ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2375/2004

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 5/ F din 3 februarie 2004, Curtea de Apel Pitești a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petiționara G.E. împotriva rezoluției nr. 20/P/2000 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Pitești prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale în cauza privind pe judecătorii care au soluționat dosarele civile nr. 4788/1998 al Judecătoriei Pitești, nr. 6314/1999 al Tribunalului Argeș și nr. 2172/1997 al Tribunalului Argeș și nr. 1352/1999 al Curții de Apel Pitești. A reținut instanța de fond că, prin rezoluția din 12 septembrie 2000 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Pitești s-a dispus neînceperea urmăririi penale în dosarul 20/P/2000 privind plângerea penală depusă de G.E.

Împotriva acestei soluții, petiționara a formulat plângere, care a fost respinsă de către conducerea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Pitești prin rezoluția nr. 253/2000 din 14 aprilie 2000. Și împotriva acestei soluții petiționara a formulat plângere, astfel ca prin rezoluția din 31 august 2000 a Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție s-a schimbat temeiul, în baza căruia s-a dispus neînceperea urmăririi penale în cauză, respectiv din art. 228 alin. (1), art. 11 pct. 1 lit. b), combinat cu art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., în art. 228 alin. (4), raportat la art. 10 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. În motivarea plângerii se arată, în esență, ca soluția pronunțată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești la plângerea penală adresată acestei instituții este netemeinică, deoarece magistrații au comis infracțiuni cu intenție, făcând ca dosarele respective să treneze mai mulți ani pe rolul instanțelor.

Prin sentința penală nr. 2527 din 15 decembrie 2003, pronunțată de Judecătoria Pitești, s-a declinat competența soluționării cauzei în favoarea Curții de Apel Pitești. Din probatoriul administrat în cauză, prima instanță a reținut că din conținutul plângerilor a rezultat în mod neîndoielnic faptul că petiționara nu a reclamat fapte de natură penală în sarcina unor magistrați, ci și-a exprimat nemulțumirile față de modul în care au fost judecate dosarele la care a făcut referire. În raport de cele arătate, s-a constat că nu există date sau indicii, în sensul că judecătorii care au soluționat dosarele civile sus-menționate ar fi comis vreo faptă penală. Împotriva acestei sentințe, petiționara G.E., în nume propriu și în calitate de procuratoare a moștenitoarei Z.(S.)M.M., a declarat recurs, în temeiul art. 385 9 pct. 17 1 , 9 și 10 C. proc.

pen., susținând că hotărârea atacată este contrară legii, întrucât nu s-au atașat dosarele civile nr. 4788/1998 al Judecătoriei Pitești, nr. 2172/1997 al Tribunalului Argeș și nr. 1352/1999 al Curții de Apel Pitești, că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția și că instanța nu s-a pronunțat asupra faptelor penale reținute în sarcina inculpaților S.N. și S.E. Recursul declarat de petiționare este nefondat. Astfel, cât privește primul motiv de recurs, verificând actele și lucrările din dosar, Curtea constată că petiționara nu a reclamat fapte de natură penală în sarcina unor magistrați judecători de la instanțele de judecată din municipiul Pitești, ci și-a exprimat „ nemulțumirile” cu privire la modul în care au fost judecate aceste dosare, considerându-se „nedreptățită” în aceste cauze.

Cât privește cererea petiționarei ca parchetul să „verifice” dosarele civile în cauză, este lipsită de temei legal „rejudecarea” de către un procuror a unui dosar soluționat de instanța, care ar avea loc în cadrul unei anchete pentru săvârșirea unei pretinse infracțiuni, ar reprezenta instituirea unei noi căi de atac împotriva unei hotărâri judecătorești și încălcarea gravă a tuturor normelor de drept. Față de împrejurarea că petiționara, prin recursul său adresat Înaltei Curți nu a adus nici un element nou cu privire la faptele săvârșite de magistrații judecători de la instanțele de judecată din municipiul Pitești în dosarele indicate, nici nu se impunea atașarea acestora, câtă vreme pentru aspectele invocate de petiționară în plângerea inițială toate rezoluțiile date în speță au confirmat aceeași soluție.

Nici cel de-al doilea motiv de recurs nu poate fi reținut, întrucât prima instanță a motivat temeinic hotărârea pronunțată. Astfel, s-a motivat că nu poate constitui un indiciu și cu atât mai mult probe de săvârșirea unor fapte penale de către magistrați, faptul că aceștia au pronunțat hotărâri judecătorești, care au dat câștig de cauză celeilalte părți și nu petiționarei. Este logic, ca într-o procedură contencioasă, întotdeauna una din părți să piardă, ceea ce nu presupune automat că partea respectivă a fost victima unei infracțiuni comisă de judecătorul care a soluționat cauza. În ceea ce privește cel de-al treilea motiv invocat de petiționară, respectiv faptul că instanța nu s-a pronunțat asupra faptelor penale reținute în sarcina inculpaților S.N.

și S.E. și acesta urmează a fi respins, întrucât atât prima instanță, cât și Curtea nu se puteau pronunța cu privire la acest aspect, câtă vreme plângerea formulată de petiționară nu este îndreptată asupra acestor persoane. Față de considerentele arătate, în conformitate cu dispozițiile art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează a se respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționare. Recurentele vor fi obligate la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționarele G.E. și Z.(Ș.)M.M. împotriva sentinței penale nr. 5/ F din 3 februarie 2004 a Curții de Apel Pitești. Obligă pe recurente să plătească statului suma de câte 1.200.000 lei cheltuieli judiciare. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 30 aprilie 2004.