ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2793/2005

Asupra recursului civil de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea adresată Tribunalului Maramureș la data de 19 iunie 2003, petiționarul D.D. a solicitat în contradictoriu cu intimatul B.K. să fie recunoscute pe teritoriul României efectele hotărârii judecătorești de adopție date în dosarul nr. XVI 0024/99 de Tribunalul pentru tutelă din Erlangen, Germania, rămasă definitivă la 29 septembrie 2000. În motivarea cererii s-a arătat că prin menționata hotărâre a fost admisă solicitarea lui B.K., care este soțul mamei sale, vizând adopția reclamantului. În consecință, reclamantul a devenit, din punct de vedere juridic, fiul intimatului, luând și numele de familie al acestuia, K. Cum reclamantul este cetățean român, formalitățile ulterioare adopției fac necesară recunoașterea hotărârii judecătorești pronunțate în Germania și pe teritoriul României.

Tribunalul Maramureș, prin sentința civilă nr. 526 din 23 iunie 2003 a respins cererea cu motivarea că potrivit art. 151 pct. 2 din Legea nr. 105/1992, instanțele române au competența exclusivă de a judeca procesele privind raporturile de drept internațional privat ce vizează încuviințarea adopției dacă cel ce urmează a fi adoptat are domiciliul în România și este cetățean român, așa cum este cazul în speță. Soluția a fost menținută prin decizia civilă nr. 161 din 6 octombrie 2003 a Curții de Apel Cluj care a respins ca nefondat, cu o motivare similară, apelul declarat de petiționar. Împotriva acestei decizii petiționarul a formulat recurs, criticând-o potrivit prevederilor art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. și susținând că instanțele nu au dat eficiență dispozițiilor art. 168 din Legea nr. 105/1992. Recursul este fondat. Ambele instanțe au soluționat cererea fără a cerceta îndeplinirea condițiilor ei de fond și rezumându-se la a stabili, pe cale de excepție, competența materială exclusivă a instanțelor românești în materie de adopție, dacă cel adoptat este cetățean român și are domiciliul în România. Aceste punct de vedere ignoră însă prevederile art. 168 din Legea nr. 105/1992, potrivit cărora „recunoașterea hotărârii străine nu poate fi refuzată pentru singurul motiv că instanța nu a pronunțat hotărârea străină a aplicat o altă lege decât cea determinată de dreptul internațional privat român, afară numai dacă procesul privește starea civilă și capacitatea unui cetățean român, iar soluția adoptată diferă de cea la care s-ar fi ajuns potrivit legislației române.

Or, în speță există suficiente date din care rezultă că petiționarul, care este major, a fost crescut de adoptator (soțul mamei sale), iar pe de altă parte hotărârea de încuviințare a adopției a produs efecte juridice, inclusiv sub aspectul numelui de familie al petiționatului, care între timp s-a căsătorit și are un copil. Aceste împrejurări pot face admisibilă cererea în condițiile textului citat, în măsura în care ele sunt temeinic dovedite. În aceste condiții, Înalta Curte reține că rezolvarea cauzei pe excepție, fără cercetarea condițiilor de admisibilitate a cererii este greșită. În consecință, potrivit prevederilor art. 312 alin. (4) și art. 313 C. proc. civ., se va admite recursul, casându-se sentința cu trimiterea cauzei pentru rejudecarea apelului la Curtea de Apel Cluj.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul declarat de reclamantul D.D. împotriva deciziei nr. 161/A din 6 octombrie 2003 a Curții de Apel Cluj, secția civilă. Casează decizia și trimite cauza spre rejudecare Curții de Apel Cluj. Pronunțată, în ședința publică, astăzi 8 aprilie 2005.