ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 483/2010

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Reclamanta A.D.R.S.V. Oltenia, a chemat în

judecată pe pârâta SC P. SRL Horezu, solicitând constatarea

rezoluțiunii contractului de finanțare nerambursabilă din 2003,

obligarea pârâtei la 4.003.666.612 lei asistență financiară

acordată cu dobânzi și penalități și penalități

la plata cu întârziere a furnizorului extern, sold neutilizat și

penalități la acesta.

Tribunalul Dolj, prin sentința

58 din 14 februarie 2006 a admis acțiunea, a dispus rezoluțiunea

contractului și a obligat pe pârâtă la plata sumei de 4.003.666.612

lei despăgubiri, sentință rămasă irevocabilă prin

anularea ca netimbrat a apelului pârâtei, prin decizia nr. 114 din 10 mai 2006

a Curții de Apel Craiova și respingerea recursului ca nefondat prin

decizia 1004 din 7 martie 2007 a Înaltei Curți de Casație și

Justiție.

Împotriva sentinței 58/2006 a

Tribunalului Dolj, a formulat contestație în anulare SC P. SRL Horezu,

întemeiată pe dispozițiile art. 317 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.,

susținând că litigiul avea ca obiect un contract administrativ a

cărei competență de soluționare revenea în primă

instanță curții de apel.

Contestatoarea a susținut

că obiectul litigiului are caracter administrativ fiind încheiat cu o

autoritate publică centrală în derularea fondurilor publice din

bugetul de stat prin achiziții publice.

Prin sentința nr. 193 din 25

martie 2009, Tribunalul Dolj a respins contestația în anulare constatând

că nu poate fi primită contestația în anulare pe motiv că

judecătorii au încălcat dispozițiile de ordine publică

privind competența dacă acest motiv nu a fost invocat în calea de

atac a recursului.

Curtea de Apel Craiova, prin decizia

131 din 8 iunie 2009 a respins apelul reținând că motivul de ordine

publică privind competența nu a fost invocat în căile de atac

pentru a fi îndeplinite condițiile prevăzute de art. 317 alin. (1) pct.

2 C. proc. civ.

Împotriva deciziei astfel

pronunțate, contestatoarea a declarat recurs întemeiat pe

dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Recurenta susține că

instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 312 alin. (1)

și (2) C. proc. civ., art. 294 și art. 84 C. proc. civ. coroborate cu

art. 129 C. proc. civ., în sensul că fiind o excepție de ordine

publică care poate fi invocată în orice stare a pricinii, impunea

judecătorilor ca interpretarea cererilor să nu se facă

restrictiv ci în scopul aflării adevărului și aplicării

corecte a legii. Lipsa excepției din motivele scrise ale apelului nu poate

constitui dovada că această excepție nu ar fi putut fi

invocată pe fondu apelului cât timp apelul nu a fost dezbătut în

fond, cu atât mai mult cu cât temeiul criticii l-a constituit ignorarea de

către instanța de fond a calității de parte a Ministerului

Integrării Europene.

Recursul este nefondat și va fi

respins pentru considerentele ce se vor expune.

Contestația în anulare este o

cale extraordinară de atac de retractare deschisă împotriva

hotărârilor irevocabile, numai dacă motivele contestației nu au

putut fi invocate pe calea apelului sau recursului, sau când motivele au fost

invocate prin cererea de recurs însă instanța le-a respins pentru

că avea nevoie de verificări de fapt sau pentru că recursul a

fost respins fără ca el să fi fost judecat în fond.

Astfel cum instanțele de fond

au constatat, contestatoarea nici în motivele de apel și nici în cele de

recurs nu a invocat necompetența de ordine publică.

Faptul că instanța de apel

nu a luat în analiză niciunul dintre motivele de apel invocate de

apelantă în exercitarea dreptului său de a dispune de soarta

procesului este urmarea nelegalității sesizării acestei instanțe,

căreia nu se poate reproșa lipsa de rol activ în condițiile în

care nu a fost legal investită cu soluționarea apelului.

Dealtfel respectând același

principiu al disponibilității procesului civil, lipsa de

diligență în apărările formulate de părți nu pot

constitui motive de critică asupra stăruinței judecătorilor

de a preveni greșeli privind aflarea adevărului.

Legiuitorul nu a inclus în cazurile

limitativ prevăzute de art. 317 C. proc. civ. și pe acela al lipsei

rolului activ al judecătorilor, pentru ca acesta să fie pertinent

adus în calea extraordinară de retractare.

Nici în fața instanței de

recurs partea nu a invocat excepția de necompetență, pentru ca

ea să fie obiect al cercetării legalității hotărârii

atacate.

Așadar instanța

investită cu examinarea motivelor de ordine publică privind

competența, era obligată să examineze admisibilitatea

contestației în anulare în funcție de exercitarea căilor de atac

a apelului și recursului și de invocarea acestor motive.

Așa fiind, în temeiul

dispozițiilor art. 312 C. proc. civ. Înalta Curte de Casație și

Justiție va respinge ca nefondat recursul declarat împotriva deciziei nr. 131

din 2 iunie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Craiova.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de SC P. SRL Horezu împotriva deciziei nr. 131 din 9 iunie 2009 a

Curții de Apel Craiova, secția comercială.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 9 februarie 2010.