ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3432/2007

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe calea contenciosului

administrativ la data de 9 iunie 2006, reclamanții M.G. și R.C. cetățeni

italieni cu domiciliul ales în România, în contradictoriu cu O.R.A. au

solicitat anularea actului administrativ nr. 2484/2006 prin care pârâtul a

refuzat să emită actul legal de avizare în vederea încuviințării adopției

minorului P.V., născut la 3 august 2003 la Covasna, conform cererii depuse de reclamanți și înregistrată sub nr. 2283 din 16 decembrie 2003 și obligarea

acestuia să avizeze adopția.

Prin acțiunea precizatoare a

solicitat transmiterea cererii și documentației la Instanța de judecată pentru încuviințarea adopției.

În motivarea acțiunii

reclamanții au arătat că anterior intrării în vigoare a Legii nr. 273/2004,

privind adopția, au formulat o cerere de adopție a minorului în baza Legii nr. 347/2002

și reglementării internaționale în materie de adopții, respectiv Legea nr. 15/1993

de aderare a României la C.E. în materia Adopției de Copii, Legea nr. 18/1990

și Legea nr. 30/1994 de ratificare a Convenției O.N.U., cu privire la apărarea

D.O.C.L.F.

În continuarea cererii de

chemare în judecată, reclamanții au precizat că minorul îndeplinește condițiile

legale pentru a fi adoptat internațional, fiind abandonat de familie și

nesolicitat în țară în vederea adopției.

O.R.A. a formulat

întâmpinare solicitând respingerea acțiunii ca inadmisibilă, actul a cărui

anulare a fost solicitată nefiind un act administrativ.

Curtea de Apel București, secția

a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 328 din

31 ianuarie 2007 a admis excepția inadmisibilității acțiunii reclamanților M.G.

și R.C. ca inadmisibilă.

Pentru a hotărî astfel

această Instanță a reținut că înscrisul a cărui anulare s-a solicitat, respectiv

adresa O.R.A., prin care s-a refuzat emiterea actului de avizare nr. 2484/2006

nu întrunește condițiile prevăzute la art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004

pentru a putea fi definit ca un act administrativ și pe cale de consecință

supus cenzurii, sub aspectul legalității, Instanței de contencios administrativ

neproducând efecte juridice în ce privește încuviințarea sau nu a adopției

minorului P.V.

Faptul că răspunsul

autorității publice nu îi satisface pe petenți, în condițiile în care aceștia

au primit răspuns la cerere, nu constituie nici un răspuns nejustificat de

soluționare a unei cereri, în sensul art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004.

Împotriva acestei hotărâri

au declarat recurs reclamanții M.G. și R.C. criticând-o ca nelegală și

netemeinică și invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Recurenții au susținut că în

mod greșit prima Instanță a respins ca inadmisibilă cererea de chemare în

judecată întrucât pârâtul a refuzat nejustificat să-și îndeplinească o obligație

legală încălcându-se astfel drepturile obiective, legale privind realizarea

interesului superior al copilului aflat în dificultate cât și dreptul lor de a

forma o familie.

Recursul este nefondat

pentru cele ce se vor arăta în continuare:

Potrivit dispozițiilor art. 1

alin. (1) din Legea nr. 554/2004 „orice persoană care se consideră vătămată

într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate

publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal

a unei cereri, se poate adresa Instanței de contencios administrativ

competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a

interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată”.

Reclamanții, prin acțiunea

formulată, au solicitat anularea actului emis de O.R.A. prin care s-a refuzat

rezolvarea legală a cererii lor și transmiterea cererii și documentației la Instanța de judecată pentru încuviințarea adopției minorului P.V., cu domiciliul în România.

Și-au întemeiat cererea pe dispozițiile art. 40, 43 - 45 și 46 din Legea nr. 273/2004.

Reclamanții care au

solicitat încuviințarea adopției pentru un copil din România sunt cetățeni

italieni.

Potrivit dispozițiilor art. 39

din Legea nr. 273/2004 „adopția internațională a copilului care are domiciliul

în România poate fi încuviințată numai în situația în care adoptatorul sau unul

dintre soții din familia adoptatoare care domiciliază în străinătate este

bunicul copilului pentru care a fost încuviințată deschiderea procedurii

adopției interne”.

Or, în cauză, este evident

că cererea de adopție internațională nu îndeplinește condițiile impuse de legea

națională și internațională, iar această cerere nu poate fi transmisă Instanțelor

judecătorești prin intermediul Autorității Centrale, care ar proceda în acest

fel la sesizarea Instanței de judecată cu o cerere nelegală.

În acest sens sunt și

prevederile H.G. nr. 1435/2004 Anexa 1, respectiv Normele metodologice de

aplicare a Legii nr. 273/2004 potrivit cărora „ în vederea întocmirii

documentului care atestă îndeplinirea obligației prevăzute la art. 46 alin. (3)

din Legea nr. 273/2004, după primirea cererii privind adopția unui copil din

România, formulată de către persoana sau familia cu domiciliul pe teritoriul

altui stat, Oficiul verifică dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege

pentru luarea acesteia în evidență și notifică autorității centrale străine sau

organizației acreditate de către statul străin și autorizate de Oficiu privind

continuarea procedurii adopției internaționale.

Refuzul autorității centrale

de a transmite Instanței judecătorești procedura adopției interne este

justificat de neîndeplinirea condițiilor impuse de lege pentru a i se

încuviința cererea de adopție.

Astfel că refuzul

autorității fiind justificat nu sunt îndeplinite condițiile impuse de art. 1

alin. (1) din Legea nr. 554/2004 pentru a putea fi exercitată acțiunea în

contencios administrativ de către reclamanți și prin urmare nu se poate vorbi

de un drept vătămat al reclamanților.

Așa fiind recursul în cauză

se vădește a fi nefondat urmând a fi respins cu motivația prezentată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de M.G. și R.C., împotriva sentinței civile nr. 328 din 31 ianuarie 2007 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 19 septembrie 2007.