ÎCCJ, decizie (scj.ro #82040)

Hotărâre judecătorească.

Recunoașterea unei hotărâri judecătorești străine de

către o instanță română. Condiții.

Cuprins pe materii

. Drept procesual civil. Recunoașterea unei

hotărâri judecătorești străine de către o

instanță română. Condiții.

Index alfabetic

.

Drept procesual civil.

-

Hotărâre

-

Condiții

Legea nr. 105/1992: art. 168

Legea nr. 273/22004: art. 30-33

Potrivit dispozițiilor art.168

alin.2 din Legea nr.105/1992, recunoașterea unei hotărâri

judecătorești străine poate fi refuzată pentru motivul

că instanța care a pronunțat hotărârea străină a

aplicat o altă lege decât cea determinată de dreptul

internațional privat român, afară numai dacă procesul

privește

starea civilă și capacitatea unui

cetățean român, iar soluția adoptată diferă de

cea la care s-ar fi ajuns potrivit legii române.

Ca atare, nu poate fi

recunoscută deplin drept în România o hotărâre

judecătorească străină prin care este

încuviințată adopția unui cetățean român major,

întrucât această soluție contravine atât Legii nr. 273/22004 privind

regimul juridic al adopției cât și dispozițiilor art. 30-33 din

Legea

nr. 105/1992 cu privire la reglementarea raporturilor de drept

internațional privat.

Î.C.C.J., Secția civilă și de proprietate

intelectuală, decizia nr. 7738 din 15 noiembrie 2007.

Prin sentința civilă nr. 98 din 7

februarie 2007, Tribunalul Hunedoara, Secția civilă a respins cererea

formulată de petentul K.A. prin procurator V.M. pentru recunoașterea

adopției recunoscută de Direcția pentru Justiție, Probleme

Comunale și Bisericești a cantonului Berna - Elveția, de

către adoptatorul M.H., domiciliat în Schwanden la Brienz B.E.

Pentru a pronunța această

hotărâre, prima instanță a reținut că petentul K.A.,

cetățean român, născut la 15 decembrie 1980 în Hunedoara, este

căsătorit din 28 martie 2002 cu numita K.S. născută V.

Petentul era la data adopției major.

Adoptarea este reglementată în dreptul intern prin Legea nr.273/2004, act

normativ prin care a fost instituită prohibiția adopțiilor

internaționale, cu excepția situației reglementată de

art.39, care prevede posibilitatea adopției unui copil minor față

de care s-a deschis procedura adopției interne de către unul din

bunici.

Același act normativ

reglementează situația adopției majorului, legea impunând

condiția imperativă ca acesta să fi fost crescut în timpul

minorității sale de către adoptator.

În speță, legea aplicabilă

este Legea nr.105/1992 care reglementează raporturile de drept

internațional privat.

Dispozițiile art.30-33, din acest act

normativ impun ca adopția încuviințată de instanța

străină, să îndeplinească condițiile de fond

prevăzute de legea adoptatorului.

Împotriva acestei hotărâri a declarat

apel K.A., prin mandatarul său V.M., criticând-o ca nelegală,

întrucât locuiește împreună cu tatăl adoptiv de la data de 14

noiembrie 1998, că domiciliul adoptatului și adoptatorului este

același și că numitul H.M. îndeplinind condițiile codului

civil elvețian, în calitate de tată vitreg a solicitat adopția,

acesta fiind încuviințată de către organul competent, respectiv

Cantonul Berna din Elveția.

A mai susținut, că în

speță nu este incident nici unul din cazurile prevăzute de

art.168 din Legea nr.105/1996 și nici ale art.39 din Legea nr.272/2004, ci

sunt aplicabile dispozițiile art.23 din Convenția de la Haga.

Curtea de Apel Alba Iulia, Secția

pentru cauze cu minori și de familie, prin decizia nr.2/A din 29 mai 2007,

a respins ca nefondat apelul declarat de K.A. prin mandatar V.M.

Pentru a hotărî astfel, curtea de

apel, a reținut, în esență, că în cauză nu sunt

aplicabile prevederile Convenției  de la Haga din 29  mai 1993

asupra protecției copiilor și cooperării în materia

adopției internaționale, raportat la dispozițiile art.3 și

art.17 lit.c și nici cele ale Convenției de la Strasbourg din 29

aprilie 1967.

Din interpretarea acestor dispoziții,

rezultă că prevederile convenției nu se aplică dacă

acceptările autorităților centrale ale celor două state nu

au fost date înainte ca să fi atins copilul vârsta de 18 ani, ceea ce nu

este cazul în

speță.

În aceste condiții, legea

aplicabilă este Legea nr.105/1992, cu privire la

reglementarea raporturilor de drept internațional

privat, cum corect a statuat prima instanță.

Potrivit art.168 alin.(1) pct.2 din Legea

nr.105/1992, recunoașterea unei hotărâri străine poate fi

refuzată în cazul în care hotărârea încalcă ordinea publică

de drept internațional privat.

Condițiile de fond cerute pentru

încheierea adopției sunt stabilite de legea națională a

adoptatorului și a celui ce urmează să fie adoptat.

În speță, legea

națională a adoptatorului este Legea nr.273/2004, privind regimul

juridic al adopției.

Din interpretarea prevederilor art.39 din

Legea nr.273/2004, rezultă că adopția internațională

poate fi încuviințată numai în situația în care este adoptat un

copil minor, față de care s-a deschis procedura adopției interne

de către unul din bunici, nefiind incidente nici dispozițiile art.30

alin.(2) din legea nr.105/1992, întrucât textul folosește sintagma

„copilul celuilalt soț...”.

Or, prin copil, potrivit art.3 alin.(1)

lit.g din Legea nr.273/2004, se înțelege persoana care nu a împlinit

vârsta de 18 ani.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, invocând cazul de casare

prevăzut de art.304 pct.7 C.proc.civ.

Dezvoltând critica de nelegalitate, s-a

susținut că, în speță, sunt aplicabile prevederile art.30

alin.(2) teza II din Legea nr.105/1992 și nu cele prevăzute de Legea

nr.273/2004.

Sub acest aspect, recurenta a arătat

că mama adoptatului K.A. este căsătorită din anul 1998 cu

un cetățean elvețian și locuiesc împreună în

Elveția, astfel că în temeiul art.20 alin.(3) din Legea nr.105/1992

relațiile

personale și patrimoniale ale soților sunt

supuse legii statului elvețian.

S-a susținut, că aceasta este

legea aplicabilă în conformitate cu art.30

alin.(2) teza II din Legea nr.105/1992, prin

excepție de la regula prevăzută la alin.(1) al art.30 și în

situația în care unul din soți adoptă copilul celuilalt

soț.

Este o excepție prevăzută de

legiuitor în interesul superior al copilului, al familiei, al protejării

drepturilor omului cu privire la căsătorie, întemeierea unei familii

și a vieții private a individului care, în astfel de situații

are prioritate, neexistând impedimente de ordine publică în acest sens.

De asemenea, a mai arătat că, noțiunea de „minor” folosită

în dreptul internațional privat nu coincide cu noțiunea de copil

astfel cum este definită prin Legea nr.273/204, întrucât nu în toate

legislațiile majoratul se dobândește la vârsta de 18 ani.

De altfel, nu există nici o

rațiune să se limiteze în cazul soților adopția

doar la minori, în contextul în care legislația

română - art.5 alin.(3) din Legea nr.273/2004 permite, ca și cea

elvețiană, în art.266 Codul civil elvețian, în anumite

condiții, adopția majorului.

Recursul

nu este întemeiat.

Din probatoriul existent la dosarul cauzei, rezultă că petentul K.A.

prin procurator V.M. a solicitat recunoașterea sentinței de

adopție Ad/Sz/A/M nr.70497 zbc 04/22802 DOC pronunțată la data

de 29 ianuarie 2005 de Justiz Germeinde  und Kirchendirektion a cantonului

Berna - Elveția, prin efectul căreia petentul – cetățean

român, născut la 15 decembrie 1980 în municipiul Hunedoara a fost declarat

adoptat de către M.H., născut la 7 octombrie 1955.

Potrivit art.166 din Legea nr.105/1992 cu privire la reglementarea raporturilor

de drept internațional privat, hotărârile străine sunt

recunoscute deplin drept în România, dacă se referă la statutul civil

al cetățenilor statului unde au fost pronunțate sau dacă,

fiind pronunțate într-un stat terț, au fost

recunoscute mai întâi în statul de cetățenie al

fiecărei părți.

În conformitate cu prevederile art.168 alin.(2) din Legea nr.105/1992,

recunoașterea nu poate fi refuzată pentru

singurul motiv că instanța care a pronunțat hotărârea

străină a aplicat o altă lege decât cea determinată de

dreptul internațional privat român, afară numai dacă procesul

privește starea civilă și capacitatea unui cetățean

român, iar soluția adoptată diferă de cea la care s-ar fi ajuns

potrivit legii române.

Este  indubitabil, că, în

speță, procesul privește starea civilă și capacitatea

unui cetățean român, iar soluția diferă de cea la care s-ar

fi ajuns potrivit legii române.

Adopția, ca operațiune

juridică în dreptul intern, este reglementată prin Legea nr.273/2004.

Petentul K.A., cetățean român,

născut la 15 decembrie 1980, în

Hunedoara, este căsătorit din 28 martie 2002 cu

numita K.S., așadar la data adopției acesta era major.

Actul normativ intern impune condiția

imperativă ca petentul să fi fost crescut în timpul

minorității sale de către adoptator.

Or, dispozițiile art.30-33 din Legea

nr.105/1992, aplicabilă în speță, impun ca adopția

încuviințată de o instanță străină, să

îndeplinească condițiile de fond prevăzute de legea adoptatului.

În consecință, nefiind

îndeplinite condițiile de regularitate internaționale, recursul

declarat de parchet este nefondat și a fost respins.