ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 862/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 3

aprilie 2003, reclamanții C.F. și C.N. au solicitat obligarea pârâtei

A.N.P.C.A. să elibereze decizia de confirmare a adopției pentru

minora G.M.E., născută la data de 16 august 2000.

În motivarea acțiunii, reclamanții

au susținut că în mod nejustificat pârâta a refuzat să

emită decizia de confirmare a adopției pentru minora care le-a fost încredințată

în plasament familial din anul 2001, pentru faptul că aceștia nu au solicitat

adopția și pentru sora geamănă a minorei, care este

bolnavă de inimă și necesită o intervenție

chirurgicală.

Prin sentința civilă nr. 618

din 7 mai 2003, Curtea de Apel București a declinat competența de

soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Giurgiu care, la rândul

său, prin sentința civilă nr. 74 din 5 septembrie 2003 și-a

declinat competența în favoarea Curții de Apel București și

pentru soluționarea conflictului negativ de competență ivit, a

sesizat Curtea Supremă de Justiție.

Prin decizia nr. 4306 din 2 decembrie

2003 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție,

secția de contencios administrativ, s-a stabilit competența de

soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, cu

motivarea că obiectul pricinii nu vizează o cerere de

încuviințare a adopției, ci se referă la constatarea refuzului

nejustificat al autorității pârâte de a emite decizia de confirmare a

adopției minorei G.M.E. de către reclamanți, pentru care sunt

aplicabile prevederile legii contenciosului administrativ.

Prin sentința civilă nr. 1185

din 11 mai 2004, Curtea de Apel București a respins acțiunea ca

inadmisibilă pentru neîndeplinirea procedurii prealabile

prevăzută de art. 5 alin. (1) din Legea nr. 29/1990, dar această

sentință a fost casată prin decizia nr. 4755 din 6 octombrie 2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, ca urmare a admiterii recursului

declarat de reclamanți și s-a dispus trimiterea cauzei spre

rejudecare la aceeași instanță, constatându-se că, față

de obiectul acțiunii, nu era obligatorie realizarea procedurii administrative

prealabile.

În fond după casare, Curtea de Apel București,

secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a pronunțat

sentința civilă nr. 2518 din 11 iunie 2009, prin care a respins

acțiunea ca neîntemeiată.

Instanța de fond a reținut

că refuzul eliberării deciziei de confirmare a adopției numai

pentru minora G.M.E. este justificat, deoarece reclamanții nu au solicitat

adopția și pentru sora geamănă a minorei, iar separarea gemenilor

nu corespunde interesului superior al copilului.

Împotriva acestei sentințe, au

declarat recurs reclamanții și au solicitat casarea hotărârii ca

nelegală și netemeinică și pe fond, admiterea acțiunii

astfel cum a fost formulată, iar în subsidiar, trimiterea cauzei spre

rejudecare la aceeași instanță.

Recurenții au susținut că

instanța de fond a apreciat eronat că nu au probat interesul superior

al minorei pentru care au solicitat încuviințarea adopției, deși

au administrat dovezi privind legătura puternică stabilită din anul

2001, când minora le-a fost încredințată în plasament familial.

Recurenții au arătat că această situație de fapt nu a afectat

relația minorei cu sora ei geamănă, astfel că nu

există temei legal pentru respingerea cererii lor adresate

autorității intimate.

Analizând actele și lucrările

dosarului, în raport și de dispozițiile art. 304 și art. 304/1 C.

proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va admite

prezentul recurs pentru următoarele considerente:

Prin hotărârea nr. 485 din 26 iunie 2002

emisă de Consiliul Județean Giurgiu, Comisia pentru protecția

copilului aflat în dificultate s-a stabilit ca măsură de

protecție pentru copilul G.M.E., născut la 16 august 2000,

încredințarea în vederea adopției către familia C.F. și C.N.

pe o perioadă de 3 luni, conform art. 9 alin. (4) din O.U.G. nr. 25/1997,

aprobată prin Legea nr. 87/1998.

Prin hotărârea nr. 461 din 19 iunie

2002 emisă de aceeași autoritate publică în temeiul art. 6 din O.U.G.

nr. 25/1997, aprobată prin Legea nr. 87/1998, a fost eliberat

reclamanților atestatul de familie aptă să adopte.

Prin decizia D.G.A. nr. 1/9629 din 16

ianuarie 2003 Comitetul Român pentru Adopții a respins cererea

reclamanților de eliberare a deciziei de confirmare a adopției pentru

minora G.M.E., cu motivarea că nu este recomandată separarea

fraților, fiind necesar ca Direcția pentru protecția drepturilor

copilului Giurgiu să identifice o măsură de protecție, care

să nu implice separarea minorelor gemene.

După întocmirea acestor acte

întocmite în procedura adopției reglementată prin O.U.G. nr. 25/1997,

au intervenit modificări legislative atât în privința procedurii

adopției interne, cât și în ceea ce privește autoritatea

publică abilitată să elibereze atestatul adoptatorului sau al familiei

adoptatoare și să sesizeze instanța de judecată pentru a se

încuviința deschiderea procedurii adopției interne.

Astfel, se constată că la data pronunțării

hotărârii atacate, A.N.P.D.C. nu mai avea calitatea procesuală

pasivă, conform Legii nr. 274/2004 care a prevăzut preluarea

atribuțiilor acestei autorități în domeniul protecției

copilului și adopție de către Oficiul Român pentru Adopții.

Oficiul Român pentru Adopții, organ

de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate

juridică, s-a înființat prin reorganizarea Comitetului Român pentru

Adopții, care s-a desființat, potrivit dispozițiilor art. 1

alin. (1) din Legea nr. 273/2004, republicată.

În noua reglementare privind regimul juridic

al adopției, astfel cum a fost adoptată prin Legea nr. 273/2004, Oficiul

Român pentru Adopții nu mai exercită în procedura adopției

interne atribuțiile pentru exercitarea cărora a fost formulată

cererea de chemare în judecată.

Potrivit dispozițiilor art. 3 lit. h),

art. 19 și art. 22 din Legea nr. 273/2004, republicată, direcția

generală de asistență socială și protecția

copilului de la domiciliul adoptatorului, ca instituție publică înființată

în subordinea consiliului județean, exercită atribuțiile privind

atestarea adoptatorului sau a familiei adoptatoare și privind sesizarea

instanței judecătorești de la domiciliul copilului, pentru a se

încuviința deschiderea procedurii adopției interne.

Constatând că autoritatea

publică centrală chemată inițial în judecată nu mai

are legitimare procesuală, care a fost transmisă prin actele

normative susmenționate unei instituții publice organizate în

subordinea consiliului județean, atribuțiile exercitate de aceasta în

noua procedură a adopției interne și instanța de

judecată competentă să se pronunțe asupra actelor întocmite

în procedura respectivă, Înalta Curte va admite prezentul recurs și

în baza art. 304 pct. 3, art. 312 alin. (5) C. proc. civ. și art. 20 alin.

(3) din Legea nr. 554/2004, va casa hotărârea atacată și va

dispune trimiterea cauzei spre competentă soluționare la Tribunalul Giurgiu,

secția civilă.

Cu ocazia rejudecării cauzei, va fi

avut în vedere cadrul procesual determinat de Legea nr. 273/2004 privind regimul

juridic al adopției, atât în privința calității procesuale

pasive a direcției generale județene de asistență

socială și protecția copilului, cât și în privința

obiectului acțiunii, precizat de recurenții-reclamanți în sensul

încuviințării deschiderii procedurii adopției interne și

respectiv, încuviințarea adopției minorei G.M.A.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de C.F. și C.N.

împotriva sentinței civile nr. 2518 din 11 iunie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și

fiscal.

Casează atacată și trimite

cauza spre competentă soluționare la Tribunalul Giurgiu, secția

civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 17 februarie 2010.