ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2932/2010

Obiectul acțiunii. Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj, reclamanta SC I.T. SRL Dej, a solicitat în contradictoriu cu pârâta D.G.F.P. Cluj anularea în parte a Deciziei nr. 156 din 28 octombrie 2008, emisă de D.G.F.P. Cluj, respectiv a dispozițiilor prin care s-a respins contestația împotriva Deciziei de impunere nr. 386 din 29 iulie 2008 emisă pe baza raportului de inspecție fiscala cu număr de înregistrare 3948 din 29 iulie 2008 pentru suma totala de 505.567 lei (dispozițiile cuprinse la pct. nr. 1 si 2, pag. nr. 19 din decizia nr. 156/2008) si, în consecință, anularea în totalitate a deciziei de impunere nr. 386 din 29 iulie 2008 și a raportului de inspecție fiscală cu nr. 3948 din 29 iulie 2008.

Motivele de fapt și de drept care au stat la baza formulării acțiunii. În perioada 16 iunie 2008 - 25 iulie 2008 s-a efectuat o inspecție fiscală la societatea reclamantă SC I.T. SRL Perioada supusă controlului este 05 septembrie 2003 - 30 aprilie 2008, iar obiectul controlului vizează verificarea calculării, înregistrării și virării obligațiilor față de bugetul statului, constând în impozite, taxe, contribuții sociale, alte venituri, precum și modul de respectare a disciplinei financiar-contabile, valutare și contractuale la SC I.T. SRL. Urmare a inspecției fiscale s-a întocmit raportul de inspecție fiscală din 25 iulie 2008 înregistrat la D.G.F.P. Cluj sub nr. 3948 din 29 iulie 2008 iar apoi, pe baza acestui raport, a fost emisă decizia de impunere nr. 386 din 29 iulie 2008. Prin cele doua acte s-au stabilit în sarcina SC I.T. SRL. obligații suplimentare de plată în sumă de 506.920 lei. Împotriva deciziei de impunere nr. 386/2008 și a raportului de inspecție fiscală s-a formulat contestație în condițiile art. 205, art. 206 si art. 216 C. proc. fisc. Prin decizia nr. 156 din 28 octombrie 2008 D.G.F.P. Cluj a admis în parte contestația și s-a dispus desființarea deciziei de impunere nr. 386/2008 cu privire la dobânzi în sumă de 1.062 lei și penalități de întârziere de 291 lei. S-a respins contestația cu privire la celelalte sume.

Apărările formulate de pârâta D.G.F.P. Cluj. Prin întâmpinare, pârâta D.G.F.P. Cluj a solicitat respingerea acțiunii și menținerea ca temeinică și legală a deciziei nr. 156 din 28 octombrie 2008 emisă de D.G.F.P., Serviciul de Soluționare a Contestațiilor, precum și a actului administrativ subsecvent, respectiv decizia de impunere nr. 386 din 29 iulie 2008.

Hotărârea instanței de fond. Prin sentința nr. 581 din 17 noiembrie 2009, Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta SC I.T. SRL, a anulat în parte decizia nr. 156 din 28 octombrie 2008 emisă de către D.G.F.P. Cluj, respectiv dispozițiile prin care s-a respins contestația împotriva deciziei de impunere nr. 386 din 29 iulie 2008 emisă în baza raportului de inspecție fiscală cu numărul de înregistrare 3948 din 29 iulie 2008 pentru suma totală de 505.567 RON și în consecință a anulat în parte decizia de impunere nr.386 din 29 iulie 2008 și raportul de inspecție fiscală nr. 3948 din 29 iulie 2008 pentru suma de 223.035 RON constând în obligații fiscale nelegale, cu menținerea in rest a deciziei menționate și a raportului de inspecție fiscală și a obligat pârâtă la plata sumei de 1500 RON cheltuieli de judecată în favoarea reclamantei, reprezentând o parte din cheltuielile de judecata avansate pentru plata expertului, taxa de timbru și timbru judiciar.

Motivele de fapt și de drept care au stat la baza formării convingerii instanțelor. Cu privire la perioada supusă controlului, instanța a reținut faptul că perioadei supuse controlului îi sunt aplicabile mai multe acte normative, respectiv O.G. nr. 70/1997 și O.G. nr. 92/2003 care reglementează diferit perioada care poate fi verificată de către organul fiscal. Astfel, controlul efectuat în perioada 16 iunie 2008 -25 iulie 2008 a vizat intervalul 5 septembrie 2003 - 30 aprilie 2008. Trebuie enunțate normele legale incidente raportat la intervalul de timp supus controlului. Pentru perioada 5 septembrie 2003 - 31 decembrie 2003 sunt aplicabile prevederile O.G. nr. 70/1997 privind controlul fiscal care permite conform art. 21 lit. a) efectuarea controlului fiscal pentru perioada de prescripție de 5 ani. Dreptul organului fiscal de a efectua controlul fiscal pentru perioada 5 septembrie 2003 - 31 decembrie 2003 s-a născut sub imperiul O.G. nr. 70/ 1997 și este de 5 ani. Conform acestui act normativ, legiuitorul nu face nici o distincție între perioada de prescripție si perioada supusă controlului. Chiar dacă noul act normativ, O.G. nr. 92/2003 limitează prin art. 98 controlul fiscal la o perioada de 3 ani această prevedere se aplică doar pentru perioada care cade sub incidența sa, respectiv pentru perioada ulterioară datei de 1 ianuarie 2004, data intrării sale în vigoare. Pentru perioada 1 ianuarie 2004 - 30 aprilie 2008 sunt incidente prevederile O.G. nr. 92/2003 privind Codul de Procedura Fiscală. În ceea ce privește susținerea conform căreia avizul de inspecție fiscală trebuie să cuprindă motivul pentru care inspecția fiscală este extinsa pe perioada termenului de prescripție, în opinia instanței argumentul este neîntemeiat deoarece o astfel de condiție nu este impusă în mod imperativ de art. 101 alin. (2) C. proc. fisc. care prevede condițiile minimale care trebuie conținute de acest aviz. Motivul de extindere a perioadei supuse controlului poate fi astfel invocat și analizat și ulterior, atât cu prilejul soluționării pe cale administrativa a contestației cat mai ales în fata instanței, după parcurgerea procedurii prealabile, așa cum s-a întâmplat în cazul concret dedus judecății. În consecință, s-a apreciat că extinderea controlului fiscal pe perioada de prescripție este justificată, legală, temeinică și nu încalcă în nici un mod vreun drept garantat de Constituția României sau de normele comunitare. Cu privire la temeinicia pe fond a contestației formulate, instanța a reținut în baza probatoriului administrat faptul că este parțial întemeiată, reținând concluziile raportului de expertiză contabilă efectuat în dosar.

Recursul declarat de D.G.F.P. Cluj. Motive de recurs întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ. 6.1. Procedura de citare cu recurenta pentru ziua când s-a judecat pricina (3 noiembrie 2009) nu a fost îndeplinită potrivit cerințelor legii, întrucât instituția nu a fost citată pentru acest termen și nu avea termen în cunoștință. Reprezentantul recurentei a fost prezent doar la termenul de judecată din 5 mai 2009, când a primit termen în cunoștință pentru data de 26 mai 2009. Pentru următoarele termene, recurenta nu a mai fost citată, astfel încât nu mai are termen în cunoștință. 6.2. Recurentei nu i-a fost comunicat raportul de expertiză contabilă efectuată în cauză. În ipoteza în care acest raport ar fi fost comunicat, recurenta urma să formuleze obiecțiuni.

Întâmpinarea formulată de intimata-pârâtă SC I.T. SRL. Intimata a solicitat respingerea recursului ca nefondat. 7.1. Sunt neîntemeiate susținerile recurentei cu privire la lipsa procedurii de citare, în raport de prevederile art. 153 alin. (1) C. proc. civ. 7.2. Sunt neîntemeiate și susținerile recurentei cu privire la încălcarea dreptului la apărare, prin necomunicarea, de către instanța de fond, a raportului de expertiză. Din examinarea prevederilor legale referitoare la expertiză nu se poate deduce că ar exista o obligație în sarcina instanței de a comunica raportul de expertiză, cu atât mai mult cu cât acesta a fost depus la dosarul cauzei în data de 26 august 2009, iar sentința a fost pronunțată la 17 noiembrie 2009. În tot acest interval de timp, recurenta avea posibilitatea să consulte dosarul și să ia cunoștință de raportul de expertiză. II. Considerentele instanței de recurs. 1. Recursul este nefondat. 2. Potrivit art. 153 alin. (1) C. proc. civ., „partea care a fost prezentă la o înfățișare, ea însăși sau prin mandatar..., nu va fi citată în tot cursul judecății la acea instanță, prezumându-se că ea cunoaște termenele ulterioare”. Cum însăși recurenta recunoaște prin motivele de recurs, reprezentanta acesteia a fost prezentă în instanță la termenul de judecată din 5 mai 2009, când a primit termen în cunoștință pentru toate înfățișările următoare. Aceasta înseamnă că recurenta, în mod legal nu a mai fost citată în continuare, prezumându-se că ea cunoaște termenele ulterioare. Recurenta nu a răsturnat prezumția legală, instituită de art. 153 alin. (1) C. proc. civ., astfel încât motivul de recurs este nefondat. 3. În conformitate cu prevederile art. 209 C. proc. civ. „expertul este dator să-și depună lucrarea cu cel puțin 5 zile înainte de termenul fixat pentru judecată”, iar potrivit art. 212 alin. (2) C. proc. civ. „expertiza contrarie va trebui cerută motivat la primul termen după depunerea lucrării”. Formularea de obiecțiuni sau cererea pentru o expertiză contrarie sunt legate de primul termen de judecată după depunerea lucrării. Astfel de cereri nu sunt condiționate de obligația instanței de a comunica raportul de expertiză părții lipsă, dar care are termen în cunoștință, fiind respectate întrutotul principiile dreptului la apărare și contradictorialității procesului. 4. Urmează a se constata neîntrunirea motivelor de recurs formulate, cu consecința respingerii recursului ca nefondat, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. și art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, modificată și completată.