ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2793/2005

Asupra recursului civil de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin cererea adresată Tribunalului

Maramureș la data de 19 iunie 2003, petiționarul D.D. a solicitat în

contradictoriu cu intimatul B.K. să fie recunoscute pe teritoriul României

efectele hotărârii judecătorești de adopție date în dosarul nr. XVI 0024/99 de

Tribunalul pentru tutelă din Erlangen, Germania, rămasă definitivă la 29

septembrie 2000.

În motivarea cererii s-a arătat că

prin menționata hotărâre a fost admisă solicitarea lui B.K., care este soțul

mamei sale, vizând adopția reclamantului. În consecință, reclamantul a devenit,

din punct de vedere juridic, fiul intimatului, luând și numele de familie al

acestuia, K. Cum reclamantul este cetățean român, formalitățile ulterioare

adopției fac necesară recunoașterea hotărârii judecătorești pronunțate în

Germania și pe teritoriul României.

Tribunalul Maramureș, prin sentința

civilă nr. 526 din 23 iunie 2003 a respins cererea cu motivarea că potrivit

art. 151 pct. 2 din Legea nr. 105/1992, instanțele române au competența

exclusivă de a judeca procesele privind raporturile de drept internațional

privat ce vizează încuviințarea adopției dacă cel ce urmează a fi adoptat are

domiciliul în România și este cetățean român, așa cum este cazul în speță.

Soluția a fost menținută prin

decizia civilă nr. 161 din 6 octombrie 2003 a Curții de Apel Cluj care a

respins ca nefondat, cu o motivare similară, apelul declarat de petiționar.

Împotriva acestei decizii

petiționarul a formulat recurs, criticând-o potrivit prevederilor art. 304 pct.

9 C. proc. civ. și susținând că instanțele nu au dat eficiență dispozițiilor

art. 168 din Legea nr. 105/1992.

Recursul este fondat.

Ambele instanțe au soluționat

cererea fără a cerceta îndeplinirea condițiilor ei de fond și rezumându-se la a

stabili, pe cale de excepție, competența materială exclusivă a instanțelor

românești în materie de adopție, dacă cel adoptat este cetățean român și are

domiciliul în România.

Aceste punct de vedere ignoră însă

prevederile art. 168 din Legea nr. 105/1992, potrivit cărora „recunoașterea

hotărârii străine nu poate fi refuzată pentru singurul motiv că instanța nu a

pronunțat hotărârea străină a aplicat o altă lege decât cea determinată de

dreptul internațional privat român, afară numai dacă procesul privește starea

civilă și capacitatea unui cetățean român, iar soluția adoptată diferă de cea

la care s-ar fi ajuns potrivit legislației române.

Or, în speță există suficiente date

din care rezultă că petiționarul, care este major, a fost crescut de adoptator

(soțul mamei sale), iar pe de altă parte hotărârea de încuviințare a adopției a

produs efecte juridice, inclusiv sub aspectul numelui de familie al

petiționatului, care între timp s-a căsătorit și are un copil.

Aceste împrejurări pot face

admisibilă cererea în condițiile textului citat, în măsura în care ele sunt

temeinic dovedite.

În aceste condiții, Înalta Curte

reține că rezolvarea cauzei pe excepție, fără cercetarea condițiilor de

admisibilitate a cererii este greșită.

În consecință, potrivit prevederilor

art. 312 alin. (4) și art. 313 C. proc. civ., se va admite recursul, casându-se

sentința cu trimiterea cauzei pentru rejudecarea apelului la Curtea de Apel

Cluj.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite

recursul declarat de reclamantul D.D. împotriva deciziei nr. 161/A din 6 octombrie

2003 a Curții de Apel Cluj, secția civilă.

Casează decizia și trimite cauza

spre rejudecare Curții de Apel Cluj.

Pronunțată, în ședința publică,

astăzi 8 aprilie 2005.