ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 951/2018

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată sub Dosarul nr. x/109/2017, pe rolul Tribunalului Argeș la 29.03.2017, revizuenții A. și B., în contradictoriu cu intimata C., au solicitat revizuirea Deciziei civile nr. 603 din 02.11.2016, pronunțată de Tribunalul Argeș, secția civilă, în Dosarul nr. x/280/2013.

În susținerea cererii de revizuire s-a arătat că Decizia nr. 603 din 2 noiembrie 2016 a fost pronunțată cu încălcarea autorității de lucru judecat în sensul că prin sentința civilă nr. 1070 din 08.03.2006, pronunțată de Judecătoria Pitești, secția civilă au fost obligați intimații D. și C. să le respecte dreptul de proprietate și pașnică folosință asupra terenului în suprafață de 600 mp curți construcții - teren în litigiu, hotărâre rămasă definitivă și irevocabilă, că aceeași instanță, prin sentința civilă nr. 7734 din 27.10.2015, a înțeles existența puterii de lucru judecat în sensul că sunt proprietarii terenului în litigiu și datorită faptului că nu au putut folosi terenul din cauza intimaților, pe care i-a obligat la plata lipsei de folosință a terenului în litigiu, respectiv la plata sumei de 11.340 RON. Pe de altă parte, recurenții revizuenți au mai învederat că inclusiv din cuprinsul deciziei a cărei revizuire o solicită, un membru al completului de judecată, prin opinie separată, a reținut autoritatea de lucru judecat.

În același sens, s-a mai arătat că din analiza sentințelor și deciziilor menționate și atașate la dosar a rezultat incidența dispozițiilor art. 509 alin. (8) C. proc. civ., în sensul că Decizia nr. 603/2016, pronunțată de Tribunalul Argeș, secția civilă este în contradicție totală cu sentința civilă nr. 1070/2006, pronunțată de Judecătoria Pitești, secția civilă.

Prin întâmpinarea depusă la termenul de judecată din data de 22.06.2017, intimata C. a invocat excepția necompetenței materiale a tribunalului în soluționarea cererii de revizuire raportat la motivul de revizuire invocat și la dispozițiile vechiul C. proc. civ.

Astfel, prin Decizia civilă nr. 284 din 21 septembrie 2017, Tribunalul Argeș a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența soluționării cauzei în favoarea Curții de Apel Pitești.

Sesizată fiind cu cererea de revizuire, întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 7 din vechiul C. proc. civ. și având în vedere dispozițiile art. 162 din același cod, potrivit cu care excepțiile de procedură și de ordine publică pot fi ridicate de către instanță din oficiu, sens în care este inutilă analiza fondului, Curtea de Apel Pitești, în ședința din 9 noiembrie 2017 a pus în discuție excepția privind timbrajul cererii de revizuire și în subsidiar, excepția tardivității formulării acesteia.

Prin sentința civilă nr. 12 din 09 noiembrie 2017, Curtea de Apel Pitești, secția I civilă, a respins, ca tardivă, cererea formulată de revizuenții A. și B., privind revizuirea Deciziei nr. 603/2016, pronunțată de Tribunalul Argeș, în Dosarul nr. x/280/2013.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța a reținut, în ceea ce privește prima excepție, că revizuenții au timbrat cererea, fapt ce rezultă din chitanța aflată la fila 28. Referitor la cea de-a doua excepție, a tardivității formulării cererii de revizuire, având în vedere dispozițiile art. 324 alin. (1) pct. 1 din vechiul C. proc. civ., au fost reținute următoarele considerente:

Fiind vorba de hotărâri contradictorii și solicitându-se anularea ultimei hotărâri pe considerentul încălcării autorității de lucru judecat, termenul de revizuire este de o lună și se calculează, atunci când este vorba de o hotărâre pronunțată de o instanță de recurs ce evocă fondul, de la data pronunțării acesteia.

Cum decizia a cărei revizuire se solicită, respectiv Decizia nr. 603/2016, a fost pronunțată la 2 noiembrie 2016 de către Tribunalul Argeș, iar cererea de revizuire a fost introdusă la data de 29.03.2017, s-a constatat că cererea este tardiv formulată raportat la dispozițiile legale sus enunțate.

Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs recurenții - revizuenți A. și B. solicitând modificarea ei în sensul respingerii excepției tardivității cererii de revizuire, susținându-se că cererea de revizuire a fost introdusă în termenul legal întrucât nu au avut cunoștință de termenul de judecată din 2 noiembrie 2016 când s-a pronunțat hotărârea, și că au luat cunoștință despre hotărâre doar la 2 martie 2017.

Prin întâmpinarea depusă intimata C. a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

În ședința publică din 16 martie 2018, Înalta Curte a constatat că în ceea ce privește normele de procedură aplicabile în litigiul pendinte în raport de data înregistrării cererii de chemare în judecată pe rolul Judecătoriei Pitești, respectiv 14 februarie 2013, prezenta cauză este supusă normelor înscrise în C. proc. civ. de la 1865, conform dispozițiilor art. 3 din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ.

Examinând hotărârea recurată prin prisma motivelor de recurs invocate și a dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Prin Decizia nr. 603 din 2 noiembrie 2016, pronunțată de Tribunalul Argeș, secția civilă (a cărei revizuire se solicită) a fost admis recursul declarat de C. împotriva sentinței civile nr. 7734 din 27 oct. 2015, pronunțată de Judecătoria Pitești, pe care a modificat-o, în sensul admiterii acțiunii principale, hotărârea ținând loc de act de vânzare cumpărare. Revizuirea Deciziei nr. 603 din 2 noiembrie 2016, pronunțată în recurs de Tribunalul Argeș, secția civilă a fost solicitată din perspectiva contrarietății ei cu sentința nr. 1070 din 08.03.2006, pronunțată de Judecătoria Pitești, secția civilă.

Or, în raport de data pronunțării hotărârii, 2 noiembrie 2016, de data înaintării cererii de revizuire, 29 martie 2017, și de dispozițiile exprese și imperative ale art. 324 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., care prevăd că termenul de revizuire de o lună pentru hotărârile prevăzute la pct. 7 alin. (2) art. 322 C. proc. civ., se va socoti de la data pronunțării ultimei hotărârii, Înalta Curte constată că excepția dirimantă a tardivității cererii de revizuire este incidentă în cauză, cum corect și legal a reținut Curtea de Apel Pitești.

Din dispozițiile exprese ale art. 324 alin. (1) C. proc. civ., rezultă că cererea de revizuire nu poate fi promovată oricând, ci este supusă unor termene care curg din momente diferite în funcție de motivul pe care se întemeiază cererea de revizuire. Dispozițiile enunțate au format obiectul excepției de neconstituționalitate, iar prin Decizia nr. 114/2000, publicată în Monitorul Oficial nr. 344 din 25 iulie 2000, Curtea Constituțională a constatat că textul legal este constituțional în raport de dispozițiile art. 21, art. 24 și art. 125 alin. (3), art. 125 alin. (2) din Constituție. Astfel, instanța constituțională a reținut că legiuitorul nu a înțeles să stabilească un tratament discriminatoriu, ci un regim legal de procedură diferit, care decurge din existența unor faze procesuale diferite și corespunde unor dispoziții legale care reglementează aceste etape. În aceste condiții părților interesate nu li se încalcă accesul liber la justiție atâta vreme cât pot sesiza instanțele în termen legal cu cererea de revizuire. De asemenea, ca urmare a dispozițiilor art. 326 C. proc. civ., text cu care art. 324 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. se coroborează, procedura de judecată a cererii de revizuire asigură inclusiv dreptul de apărare al părților pe tot parcursul judecării sale.

Totodată, Curtea Constituțională prin Decizia nr. 353/2006, publicată în Monitorul Oficial nr. 462 din 29 mai 2006 a statuat că termenul de o lună, în care se poate formula cererea de revizuire împotriva unei hotărâri pronunțate de instanța de recurs după evocarea fondului este socotit de la momentul pronunțării respectivei hotărâri, indiferent de momentul când partea interesată a luat cunoștință de motivele hotărârii atacate, iar acest fapt nu este de natură a încălca sau restrânge niciun drept procesual al părții. De principiu, hotărârea atacată pe calea revizuirii nu este criticată în raport de actele dosarului existente la data pronunțării hotărârii, ci numai pe baza unor împrejurări noi, necunoscute de instanță la data pronunțării. De aceea, formularea și motivarea unei cereri de revizuire nu depind în mod direct de cunoașterea argumentării instanței care a stat la baza pronunțării hotărârii atacate și, pentru aceleași rațiuni, nu îngrădesc dreptul la apărare sau liberul acces la justiție al revizuentului.

În același sens, prin Decizia nr. 235/2003, publicată în Monitorul Oficial nr. 550 din 31 iulie 2003, Curtea Constituțională a statuat că insuficienta diligență, nepriceperea sau lipsa de solicitudine a personalului instanței, din cauza căruia persoana interesată nu a putut intra în posesia hotărârii atacate în interiorul termenului de revizuire, reprezintă situații de fapt care nu pot fi imputabile reglementării din dispozițiile art. 324 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. Obligația părților de a-și exercita drepturile procesuale în cadrul termenelor stabilite de lege reprezintă expresia aplicării principiului privind dreptul persoanei la judecarea procesului său în mod echitabil și într-un termen rezonabil, potrivit prevederilor art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, instituirea unor termene procesuale servind unei mai bune administrări a justiției, precum și necesității aplicării și respectării drepturilor și garanțiilor procesuale ale părților.

Raportând cele expuse la litigiul pendinte, și având în vedere dispozițiile exprese și imperative ale art. 324 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., Înalta Curte reține că sunt nefondate susținerile recurenților revizuenți în sensul că au înaintat cererea de revizuire în termenul legal întrucât nu au avut cunoștință de termenul de judecată din 2 noiembrie 2016 când s-a pronunțat hotărârea și că au luat cunoștință despre hotărâre doar la 2 martie 2017.

Din această perspectivă, în condițiile în care criticile invocate nu se circumscriu motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge recursul formulat de recurenții-revizuenți A. și B. împotriva Deciziei nr. 12 din 9 noiembrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția I civilă, ca nefondat.

În ceea ce privește cererea de acordare a cheltuielilor de judecată în sumă de 1.500 RON, formulată de intimata C., Înalta Curte în aplicarea dispozițiilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ., urmează a dispune obligarea recurenților revizuenți A. și B. la plata sumei de 700 RON către intimată, cu titlu de cheltuieli de judecată reduse, pentru următoarele considerente:

În considerarea alin. (3) al art. 274 C. proc. civ., Înalta Curte reține că judecătorii au dreptul să mărească sau să micșoreze onorariile avocaților ori de câte ori vor constata motivat că sunt nepotrivit de mici sau de mari față de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat.

Dispozițiile art. 274 alin. (3) C. proc. civ. au format obiectul excepției de neconstituționalitate, iar prin Deciziile nr. 401205 publicată în Monitorul Oficial nr. 848 din 20 septembrie 2005; nr. 184/206, publicată în Monitorul Oficial nr. 281 din 21 martie 2006; nr. 492/2006, publicată în Monitorul Oficial nr. 583 din 5 iulie 2006, Curtea Constituțională a statuat că dispozițiile legale citate sunt constituționale prin raportare la prevederile art. 24 alin. (2) din Legea fundamentală. Nimic nu interzice, în absența unei prevederi constituționale exprese, consacrarea prin lege a prerogativei instanței de a cenzura cu prilejul stabilirii cheltuielilor de judecată, cuantumul onorariului avocațial convenit, prin prisma proporționalității sale cu amplitudinea și complexitatea activității depuse. O asemenea prerogativă este cu atât mai necesară cu cât respectivul onorariu, convertit în cheltuieli de judecată, urmează a fi suportat de partea potrivnică, dacă a căzut în pretenții, ceea ce presupune în mod necesar ca acesta să-i fie opozabil. Or, opozabilitatea sa față de partea potrivnică, care este terț în raport cu convenția de prestare a serviciilor avocațiale este consecința însușirii de instanță prin hotărârea judecătorească prin al cărei efect creanța dobândește caracter cert, lichid și exigibil.

Prin urmare, dispozițiile art. 274 alin. (3) C. proc. civ. au menirea de a sancționa exercitarea abuzivă a dreptului de a obține despăgubiri, prin convenirea între avocat și client a unor onorarii în mod vădit disproporționate cu valoarea, dificultatea litigiului, sau volumul de muncă pe care îl presupune pregătirea apărării.

Practica în această materie a Curții Europene a Drepturilor Omului statuează în sensul că partea care a câștigat procesul nu va putea obține rambursarea unor cheltuieli decât în măsura în care se constată realitatea, necesitatea și caracterul lor rezonabil (cauzele Costin împotriva României, Străin împotriva României, Stere și alții împotriva României, Raicu împotriva României). Raportând cele expuse la litigiul pendinte, în condițiile în care intimata C. a solicitat cheltuieli de judecată în sumă de 1.500 RON, reprezentând onorariu avocațial, Înalta Curte apreciază că acestea sunt disproporționate atât față de obiectul cauzei, de faptul că litigiul nu prezenta aspecte de dificultate sau complexitate, precum și față de volumul de muncă constând în formularea apărării prin avocat, motiv pentru care în temeiul art. 274 alin. (3) C. proc. civ. urmează a dispune reducerea cheltuielilor de judecată la 700 RON și obligarea recurenților revizuenți la plata acestei sume către intimată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de recurenții-revizuenți A. și B. împotriva Deciziei nr. 12 din 9 noiembrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția I civilă, ca nefondat.

Obligă pe recurenții - revizuenți A. și B. la plata sumei de 700 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată către intimata C., reduse conform art. 274 alin. (3) C. proc. civ.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 22 martie 2018.