Decizia nr. 1920/2018 — ÎCCJ, Secția a II-a civilă — cale de atac împotriva sentinței nr. 453/2016 a Tribunalului Argeș

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Argeș, la data de 29 decembrie 2015, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâții B. și C., solicitând să fie obligați în solidar la plata următoarelor sume de banii: 106.200 RON, 18.000 euro echivalentul în RON la data plății, respectiv 81.534,6 RON, reprezentând despăgubiri materiale, 47.976 euro echivalent în RON la data plății, respectiv 21.7316,88 RON, reprezentând lipsa de folosință a terenului proprietatea sa din orașul Ștefănești, județul Argeș.

Prin încheierea din data de 10 mai 2016 pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr. x/2015.1, reclamantului i s-a acordat ajutor public judiciar sub forma reducerii taxei judiciare de timbru la suma 2.400 RON, eșalonată în patru rate lunare de câte 600 RON fiecare, începând cu luna mai 2016. Prin încheierea din data 10 octombrie 2016, instanța a respins excepția inadmisibilității acțiunii.

Prin sentința civilă nr. 453/2016 din 14 noiembrie 2016, Tribunalul Argeș, secția Civilă a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților B. și C.. A fost admisă excepția prescripției dreptului material la acțiune și s-a constatat ca fiind prescris dreptul la acțiune al reclamantului A. în temeiul răspunderii civile delictuale. A fost obligat reclamantul să plătească pârâților suma de 700 RON cheltuieli de judecată.

Împotriva sentinței civile nr. 453/2016 din 14 noiembrie 2016 pronunțată de Tribunalul Argeș, secția Civilă, reclamantul A. a declarat apel, ce a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel Pitești. Prin decizia civilă nr. 1629/2017 din 24 mai 2017 a Curții de Apel Pitești, secția I civilă s-a admis apelul formulat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 453 din 14 noiembrie 2016 pronunțate de Tribunalul Argeș, fiind anulată în parte sentința și trimisă cauza spre rejudecare la aceiași instanță. Totodată, a fost respins ca nefondat apelul incident formulat de pârâții B. și C. împotriva aceleiași sentințe.

Împotriva deciziei civile nr. 1629/2017 din 24 mai 2017 a Curții de Apel Pitești, secția I civilă, pârâții B. și C. au declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în motivarea căruia au arătat în principal că instanța de apel a nesocotit prevederile art. 17 alin. (3) din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă și art. 22 alin. (1) C. proc. pen.

Prin întâmpinare, intimatul-reclamant A. a solicitat în principal respingerea recursului ca inadmisibil, iar în subsidiar ca nefondat. Referitor la inadmisibilitatea recursului s-a susținut că hotărârea ce face obiectul prezentului recurs a fost pronunțată la data de 24 mai 2017, anterior datei publicării în Monitorul Oficial, respectiv 20 iulie 2017, a deciziei nr. 369/2017 pronunțată de Curtea Constituțională prin care s-a eliminat pragul valoric de 1.000.000 RON statuat de legiuitor prin dispozițiile art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013. Pe fondul recursului s-a arătat că nu poate fi reținută o greșită aplicare a unor norme de drept material, instanța de apel soluționând în mod legal și temeinic cauza.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ. Prin încheierea din camera de consiliu din 20 februarie 2018, a fost analizat raportul întocmit în cauză și s-a dispus comunicarea acestuia potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ. În cauză, nu au fost depuse puncte de vedere la raport. Ulterior, s-a acordat termen de judecată la data de 15 mai 2018 pentru admisibilitatea în principiu a recursului.

Înalta Curte a luat în examinare excepția inadmisibilității recursului, în conformitate cu prevederile art. 248 C. proc. civ., reținând următoarele: Prealabil prezentării argumentelor care justifică soluția inadmisibilității recursului promovat în cauză, se consideră necesară efectuarea unor precizări cu privire la aplicarea în timp a Deciziei nr. 369 din 30 mai 2017 a Curții Constituționale, decizie în cadrul căreia s-a statuat la paragraful 32 faptul că "urmează a se aplica prevederile art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 în sensul că sunt supuse recursului toate hotărârile pronunțate, după publicarea prezentei decizii în Monitorul Oficial al României, în cererile evaluabile în bani, mai puțin cele exceptate după criteriul materiei, prevăzute expres în tezele cuprinse de art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013.". Astfel, având în vedere că decizia împotriva căreia s-a promovat prezentul recurs a fost pronunțată la data de 24 mai 2017, anterior datei publicării în Monitorul Oficial a deciziei nr. 369 din 30 mai 2017 a Curții Constituționale, respectiv 20 iulie 2017, și că pragul valoric al cererilor evaluabile în bani pentru ca hotărârea judecătorească să poată fi supusă recursului era statuat de legiuitor la suma de 1.000.000 RON inclusiv, recursul pârâților B. și C. apare ca fiind inadmisibil pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare. Potrivit dispozițiilor art. 483 alin. (2) C. proc. civ., nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 500.000 RON. De asemenea, nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai în apelului. Conform prevederilor art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., modificate prin O.U.G. nr. 95/2016, în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi și până la data de 1 ianuarie 2019 nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv. În cauză, în raport cu prevederile art. 98 alin. (1) și (2) C. proc. civ. și actele de la dosar, se observă că valoarea obiectului cererii este situată sub pragul valoric de 1.000.000 RON prevăzut de lege pentru ca hotărârea atacată să fie supusă recursului. Recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală ori extinderea limitelor competenței atribuite prin lege, constituie o încălcare a principiului legalității căilor de atac consacrat de art. 457 alin. (1) C. proc. civ., precum și a principiului unicității căii de atac reglementat de art. 460 alin. (1) din același cod. Pentru considerentele expuse, Înalta Curte în baza art. 493 alin. (5) C. proc. civ. urmează să respingă ca inadmisibil recursul declarat de pârâții B. și C. împotriva deciziei civile nr. 1629 din 24 mai 2017 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția I civilă.