ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2489/2004

Asupra recursului civil de față, deliberând constată

următoarele:

Prin cererea adresată la 26 februarie

1997 Tribunalului Argeș reclamanta E.G.I., minoră, asistată de tatăl său, E.C.,

a chemat în judecată pârâții D.N. și D.M., solicitând desfacerea adopției

minorei N.D., născută de reclamantă în afara căsătoriei, la 25 martie 1996.

În motivarea acțiunii reclamanta a

învederat că prin sentința civilă nr. 644 din 20 iunie 1996 a Tribunalului

Argeș s-a dispus adopția cu efecte depline a minorei, în condițiile în care ea,

ca mamă firească, era elevă și traumatizată de faptul că tatăl copilului o

părăsise. Ulterior și-a dat seama de puternica afecțiune care o leagă de copil,

a păstrat legăturile cu acesta, astfel încât este în interesul minorei să

crească în familia sa firească.

Tribunalul Argeș, prin sentința

civilă nr. 787 din 7 iulie 1997, a admis acțiunea astfel cum a fost formulată.

Curtea de Apel Pitești, prin decizia

civilă nr. 42 din 22 decembrie 1997 a admis apelul pârâților împotriva acestei

sentințe, pe care a schimbat-o în sensul respingerii acțiunii.

Curtea Supremă de Justiție, secția

civilă, prin decizia nr. 832 din 9 martie 1999 a admis recursul declarat de

reclamantă și a casat ambele hotărâri, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la

Tribunalul Argeș.

Curtea de Apel Pitești, prin decizia

nr. 38 din 17 iunie 1998, rejudecând cauza, a respins ca nefondat apelul

declarat de pârâți împotriva sentinței civile nr. 787 din 7 iulie 1997 a

Tribunalului Argeș.

Împotriva deciziei au declarat

recurs pârâții, susținând că în mod greșit Curtea de Apel Pitești s-a declarat

competentă să soluționeze apelul în condițiile în care Curtea Supremă de

Justiție a casat și decizia Tribunalului Argeș, trimițând cauza acestei

instanțe pentru rejudecare în fond.

Curtea Supremă de Justiție, secția

civilă, prin decizia nr. 3889 din 17 noiembrie 1999, a admis recursul, casând

decizia și trimițând cauza spre rejudecare Tribunalului Argeș.

În fond după casare, cererea de

desfacere a adopției a fost însușită și de Direcția Județeană Argeș pentru

Protecția Drepturilor Copilului, conform prevederilor art. 22 din O.U.G. nr.

25/1997.

Rejudecând cauza, Tribunalul Argeș,

prin sentința civilă nr. 288 din 13 noiembrie 2000 a admis acțiunea și a

declarat desfăcută adopția minorei; s-a dispus ca aceasta să revină la numele

anterior, cel de E., efectuându-se cuvenitele mențiuni în actele de stare

civilă.

Cererea formulată în același sens de

bunicul patern E.C. a fost respinsă ca inadmisibilă.

Instanța de fond a reținut în

esență, pe baza probatoriilor administrate, că:

- atât reclamanta cât și pârâții

adoptatori au condiții materiale corespunzătoare pentru creșterea minorei,

manifestând grijă și afecțiune față de aceasta;

- interesul superior al minorei este

ca ea să crească alături de mama firească, cu atât mai mult cu cât la data

adopției reclamanta era minoră iar fetița nu împlinise încă vârsta de 1 an.

Apelul declarat de pârâți împotriva

acestei sentințe a fost admis prin decizia civilă nr. 4 din 29 ianuarie 2002 a

Curții de Apel Pitești; a fost schimbată în totalitate sentința în sensul

respingerii acțiunii ca nefondată.

Motivându-și soluția, instanța de

apel a arătat că din probatoriile administrate nu rezultă existența vreunui

motiv întemeiat care să conducă la concluzia că desfacerea adopției ar fi în

interesul minorei. Dimpotrivă, în familia pârâților adoptatori aceasta are

condiții materiale și morale foarte bune de îngrijire și educare.

Faptul că în prezent reclamanta are

sentimente de afecțiune față de minoră și își manifestă regretul pentru că a

consimțit adopția nu constituie un motiv suficient pentru ca fetița să fie

scoasă din mediul în care crește de la vârsta de câteva luni.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs reclamanta criticând-o potrivit prevederilor art. 304 pct. 7 și 9 C.

proc. civ.

S-a susținut sub un prim aspect că

motivarea deciziei este subiectivă și fără suport probator, ea neconținând

temeiurile pe care se sprijină și invocând argumente străine de natura

pricinii.

În ceea ce privește nelegalitatea

deciziei recurenta a arătat că s-au încălcat prevederile art. 22 pct. 2 din O.U.G.

nr. 25/1997 potrivit cărora adopția poate fi desfăcută dacă acest lucru este în

interesul superior al copilului. Or, se susține în recurs, recurenta reclamantă

oferă în prezent copilului condiții materiale și morale superioare celor ale

pârâților adoptatori.

Intimații-pârâți au formulat

întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.

Părțile au depus la dosarul cauzei

înscrisuri potrivit prevederilor art. 305 C. proc. civ.

Cu prilejul soluționării în fond a

recursului reprezentantul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție a invocat excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei în

raport de prevederile art. 22 pct. 2 din O.U.G. nr. 25/1997.

Examinând actele și lucrările

dosarului, Curtea reține că excepția este nefondată.

Acțiunea a fost formulată de

reclamantă la data de 26 februarie 1997, anterior intrării în vigoare a O.U.G.

nr. 25/1997, astfel încât interdicția pe care textul o conține nu se poate

aplica retroactiv. În consecință, excepția lipsei calității procesuale active

nu va fi primită.

În ceea ce privește criticile

formulate prin recurs, Curtea constată că acestea sunt nefondate.

Decizia pronunțată de Curtea de Apel

Pitești nu poate fi în nici un caz considerată ca incluzând motive

contradictorii sau străine de natura pricinii. Dimpotrivă, ea cuprinde o

argumentare amplă, în fapt și în drept, a temeiurile pentru care este în

interesul minorei ca acțiunea reclamantei să fie respinsă. Pornind de la

condițiile instituite prin art. 22 din O.U.G. nr. 25/1997 și făcând de fiecare

dată referire la probatoriile administrate, motivarea este în deplin acord cu

soluția și o argumentează de o manieră convingătoare.

Așa fiind, critica întemeiată pe

prevederile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. este neîntemeiată.

Nici susținerea în sensul că s-ar fi

încălcat dispozițiile art. 22 din O.U.G. nr. 25/1997 nu poate fi primită.

Instanța de apel a avut în

permanență în vedere criteriul fundamental care guvernează această materie, și

anume cel al interesului copilului adoptat, în înțelesul complex, patrimonial

și moral – afectiv, al acestui termen. Or, din acest punct de vedere, prin

decizie s-a reținut în mod corect că minora a crescut de la vârsta de câteva luni

în familia părinților adoptatori, care îi oferă cele mai bune condiții,

materiale și morale, de îngrijire și educare, astfel încât ar fi cu totul

nepotrivit ca ea să fie scoasă din mediul familial și social în care s-a

dezvoltat. Faptul că mama firească are afecțiune față de copil este lăudabil

dar nu justifică desfacerea adopției, după cum nici împrejurarea că ea s-a

căsătorit cu un cetățean străin având o situație materială foarte bună nu

constituie un argument în acest sens.

În consecință cum decizia atacată în

întregime legală și temeinică, recursul declarat de reclamantă va fi respins ca

nefondat conform prevederilor art. 312 alin. (1) teza a II a C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge excepția lipsei calității procesuale active a

recurentei E.G.I.

Respinge recursul declarat de reclamanta E.G.I.

împotriva deciziei civile nr. 4 A din 29 ianuarie 2002 a Curții de Apel Pitești,

secția civilă, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 martie 2004.