ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1005/2018

Ședința publică din data de 20 martie 2018

Asupra recursului, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la Tribunalul Argeș, secția Civilă la data de 21 octombrie 2014, reclamanta S.C. A. S.R.L. reprezentată legal prin administrator judiciar B. si administrator special C. a solicitat obligarea pârâtei S.C. D. la plata integrală și imediată a creanței certe, lichide și exigibile în sumă de 921.056,71 RON, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 151 din 18 mai 2015 pronunțată de Tribunalul Argeș, secția Civilă, în dosarul nr. x/2014, a fost respinsă ca nefondată acțiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. prin administrator judiciar B. și administrator special C., în contradictoriu cu pârâta S.C. D. S.R.L. Pitești și a luat act de cererea pârâtei privind plata cheltuielilor de judecată pe cale separată.

Prin decizia civilă nr. 205 din 4 februarie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția I civilă a fost admis apelul reclamantei S.C. A. S.R.L. Curtea de Argeș prin B. și, în consecință, a fost schimbată sentința apelată, în sensul că a fost admisă acțiunea reclamantei împotriva pârâtei S.C. D. S.R.L. Pitești, pe care a obligat-o să plătească suma de 921.056,71 RON reprezentând chirie restantă.

La data de 30 martie 2017, pârâta S.C. D. S.R.L. prin lichidator judiciar C.I.I. E. a formulat recurs împotriva deciziei civile nr. 205/2016 din 4 februarie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția I civilă.

Prin decizia nr. 1034 din 7 iunie 2017, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a respins ca inadmisibil recursul formulat de pârâta S.C. D. S.R.L. prin lichidator judiciar C.I.I. E. împotriva deciziei evocate anterior.

La data de 16 august 2017, pârâta S.C. D. S.R.L. prin lichidator judiciar C.I.I. E. a formulat un nou recurs împotriva deciziei civile nr. 205/2016 din 4 februarie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția I civilă, precum și cererea de repunere în termen.

În motivarea cererii de repunere în termen, pârâta a susținut că motivele temeinic justificate pentru care a fost împiedicată să exercite calea de atac a recursului sunt date de existența normei prevăzute de art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 declarată neconstituțională prin decizia nr. 369/30.05.2017, publicată în M.Of. nr. 582 din 20.07.2017.

În opinia recurentei-pârâte, termenul de recurs curge de la data rămânerii definitive a deciziei civile nr. 205/2016 pronunțată în dosarul nr. x/2014 de Curtea de Apel Pitești, anume de la data de 4 februarie 2016, calea de atac a recursului neexistând din cauza normei citate mai sus.

Cu privire la recursul formulat, recurenta-pârâtă a solicitat admiterea acestuia, învederând că la primele două termene la Curtea de Apel Pitești, procedura de citare cu pârâta nu a fost îndeplinită, cu toate că se pretinde că aceasta a folosit imobilul în acea perioadă.

Totodată, recurenta a mai arătat că tranzacția încheiată în cursul procesului între părți reprezintă modalitatea de stingere a litigiului și nu dovada folosirii imobilului pana la data de 21.06.2012, mai ales că termenul contractual era de un an și trei luni, expirând la data de 7.04.2012.

În motivarea recursului, recurenta a mai susținut că, instanța de apel nu a arătat care sunt dovezile prelungirii contractului, neexistând dovada folosirii imobilului după noiembrie 2011 de către pârâtă, ci dimpotrivă, există recunoașterea intimatei cu privire la părăsirea imobilului din noiembrie 2011.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., prin raport constatându-se că recursul este nu este admisibil în principiu, conform art. 460 C. proc. civ.

Prin încheierea din camera de consiliu din 16 ianuarie 2018, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului întocmit în cauză cu mențiunea că părțile pot depune punct de vedere în termen de 10 zile de la comunicare.

Recurenta-pârâtă a depus la dosar punct de vedere la raport, prin care a susținut că, la acest moment instanța nu a intrat în cercetarea fondului recursului, având în vedere prevederile art. XVIII alin. (2) teza I din Legea nr. 2/2013, care au fost declarate neconstituționale, astfel încât apreciază că nu pot fi aplicabile dispozițiile art. 460 C. proc. civ.

Înalta Curte, constituită în completul de filtru, luând în analiză cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., inadmisibilitatea căii extraordinare de atac, soluționarea acestui aspect făcând de prisos examinarea altor cereri sau excepții, urmează a respinge recursul ca inadmisibil, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Prezentul recurs are ca obiect decizia nr. 205/2016 din 4 februarie 2016 a Curții de Apel Pitești, secția I civilă, împotriva căreia pârâtul a mai formulat o cerere de recurs la data de 30 martie 2016, aceasta fiind soluționată prin decizia nr. 1034 din 7 iunie 2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2014, în sensul respingerii ca inadmisibilă.

Conform art. 460 C. proc. civ., "o cale de atac poate fi exercitată împotriva unei hotărâri numai o singură dată, dacă legea prevede același termen de exercitare pentru toate motivele existente la data declarării acelei căi de atac.

În speță, pârâta S.C. D. S.R.L. prin lichidator judiciar C.I.I. E. a formulat recurs împotriva unei decizii care a fost analizată de o instanță de recurs, astfel încât nu mai poate fi supusă a doua oară controlului judecătoresc, deoarece s-ar încălca principiul unicității căii de atac.

Exercitarea în mod repetitiv a uneia și aceleiași căi de atac, practic, ar anula însuși rostul căii de atac, precum și autoritatea de lucru judecat a hotărârii date în calea de atac.

Conform art. 457 C. proc. civ. care reglementează legalitatea căii de atac, hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta.

Recursul fiind o cale extraordinară de atac poate fi exercitat numai în cazurile prevăzute de art. 483 alin. (1) C. proc. civ., însă în speță decizia recurată nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs pentru a doua oară, fiind operante principiile legalității și unicității căii de atac consacrate de art. 457 și art. 460 C. proc. civ.

Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească poate fi supusă căilor de atac prevăzute de lege, o singură dată. Prin urmare, în afară de căile de atac prevăzute de lege nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obține reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătorești.

Această regulă are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție arătând că mijloacele procesuale prin care a fost atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar și că exercitarea acestora trebuie făcută în condițiile legii.

Totodată, legalitatea căilor de atac este un principiu a cărui respectare este impusă și de exigențele art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, concretizând una dintre garanțiile unui proces echitabil.

În plus, recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală ori extinderea limitelor competenței atribuite prin lege, constituie o încălcare a principiului legalității căilor de atac, precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii.

În consecință, pentru considerentele ce preced, Înalta Curte va respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. D. S.R.L. prin lichidator judiciar C.I.I. E..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de pârâta S.C. D. S.R.L. prin lichidator judiciar C.I.I. E. împotriva deciziei civile nr. 205/2016 din 4 februarie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția I civilă, în dosarul nr. x/2017.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 martie 2018.