ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 17/2018
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 17/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)
Deliberând asupra conflictului negativ de competență, în baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 6164/2018 din data de 02.10.2018, pronunțată de Judecătoria Pitești, s-a admis excepția necompetenței materiale a instanței și s-a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe revizuentul A. și pe intimatul Biroul Executorului Judecătoresc B. în favoarea Curții de Apel Pitești.
Pentru a pronunța această sentință, Judecătoria Pitești a reținut că, potrivit art. 248 C. proc. civ., instanța se pronunță mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și a celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea probelor ori, după caz, cercetarea în fond a procesului.
Instanța, analizând cu precădere excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Pitești și având în vedere hotărârile indicate de revizuent la dosar ca fiind potrivnice sentinței atacate, respectiv sentinței civile nr. 10428 din 11.12.2017 a Judecătoriei Pitești pronunțată în dosarul nr. x/2017, a apreciat că prima hotărâre este sentința penală nr. 286/14.04.2016 pronunțată de Tribunalul Argeș în dosarul nr. x/2015. Ca urmare, potrivit art. 510 alin. (2) prima teză din C. proc. civ., instanța competentă material să judece prezenta cauză este Curtea de Apel Pitești, ca instanță mai mare în grad față de instanța care a dat prima hotărâre.
Prin încheierea din data de 29 noiembrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția I civilă, s-a admis excepția necompetenței funcționale invocată de instanță din oficiu și s-a trimis cauza Curții de Apel Pitești, secția penală spre competentă de soluționare.
Pentru a dispune astfel, Curtea de Apel Pitești, secția I civilă a reținut că, prin decizia nr. 17/2018, pronunțată în recurs în interesul legii de către Înalta Curte de Casație și Justiție, s-a stabilit faptul că necompetența materială procesuală a secției/completului specializat este de ordine publică.
S-a mai reținut că, prin cererea formulată, întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., revizuientul A. a solicitat anularea sentinței civile nr. 10428/11.12.2017, pronunțată în dosarul nr. x/2017 al Judecătoriei Pitești, întrucât este potrivnică sentinței penale nr. 286/14.04.2016, pronunțată de Tribunalul Argeș în dosarul nr. x/2015, definitivă prin decizia penală nr. 910/A/14.09.2016, pronunțată de Curtea de Apel Pitești.
Potrivit art. 510 alin. (2) C. proc. civ., în cazul dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 8, cererea de revizuire se va îndrepta la instanța mai mare în grad față de instanța care a dat prima hotărâre. Prin urmare, s-a apreciat că dispozițiile legale menționate stabilesc competența de soluționare a cererii de revizuire atât din punct de vedere teritorial și material, cât și funcțional.
În speță, s-a reținut că, privitor la calitatea de primă hotărâre pronunțată, aceasta o reprezintă sentința penală nr. 286/14.04.2016, pronunțată de Tribunalul Argeș în dosarul nr. x/2015, astfel încât competența de soluționare a cererii de revizuire aparține Curții de apel Pitești, secția penală.
Prin decizia penală nr. 137/A din data de 15 februarie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, s-a admis excepția necompetentei funcționale a secției penale din cadrul Curții de Apel Pitești, invocată din oficiu.
S-a declinat competența de soluționare a cauzei vizând cererea de revizuire formulată de revizuentul A., împotriva sentinței penale nr. 286 din 14.04.2016 pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr. x/2015, decizia penală nr. 910/A/14.09.2016 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, în dosarul nr. x/2015 și încheierea penală nr. 9/RC/12.01.2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. x/2015, în favoarea secției I civile din cadrul Curții de Apel Pitești.
S-a constatat intervenit conflictul negativ de competență, sens în care a fost sesizată secția penală din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării acestuia.
Pentru a dispune astfel, Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, a reținut faptul că, la data de 23 august 2018, revizuentul a indicat în scris hotărârile potrivnice, conform art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., respectiv sentința civilă nr. 10428/11.12.2017 pronunțată în dosarul nr. x/2017 al Judecătoriei Pitești, sentința penală nr. 286/14.04.2016 pronunțată de Tribunalul Argeș în dosarul nr. x/2015, decizia penală definitivă nr. 910/A din 14 septembrie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Pitești în dosarul nr. x/2015, încheierea penală nr. 9/RC din 12.01.2017 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în dosarul nr. x/2015, ultima vizând soluția dispusă cu privire la recursul în casație promovat de revizuent.
Prin urmare, s-a constatat că prima hotărâre este sentința penală nr. 286/14.04.2016 pronunțată de Tribunalul Argeș în dosarul nr. x/2015, sens în care, potrivit art. 510 alin. (2) prima teză din C. proc. civ., instanța competentă material să judece prezenta cauză este Curtea de Apel Pitești, ca instanță mai mare în grad față de instanța care a dat prima hotărâre.
Cu privire la specializarea secției din cadrul Curții care devine astfel competentă să analizeze și să soluționeze această cerere de revizuire, s-a apreciat că aceasta vizează latura civilă a cauzei, chiar revizuentul menționând că aceasta vine în contradicție cu dispozițiile eminamente de natură civilă dispuse conform sentinței civile nr. 10428/11.12.2017, pronunțată în dosarul nr. x/2017 al Judecătoriei Pitești, a cărei anulare o cere în final.
Analizând conflictul negativ de competență ivit între secția penală și pentru cauze cu minori și de familie și secția I civilă ale Curții de Apel Pitești, în cauza având ca obiect revizuire privind pe revizuentul A., Înalta Curte constată următoarele:
Conflictul de competență reprezintă situația juridică provocată de hotărârile a două instanțe care își declină reciproc judecarea aceleiași cauze.
Totodată, potrivit art. 136 alin. (1) C. proc. civ., dispozițiile privitoare (...) la conflictul de competență se aplică prin asemănare și în cazul secțiilor specializate ale aceleiași instanțe judecătorești.
De asemenea, Înalta Curte reține că, în raport de dispozițiile art. 136 alin. (2) C. proc. civ., conflictul de competență ivit în cazul secțiilor specializate ale aceleiași instanțe judecătorești, se va soluționa de secția instanței imediat superioară și comună corespunzătoare secției înaintea căreia s-a ivit conflictul.
În cauza pendinte, se constată că partea civilă A. a declarat calea extraordinară de atac a revizuirii împotriva sentinței penale nr. 286 din 14.04.2016 pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr. x/2015, decizia penală nr. 910/A/14.09.2016 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, în dosarul nr. x/2015 și încheierea penală nr. 9/RC/12.01.2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. x/2015, întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
Înalta Curte notează că potrivit art. 453 alin. (2) C. proc. pen., revizuirea hotărârilor judecătorești penale definitive, exclusiv cu privire la latura civilă, poate fi cerută numai în fața instanței civile, potrivit C. proc. civ.
Sub aspectul stabilirii instanței competente, Înalta Curte are în vedere dispozițiile art. 510 alin. (2) C. proc. civ. care prevăd că, în cazul dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 8, cererea de revizuire se va îndrepta la instanța mai mare în grad față de instanța care a dat prima hotărâre (...).
Prin urmare, cum în cauză prima hotărâre este sentința penală nr. 286/14.04.2016 pronunțată de Tribunalul Argeș în dosarul nr. x/2015, Înalta Curte constată că instanța competentă material să judece prezenta cauză este Curtea de Apel Pitești, ca instanță mai mare în grad față de instanța care a dat prima hotărâre.
Totodată, în stabilirea secției specializate a Curții de Apel Pitești competentă a judeca cererea de revizuire formulată de partea civilă A., Înalta Curte are în vedere dispozițiile art. 453 alin. (2) C. proc. pen., drept pentru care secția civilă a Curții de Apel Pitești devine competentă în a soluționa cauza.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 453 alin. (2) C. proc. pen. raportat la art. 510 alin. (2) C. proc. civ. și art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei privind pe revizuentul A. în favoarea Curții de Apel Pitești, secția I civilă, instanță căreia i se va trimite dosarul.
În raport de dispozițiile art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe revizuentul A. în favoarea Curții de Apel Pitești, secția I civilă, instanță căreia i se va trimite dosarul.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică, astăzi, 01 martie 2019.