ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3532/2010

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3532/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului

București sub nr. 27416/3/2007 reclamanta SC G.N.B.V. SRL a chemat în

judecată pe pârâta SC U.R.B.R. SA Suceava, solicitând instanței

să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 153.199 euro,

reprezentând debit restant și 387.855 euro, penalități de

întârziere.

Prin sentința comercială nr.

3117 din 4 martie 2008 a Tribunalului București a fost respinsă ca

neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanta SC G.N.B.V. SRL

reținând în esență că reclamanta nu a făcut dovada

faptului că și-a respectat obligațiile vizând  remedierea

deficiențelor constatate la punerea în funcțiune a utilajelor livrate

conform contractului din 27 noiembrie 2004, context în care a fost admisă

excepția de neexecutare a contractului, excepție invocată de pârâtă.

Împotriva sentinței evocate, a

formulat apel reclamanta SC G.N.B.V. SRL iar prin decizia nr. 392/2009

pronunțată de Curtea de Apel București a fost respins ca

nefondat apelul declarat.

În motivarea deciziei instanței

de apel a reținut că din coroborarea art. 4.7, art. 6, art. 10.4, art.

10.6 și art. 10.7 din contractul din 27 noiembrie 2004 încheiat între

apelantă (vânzătoare), intimată (cumpărător) și SC

G.N.B.V. SRL (prestator), rezultă că vânzătoarea și-a

exprimat fără echivoc acordul ca toate procesele verbale, anexele

și protocoalele care urmau să fie întocmite de prestator, conform

obligației contractuale, să facă parte integrantă din

contract.

De asemenea, conform art. 10.7 din

contract, oferta tehnică a vânzătoarei face parte integrantă din

contract, iar prin oferta tehnică au fost stabilite nivele de

productivitate și anduranță pentru fiecare utilaj.

În cuprinsul raportului de

expertiză întocmit în apel, expertul tehnic judiciar în specialitatea

Tehnologia Construcțiilor de Mașini, arată că la pag 12 din

oferta tehnică a vânzătoarei sunt date ca elemente de

referință pentru productivitate, anduranță și

aprecierea tehnică a contractului, referențiale cu titlu general care

lasă loc la orice inteipretări tehnice din partea părților

implicate sau din partea terțelor persoane. Se mai arată că

parametrul CPK nu a fost definit conform unor referențiale legale -

normalizate sau standardizate.

Curtea a mai constatat că

potrivit art. 4 din contract recepția fiecărui utilaj parcurge 3

etape (recepția tehnică, recepția cantitativă și

recepția finală), iar conform art. 4.6 recepția finală se

efectuează pentru fiecare utilaj în parte, constând în două tipuri de

verificări: testul de calitate (execuția a 100 de repere test,

identice cu reperele alese pentru recepția tehnică, cu CPK 1,66

minim), în urma măsurătorilor efectuate trebuind că se

întocmească fișe de măsurători și se să verifice

indicele CPK; testul de anduranță pentru 8 ore de funcționare a

utilajului.

Referitor la acest aspect, prin

concluziile raportului de expertiză s-a menționat că urmare

testelor efectuate s-a constatat că utilajele nu pot atinge nivelurile de

productivitate înscrise în oferta tehnică a vânzătorului, că

nivelurile reale de productivitate (ciclurile de lucru) care se pot obține

pe utilajele așa cum au fost livrate este de 34.2 secunde/reper, acesta

putând fi redus cu max. 50% prin utilizarea unor scule, dispozitive,

condiții de lucru mai bune, că dotarea cu un robot de alimentare duce

la un ciclu complet de mișcare, respectiv timp de alimentare cu 1

piesă de 12 secunde, la care se adaugă timpul de prelucrare, că

dotarea cu doi roboți conduce la o posibilă reducere a timpului de

alimentare total cu max.4,5 sec, că strungurile nu pot prelucra piese de

dimensiuni mari prevăzute în oferta vânzătorului și tema

tehnică anexe la contract, întrucât puterea motorului este prea mică,

că productivitatea ridicată, uzura mare a sculelor așchietoare

conduc la calitate-precizie scăzută și CPK mic, că

părțile nu au stabilit o procedură comună legală de

determinare a parametrului CPK, iar norma conform anexei 6 face referire la

CMK, în timp ce rezultatele softului sunt date în CPK la efectuarea expertizei

sau CMK conform anexei 4 și 5, aceste din urmă documente fiind datate

înainte de realizarea normei anexei 6, că nu există referențial

legal pentru CPK, că nu se poate face o analiză comparativă a

nivelului de productivitate al strungurilor prin raportarea

productivității reale obținute, la cele oferite prin oferta

vânzătorului, întrucât nu sunt stabilite elementele referențiale

identice.

Aceeași idee este

exprimată de expert, prin răspunsul la obiecțiunile formulate de

părți, în sensul că nu au fost stabilite de părți

condițiile referențiale de productivitate, calculul parametrului CPK

nu a fost definit de părți, existând caracterizare

tangențială și relativă după recepția utilajelor

și efectuarea testelor, astfel că analiza CPK nu poate fi luată

în considerare.

Într-adevăr, la art. 4.1 din

contract se menționează „se verifică indicele CPK aferent

după formula stabilită de comun acord de prestator și

cumpărător”, însă părțile nu au prezentat un asemenea

acord.

Față de cele reținute

prin expertiza întocmită în cauză, ale cărei concluzii cu

privire la aspectele tehnice nu au fost răsturnate prin alte dovezi

și față de faptul că în raport de prevederile art. 10.7 din

contract oferta tehnică a vânzătoarei face parte integrantă din

contract, Curtea a reținut că obligațiile asumate de

apelantă cu privire la atingerea nivelului de productivitate indicat în

oferta tehnică îi sunt opozabile acesteia în temeiul principiului

obligativității convențiilor legal încheiate, prevăzut de art.

969 C. civ.

Potrivit art. 6 din contract,

vânzătoarea răspunde pentru viciile ascunse și aparente a

fiecărui utilaj în parte și se obligă să asigure livrarea

bunurilor, fabricate în conformitate cu specificația tehnică

menționată în ofertă.

Față de această

dispoziție contractuală, rezultă că obligația de

remediere a deficiențelor constatate de către prestator este

distinctă de obligația asumată de apelantă și nu o

exonerează pe aceasta din unnă de obligația asumată cu

privire la calitatea utilajelor livrate. Aceasta, cu atât mai mult, dacă

se are în vedere că prin protocoalele de recepție tehnică a

strungurilor încheiate la 5 august 2005 și 29 octombrie 2005 la sediul

apelantei și semnate de reprezentanții acesteia s-a consemnat

că, în urma rezultatelor obținute la teste, productivitatea

obținută este sub cea propusă în oferta tehnică, astfel

că vânzătoarea va trimite un specialist la sediul

cumpărătoarei pentru rezolvarea problemelor semnalate și pentru

finalizarea procedurilor de punere în funcțiune a utilajelor.

La verificările efectuate la

sediul cumpărătoarei niciunul dintre utilaje nu a atins nivelul de

productivitate la care s-a obligat vânzătoarea, astfel că pârâta a

semnat cu obiecțiuni protocoalele de recepție, iar reclamanta s-a

obligat să remedieze deficiențele constatate la punerea în

funcțiune a utilajelor.

Legat de acest aspect, Curtea a

constatat că apelanta nu a probat faptul că și-a îndeplinit

obligația asumată prin protocoalele din 5 august 2005 și 29

octombrie 2005 de a trimite un specialist pentru remedierea problemelor

înscrise în aceste documente.

Referitor la art. 6 lit. c) pct. 9

din contract, se reține că această clauză contractuală

se referă la remedierea defecțiunilor apărute în perioada de

garanție a utilajelor și nu la deficiențele existente la data

livrării acestora, bunurile urmând să întrunească anumite caracteristici

tehnice.

Opinia apelantei referitoare la inopozabilitatea

protocoalelor de recepție și punere în funcțiune a utilajelor

pentru lipsa semnăturii a fost apreciată ca nefondată, deoarece

ar însemna ca acestea, în întregime să nu îi fie opozabile, însă

apelanta nu a dovedit funcționarea utilajelor la parametrii tehnici

stabiliți prin contract și anexe, care fac parte integrantă din

contract. De altfel, prin anexa 8, parte integrantă a contractului,

vânzătoarea a împuternicit SC G.N.B.V. SRL să o reprezinte la o serie

de operații, printre care și aceea de punere în funcțiune a

utilajelor.

Față de cele arătate,

rezultă că nefondat susține apelanta că prin contract nu

s-a obligat să asigure, în privința utilajelor vândute pârâtei, o

anume productivitate și că și-a îndeplinit toate

obligațiile asumate.

Totodată, față de

mențiunile din protocoalele de recepție încheiate la sediul intimatei

și față de faptul că apelanta nu a făcut dovada

faptului că și-a respectat obligațiile asumate cu privire la remedierea

deficiențelor constatate la punerea în funcțiune a utilajelor, în mod

corect instanța de fond a reținut că excepția de

neexecutare este fondată.

Împotriva deciziei comerciale nr. 392/2009

pronunțată ce Curtea de Apel București a formulat recurs reclamanta

SC G.N.B.V. SRL, solicitând admiterea recursului, modificarea deciziei recurate

și a sentinței apelate, cu consecința admiterii acțiunii

astfel cum a fost formulată.

În dezvoltarea motivelor de recurs,

întemeiate în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc.

civ., recurenta arată că în mod greșit s-a reținut de

instanță că SC G.N.B.V. SRL și-a asumat obligația ca

strungurile livrate să atingă nivelul de productivitate indicat în

oferta tehnică, anexă a contractului de vânzare-cumpărare.

Valorile indicate în anexa

tehnică nu pot fi apreciate ca fiind obligații asumate de SC G.N.B.V.

SRL, în sensul că mașinile livrate către SC U.R.B.R. SA

urmează să atingă acei timpi de producție, respectiv

nivelul de productivitate indicat.

De asemenea SC G.N.B.V. SRL nu

și-a asumat obligația de a remedia deficiențele constatate cu

prilejul punerii în funcțiune a utilajelor, și nici unul din

protocoalele de recepție nu face referire la vicii ascunse cu privire la

performanțe ci la dotări suplimentare și la servicii tip

„garanție servicii”.

Ca urmare, obligația de a

remedia deficiențele apărute la utilaje nu incumbă subscrisei

și nu poate reprezenta temei al neplății prețului.

Instanța de apel a interpretat

și aplicat greșit dispozițiile art. 969 C. civ. respectiv a

excepției de neexecutare a contractului, motiv de recurs prevăzut de art.

304 pct. 9 C. proc. civ., având în vedere că transferul dreptului de

proprietate a operat la data predării bunului vândut context în care

intimata pârâtă era obligată să achite integral prețul

și penalitățile de întârziere.

Obligația de garanție

pentru vicii ascunse nu poate fi considerată ca fiind o obligație

corelativă plății prețului, iar intimata are deschisă

calea acțiunii în rezilierea contractului sau acțiunea vizând diminuarea

prețului.

În cauză nu sunt îndeplinite

cerințele în care poate fi invocată excepția de neexecutare a

contractului, astfel cum eronat au reținut instanțele anterioare.

Greșit a fost interpretat

contractul prin ignorarea regulilor obligatorii de interpretare și a

concluziilor expertizei în condițiile în care prin expertiza

efectuată s-a stabilit că „din documentele prezentate nu se poate

stabili care sunt criteriile tehnice avute în vedere de către

părți”.

Intimata SC U.R.B.R. SA Suceava SA a

formulat întâmpinare prin care solicită în esență respingerea

recursului ca nefondat întrucât recurenta nu și-a respectat

obligațiile asumate prin contractul încheiat de părți în

condițiile art. 969 – art. 970 C. civ.

Analizând decizia recurată în

raport de criticile formulate, în limitele controlului de legalitate și

temeiurile de drept invocate, Înalta Curte, constată că recursul este

nefondat.

Astfel, motivele de recurs

prevăzute de art. 308 pct. 8 C. proc. civ., vizează nelegalitatea

hotărârii în cazul în care, rezultă fără dubiu natura

actului juridic dedus judecății, ori înțelesul lui,

instanța de apel interpretând greșit, îi alterează în mod

substanțial natura ori înțelesul lămurit, vădit

neîndoielnic, dar recurenta SC G.N.B.V. SRL, invocând acest motiv, l-a asociat

greșitei interpretări a probelor și a situației de fapt,

arătând că greșit s-a reținut faptul că  și-ar fi

asumat obligația că utilajele să atingă timpii de

producție din ofertă sau de a remedia deficiențele constatate cu

prilejul punerii în funcțiune a utilajelor.

Se observă că

instanța de apel a dat o corectă interpretare a actului juridic dedus

judecății ținând cont de clauzele contractuale și regulile

de interpretare a convențiilor legal făcute.

Conform art. 10.7 din contractul de

vânzare-cumpărare din 17 noiembrie 2004, oferta tehnică de vânzare,

prin care au fost stabilite nivelele de productivitate și

anduranță pentru fiecare utilaj, face parte integrantă din

contract, iar recepția fiecărui utilaj se efectuează în raport

de art. 4 din contract în trei etape. Prin protocolul de recepție

tehnică a strugurilor, încheiat la data de 29 octombrie 2005 s-a

reținut că „productivitatea obținută este sub cea

propusă în oferta tehnică”. Potrivit voinței părților

„protocolul face parte din contractul de vânzare-cumpărare” și ca

urmare obligațiile asumate de SC G.N.B.V. SRL cu privire la atingerea

nivelului de productivitate indicat în oferta tehnică are aceiași

forță juridică în raport de dispozițiile art. 969 – art. 970

C. civ.

Recurenta-reclamantă și-a

asumat obligația de a asigura, în privința utilajelor vândute

intimatei pârâte, productivitate propusă în oferta tehnică, aspect

reținut corect de ambele instanțe, critica recurentei fiind

nefondată.

Corect a fost înlăturată

susținerea recurentei vizând inopozabilitatea protocoalelor de

recepție și punere în funcțiune a utilajelor în condițiile

în care utilajele livrate nu funcționează la parametri stabiliți

în contract și anexe.

Instanța de apel a făcut o

corectă interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 969 C.

civ. ținând cont de forța obligatorie a convențiilor legal

făcute și a regulilor de interpretare a contractelor.

Excepția de neexecutare ca

mijloc de apărare, corect a fost admisă de ambele instanțe, în

condițiile în care recurenta reclamantă nu și-a îndeplinit

obligațiile contractuale. În cauză sunt îndeplinite cerințele

vizând aplicarea excepției având în vedere că obligațiile reciproce

ale părților au un izvor unic-respectiv contractul de

vânzare-cumpărare încheiat la data de 27 noiembrie 2004, excipiensul a

invocat excepția de bună credință în condițiile în

care bonurile livrate nu funcționează la parametri stabiliți,

excipiensul nefiind ținut, prin contract sau lege, ca el să-și

execute mai întâi obligația de plată a restului de preț.

Excepția de neexecutare nu are

ca efect nici desființarea contractului aflat în discuție și

nici stingerea obligațiilor părților, așa cum se

întâmplă în cazul rezoluțiunii și în acela al rezilierii

contractului, mijloace procedurale invocate de recurentă.

De asemenea, prin excepția de

neexecutare a contractului nu a fost diminuat unilateral prețul stabilit

de părți, așa cum susține recurentul, obligațiile

reciproce dintre părți fiind valabile, dar efectul excepției

consta în suspendarea executării obligațiilor pretinse până când

cealaltă parte o va executa pe a sa.

Interpretarea probatoriului și

reaprecierea probelor administrate de instanța de fond solicitate de

recurentă, nu mai este posibilă odată cu abrogarea pct. 11 al art.

304 C. proc. civ., prin O.U.G. 138/2000.

Față de considerentele

expuse, Înalta Curte în temeiul art. 312 alin. (1) respinge ca nefondat

recursul declarat de reclamanta SC G.N.B.V. SRL împotriva deciziei comerciale nr.

392 din 27 octombrie 2009 pronunțată de Curtea de Apel

București, secția a VI-a comercială.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de reclamanta SC G.N.B.V. SRL împotriva deciziei comerciale nr. 392

din 27 octombrie 2009 pronunțată de Curtea de Apel București, secția

a VI-a comercială.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 27 octombrie 2010.