ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2408/2005

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 1200 din 18 noiembrie 2003 a Tribunalului Timiș a fost respinsă cererea formulată de P.D. în contradictoriu cu P.A. și P.S. pentru recunoașterea hotărârii din 30 iunie 1993 definitivă la 30 iulie 1993 a Judecătoriei Boblingen Germania, privind încuviințarea adopției reclamantului de către pârâți. Pentru a hotărî astfel, instanța a constatat că la data încuviințării adopției, adoptatul era major, astfel că nu au fost îndeplinite cerințele legii române, potrivit căreia, în astfel de situații adopția poate fi încuviințată numai cu respectarea unor condiții, ce nu au fost dovedite în cauză.

Apelul declarat de reclamant împotriva acestei sentințe a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 57 din 19 martie 2004 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă. S-a avut în vedere că în adevăr, hotărârea străină ce se solicită a fi recunoscută, nu îndeplinește condițiile legii române pentru încuviințarea adopției, cel în cauză fiind major la data admiterii cererii. Împotriva acestei decizii, reclamantul a declarat recursul de față, susținând că nu i s-a cerut să facă proba în sensul că a fost crescut în familia care l-a adoptat și depune în acest sens un „document oficial”. Invocă și faptul că în prezent este căsătorit și nu i-a fost aprobată transcrierea căsătoriei, pentru lipsa hotărârii de recunoaștere a adopției de instanțele române.

Relevă și că i-a fost recunoscută cetățenia română sub numele de P. Recursul este întemeiat, urmând a fi admis în sensul celor ce urmează. În aplicarea prevederilor art. 167 și art. 168 din Legea nr. 105/1992, instanța de apel, ca de altfel și cea de fond a constatat că nu este posibilă recunoașterea hotărârii pronunțate în străinătate, întrucât prin această hotărâre nu au fost respectate întocmai prevederile legii române cu privire la adopție, adoptatul fiind major. În adevăr o astfel de reglementare restrictivă este cuprinsă în alineatul doi al art. 168 din legea menționată. Dar, cel în cauză susține că încuviințarea adopției a fost precedată de o lungă perioadă de timp în care a fost crescut de familia adoptatorilor, anume de la vârsta de 6 ani și că se află chiar într-un grad de rudenie apropiat cu unul din înfietori.

În acest sens a fost depus la dosar, în această fază a procesului un înscris nou, un act notarial în sensul celor susținute, din care se poate reține situația de fapt redată. Dar această probă, poate fi suplimentată și cu alte dovezi în raport de care să se poată stabili fără echivoc dacă adopția a cărei recunoaștere se solicită a fost efectuată în condițiile speciale prevăzute de art. 67 C. fam. Suplimentarea probelor în sensul menționat, precum și analiza posibilității admiterii cererii în acest context juridic, în care înfierea majorului s-a efectuat în condițiile redate, fac necesară rejudecarea cauzei.

Cu această ocazie urmează a se examina și incidența în cauză a prevederilor art. 35 și urm. din Legea nr. 187/2003 cu privire la competența de jurisdicție, recunoașterea și executarea în România a hotărârilor în materie civilă pronunțate în statele membre ale Uniunii Europene, în vigoare de la 16 mai 2004. Față de cele arătate, recursul de față urmează a fi admis, a se casa decizia recurată și a se trimite cauza aceleiași instanțe spre rejudecare în sensul celor ce preced.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul declarat de reclamantul P.D. împotriva deciziei civile nr. 57 din 19 martie 2004 a Curții de Apel Timișoara. Casează decizia atacată și trimite cauza spre rejudecarea apelului aceleiași instanțe. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 martie 2005.