ÎCCJ, decizie (scj.ro #85027)

Adopție internațională. Refuzul de soluționare a cererii de adopție. Competența instanței de contencios administrativ de a analiza caracterul refuzului. Legea nr . 273/2004 Legea nr . 554/2004, art . 2 alin. (1) lit . h) Refuzul Biroului pentru Adopții de a analiza cererea privind adopția unui minor pentru motivul inexistenței unei baze legale în analizarea noilor cereri de adopție internațională, are natura unui act administrativ unilateral, cu caracter individual, care exprimă voința explicită a autorității publice de a nu da curs unei solicitări.

Acțiunea formulată pe calea contenciosului administrativ împotriva acestui act este așadar admisibilă, instanța de fond având obligația de a analiza dacă refuzul în cauză a fost sau nu justificat . Î.C.C.J., Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr . 2506 din 15 mai 2007 CN și TI, cetățeni italieni, au chemat în judecată Oficiul Român pentru Adopții, solicitând anularea actului administrativ nr.2130 din 8 martie 2006, precum și a actului de răspuns la plângerea prealabilă nr.3362 din 4 mai 2006, prin care autoritatea publică emitentă le-a comunicat refuzul său de rezolvare a cererii de încuviințare a adopției minorului HA. În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că înainte de intrarea în vigoare a Legii nr.273/2004, au formulat cererea de adopție a minorului, înregistrată sub nr.2283/2003, în baza Legii nr.347/2002 și a reglementării internaționale în materia adopțiilor, a Legii nr.18/1990 și a Legii nr.30/1994, de ratificare a Convenției O.N.U.

cu privire la apărarea drepturilor omului, copilului și libertăților fundamentale, precum și a Convenției de la Haga , ratificată prin Legea nr.84/1994. Deși au urmat procedura administrativă prealabilă instituită de Legea contenciosului administrativ nr.554/2004, pârâtul a refuzat să emită actul legal de avizare a adopției minorului, motivând că acesta nu este supus adopției internaționale. În opinia reclamanților, atât răspunsul cât și interpretarea dată de pârât normelor legale incidente nu sunt corecte, deoarece prin actele normative mai sus menționate s-a stabilit obligația acestuia de a înregistra cererea și de a o trimite instanței de judecată competentă să dispună încuviințarea adopției.

Prin sentința civilă nr.155 din 18 ianuarie 2007, Curtea de Apel București – Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea ca inadmisibilă. Instanța a reținut că adresa nr.2130 din 8 martie 2006, emisă de pârât nu constituie un act administrativ în sensul dispozițiilor art.2 alin. (1) lit.c ) din Legea nr.554/2004, privind contenciosul administrativ. Pe de altă parte, în cauză nu poate fi reținută nici existența refuzului nejustificat de soluționare a cererii, în condițiile în care documentația depusă de reclamanți odată cu cererea de adopție a copilului a fost restituită ca urmare a intrării în vigoare, la 1 ianuarie 2005 a Legii nr.273/2004 privind regimul juridic al adopției, ale cărei condiții nu erau îndeplinite.

Împotriva sentinței reclamanții au declarat recurs. Recurenții au susținut că în mod greșit prima instanță a respins acțiunea ca inadmisibilă, apreciind că adresa nr.2130 din 8 martie 2006 nu are caracterul unui act administrativ, întrucât prin această adresă, autoritatea publică emitentă a refuzat nejustificat să îndeplinească o obligație legală ce privește o cerere legitimă, de înregistrare a petiției și transmitere la instanța competentă, împreună cu documentația de adopție. De asemenea, deși au dovedit că prin actul menționat mai sus s-au nesocotit drepturi legitime privind realizarea interesului superior al unui copil aflat în dificultate, cât și dreptul lor de a forma o familie, cu copii adoptați, cu respectarea normelor legale naționale și internaționale în vigoare, curtea de apel a nesocotit și aplicat eronat prevederile art.1 alin. (1), art.2 alin. (1) lit.e ) și n) din Legea nr.554/2004.

Recursul este fondat. Prin adresa nr.2130 din 8 martie 2006, Biroul Român pentru Adopții a comunicat reclamanților CN și TI că cererea lor în vederea adoptării minorului HA nu a fost analizată de către Autoritatea Națională pentru Protecția și Adopția Copilului deoarece „nu a existat nici o bază legală în analizarea noilor cereri de adopție internațională”. Atât prin formă, cât și prin conținut, adresa respectivă, ca de altfel și adresa nr.3362 din 4 mai 2006 au natura unor acte administrative unilaterale, cu caracter individual, care exprimă voința explicită a autorității publice emitente de a nu da curs cererii formulată de reclamanți în temeiul reglementării legale în vigoare la data înregistrării cererii de adopție.

În această situație, în mod greșit prima instanță a considerat că adresele contestate nu constituie acte administrative supuse controlului jurisdicțional de legalitate pe calea contenciosului administrativ și prin sentință a respins acțiunea ca inadmisibilă. Ținând seama de considerentele expuse și apreciind că instanța de fond avea de analizat dacă refuzul pârâtului a fost sau nu justificat, respectiv dacă sunt întrunite în speță, condițiile prevăzute de dispozițiile art.2 alin. (1) lit.h ) din Legea nr.554/2004, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul, cu consecința casării sentinței și trimiterii cauzei la aceeași instanță pentru soluționarea în fond.