ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3779/2010

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului

Dolj, secția contencios administrativ și fiscal, sub nr. 1244/63/2009,

reclamantul Teică M. Vergii a chemat în judecată Ministerul Apărării și Statul

Român, prin Ministerul Finanțelor, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce

va pronunța, pârâții să fie obligați la despăgubiri materiale în valoare de

cinci milioane de Euro pentru suferința produsă prin pierderea în totalitate în

stadiu ireversibil a vederii la ochiul stâng începând din 27 iulie 1954 și în

prezent ca urmare a eforturilor și a condițiilor de muncă foarte grele ca

lucrător necalificat și strungar, după trecerea în rezervă cu gradul de

locotenent major pe "motive politico-morale".

În motivarea în fapt a cererii a arătat că, în

baza Ordinului nr. M.C. 02079/12 august 1952, în conformitate cu art. 40, lit.

F) din Statutul Corpului Ofițerilor Armate ale RPR, a fost trecut în rezervă,

întrucât avea manifestări dușmănoase împotriva regimului și

nu era atașat clasei muncitoare, s-a recomandat să nu fie încadrat în anumite

locuri de muncă. După 4 luni de căutări de muncă, la data de 26 decembrie 1952,

reclamantul s-a angajat la Ministerul Căilor Ferate - Întreprinderea Atelierele

CFR 16 februarie Cluj în funcția de "lucrător necalificat", cu scopul

de a se califica la locul de muncă în meseria de strungar.

În perioada 26 decembrie 1952 și până la 31

decembrie 1954 a trecut prin mai multe funcții și anume - lucrător necalificat

- desenator - strungar.

Munca prestată în această perioadă de 2 ani și 5

zile a constat în muncă fizică peste puterile sale - eforturi foarte mari în

condiții - locuri de muncă în care atmosfera era de nesuportat (gaze - curent),

eforturi care au favorizat scăderea greutății, ajungând la 52 kg, ducând la apariția infecției la ochiul stâng fiind internat în clinica oftalmologică din Cluj

timp de 60 zile, după care, datorită faptului că infecția respectivă a condus

la pierderea vederii, a fost propus pentru pensionare.

Începând cu data de 01 ianuarie 1955 a fost pensionat, încadrat în gradul III de invaliditate cu drept de muncă și schimbarea locului

de muncă în profesia de funcționar.

La data de 01 aprilie 1973, prin decizia nr. 173

din 31 martie 1973, în baza Decretului nr. 162/1973 a fost trecut din funcția

de tehnician principal în muncitor instalator, de către TCI Craiova. întrucât

cabinetul oftalmolog nu a fost de acord cu schimbarea funcției constatând

invaliditatea, la data de 01 iulie 1973 s-a întocmit dosarul de pensie, fiind

trimis la Comisia de expertiză I din cadrul Direcției pentru probleme de muncă

și ocrotiri sociale, care, prin decizia nr. 1282 din 14 iunie 1973 1-a încadrat

în gradul trei de invaliditate, indicând funcțiile în care ar fi putut lucra -

funcționar, tehnician birou.

Față de cele expuse, reclamantul a concluzionat

că la baza "invalidității" - pierderea vederii la ochiul stâng se

datorează exclusiv Ministerului Apărării și că invaliditatea s-a produs la

circa doi ani de la îndepărtarea din cadrele active ale armatei, precum și

faptul că datează de 53 de ani, timp în care a folosit un singur ochi, și

acesta cu glaucom.

Pârâtul Ministerul Apărării Naționale a formulat

întâmpinare prin care a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune,

motivat de aspectul că fapta materială, respectiv emiterea ordinului de trecere

în rezervă care, conform susținerilor reclamantului a condus la producerea

prejudiciului, respectiv pierderea vederii la ochiul stâng, s-a produs la data

de 12 august 1952, iar reclamantul a cunoscut prejudiciul cel mai târziu la

data de 01 iunie 1955, când a fost încadrat în gradul III de invaliditate.

Prin urmare, dreptul de acțiune al reclamantului

s-a stins prin curgerea termenului general de prescripție de 3 ani de la data

nașterii dreptului la despăgubire prevăzut de art. 3 din Decretul nr. 167/1958,

privitor la prescripția extinctivă, republicat.

Pe fond, pârâtul a solicitat respingerea

acțiunii ca neîntemeiată întrucât nu există raport de cauzalitate între fapta

materială a Ministerului Forțelor Armate a RPR și prejudiciul suferit de

reclamant.

Având în vedere dispozițiilor art. 14 și art.

22, alin. (1) din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, în baza art.

61-63 C. proc. civ., pârâtul a formulat cerere de chemare în garanție a

Ministerului Finanțelor Publice.

Prin încheierea de ședință din data de 09 martie

2009, cauza a fost scoasă de pe rolul Secției Contencios Administrativ și

Fiscal și înaintată Secției Civile a Tribunalului Dolj.

Pe rolul Secției civile, cauza a fost

înregistrată sub nr. 3107/63/2009.

Chematul în garanție, Ministerul Finanțelor

Publice a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acestei cereri

întrucât rolul Ministerului Finanțelor este de a răspunde de elaborarea

proiectului de buget de stat, precum și a proiectelor locale, această

instituție neputând fi confundată cu Statul Român sau cu bugetul de stat.

În ședința publică din 15 mai 2009, instanța a

pus în discuție excepția prescripției dreptului la acțiune, excepție invocată

de pârâtul Ministerul Apărării Naționale.

Prin sentința civilă nr. 182 din 15 mai 2009,

pronunțată de Tribunalul Dolj, s-a admis excepția prescripției acțiunii.

A fost respinsă acțiunea formulată de petentul T.M.V.,

ca prescrisă și s-a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în garanție a

chematului în garanție Ministerul Finanțelor Publice.

Pentru a pronunța astfel, instanța a reținut că

acțiunea reclamantului este o acțiune întemeiată pe dispozițiile art. 998 C.

civ., potrivit cărora "orice faptă a omului, care cauzează altuia

prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat, a-l

repara."

Fiind o acțiune al cărei obiect este de natură

patrimonială, aceasta este supusă prescripției extinctive, așa cum a fost

reglementată prin Decretul nr. 167/1958.

Instanța a înlăturat susținerile reclamantului

potrivit cărora pentru faptele săvârșite anterior nu se aplică prevederile

Decretului nr. 167/1958, întrucât, în conformitate cu art. 25, alin. (1), din

Decretul nr. 167/1958, republicat, "dispozițiile prezentului Decret sunt

aplicabile și prescripțiilor neîmplinite la data intrării sale în vigoare, în

care caz termenele de prescripție prevăzute în Decretul de față vor fi socotite

că încep să curgă de la intrarea în vigoare a acestui Decret", iar

potrivit art. 26, "pe data intrării în vigoare a Decretului de față, se

abrogă orice dispoziții legale contrare prezentului Decret, în afară de cele

care stabilesc un termen de prescripție mai scurt decât termenul corespunzător

prevăzut prin Decretul de față".

Prin urmare, dispozițiile din Codul civil

privitoare la prescripția extinctivă a dreptului la acțiune având un obiect

patrimonial, au fost implicit abrogate prin Decretul nr. 167/1958, astfel încât

și în speța de față sunt aplicabile dispozițiile Decretului nr. 167/1958.

În speță, instanța fiind învestită cu

soluționarea unei acțiuni în pretenții născute dintr-o faptă ilicită,

prescripția dreptului la acțiune începe să curgă de la data când păgubitul a

cunoscut sau trebuia să cunoască, atât paguba cât și pe cel care răspunde de

ea.

Ca atare, dreptul reclamantului la acțiune s-a

născut la data producerii prejudiciului, astfel încât, la data introducerii

cererii de chemare în judecată, termenul prescripției era împlinit.

Întrucât cererea de chemare în judecată a fost

respinsă ca o consecință a admiterii excepției prescripției dreptului la

acțiune, instanța a respins și cererea de chemare în garanție formulată de

pârâtul Ministerul Apărării Naționale, ca neîntemeiată.

In termen legal, împotriva acestei sentințe a

formulat apel petentul T.M.V., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie

deoarece în mod greșit s-a reținut prescrierea dreptului la acțiune, având în

vedere Legii nr. 221 din 2 iunie 2009, privind condamnările cu caracter politic

și măsurile administrative asimilate acestora pronunțate în perioada 6 martie

1945-22 decembrie 1989.

Curtea de Apel Craiova prin decizia civilă nr. 281

din 28 octombrie 2009, a admis apelul, a desființat sentința și a trimis cauza

spre rejudecare la aceeași instanță.

În considerentele hotărârii s-a reținut că, petentul

a chemat în judecată MApN și Statul Român, prin M.F., pentru obligarea la plata

despăgubirilor în valoare 5.000.000 EURO pentru suferința produsă prin

pierderea în totalitate a vederii la ochiul stâng, începând cu data de 27 iulie

1954 și ca urmare a eforturilor și condițiilor de muncă foarte grele la care a

fost supus după trecerea în rezervă cu gradul de locotenent major pe motive

politico-morale.

Instanța de fond a făcut aplicarea dispozițiilor

Decretului 167/1958. Ulterior pronunțării a intrat în vigoare Legea nr. 221/2009

privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate

acestora săvârșite în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, lege căreia i

se circumscrie și prezenta acțiune supusă judecății față de obiectul cererii.

Chiar dacă acțiunea este introdusă anterior

intrării în vigoare a Legea nr. 221/2009, având în vedere că judecata nu s-a

finalizat și se află în calea de atac a apelului care constituie o cale

devolutivă, respectiva lege este aplicabilă și acestei acțiuni care în momentul

actual nu mai poate fi considerată prescrisă.

Potrivit art. 5 din această lege, orice persoană

care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945-22

decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter

politic poate solicita instanței, în termen de 3 ani de la data intrării în

vigoare a prezentei legi, obligarea statului la acordarea unor despăgubiri, așa

cum sunt prevăzute la lit. a), b) și c).

Prin demersul judiciar s-a solicitat obligarea

la plata sumei de 5.000.000 Ero reprezentând despăgubiri pentru suferința

produsă prin pierderea în totalitate a vederii la ochiul stând, începând cu

data de 27 iulie 1954 și ca urmare a eforturilor și condițiilor de muncă foarte

grele la care a fost supus după trecerea în rezervă cu gradul de locotenent

major pentru motive politico - morale.

Acțiunea a fost respinsă ca tardiv formulată

însă, ulterior pronunțării a intrat în vigoare Legea nr. 221/2009 privind

condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora

săvârșite în perioada 6 martie 1945 22 decembrie 1989.

Împotriva acestei din urmă hotărâri a decalat

recurs pârâta D.G.F.P. pentru Ministerul Finanțelor Publice, invocând incidența

dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și Ministerul Apărării Naționale.

Recurentele critică decizia sub următoarele

aspecte:

- Acțiunea a fost dată cu aplicarea greșită a

legii, respectiv, cu încălcarea dispozițiilor art. 294 alin. (1) C. proc. civ.,

în sensul că în apel nu se poate schimba calitatea părților, cauza sau obiectul

cererii de chemare în judecată. Menținerea Legii nr. 221/2009, ca temei legal

lega, pentru prima dată în apel, echivalează cu schimbarea obiectului cauzei.

- Cererea apelantului prin care se schimbă

temeiul juridic în apel nu poate fi primită, întrucât controlul judiciar nu

poate privit decât ceea ce s-a dezbătut și soluționat în fața primei instanțe.

- S-a încălcat și principiul neretroactivității

legii civile care stabilește că act normativ se poate aplica doar acelor

situații care se ivesc de la data intrării în vigoare a legii.

Examinând criticile formulate prin intermediul

cererilor de recurs, Înalta Curte, constată recursurile ca nefondat.

Drept urmare, dacă din probele administrate în

cauză se constată dovedite cele susținute de petent, prin cererea de chemare în

judecată, este cert că prezenta acțiunea are ca temei drept Legea nr. 221/2009

și ar fi fără eficiență juridică dacă în prezent acțiunea ar fi respinsă ca

tardiv introdusă, potrivit vechii reglementări ca ulterior, petentul uzând de

dispozițiile Legii nr. 221/2009, să formuleze o nouă cerere pe rolul

instanțelor care, cu siguranță o va dispune dezbaterii pe fond, potrivit noii

reglementări, respectiv art. 5 din Legea nr. 221/2009 care stipulează că, orice

persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie

1945 – 22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative

cu caracter politic, precum și, după decesul acestei persoane, soțul sau

descendenții acesteia până la gradul al II-lea inclusiv, pot solicita instanței

de judecată, în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi

obligarea statului la despăgubiri.

Cum, sus menționata lege a intrat în vigoare anterior

soluționării definitive a cauzei, în mod corect s-a apreciat că prezenta

acțiune nu mai poate fi considerată ca fiind prescrisă.

Așa fiind hotărârea recurată nu a fost

pronunțată cu greșita aplicare a legii, respectiv a dispozițiilor art. 294

alin. (1) C. proc. civ. cum greșit se susține prin motivele de recurs.

În concluzie, în speță nefiind incidente

dispozițiile art. 304 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile ca

nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de

Ministerul Finanțelor Publice și Ministerul Apărării Naționale împotriva

deciziei nr. 281 din 28 octombrie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția

I a civilă, pentru cauze cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 iunie

2010.