ÎCCJ, decizie (scj.ro #82723)

Recunoașterea

hotărârilor judecătorești străine. Hotărâre prin care a fost suplinit

consimțământul unuia dintre părinți la adopție

Hotărârea străină prin

care s-a suplinit comsimțământul  părintelui la adopția copilului poate fi

recunoscută numai dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 167 din

Legea nr. 105/1992, nefiind aplicabile prevederile art. 166 din aceeași lege,

deoarece o asemenea hotărâre nu privește statutul civil al persoanelor.

Secția civilă,

decizia nr.196 din 25 ianuarie 2002

Prin sentința civilă

nr.328 din 5 iulie 1999, Tribunalul Sibiu a admis cererea și, în consecință, a recunoscut

efectele sentinței de adopție pronunțată în Germania, la 11 noiembrie 1997, de

Judecătoria Aachen în dosarul nr.61-XVI-1/97 privind pe adoptatorul S.W.

împotriva intimatei S.C.A. și G.I., prin care s-a  încuviințat adoptația

minorei T.G., născută la 29 iulie 1994, de către actualul soț al mamei, S.W.

Cererea a fost soluționată fără citarea părților.

Instanța a reținut că, prin sentința menționată, s-a pronunțat  adopția

minorului, consimțământul tatălui I.G. fiind înlocuit, potrivit legii germane,

iar hotărârea a rămas definitivă la 10 decembrie 1998, odată cu comunicarea

acesteia adoptatorului. Cum în cauză sunt aplicabile dispozițiile art.30 din

Legea nr.105/1992, potrivit cărora condițiile de fond cerute pentru adopție sunt

stabilite de legea națională a adoptatorului și respectiv legea domiciliului

comun, cererea se încadrează în dispozițiile art.167 și urm.din Legea

nr.105/1992.

Prin decizia civilă nr.90 din 20 iunie 2000, Curtea de Apel Alba Iulia, a admis

apelul declarat de pârâtul G.I.   și, în consecință, a  schimbat

sentința în sensul că a respins cererea.

Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut următoarele:

La dosarul instanțeide fond s-au depus două sentințe cu același număr,

71-XVI-1/97, din care una se referă la consimțământul tatălui G.I., iar cea de

a doua la adopția minorei, prima fiind dată la 11 noiembrie 1997, cealaltă la 1

decembrie 2000.

Ceea ce s-a recunoscut prin hotărârea atacată cu apel, se referă la înlocuirea

consimțământului, și nu la adopție.

Pe tot parcursul procesului de adopție, pârâtul nu a fost citat la domiciliul

său, intimata și adoptatorul fie neindicând domiciliul apelantului din România,

fie indicând un alt domiciliu decât cel real.

În aceste condiții, arată instanța de apel, față de cerințele art.167 din Legea

nr.105/1992, nu se poate susține caracterul definitiv al hotărârii străine și

deci aceasta nu se poate recunoaște.

Recursul declarat de intimata S.C. nu este întemeiat.

Astfel, în ce privește fondul, instanța de apel a reținut corect faptul că, în

cauză există două hotărâri străine, prima având ca obiect suplinirea

consimțământului pârâtului G.I. la adopție, dată în 11.XI.1997, cea de a doua,

referitoare la adopție, pronunțată însă la 1 decembrie 1998, intrată în vigoare

la 10 decembrie 1998, ambele în același dosar al Judecătoriei Aachen.

Așa fiind, și cum acțiunea a vizat în mod expres sentința din 11 noiembrie 1997,

instanța s-a pronunțat în legătură cu cererea formulată astfel, în mod corect,

respingând cererea de recunoaștere a acestei sentințe, care prin ea însăși nu

privea statutul civil al persoanei fizice adoptate, nefiind deci susceptibilă

de a putea fi recunoscută pe teritoriul României conform art.166 și urm. din

Legea nr.105/1992.

Sub un alt aspect, invocat în recurs, cu privire la caracterul definitiv al

hotărârii, este de reținut că instanța de apel s-a raportat în considerentele

hotărârii date, la prevederile art.167 alin.2 și 3 din Legea nr.105/1992, ce

reglementează printre altele caracterul definitiv al hotărârii străine,

decurgând din omisiunea citării persoanei care nu a participat la proces și din

cerința că, atunci când  hotărârea a fost pronunțată în  lipsa părții

care a pierdut procesul, trebuie să se constate că i-a fost înmânată în timp

util citația pentru termenul de dezbateri în fond, ca și actul de sesizare a

instanței, și că i s-a dat posibilitatea de a se apăra.

Or, din acest punct de vedere, cu privire la hotărârea din 11 noiembrie 1997,

din actele dosarului rezultă că domiciliul pârâtului nu a fost indicat, sau

acesta a fost citat la o altă adresă decât cea reală.

Cum cerințele amintite, sunt prevăzute imperativ de textul de lege menționat,

instanța de apel nu putea concluziona decât în sensul că nu sunt întrunite

condițiile prevăzute de art.167 din Legea nr.105/1992, pentru recunoașterea

hotărârii străine din 11 noiembrie 1997 pronunțată de Judecătoria Aachen în

dosarul nr.71-XVI-1/97.