ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 520/2018

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin acțiunea civilă înregistrată la data de 09.06.2016, petenții A. și B. au chemat în judecată pe intimații C., D., Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Argeș, Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială Argeș și Serviciul Public de Asistență Socială, solicitând încetarea măsurii de plasament, reintegrarea minorei E. în familia biologică și înlăturarea exercițiului drepturilor părintești.

Prin sentința civilă nr. 478/2016 din 29 noiembrie 2016 pronunțată de Tribunalul Argeș, secția cvilă, s-a admis cererea petenților, s-a revocat măsura de plasament stabilită pentru minora E. și s-a dispus reintegrarea acesteia în familia petenților.

Totodată, prin sentința civilă nr. 5/2017 din 9 ianuarie 2017 pronunțată în dosarul nr. x/2016, Tribunalul Argeș, secția civilă, a admis în parte cererea petenților de completare a dispozitivului hotărârii menționate anterior și a completat dispozitivul sentinței în sensul că a fost redat petenților exercițiul drepturilor și obligațiilor părintești și s-a menționat caracterul executoriu al sentinței, fiind respinse celelalte capete de cerere, ca nefondate.

Prin decizia civilă nr. 1717 din 31 mai 2017 pronunțată în dosarul nr. x/2016, Curtea de Apel Pitești, secția I civilă, a admis apelurile formulate de intimații Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Argeș, C. și D. împotriva sentinței civile nr. 478 din 29 noiembrie 2016 a Tribunalului Argeș și a schimbat sentința, iar pe fond a respins cererea formulată de petenții A. și B.

Totodată, s-a luat act de retragerea apelului formulat de petenți, care au fost obligați să plătească apelanților F. suma de 1.000 lei cheltuieli de judecată.

Împotriva deciziei menționate anterior, au formulat cerere de revizuire revizuenții A. și B. iar prin decizia civilă nr. 2280/2017 din 18 iulie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția I civilă, s-a respins cererea de revizuire.

În argumentarea acestei soluții, instanța de revizuire a reținut că revizuenții au solicitat anularea deciziei civile nr. 1717 din 31 mai 2017 pronunțată de Curtea de Apel Pitești în dosarul nr. x/2016 apreciind că este potrivnică sentinței civile nr. 5 din 9 ianuarie 2017 pronunțată de Tribunalul Argeș în dosarul nr. x/2016, sentință prin care a fost admisă în parte cererea de completare a dispozitivului hotărârii, îndreptarea omisiunilor și îndreptarea erorilor sentinței civile nr. 478 din 29.11.2016 formulată de petenții A. și B. și s-a completat dispozitivul sentinței în sensul că a fost redat petenților exercițiul drepturilor și obligațiilor părintești și s-a menționat caracterul executoriu al sentinței, fiind respinse celelalte capete de cerere, ca nefondate.

În aplicarea dispozițiilor art. 513 alin. (3) C. proc. civ., instanța de revizuire a apreciat că revizuirea este inadmisibilă, întrucât pentru a fi incidentă teza de la art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., se cer a fi întrunite cumulativ anumite condiții, care nu se verifică în cauză.

Astfel, a reținut instanța că este necesar să existe hotărâri definitive ale căror dispozitive sau considerente sunt contradictorii, condiție ce rezultă din dispozițiile art. 430 alin. (2) C. proc. civ. hotărârile să fi fost pronunțate în același litigiu (ceea ce presupune să fi existat tripla identitate de părți, obiect și cauză); hotărârile contradictorii să fi fost pronunțate nu în același proces (dosar), ci în procese (dosare) diferite și, în cea de-a doua cauză, să nu se fi invocat excepția autorității de lucru judecat sau, dacă a fost invocată, să nu fi fost analizată de instanță.

Astfel, s-a constatat că cele două hotărâri judecătorești care se pretind a fi contradictorii au fost pronunțate în același dosar, respectiv dosarul nr. x/2016.

S-a mai reținut că la soluționarea apelurilor declarate de intimații Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Argeș, C. și D. împotriva sentinței civile nr. 478 din 29.11.2016 a Tribunalului Argeș, Curtea a avut în vedere și sentința civilă nr. 5 din 9 ianuarie 2017 a Tribunalului Argeș, aspect ce rezultă cu claritate atât din conținutul încheierii de ședință din 25.05.2017, cât și din considerentele deciziei civile nr. 1717 din 31.05.2017.

Astfel, prin încheierea de ședință din 25.05.2017, Curtea a respins excepția inadmisibilității invocată de apelanții-reclamanți, reținând că "a fost completată, într-adevăr, sentința instanței de fond, însă această completare derivă din lege, respectiv faptul că sentința este executorie și de asemenea mențiunea cu privire la exercitarea drepturilor părintești nu paralizează dreptul de a formula cale de atac în prezenta cauză cu privire la soluționarea pe fond a acțiunii."

În consecință, s-a reținut că la pronunțarea deciziei civile nr. 1717 din 31.05.2017, instanța de apel a avut în vedere și sentința civilă nr. 5 din 09.01.2017, apreciind că soluția tribunalului cu privire la acțiunea formulată, în ansamblul său, este una greșită, admițând apelurile declarate de intimații Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Argeș, C. și D. și schimbând sentința, în sensul respingerii cererii formulate de petenții A. și B..

La data de 03 august 2017, recurenții A. și B. au declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 2280/2017 din 18 iulie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția I civilă, înregistrat la Înalta Curte de Casație și Justiție la data de 23 august 2017, invocând dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 6 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor de casare invocate, recurenții au susținut, în esență, că prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității și că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Au susținut recurenții că încălcarea produsă prin hotărârea instanței de revizuire constă în nesocotirea principiului fundamental al echității, din perspectiva art. 6 alin. (1) teza finală C. proc. civ., principiului fundamental al legalității, din perspectiva art. 7 același cod și principiul disponibilității, din perspectiva art. 9 alin. (2) C. proc. civ.

Au mai arătat recurenții că argumentele instanței de revizuire sunt contradictorii dar și străine de natura cauzei, în condițiile în care consolidarea de către instanță a unei ilegalități ce constă în lăsarea fără eficiență a sentinței de completare care este primul termen de comparație în ipoteza prevăzută de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., este de natură să încalce principiul supremației legii și cel al securității juridice.

În finalul memoriului de recurs, recurenții au solicitat Înaltei Curți ca în temeiul art. 519, 520 C. proc. civ., să constate că în speță se conturează mai multe chestiuni de drept, de a căror lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei, respectiv:

• dacă, raportat la dispozițiile art. 424 alin. (1) C. proc. civ., art. 444, art. 445, art. 446, art. 471 alin. (8) C. proc. civ., hotărârea pronunțată în procedura prevăzută de art. 424 alin. (1) C. proc. civ., art. 444 este o hotărâre principală de pronunțare asupra fondului pretențiilor;

• dacă, raportat la dispozițiile art. 424 alin. (1) C. proc. civ., art. 444,art. 445, art. 446, art. 471 alin. (8) C. proc. civ., hotărârea pronunțată în procedura prevăzută de art. 444 este o hotărâre principală de pronunțare asupra fondului pretențiilor;

• dacă, raportat la dispozițiile art. 424 alin. (1) C. proc. civ.,art. 444, art. 445, art. 446, art. 471 alin. (8) C. proc. civ.,instanța de apel prin hotărârea pronunțată asupra sentinței de fond necompletată (apelul nevizând și sentința de completare) poate contrazice sentința pronunțată în procedura prevăzută de art. 444 rămasă definitivă.

• dacă, raportat la dispozițiile art. 424 alin. (1) C. proc. civ., art. 444, art. 445, art. 446, art. 471 alin. (8) C. proc. civ., se poate aprecia că hotărârea pronunțată în procedura prevăzută de art. 444 este o hotărâre principală de pronunțare asupra fondului pretențiilor, pronunțată în alt proces, în considerarea ipotezei de revizuire prevăzută de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. și a jurisprudenței în materie.

• dacă, raportat la dispozițiile art. 424 alin. (1) C. proc. civ., art. 444,art. 445, art. 446, art. 471 alin. (8) C. proc. civ., este incidentă ipoteza de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în cazul în care decizia pronunțată în apelul declarat împotriva sentinței de fond necompletate pronunțată în procedura prevăzut de art. 444 C. proc. civ.

În final, a solicitat Înaltei Curți să constate că toate aceste chestiuni sunt noi și asupra acestora Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat și nici nu fac obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare și să sesizeze secția specializată/completul specializat, în temeiul art. 519 alin. (1) C. proc. civ., cu chestiunile de drept menționate, pentru a pronunța o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu acestor chestiuni de drept.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., prin raport constatându-se că recursul este admisibil în principiu.

Prin încheierea din camera de consiliu din 19 ianuarie 2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție secția a II-a civilă, a fost încuviințat, în unanimitate, raportul asupra admisibilității în principiu a recursului și s-a dispus comunicarea acestuia părților, potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Prin încheierea din 1 noiembrie 2016, Înalta Curte a admis în principiu recursul.

Analizând cererea de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la dezlegarea unor chestiuni de drept, prin prisma motivelor invocate și a chestiunii de drept ce se solicită a fi dezlegată, Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 519 C. proc. civ. "dacă, în cursul judecății, un complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului, învestit cu soluționarea cauzei în ultimă instanță, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective, este nouă și asupra acesteia Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat și nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, va putea solicita Înaltei Curți de Casație și Justiție să pronunțe o hotărâre prin care să dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată", iar potrivit art. 520 din același Cod, sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție se face de completul de judecată după dezbateri contradictorii, dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 519 sus-menționat.

Prin urmare, legiuitorul a instituit o serie de condiții pentru declanșarea procedurii de sesizare în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, condiții care trebuie să fie întrunite în mod cumulativ, după cum urmează:

Procedând la o analiză asupra admisibilității cererii de sesizare, se constată că primele trei condiții sunt îndeplinite, întrucât Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, legal învestită cu soluționarea recursului declarat de recurenții-revizuenți A. și B. împotriva deciziei civile nr. 2280/2017 din 18 iulie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția I civilă, urmează să pronunțe o hotărâre judecătorească definitivă.

Înalta Curte precizează că obiectul sesizării instanței supreme în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile vizează o problemă de drept ce se circumscrie sferei normelor de drept procesual, fără a pune în discuție fondul litigiului.

Instanța supremă constată așadar că nu este îndeplinită condiția referitoare la faptul că soluționarea pe fond a cauzei în curs de judecată să depindă de chestiunea de drept a cărei lămurire se cere, având în vedere că dispozițiile legale invocate în argumentarea cererii de sesizare sunt dispoziții de procedură ce nu influențează soluționarea fondului cauzei.

Înalta Curte mai reține că, deși, în principiu, este admisibil ca și problemele de drept procesual să facă obiectul sesizării în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, atunci când rezolvarea de principiu dată de instanța supremă determină soluționarea în fond a cauzei, chestiunea de drept semnalată nu se încadrează însă în categoria celor de lămurirea cărora depinde soluționarea pe fond a cauzei.

În consecință, Înalta Curte constată că mecanismul de unificare a practicii judiciare reglementat de dispozițiile art. 519 și următoarele din C. proc. civ. nu poate fi utilizat atât timp cât legiuitorul a limitat, prin condiția restrictivă de admisibilitate analizată, rolul unificator al instituției juridice a hotărârii prealabile numai chestiunilor de drept care conduc la dezlegarea în fond a cauzei sub aspectul statuării în privința raportului juridic dedus judecății.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte urmează a respinge ca inadmisibilă cererea de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la dezlegarea unor chestiuni de drept, formulată de recurenții A. și B.

Analizând decizia atacată în raport de criticile formulate și temeiurile de drept invocate, Înalta Curte constată că recursul formulat de recurenții-revizuenți B. și A. este nefondat și va fi respins, pentru următoarele considerente:

Motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 5 C. proc. civ. vizează neregularități de ordin procedural ce sunt sancționate cu nulitatea de art. 174 C. proc. civ., dispoziții ce constituie dreptul comun în materia actelor de procedură și care vizează o singură ipoteză de nulitate, respectiv încălcarea formelor procedurale.

Potrivit dispozițiilor art. 488 pct. 6 C. proc. civ., casarea unei hotărâri poate fi cerută atunci când hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura pricinii.

Criticile recurenților subsumate motivelor de casare invocate vizează în esență interpretarea dată dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în sensul că instanța de revizuire trebuia să verifice în condițiile art. 20, art. 22 alin. (1) și art. 6 alin. (1) teza finală C. proc. civ., dacă instanța de apel, prin hotărârea pronunțată a respectat autoritatea de lucru judecat a hotărârii de completare rămasă definitivă anterior judecării în fond a apelului.

Au mai arătat recurenții că hotărârea atacată este nemotivată având în vedere că raționamentul instanței de revizuire este motivat superficial, contradictoriu și străin de natura pricinii având în vedere că în considerente se reține, în termeni generici că prin raportare la art. 513 alin. (3) C. proc. civ., în speță nu sunt întrunite condițiile de admisibilitate, respectiv condiția referitoare la existența a două hotărâri definitive, contradictorii pronunțate în procese diferite, ambele fiind pronunțate în același proces, fără a da eficiență dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

În continuare, au arătat recurenții că prin hotărârea pronunțată și motivată așa cum s-a arătat anterior, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare este sancționată cu nulitatea, cu referire la dispozițiile art. 443, art. 444 și art. 445 C. proc. civ., în sensul că a ignorat faptul că sentința de completare este o hotărâre aparte pronunțată într-un alt proces prin care s-a soluționat un capăt de cerere ce vizează exercițiul drepturilor și obligațiilor părintești.

Din perspectiva cerințelor impuse de dispozițiile art. 488 pct. 5 C. proc. civ., se constată că recurenții nu au invocat nicio neregularitate de ordin procedural ce ar putea conduce la nulitatea actului, criticile formulate referindu-se la interpretarea dată dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., interpretare reflectată în soluția pronunțată care în opinia recurenților este nelegală.

În ceea ce privește motivul prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ., este de reținut că obligația instanței de a-și motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în dispozițiile art. 425 C. proc. civ. are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situației de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părților și punctul de vedere al instanței față de fiecare argument relevant, și, nu în ultimul rând, raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția adoptată.

În raport de cele reținute, Înalta Curte apreciază și această critică a fi nefondată, întrucât contrar susținerilor recurenților, hotărârea este pronunțată cu respectarea dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., aceasta cuprinzând motivele de fapt și de drept pe care se sprijină și care au format convingerea instanței, precum și raționamentul logico-juridic fundamentat pe interpretarea corectă a dispozițiilor ce reglementează calea de atac a revizuirii.

Astfel, reținând, în esență, că în speță nu sunt întrunite condițiile de admisibilitate ale cererii de revizuire din perspectiva faptului că cele două hotărâri pretins contradictorii au fost pronunțate în același dosar și nu în procese diferite, instanța de revizuire a dat o interpretare corectă dispozițiilor legale incidente speței.

Mai mult, s-a reținut că la pronunțarea deciziei civile nr. 1717 din 31.05.2017, instanța de apel a avut în vedere și sentința civilă nr. 5 din 09.01.2017, apreciind că soluția tribunalului cu privire la acțiunea formulată, în ansamblul său, este una greșită, admițând apelurile declarate de intimații Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Argeș, C. și D. și schimbând sentința, în sensul respingerii cererii formulate de petenții A. și B.

Revenind la dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 coroborate cu alin. (2) C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri se poate cere în situația în care există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.

Așadar, rațiunea reglementării cazului de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. derivă din necesitatea de a se înlătura nesocotirea principiului autorității de lucru judecat și vizează imposibilitatea executării hotărârilor, întrucât fiecare parte se prevalează de hotărârea ce îi este favorabilă, iar ieșirea din situația imposibilă generată de existența hotărârilor potrivnice se poate realiza doar pe calea revizuirii și a anulării ultimei hotărâri, care înfrânge principiul autorității de lucru judecat.

Prin urmare, hotărârile potrivnice trebuie să întrunească cerința triplei identități de părți, obiect și cauză, cu mențiunea că acestea trebuie pronunțate în dosare separate, iar nu pe parcursul ciclurilor procesuale ale aceleiași pricini.

Condițiile anterior menționate trebuie însă îndeplinite cumulativ, neîndeplinirea uneia dintre ele ducând la respingerea cererii de revizuire.

În acest context, Înalta Curte constată că în mod corect a reținut curtea de apel că nu este îndeplinită condiția ca cele două hotărâri să fie pronunțate în procese diferite, apreciind că în cauză nu este incidentă ipoteza de revizuire prevăzută de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Pentru toate argumentele ce preced, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenții-revizuenți B. și A. împotriva deciziei civile nr. 2280/2017 din 18 iulie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Pitești secția I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea formulată de recurenții-revizuenți B. și A. având ca obiect sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenții-revizuenți B. și A. împotriva deciziei civile nr. 2280/2017 din 18 iulie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția I civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 februarie 2018.