ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3222/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată

pe rolul Curții de Apel Târgu-Mureș, secția comercială de

contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC C.A. SA a solicitat

suspendarea executării actului administrativ fiscal, procesul verbal de

constatare nr. 545306 din 21 iulie 2009 privind măsura I.S.P.A.

2001/RO/16/P/PE/015, Reabilitarea rețelei de alimentare cu apă

potabilă, colectarea și tratarea apei uzate în orașul

Târgu-Mureș, România, emis de M.F.P. – O.P.C.P., până la anularea

totală a actului atacat.

În motivarea acțiunii, s-a

arătat că prin procesul verbal de constatare menționat s-a

stabilit în sarcina reclamantei debitul de 2.378.790,02 Euro, reprezintă

100 % finanțare I.S.P.A.

A mai arătat reclamanta că

împotriva actului administrativ fiscal a formulat contestație la organele

fiscale competente, însă până la data introducerii cererii

contestația nu a fost soluționată.

Prin sentința nr. 132 din 30

octombrie 2009, Curtea de Apel Târgu-Mureș a admis în parte cererea

formulata de reclamanta SC C.A. SA și a dispus suspendarea executării

procesului verbal de constatare nr. 545306 din 21 iulie 2009, până la

pronunțarea instanței de fond.

Pentru a pronunța această

hotărâre, instanța a considerat că în cauză s-a făcut

dovada existenței celor două condiții prevăzute de art. 14 alin.

(1) din Legea nr. 554/2004.

În ceea ce privește

aparența de legalitate a actului administrativ a cărui suspendare se

solicită, se invocă de reclamantă că aceasta are calitatea

de beneficiar final și nu de autoritate contractantă în cadrul

contractului de implementare a măsurii de „reabilitare a rețelei de

alimentare cu apa potabilă, colectarea și tratarea apei uzate în

orașul Târgu-Mureș, România” și că în această calitate

nu putea să-i fie aplicată sancțiunea stabilită prin

procesul-verbal de constatare.

Reține instanța că

din cele prezentate reiese o aparență de nelegalitate a actului

administrativ atacat, întrucât SC C.A. SA are calitatea de beneficiar final.

În ceea ce privește cea de a

doua condiție, se reține că începerea executării silite

față de reclamantă ar duce la încetarea activității

unei societăți care, în prezent, are o poziție stabilă pe

piață, aceasta fiind astfel în imposibilitatea de a presta unul

dintre cele mai importante servicii de utilitate publică și anume,

acela de alimentare cu apă potabilă și canalizare în

județul Mureș și o parte din județul Harghita.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs M.F.P., care a invocat dispozițiile art. 304 pct. 5, 7

și 9 și art. 304

1

C. proc. civ., susținând în

esență, următoarele critici:

- hotărârea instanței de

fond este lovită de nulitate în condițiile art. 105 alin. (2), teza I

C. proc. civ., din moment ce în conținutul acesteia nu se regăsesc

apărările formulate de autoritatea publică;

- instanța de fond a

reținut în mod nelegal și netemeinic îndeplinirea cumulativă a

condițiilor cerute la art. 14 din Legea nr. 554/2004, deși nu

există un caz bine justificat și nicio pagubă iminentă în

sensul dispozițiilor acestei legi.

Societatea comercială

intimată a formulat întâmpinare prin care a combătut criticile din

recurs, a susținut că soluția instanței de fond este

legală și temeinică și a depus la dosar decizia nr. 70 din

14 septembrie 2009 prin care a fost soluționată contestația împotriva

actului administrativ fiscal, precum și extras din Sentința nr. 81

din 5 mai 2010 pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș în cauza

care a avut ca obiect acțiunea vizând anularea deciziei nr. 70 din 24

septembrie 2009.

Recursul este nefondat.

În ceea ce privește primul

motiv de recurs, este adevărat că autoritatea publică a formulat

întâmpinare în cadrul căreia a susținut că cererea de suspendare

a executării actului administrativ nu îndeplinește condiția

cazului bine justificat și nici condiția existenței unei pagube

iminente în sensul dispozițiilor Legii nr. 554/2004 dar, în

conținutul considerentelor soluției adoptate, instanța de fond,

chiar dacă nu se referă în mod expres la întâmpinarea formulată,

face o analiză completă și argumentată a situației de

fapt și a dispozițiilor legale incidente în soluționarea

cererii.

Astfel fiind, instanța de

recurs va înlătura criticile formulate în cadrul primului motiv de recurs,

ca neîntemeiate.

În ceea ce privește motivele de

recurs 2, 3 și 4, care au fost susținute și motivate

împreună de autoritatea publică recurentă, instanța de

recurs reține că nici acestea nu sunt întemeiate.

Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea

contenciosului administrativ nr. 554/2004 cu modificările și

completările ulterioare, în cazuri bine justificate și pentru

prevenirea unei pagube iminente, persoana vătămată poate cere

instanței competente să dispună suspendarea executării

actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței

de fond.

În ceea ce privește

noțiunea de caz bine justificat, aceasta este definită de legiuitor, art.

2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, ca fiind acele împrejurări de

fapt și de drept care sunt de natură să creeze o îndoială

serioasă în privința legalității actului administrativ.

Pentru considerentele arătate,

instanța de fond a ajuns la concluzia că se află în fața

unui caz bine justificat, concluzie care este confirmată și de faptul

că actul administrativ în litigiu a fost modificat prin decizia nr. 70 din

24 septembrie 209 prin care organul competent a admis în parte contestația

formulată de societatea comercială reclamantă.

Mai mult, din certificatul de

grefă depus la dosar, rezultă că prin Sentința nr. 81 din 5

mai 2010 pronunțată în dosarul nr. 513/43/2009 de Curtea de Apel

Târgu Mureș, decizia nr. 70 din 24 septembrie 2009 a fost anulată în

parte, respectiv art. 3, privind stabilirea în sarcina societății

comercială a debitului de 2.378.405,20 euro.

Toate acestea demonstrează

că, în privința actului administrativ a cărui suspendare s-a

dispus, există împrejurări care au creat o îndoială

serioasă referitoare la legalitatea acestuia.

În ceea ce privește

existența iminenței unei pagube, rezultă că,

într-adevăr, punerea în executare a unui act administrativ care nu se mai

bucură de prezumția de legalitate, prin care s-a stabilit o

creanță bugetară de 2.378.405,20 euro, reprezintă un

prejudiciu material care poate avea drept consecință și o

perturbare a activității societății comerciale prestatoare

a unui serviciu public.

În concluzie, pentru considerentele

prezentate, recursul va fi respins, soluția instanței de fond fiind

legală și temeinică.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de M.F.P.

împotriva sentinței nr. 132 din 30 octombrie 2009 a Curții de Apel Târgu-Mureș, secția comercială, de contencios administrativ

și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 17 iunie 2010.