ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2932/2010
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2932/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată
următoarele:
I. Circumstanțele cauzei.
Obiectul acțiunii.
Prin acțiunea înregistrată pe rolul
Curții de Apel Cluj, reclamanta SC I.T. SRL Dej, a solicitat în contradictoriu
cu pârâta D.G.F.P. Cluj anularea în parte a Deciziei nr. 156 din 28 octombrie 2008,
emisă de D.G.F.P. Cluj, respectiv a dispozițiilor prin care s-a respins
contestația împotriva Deciziei de impunere nr. 386 din 29 iulie 2008 emisă pe
baza raportului de inspecție fiscala cu număr de înregistrare 3948 din 29 iulie
2008 pentru suma totala de 505.567 lei (dispozițiile cuprinse la pct. nr. 1 si
2, pag. nr. 19 din decizia nr. 156/2008) si, în consecință, anularea în
totalitate a deciziei de impunere nr. 386 din 29 iulie 2008 și a raportului de
inspecție fiscală cu nr. 3948 din 29 iulie 2008.
Motivele de fapt și de drept care
au stat la baza formulării acțiunii.
În perioada 16 iunie 2008 - 25 iulie
2008 s-a efectuat o inspecție fiscală la societatea reclamantă SC I.T. SRL
Perioada supusă controlului este 05 septembrie 2003 - 30 aprilie 2008, iar
obiectul controlului vizează verificarea calculării, înregistrării și virării
obligațiilor față de bugetul statului, constând în impozite, taxe, contribuții
sociale, alte venituri, precum și modul de respectare a disciplinei
financiar-contabile, valutare și contractuale la SC I.T. SRL.
Urmare a inspecției fiscale s-a
întocmit raportul de inspecție fiscală din 25 iulie 2008 înregistrat la D.G.F.P.
Cluj sub nr. 3948 din 29 iulie 2008 iar apoi, pe baza acestui raport, a fost
emisă decizia de impunere nr. 386 din 29 iulie 2008.
Prin cele doua acte s-au stabilit în
sarcina SC I.T. SRL. obligații suplimentare de plată în sumă de 506.920 lei.
Împotriva deciziei de impunere nr.
386/2008 și a raportului de inspecție fiscală s-a formulat contestație în condițiile
art. 205, art. 206 si art. 216 C. proc. fisc. Prin decizia nr. 156 din 28
octombrie 2008 D.G.F.P. Cluj a admis în parte contestația și s-a dispus
desființarea deciziei de impunere nr. 386/2008 cu privire la dobânzi în sumă de
1.062 lei și penalități de întârziere de 291 lei. S-a respins contestația cu
privire la celelalte sume.
Apărările formulate de pârâta D.G.F.P.
Cluj.
Prin întâmpinare, pârâta D.G.F.P. Cluj
a solicitat respingerea acțiunii și menținerea ca temeinică și legală a
deciziei nr. 156 din 28 octombrie 2008 emisă de D.G.F.P., Serviciul de
Soluționare a Contestațiilor, precum și a actului administrativ subsecvent,
respectiv decizia de impunere nr. 386 din 29 iulie 2008.
Hotărârea instanței de fond.
Prin sentința nr. 581 din 17
noiembrie 2009, Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ
și fiscal, a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta SC I.T. SRL, a
anulat în parte decizia nr. 156 din 28 octombrie 2008 emisă de către D.G.F.P.
Cluj, respectiv dispozițiile prin care s-a respins contestația împotriva
deciziei de impunere nr. 386 din 29 iulie 2008 emisă în baza raportului de
inspecție fiscală cu numărul de înregistrare 3948 din 29 iulie 2008 pentru suma
totală de 505.567 RON și în consecință a anulat în parte decizia de impunere
nr.386 din 29 iulie 2008 și raportul de inspecție fiscală nr. 3948 din 29 iulie
2008 pentru suma de 223.035 RON constând în obligații fiscale nelegale, cu
menținerea in rest a deciziei menționate și a raportului de inspecție fiscală și
a obligat pârâtă la plata sumei de 1500 RON cheltuieli de judecată în favoarea
reclamantei, reprezentând o parte din cheltuielile de judecata avansate pentru
plata expertului, taxa de timbru și timbru judiciar.
Motivele de fapt și de drept care
au stat la baza formării convingerii instanțelor.
Cu privire la perioada supusă
controlului, instanța a reținut faptul că perioadei supuse controlului îi sunt
aplicabile mai multe acte normative, respectiv O.G. nr. 70/1997 și O.G. nr. 92/2003
care reglementează diferit perioada care poate fi verificată de către organul
fiscal. Astfel, controlul efectuat în perioada 16 iunie 2008 -25 iulie 2008 a
vizat intervalul 5 septembrie 2003 - 30 aprilie 2008. Trebuie enunțate normele
legale incidente raportat la intervalul de timp supus controlului. Pentru
perioada 5 septembrie 2003 - 31 decembrie 2003 sunt aplicabile prevederile O.G.
nr. 70/1997 privind controlul fiscal care permite conform art. 21 lit. a)
efectuarea controlului fiscal pentru perioada de prescripție de 5 ani. Dreptul
organului fiscal de a efectua controlul fiscal pentru perioada 5 septembrie 2003
- 31 decembrie 2003 s-a născut sub imperiul O.G. nr. 70/ 1997 și este de 5 ani.
Conform acestui act normativ, legiuitorul nu face nici o distincție între
perioada de prescripție si perioada supusă controlului. Chiar dacă noul act
normativ, O.G. nr. 92/2003 limitează prin art. 98 controlul fiscal la o
perioada de 3 ani această prevedere se aplică doar pentru perioada care cade
sub incidența sa, respectiv pentru perioada ulterioară datei de 1 ianuarie 2004,
data intrării sale în vigoare.
Pentru perioada 1 ianuarie 2004 - 30
aprilie 2008 sunt incidente prevederile O.G. nr. 92/2003 privind Codul de
Procedura Fiscală.
În ceea ce privește susținerea
conform căreia avizul de inspecție fiscală trebuie să cuprindă motivul pentru
care inspecția fiscală este extinsa pe perioada termenului de prescripție, în
opinia instanței argumentul este neîntemeiat deoarece o astfel de condiție nu
este impusă în mod imperativ de art. 101 alin. (2) C. proc. fisc. care prevede
condițiile minimale care trebuie conținute de acest aviz. Motivul de extindere
a perioadei supuse controlului poate fi astfel invocat și analizat și ulterior,
atât cu prilejul soluționării pe cale administrativa a contestației cat mai
ales în fata instanței, după parcurgerea procedurii prealabile, așa cum s-a
întâmplat în cazul concret dedus judecății.
În consecință, s-a apreciat că
extinderea controlului fiscal pe perioada de prescripție este justificată, legală,
temeinică și nu încalcă în nici un mod vreun drept garantat de Constituția
României sau de normele comunitare.
Cu privire la temeinicia pe fond a
contestației formulate, instanța a reținut în baza probatoriului administrat
faptul că este parțial întemeiată, reținând concluziile raportului de expertiză
contabilă efectuat în dosar.
Recursul declarat de D.G.F.P. Cluj.
Motive de recurs întemeiate pe
dispozițiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ.
6.1. Procedura de citare cu
recurenta pentru ziua când s-a judecat pricina (3 noiembrie 2009) nu a fost
îndeplinită potrivit cerințelor legii, întrucât instituția nu a fost citată
pentru acest termen și nu avea termen în cunoștință.
Reprezentantul recurentei a fost
prezent doar la termenul de judecată din 5 mai 2009, când a primit termen în
cunoștință pentru data de 26 mai 2009.
Pentru următoarele termene,
recurenta nu a mai fost citată, astfel încât nu mai are termen în cunoștință.
6.2. Recurentei nu i-a fost
comunicat raportul de expertiză contabilă efectuată în cauză.
În ipoteza în care acest raport ar
fi fost comunicat, recurenta urma să formuleze obiecțiuni.
Întâmpinarea formulată de
intimata-pârâtă SC I.T. SRL.
Intimata a solicitat respingerea
recursului ca nefondat.
7.1. Sunt neîntemeiate susținerile
recurentei cu privire la lipsa procedurii de citare, în raport de prevederile
art. 153 alin. (1) C. proc. civ.
7.2. Sunt neîntemeiate și
susținerile recurentei cu privire la încălcarea dreptului la apărare, prin
necomunicarea, de către instanța de fond, a raportului de expertiză.
Din examinarea prevederilor legale
referitoare la expertiză nu se poate deduce că ar exista o obligație în sarcina
instanței de a comunica raportul de expertiză, cu atât mai mult cu cât acesta a
fost depus la dosarul cauzei în data de 26 august 2009, iar sentința a fost
pronunțată la 17 noiembrie 2009.
În tot acest interval de timp,
recurenta avea posibilitatea să consulte dosarul și să ia cunoștință de
raportul de expertiză.
II. Considerentele instanței de
recurs.
Recursul este nefondat.
Potrivit art. 153 alin. (1) C.
proc. civ., „partea care a fost prezentă la o înfățișare, ea însăși sau prin
mandatar..., nu va fi citată în tot cursul judecății la acea instanță,
prezumându-se că ea cunoaște termenele ulterioare”.
Cum însăși recurenta recunoaște prin
motivele de recurs, reprezentanta acesteia a fost prezentă în instanță la
termenul de judecată din 5 mai 2009, când a primit termen în cunoștință pentru
toate înfățișările următoare.
Aceasta înseamnă că recurenta, în
mod legal nu a mai fost citată în continuare, prezumându-se că ea cunoaște
termenele ulterioare.
Recurenta nu a răsturnat prezumția
legală, instituită de art. 153 alin. (1) C. proc. civ., astfel încât motivul de
recurs este nefondat.
În conformitate cu prevederile
art. 209 C. proc. civ. „expertul este dator să-și depună lucrarea cu cel puțin
5 zile înainte de termenul fixat pentru judecată”, iar potrivit art. 212 alin.
(2) C. proc. civ. „expertiza contrarie va trebui cerută motivat la primul
termen după depunerea lucrării”.
Formularea de obiecțiuni sau cererea
pentru o expertiză contrarie sunt legate de primul termen de judecată după
depunerea lucrării.
Astfel de cereri nu sunt
condiționate de obligația instanței de a comunica raportul de expertiză părții
lipsă, dar care are termen în cunoștință, fiind respectate întrutotul
principiile dreptului la apărare și contradictorialității procesului.
Urmează a se constata
neîntrunirea motivelor de recurs formulate, cu consecința respingerii
recursului ca nefondat, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ.
și art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, modificată și completată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de D.G.F.P. Cluj
împotriva sentinței nr. 581 din 17 noiembrie 2009 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 iunie
2010.