ÎCCJ, decizie (scj.ro #82723)

Recunoașterea hotărârilor judecătorești străine. Hotărâre prin care a fost suplinit consimțământul unuia dintre părinți la adopție Hotărârea străină prin care s-a suplinit comsimțământul părintelui la adopția copilului poate fi recunoscută numai dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 167 din Legea nr. 105/1992, nefiind aplicabile prevederile art. 166 din aceeași lege, deoarece o asemenea hotărâre nu privește statutul civil al persoanelor. Secția civilă, decizia nr.196 din 25 ianuarie 2002 Prin sentința civilă nr.328 din 5 iulie 1999, Tribunalul Sibiu a admis cererea și, în consecință, a recunoscut efectele sentinței de adopție pronunțată în Germania, la 11 noiembrie 1997, de Judecătoria Aachen în dosarul nr.61-XVI-1/97 privind pe adoptatorul S.W.

împotriva intimatei S.C.A. și G.I., prin care s-a încuviințat adoptația minorei T.G., născută la 29 iulie 1994, de către actualul soț al mamei, S.W. Cererea a fost soluționată fără citarea părților. Instanța a reținut că, prin sentința menționată, s-a pronunțat adopția minorului, consimțământul tatălui I.G. fiind înlocuit, potrivit legii germane, iar hotărârea a rămas definitivă la 10 decembrie 1998, odată cu comunicarea acesteia adoptatorului. Cum în cauză sunt aplicabile dispozițiile art.30 din Legea nr.105/1992, potrivit cărora condițiile de fond cerute pentru adopție sunt stabilite de legea națională a adoptatorului și respectiv legea domiciliului comun, cererea se încadrează în dispozițiile art.167 și urm.din Legea nr.105/1992.

Prin decizia civilă nr.90 din 20 iunie 2000, Curtea de Apel Alba Iulia, a admis apelul declarat de pârâtul G.I. și, în consecință, a schimbat sentința în sensul că a respins cererea. Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut următoarele: La dosarul instanțeide fond s-au depus două sentințe cu același număr, 71-XVI-1/97, din care una se referă la consimțământul tatălui G.I., iar cea de a doua la adopția minorei, prima fiind dată la 11 noiembrie 1997, cealaltă la 1 decembrie 2000. Ceea ce s-a recunoscut prin hotărârea atacată cu apel, se referă la înlocuirea consimțământului, și nu la adopție. Pe tot parcursul procesului de adopție, pârâtul nu a fost citat la domiciliul său, intimata și adoptatorul fie neindicând domiciliul apelantului din România, fie indicând un alt domiciliu decât cel real.

În aceste condiții, arată instanța de apel, față de cerințele art.167 din Legea nr.105/1992, nu se poate susține caracterul definitiv al hotărârii străine și deci aceasta nu se poate recunoaște. Recursul declarat de intimata S.C. nu este întemeiat. Astfel, în ce privește fondul, instanța de apel a reținut corect faptul că, în cauză există două hotărâri străine, prima având ca obiect suplinirea consimțământului pârâtului G.I. la adopție, dată în 11.XI.1997, cea de a doua, referitoare la adopție, pronunțată însă la 1 decembrie 1998, intrată în vigoare la 10 decembrie 1998, ambele în același dosar al Judecătoriei Aachen.

Așa fiind, și cum acțiunea a vizat în mod expres sentința din 11 noiembrie 1997, instanța s-a pronunțat în legătură cu cererea formulată astfel, în mod corect, respingând cererea de recunoaștere a acestei sentințe, care prin ea însăși nu privea statutul civil al persoanei fizice adoptate, nefiind deci susceptibilă de a putea fi recunoscută pe teritoriul României conform art.166 și urm. din Legea nr.105/1992.

Sub un alt aspect, invocat în recurs, cu privire la caracterul definitiv al hotărârii, este de reținut că instanța de apel s-a raportat în considerentele hotărârii date, la prevederile art.167 alin.2 și 3 din Legea nr.105/1992, ce reglementează printre altele caracterul definitiv al hotărârii străine, decurgând din omisiunea citării persoanei care nu a participat la proces și din cerința că, atunci când hotărârea a fost pronunțată în lipsa părții care a pierdut procesul, trebuie să se constate că i-a fost înmânată în timp util citația pentru termenul de dezbateri în fond, ca și actul de sesizare a instanței, și că i s-a dat posibilitatea de a se apăra. Or, din acest punct de vedere, cu privire la hotărârea din 11 noiembrie 1997, din actele dosarului rezultă că domiciliul pârâtului nu a fost indicat, sau acesta a fost citat la o altă adresă decât cea reală.

Cum cerințele amintite, sunt prevăzute imperativ de textul de lege menționat, instanța de apel nu putea concluziona decât în sensul că nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art.167 din Legea nr.105/1992, pentru recunoașterea hotărârii străine din 11 noiembrie 1997 pronunțată de Judecătoria Aachen în dosarul nr.71-XVI-1/97.