ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7738/2007

Asupra recursului civil de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 98 din 7

februarie 2007, pronunțată de Tribunalul Hunedoara, secția civilă , s-a respins

cererea formulată de petentul K.A. prin procurator V.M. pentru recunoașterea

adopției recunoscută de Direcția pentru Justiție, Probleme Comunale și

Bisericești a cantonului Berna Elveția, de către adoptatorul M.H., domiciliat

în Schwanden la Brienz B.E.

Pentru a pronunțată această

hotărâre, prima instanță a reținut că petentul K.A., cetățean român, născut la

15 decembrie 1980 în Hunedoara, este căsătorit din 28 martie 2002 cu numita

K.S. născută V.

Petentul era la data adopției major.

Adoptarea este reglementată în dreptul intern prin Legea nr. 273/2004.

Prin respectivul act normativ a fost

instituită prohibiția adopțiilor internaționale, cu excepția situației

reglementată de art. 39, care prevede posibilitatea adopției unui copil minor

față de care s-a deschis procedura adopției interne de către unul din bunici.

Același act normativ reglementează

situația adopției majorului, legea impunând condiția imperativă ca acesta să fi

fost crescut în timpul minorității sale de către adoptator.

În speță, legea aplicabilă este

Legea nr. 105/1992 care reglementează raporturile de drept internațional

privat.

Dispozițiile art. 30-33, din acest

act normativ impun ca adopția încuviințată de instanța străină, să

îndeplinească condițiile de fond prevăzute de legea adoptatorului.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat apel K.A. prin mandatarul său V.M. criticând-o ca nelegală întrucât

locuiește împreună cu tatăl adoptiv de la data de 14 noiembrie 1998, că

domiciliul adoptatului și adoptatorului este același și că numitul H.M.

îndeplinind condițiile codului civil elvețian, în calitate de tată vitreg a

solicitat adopția, acesta fiind încuviințată de către organul competent,

respectiv Cantonul Berna din Elveția.

A mai susținut, că în speță nu este

incident nici unul din cazurile prevăzute de art. 168 din Legea nr. 105/1996 și

nici ale art. 39 din Legea nr. 272/2004, ci sunt aplicabile dispozițiile art.

23 din Convenția de la Haga.

În apel s-au depus: copia xerox a

declarației autentice a tatălui natural al petentului, certificat de pregătire

și absolvire și legitimații pe numele lui K.A., act intitulat „Aprobare de

ședere” pe numele V.S.

Curtea de Apel Alba Iulia, secția

pentru cauze cu minori și de familie, prin decizia nr. 2/A din 29 mai 2007, a

respins ca nefondat apelul declarat de K.A. prin mandatar cu procură specială

V.M. împotriva sentinței nr. 98 din 7 februarie 2007 pronunțată de Tribunalul

Hunedoara, secția civilă.

Pentru a hotărî astfel, curtea de

apel, a reținut în esență, că în cauză nu sunt aplicabile prevederile

Convenției de la Haga din 29 mai 1993 asupra protecției copiilor și cooperării

în materia adopției internaționale, raportat la dispozițiile art. 3 și art. 17

lit. c) și nici cele ale Convenției de la Strasbourg din 29 aprilie 1967.

Din interpretarea acestor dispoziții

rezultă că prevederile convenției nu se aplică dacă acceptările autorităților

centrale ale celor două state nu au fost date înainte ca să fi atins copilul

vârsta de 18 ani, ceea ce nu este cazul în speță.

În aceste condiții, legea aplicabilă

este Legea nr. 105 din 22 septembrie 1992, cu privire la reglementarea

raporturilor de drept internațional privat, cum corect a statuat prima

instanță.

Potrivit art. 168 alin. (1) pct. 2

din Legea nr. 105/1992, recunoașterea unei hotărâri străine poate fi refuzată

în cazul în care hotărârea încalcă ordinea publică de drept internațional

privat.

Condițiile de fond cerute pentru

încheierea adopției sunt stabilite de legea națională a adoptatorului și a

celui ce urmează să fie adoptat.

În speță, legea națională a

adoptatorului este Legea nr. 273 din 21 iunie 2004, privind regimul juridic al

adopției.

Din interpretarea prevederilor art.

39 din Legea nr. 23/2004, rezultă că adopția internațională poate fi

încuviințată numai în situația în care este adoptat un copil minor față de care

s-a deschis procedura adopției interne de către unul din bunici, nefiind

incidente nici dispozițiile art. 30 alin. (2) din Legea nr. 105/1992, întrucât

textul folosește sintagma „copilul celuilalt soț...”.

Or, prin copil, potrivit art. 3

alin. (1) lit. g) din Legea nr.273/2004, se înțelege persoana care nu a

împlinit vârsta de 18 ani.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia invocând cazul de casare

prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

Dezvoltând critica de nelegalitate,

s-a susținut că în speță, sunt aplicabile prevederile art. 30 alin. (2) teza II

din Legea nr. 105/1992 și nu cele prevăzute de Legea nr. 273/2004.

Sub acest aspect, recurenta a arătat

că mama adoptatului K.A. este căsătorită din anul 1998 cu un cetățean elvețian

și locuiesc împreună în Elveția astfel că în temeiul art. 20 alin. (3) din

Legea nr. 105/1992 relațiile personale și patrimoniale ale soților sunt supuse

legii statului elvețian.

S-a susținut, că aceasta este legea

aplicabilă în conformitate cu art. 30 alin. (2) teza II din Legea nr. 105/1992,

prin excepția de la regula prevăzută la alin. (1) al art. 30 și în situația în

care unul din soți adoptă copilul celuilalt soț.

Este o excepție prevăzută de

legiuitor în interesul superior al copilului, al familiei, al protejării

drepturilor omului cu privire la căsătorie, întemeierea unei familii și a vieții

private a individului care în astfel de situații are prioritate, neexistând

impedimente de ordine publică în acest sens.

De asemenea, a mai arătat că,

noțiunea de „minor” folosită în dreptul internațional privat nu coincide cu

noțiunea de copil astfel cum este definită prin Legea nr. 273/204, întrucât nu

în toate legislațiile majoratul se dobândește la vârsta de 18 ani.

De altfel, nu există nici o rațiune să se limiteze în

cazul soților adopția doar la minori în contextul în care legislația română, art.

5 alin. (3) din Legea nr. 273/2004 permite, ca și cea elvețiană, de altfel,

art. 266 Codul civil elvețian, adopția majorului în anumite condiții.

Față de considerentele expuse, în

temeiul art. 312 pct. 3 C. proc. civ., recurenta a solicitat admiterea recursului,

casarea hotărârilor și admiterea cererii de recunoaștere a hotărârii străine.

Recursul nu este întemeiat.

Din probatoriul existent la dosarul

cauzei rezultă că petentul K.A. prin procurator V.M. a solicitat recunoașterea

sentinței de adopție Ad/Sz/A/M nr. 70497 zbc 04/22802 DOC pronunțată la data de

29 ianuarie 2005 de Justiz Germeinde und Kirchendirektion a cantonului Berna,

Elveția, prin efectul căreia petentul, cetățean român, născut la 15 decembrie

1980 în municipiul Hunedoara a fost declarat adoptat de către M.H., născut la 7

octombrie 1955.

Potrivit art. 166 din Legea nr.

105/1992 cu privire la reglementarea raporturilor de drept internațional

privat, hotărârile străine sunt recunoscute de plin drept în România, dacă se

referă la statutul civil al cetățenilor statului unde au fost pronunțate sau

dacă, fiind pronunțate într-un stat terț, au fost recunoscute mai întâi în

statul de cetățenie al fiecărei părți.

În conformitate cu prevederile art.

168 alin. (2) din Legea nr. 105/1992, recunoașterea nu poate fi refuzată pentru

singurul motiv că instanța care a pronunțat hotărârea străină a aplicat o altă

lege decât cea determinată de dreptul internațional privat român, afară numai

dacă procesul privește starea civilă și capacitatea unui cetățean român, iar

soluția adoptată diferă de cea la care s-ar fi ajuns potrivit legii române.

Este indubitabil, că în speță

procesul privește starea civilă și capacitatea unui cetățean român, iar soluția

diferă de cea la care s-ar fi ajuns potrivit legii române.

Adopția ca operațiune juridică în

dreptul intern este reglementată prin Legea nr. 273/2004.

Petentul K.A., cetățean român,

născut la 15 decembrie 1980, în Hunedoara, este căsătorit din 28 martie 2002 cu

numita K.S., așadar la data adopției acesta era major.

Actul normativ intern impune

condiția imperativă ca petentul să fi fost crescut în timpul minorității sale

de către adoptator.

Or, dispozițiile art. 30-33 din

Legea nr. 105/1992, aplicabilă în speță, impun ca adopția încuviințată de o

instanță străină, să îndeplinească condițiile de fond prevăzute de legea

adoptatului.

În consecință, nefiind îndeplinite

condițiile de regularitate internaționale, recursul declarat de parchet este

nefondat, urmând a fi respins, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat

recursul declarat de Parchetul de pe

lângă Curtea de Apel Alba Iulia împotriva deciziei nr. 2/A/2007 din 29 mai 2007

pronunțată de

Curtea de Apel Alba Iulia, secția pentru cauze cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 noiembrie

2007.