea unor cheltuieli

deductibile din punct de vedere fiscal, ignorarea constatărilor cu privire la

dreptul de deducere și nerespectarea principiilor referitoare la efectuarea

controlului fiscal.

A mai susținut reclamanta că există riscul producerii unor pagube iminente

în situația în care s-ar proceda la executarea silită a actelor administrative

atacate, cu consecință asupra activității comerciale desfășurate de societate.

Prin sentința civilă nr. 189 din 14 februarie 2008 a Curții de Apel

Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a fost admisă

acțiunea formulată, instanța dispunând suspendarea executării deciziei de

impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de

inspecția fiscală nr. 291 din 31 decembrie 2007 și a raportului de inspecție

fiscală încheiat la 31 decembrie 2007 înregistrat la D.G.F.P. a Județului Cluj

sub nr. 4606 din 31 decembrie 2007 cu privire la suma totală de 700.913,91 lei,

până la pronunțarea instanței de fond.

Pentru a pronunța această hotărâre

instanța a reținut, în esență, că actul administrativ fiscal se bucură de

prezumția de legalitate până la momentul verificării acestuia în căile de atac

prescrise de lege, iar, până la acest moment final, contribuabilul se află

într-o situație care poate fi percepută ca una de inechitate, întrucât legea îl

obligă să se adreseze cu contestație chiar organului care a stabilit obligația

de plată și care, în același timp, este în măsură să dispună punerea în

executare a titlului executor care se află în fază de contestare.

În atare condiții, a apreciat

judecătorul fondului, această inechitate poate fi înlăturată doar în procedura

stabilită de art. 215 C. proc. fisc., care face trimitere la dispozițiile art. 14

alin. (1) din Legea nr. 554/2004, iar, având în vedere suma deosebit de mare

stabilită de organul fiscal și contestată de reclamantă, orice încercare de

punere în executare a titlului executor ar fi de natură să paralizeze

activitatea comercială a societății.

Împotriva acestei sentințe

au declarat recurs în termen legal D.G.F.P. Cluj și A.N.A.F., invocând motivul

de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Recurentele au susținut, în

esență, că prin hotărârea atacată a fost admisă cererea de suspendare deși

reclamanta nu a probat îndeplinirea cumulativă a condițiilor prevăzute de art. 14

alin. (1) din Legea nr. 554/2004. Întreaga jurisprudență relevantă pe care au

prezentat-o a fost înlăturată cu toate că a fost invocată în condițiile art. 126

alin. (3) din Constituția României, republicată și ale art. 18 alin. (2) din

Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată.

Prin întâmpinarea formulată,

intimata SC

M.I.

SRL Dej a solicitat respingerea ca nefondate a recursurilor, insistând asupra

prejudiciilor însemnate pe care le-ar fi suferit dacă actele fiscale în

discuție ar fi fost executate, atât în privința raporturilor cu propriii

salariați, cât și cu furnizorii săi. A arătat că prin Decizia nr. 231 din 30

iunie 2008, A.N.A.F. a desființat în parte Decizia de impunere nr. 291/2007,

dispunând refacerea controlului.

Examinând sentința atacată,

prin prisma criticilor formulate, a apărărilor cuprinse în întâmpinare, cât și

potrivit art. 304

1

C. proc. civ., sub toate aspectele, Înalta Curte

constată că recursurile sunt fondate pentru următoarele considerente:

Cererea de suspendare a

executării Deciziei de impunere nr. 291 din 31 decembrie 2007 privind

obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală și a

Raportului de inspecție fiscală încheiat la aceeași dată, înregistrat la D.G.F.P. Cluj sub nr. 4606 din 31 decembrie 2007 a fost formulată de intimata - reclamantă S.

M.I. SRL Dej în condițiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, la data de

15 ianuarie 2008, dată la care contestația administrativă împotriva acestora nu

fusese încă soluționată.

Potrivit art. 14 alin. (1)

din Legea contenciosului administrativ „în cazuri bine justificate și pentru

prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a

autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare,

persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea

executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de

fond”.

Din cuprinsul textului legal

citat rezultă că suspendarea executării actului administrativ poate fi dispusă

numai dacă se face dovada îndeplinirii cumulative a două condiții: existența

unui caz bine justificat și necesitatea prevenirii unei pagube iminente.

În plus, art. 215 alin. (2) C.

proc. fisc. instituie o condiție suplimentară în cazul în care cererea de

suspendare vizează un act administrativ fiscal, aflat în faza contestării

administrative, și anume obligativitatea plății unei cauțiuni de până la 20%

din cuantumul sumei contestate. Această condiție a fost îndeplinită de

intimată, la dosarul curții de apel (fila 243) existând dovada plății sumei de

40.000 lei, cu acest titlu.

Recurentele contestă prin

recursurile de față că s-ar fi făcut dovada cazului bine justificat și a

pagubei iminente.

În privința „cazului bine

justificat” deși argumentul primei instanțe referitor la faptul că până la

soluționarea contestației administrative „contribuabilul de află într-o

situație care poate fi percepută ca una de inechitate” este, în sine,

insuficient și neconvingător, fiindcă ar conduce la ideea că toți

contribuabilii, prin simpla contestare administrativă a actului fiscal

demonstrează îndeplinirea acestei condiții, totuși, față de împrejurarea că

prin Decizia nr. 231 din 30 iunie 2008 a A.N.A.F. a fost admisă contestația

intimatei-reclamante, Înalta Curte consideră că această condiție a fost

dovedită.

Însă, referitor la condiția

„pagubei iminente”, Înalta Curte observă că la dosarul cauzei nu există nici o

dovadă din care să rezulte că executarea actelor administrative fiscale

examinate ar fi determinat un „prejudiciu material viitor și previzibil” (art. 2

alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004). Jurisprudența relevantă în această

materie, invocată de recurenta A.N.A.F. atât la judecata în primă instanță, cât

și în recurs, a stabilit că iminența producerii unei pagube nu se prezumă, ci

trebuie dovedită de persoana lezată; simpla executare a unui act fiscal nu produce

prin ea însăși o pagubă.

Mai mult, din întâmpinarea

formulată la judecata în primă instanță de către A.N.A.F., rezultă că

reclamanta se încadrează în categoria marilor contribuabili, în anul 2006 a avut o cifră de afaceri de 80.568.279 lei și a înregistrat un profit net în cuantum de

1.760.370 lei. Ca urmare, în raport de aceste elemente concrete, care nu au

fost analizate de curtea de apel, nu se putea reține că eventualele măsuri de

executare a actelor administrativ - fiscale pentru suma de 700.913,91 lei ar fi

generat dificultățile de natură economică și socială invocate în cererea de

suspendare.

În fine, Înalta Curte mai

constată, ca argument subsidiar în susținerea soluției adoptate, și faptul că prin

decizia anterior menționată, adoptată în cadrul procedurii administrative

prealabile, contribuabilul SC M.I. SRL Dej a primit satisfacție. Decizia de

impunere nr. 291/2007 emisă de D.G.A.M.C. a fost desființată pentru suma totală

de 695.930 lei, urmând a se reface inspecția fiscală de către o altă echipă de

control pentru aceeași perioadă și aceeași bază impozabilă, ținând cont de

îndrumările date în decizia de soluționare a contestației. Prin urmare, la data

soluționării prezentului recurs, intimata - reclamantă nu mai justifică un

interes legitim pentru menținerea suspendării acordate prin sentința examinată.

Așa fiind, în temeiul art. 14

alin. (4) din Legea nr. 554/2004 și art. 312 alin. (1) – (3) raportat la art. 304

1

C. proc. civ., se vor admite recursurile și se va casa sentința atacată, iar pe fondul

cauzei, se va respinge cererea de suspendare a executării actului administrativ

fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite

recursurile declarate de A.N.A.F. și

D.G.F.P. Cluj împotriva sentinței civile nr. 189/2008 din 14 februarie 2008 a

Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată iar

pe fondul cauzei respinge cererea de suspendare a executării actului

administrativ fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 16 octombrie 2008.