ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2375/2004

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 5/ F din 3

februarie 2004, Curtea de Apel Pitești a respins, ca nefondată, plângerea

formulată de petiționara G.E. împotriva rezoluției nr. 20/P/2000 a Parchetului

de pe lângă Curtea de Apel Pitești prin care s-a dispus neînceperea urmăririi

penale în cauza privind pe judecătorii care au soluționat dosarele civile nr.

4788/1998 al Judecătoriei Pitești, nr. 6314/1999 al Tribunalului Argeș și nr.

2172/1997 al Tribunalului Argeș și nr. 1352/1999 al Curții de Apel Pitești.

A reținut instanța de fond că, prin

rezoluția din 12 septembrie 2000 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel

Pitești s-a dispus neînceperea urmăririi penale în dosarul 20/P/2000 privind

plângerea penală depusă de G.E.

Împotriva acestei soluții,

petiționara a formulat plângere, care a fost respinsă de către conducerea

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Pitești prin rezoluția nr. 253/2000 din

14 aprilie 2000.

Și împotriva acestei soluții

petiționara a formulat plângere, astfel ca prin rezoluția din 31 august 2000 a

Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție s-a schimbat temeiul, în

baza căruia s-a dispus neînceperea urmăririi penale în cauză, respectiv din

art. 228 alin. (1), art. 11 pct. 1 lit. b), combinat cu art. 10 alin. (1) lit.

a) C. proc. pen., în art. 228 alin. (4), raportat la art. 10 alin. (1) lit. b)

C. proc. pen.

În motivarea plângerii se arată, în

esență, ca soluția pronunțată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești

la plângerea penală adresată acestei instituții este netemeinică, deoarece

magistrații au comis infracțiuni cu intenție, făcând ca dosarele respective să

treneze mai mulți ani pe rolul instanțelor.

Prin sentința penală nr. 2527 din 15

decembrie 2003, pronunțată de Judecătoria Pitești, s-a declinat competența

soluționării cauzei în favoarea Curții de Apel Pitești.

Din probatoriul administrat în

cauză, prima instanță a reținut că din conținutul plângerilor a rezultat în mod

neîndoielnic faptul că petiționara nu a reclamat fapte de natură penală în

sarcina unor magistrați, ci și-a exprimat nemulțumirile față de modul în care

au fost judecate dosarele la care a făcut referire.

În raport de cele arătate, s-a

constat că nu există date sau indicii, în sensul că judecătorii care au

soluționat dosarele civile sus-menționate ar fi comis vreo faptă penală.

Împotriva acestei sentințe,

petiționara G.E., în nume propriu și în calitate de procuratoare a

moștenitoarei Z.(S.)M.M., a declarat recurs, în temeiul art. 385

9

pct. 17

1

, 9 și 10 C. proc. pen., susținând că hotărârea atacată este

contrară legii, întrucât nu s-au atașat dosarele civile nr. 4788/1998 al

Judecătoriei Pitești, nr. 2172/1997 al Tribunalului Argeș și nr. 1352/1999 al

Curții de Apel Pitești, că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază

soluția și că instanța nu s-a pronunțat asupra faptelor penale reținute în

sarcina inculpaților S.N. și S.E.

Recursul declarat de petiționare

este nefondat.

Astfel, cât privește primul motiv de

recurs, verificând actele și lucrările din dosar, Curtea constată că

petiționara nu a reclamat fapte de natură penală în sarcina unor magistrați

judecători de la instanțele de judecată din municipiul Pitești, ci și-a

exprimat „ nemulțumirile” cu privire la modul în care au fost judecate aceste

dosare, considerându-se „nedreptățită” în aceste cauze.

Cât privește cererea petiționarei ca

parchetul să „verifice” dosarele civile în cauză, este lipsită de temei legal

„rejudecarea” de către un procuror a unui dosar soluționat de instanța, care ar

avea loc în cadrul unei anchete pentru săvârșirea unei pretinse infracțiuni, ar

reprezenta instituirea unei noi căi de atac împotriva unei hotărâri

judecătorești și încălcarea gravă a tuturor normelor de drept.

Față de împrejurarea că petiționara,

prin recursul său adresat Înaltei Curți nu a adus nici un element nou cu

privire la faptele săvârșite de magistrații judecători de la instanțele de

judecată din municipiul Pitești în dosarele indicate, nici nu se impunea

atașarea acestora, câtă vreme pentru aspectele invocate de petiționară în

plângerea inițială toate rezoluțiile date în speță au confirmat aceeași

soluție.

Nici cel de-al doilea motiv de

recurs nu poate fi reținut, întrucât prima instanță a motivat temeinic

hotărârea pronunțată. Astfel, s-a motivat că nu poate constitui un indiciu și

cu atât mai mult probe de săvârșirea unor fapte penale de către magistrați,

faptul că aceștia au pronunțat hotărâri judecătorești, care au dat câștig de

cauză celeilalte părți și nu petiționarei. Este logic, ca într-o procedură

contencioasă, întotdeauna una din părți să piardă, ceea ce nu presupune automat

că partea respectivă a fost victima unei infracțiuni comisă de judecătorul care

a soluționat cauza.

În ceea ce privește cel de-al

treilea motiv invocat de petiționară, respectiv faptul că instanța nu s-a

pronunțat asupra faptelor penale reținute în sarcina inculpaților S.N. și S.E.

și acesta urmează a fi respins, întrucât atât prima instanță, cât și Curtea nu

se puteau pronunța cu privire la acest aspect, câtă vreme plângerea formulată

de petiționară nu este îndreptată asupra acestor persoane.

Față de considerentele arătate, în

conformitate cu dispozițiile art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., urmează a se respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționare.

Recurentele vor fi obligate la plata

cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de petiționarele G.E. și Z.(Ș.)M.M. împotriva sentinței penale nr. 5/

F din 3 februarie 2004 a Curții de Apel Pitești.

Obligă pe recurente să plătească

statului suma de câte 1.200.000 lei cheltuieli judiciare.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

30 aprilie 2004.