ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3222/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Târgu-Mureș, secția comercială de contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC C.A. SA a solicitat suspendarea executării actului administrativ fiscal, procesul verbal de constatare nr. 545306 din 21 iulie 2009 privind măsura I.S.P.A. 2001/RO/16/P/PE/015, Reabilitarea rețelei de alimentare cu apă potabilă, colectarea și tratarea apei uzate în orașul Târgu-Mureș, România, emis de M.F.P. – O.P.C.P., până la anularea totală a actului atacat. În motivarea acțiunii, s-a arătat că prin procesul verbal de constatare menționat s-a stabilit în sarcina reclamantei debitul de 2.378.790,02 Euro, reprezintă 100 % finanțare I.S.P.A.

A mai arătat reclamanta că împotriva actului administrativ fiscal a formulat contestație la organele fiscale competente, însă până la data introducerii cererii contestația nu a fost soluționată. Prin sentința nr. 132 din 30 octombrie 2009, Curtea de Apel Târgu-Mureș a admis în parte cererea formulata de reclamanta SC C.A. SA și a dispus suspendarea executării procesului verbal de constatare nr. 545306 din 21 iulie 2009, până la pronunțarea instanței de fond. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a considerat că în cauză s-a făcut dovada existenței celor două condiții prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

În ceea ce privește aparența de legalitate a actului administrativ a cărui suspendare se solicită, se invocă de reclamantă că aceasta are calitatea de beneficiar final și nu de autoritate contractantă în cadrul contractului de implementare a măsurii de „reabilitare a rețelei de alimentare cu apa potabilă, colectarea și tratarea apei uzate în orașul Târgu-Mureș, România” și că în această calitate nu putea să-i fie aplicată sancțiunea stabilită prin procesul-verbal de constatare. Reține instanța că din cele prezentate reiese o aparență de nelegalitate a actului administrativ atacat, întrucât SC C.A. SA are calitatea de beneficiar final.

În ceea ce privește cea de a doua condiție, se reține că începerea executării silite față de reclamantă ar duce la încetarea activității unei societăți care, în prezent, are o poziție stabilă pe piață, aceasta fiind astfel în imposibilitatea de a presta unul dintre cele mai importante servicii de utilitate publică și anume, acela de alimentare cu apă potabilă și canalizare în județul Mureș și o parte din județul Harghita. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs M.F.P., care a invocat dispozițiile art. 304 pct. 5, 7 și 9 și art. 304 1 C. proc. civ., susținând în esență, următoarele critici: - hotărârea instanței de fond este lovită de nulitate în condițiile art. 105 alin. (2), teza I C. proc.

civ., din moment ce în conținutul acesteia nu se regăsesc apărările formulate de autoritatea publică; - instanța de fond a reținut în mod nelegal și netemeinic îndeplinirea cumulativă a condițiilor cerute la art. 14 din Legea nr. 554/2004, deși nu există un caz bine justificat și nicio pagubă iminentă în sensul dispozițiilor acestei legi. Societatea comercială intimată a formulat întâmpinare prin care a combătut criticile din recurs, a susținut că soluția instanței de fond este legală și temeinică și a depus la dosar decizia nr. 70 din 14 septembrie 2009 prin care a fost soluționată contestația împotriva actului administrativ fiscal, precum și extras din Sentința nr. 81 din 5 mai 2010 pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș în cauza care a avut ca obiect acțiunea vizând anularea deciziei nr. 70 din 24 septembrie 2009. Recursul este nefondat.

În ceea ce privește primul motiv de recurs, este adevărat că autoritatea publică a formulat întâmpinare în cadrul căreia a susținut că cererea de suspendare a executării actului administrativ nu îndeplinește condiția cazului bine justificat și nici condiția existenței unei pagube iminente în sensul dispozițiilor Legii nr. 554/2004 dar, în conținutul considerentelor soluției adoptate, instanța de fond, chiar dacă nu se referă în mod expres la întâmpinarea formulată, face o analiză completă și argumentată a situației de fapt și a dispozițiilor legale incidente în soluționarea cererii. Astfel fiind, instanța de recurs va înlătura criticile formulate în cadrul primului motiv de recurs, ca neîntemeiate.

În ceea ce privește motivele de recurs 2, 3 și 4, care au fost susținute și motivate împreună de autoritatea publică recurentă, instanța de recurs reține că nici acestea nu sunt întemeiate. Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 cu modificările și completările ulterioare, în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, persoana vătămată poate cere instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond. În ceea ce privește noțiunea de caz bine justificat, aceasta este definită de legiuitor, art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, ca fiind acele împrejurări de fapt și de drept care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ.

Pentru considerentele arătate, instanța de fond a ajuns la concluzia că se află în fața unui caz bine justificat, concluzie care este confirmată și de faptul că actul administrativ în litigiu a fost modificat prin decizia nr. 70 din 24 septembrie 209 prin care organul competent a admis în parte contestația formulată de societatea comercială reclamantă. Mai mult, din certificatul de grefă depus la dosar, rezultă că prin Sentința nr. 81 din 5 mai 2010 pronunțată în dosarul nr. 513/43/2009 de Curtea de Apel Târgu Mureș, decizia nr. 70 din 24 septembrie 2009 a fost anulată în parte, respectiv art. 3, privind stabilirea în sarcina societății comercială a debitului de 2.378.405,20 euro. Toate acestea demonstrează că, în privința actului administrativ a cărui suspendare s-a dispus, există împrejurări care au creat o îndoială serioasă referitoare la legalitatea acestuia.

În ceea ce privește existența iminenței unei pagube, rezultă că, într-adevăr, punerea în executare a unui act administrativ care nu se mai bucură de prezumția de legalitate, prin care s-a stabilit o creanță bugetară de 2.378.405,20 euro, reprezintă un prejudiciu material care poate avea drept consecință și o perturbare a activității societății comerciale prestatoare a unui serviciu public. În concluzie, pentru considerentele prezentate, recursul va fi respins, soluția instanței de fond fiind legală și temeinică.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de M.F.P. împotriva sentinței nr. 132 din 30 octombrie 2009 a Curții de Apel Târgu-Mureș, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 iunie 2010.