ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2821/2006

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin decizia penală nr. 19/ F din 9 martie 2006 a Curții de Apel Pitești, secția penală, pronunțată în dosarul nr. 3/F/2006 a fost respinsă, ca neîntemeiată, plângerea formulată de M.R.M. împotriva rezoluției din 3 noiembrie 2005 emisă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești în dosarul nr. 266/P/2005 și s-a menținut soluția din rezoluția atacată. Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că prin plângerea formulată, la 14 decembrie 2005, M.R.M. a formulat potrivit art. 278 1 C. proc. pen., plângere împotriva rezoluției nr. 1485 din 29 noiembrie 2005 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Pitești, învederând nelegalitatea acesteia, sens în care a solicitat desființarea rezoluției și trimiterea cauzei procurorului în vederea începerii urmăririi penale față de judecătorii B.M.

și P.I. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 246 C. pen. Examinând plângerea, precum și actele și lucrările dosarului penal, curtea de apel a arătat că prin rezoluția din 3 noiembrie 2005 emisă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești, în dosarul nr. 266/P/2005, în baza art. 228 alin. (4), raportat la art. 10 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de B.M. și P.I., judecători la Judecătoria Costești, județul Argeș, întrucât faptele săvârșite de acestea, nu sunt prevăzute de legea penală. S-a reținut că pe rolul Judecătoriei Costești, județul Argeș, s-a aflat spre soluționare dosarul nr. 28/2001 în care reclamantul T.I. a solicitat să se stabilească linia de hotar ce desparte proprietatea lui, de a reclamantului M.M.

și să se constate că acesta este proprietarul unui teren, curți, construcții în suprafață de 1000 m.p. Prin sentința civilă nr. 1014 din 20 iunie 2001 pronunțată de judecător B.M. s-a admis acțiunea lui T.I. Pe rolul Judecătoriei Costești s-a aflat spre soluționare, un alt litigiu, prin care T.I. ș.a., au chemat în judecată pe M.R.M., pentru ca instanța să dispună ca acesta să fie obligat să lase în deplină proprietate, posesie și folosință o suprafață de 370 m.p., teren situat în intravilanul comunei Săpata, județul Argeș. Cauza a format obiectul dosarului civil nr. 1667/2001, unde judecător P.I. a pronunțat sentința civilă nr. 155 din 25 februarie 2002, prin care s-a admis acțiunea reclamanților și a fost obligat M.R.M.

să lase în deplină proprietate, posesie și folosință terenul respectiv, conform raportului de expertiză ce face parte integrantă din acea hotărâre și totodată s-a constatat și nulitatea absolută și parțială a procesului-verbal de punere în posesie nr. 1537 din 7 decembrie 2001 eliberat pe numele pârâtului. În drept, procurorul a motivat în sensul că nu există indicii sau probe din care să rezulte comiterea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor ori o altă infracțiune de către cei doi judecători. Împotriva rezoluției a formulat plângere M.R.M., plângerea fiind respinsă prin rezoluția din 29 noiembrie 2005 dispusă de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Pitești, în dosarul nr. 1485/2005.

S-a apreciat că petentul nu a adus la cunoștință împrejurări noi, care să nu fi fost cunoscute de organele de urmăriri penală. Examinând plângerea adresată instanței de judecată, în condițiile art. 278 1 C. proc. pen., prima instanță a constatat că este nefondată. În conformitate cu art. 2 alin. (3) din Legea nr. 303/2004 republicată privind statutul judecătorilor și procurorilor „judecătorii sunt independenți, se supun numai legii și trebuie să fie imparțiali”. Atât B.M., cât și P.I. și-au desfășurat activitatea de judecător în conformitate cu legea, ceea ce exclude cauzarea unei vătămări intereselor legale ale unei persoanei. Așa cum corect a reținut organul de urmărire penală, soluțiile pronunțate de către instanțe pot fi verificate și desființate prin intermediul căilor legale de atac.

O hotărâre judecătorească nu poate fi considerată prin ea însăși o infracțiune. Actele premergătoare începerii urmăririi penale au fost complete și nu se impune trimiterea cauzei procurorului în vederea efectuării și a altor activități procesuale. Așa fiind, pentru considerentele arătate, în baza art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., plângerea petentului a fost respinsă, ca neîntemeiată, fiind menținută soluția de neîncepere a urmăririi penale față de B.M. și P.I. Totodată, în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., s-a instituit în sarcina petentului obligația de a plăti statului cheltuieli judiciare avansate.

Împotriva acestei hotărâri a declarat, în termenul legal, recurs petiționarul M.R.M., criticând-o, arătând că în dosarul de urmărire penală nu au fost făcute cercetări împotriva doamnelor judecător, deoarece nu există nici o declarație a acestora în dosarul cauzei, fiind descrise aspecte ale dosarelor civile în care au fost pronunțate hotărârile judecătorești, de către intimate, considerând că prin acestea s-a comis infracțiunea de abuz în serviciu potrivit art. 246 C. pen. Prin procesul-verbal nr. 269/2003 conexat cu nr. 26/2003 întocmit, la data de 21 februarie 2003, a fost pusă în aplicare sentința civilă nr. 155/2002 pronunțată de doamna judecător B.M. și sentința civilă nr. 604 din 23 iunie 2003 a Judecătoriei Costești pronunțată de doamna judecător I.P.

Prin acest proces-verbal s-a stabilit linia de hotar pe aliniamentul A.B.C.D.E și punerea în posesie pe suprafața de 370 m.p. numai a lui T.I., iar celelalte persoane T.M., T.L. și F.P. nu au mai fost puse în posesie cu suprafața de 370 m.p., așa cum sunt înscrise în mod ilegal în dispozitivul sentinței civile nr. 155 din 25 februarie 2002 a Judecătoriei Costești pronunțată de doamna judecător I.P. Recurentul petiționar apreciază că în prezent există hotărâri judecătorești contradictorii și anume decizia civilă nr. 848 din 24 iunie 1991 a Tribunalului Argeș, sentința penală nr. 3402 din 20 decembrie 1996 a Judecătoriei Pitești, procesul-verbal nr. 271/1997 al executorului judecătoresc, sentința civilă nr. 1527/1998 a Judecătoriei Costești, procesul-verbal nr. 326/2000 al executorului judecătoresc.

De asemenea, se mai arată că sunt contradictorii și sentința civilă nr. 1014 din 29 iunie 2001 a Judecătoriei Costești, sentința civilă nr. 155 din 25 februarie 2002 a Judecătoriei Costești, sentința civilă nr. 604 din 23 iunie 2003 a Judecătoriei Costești, procesul-verbal nr. 269/2002 conexat cu nr. 26/2003 al executorului judecătoresc întocmit la 21 februarie 2003 și procesul-verbal din 18 martie 2005 al executorului judecătoresc. Totodată, recurentul petiționar a mai menționat că prin hotărârea penală nr. 19/ F din 09 martie 2006 a Curții de Apel Pitești, respectiv dispozitivul nu cuprinde părțile din proces intimatele B.M. și P.I. magistrați și textul de lege, nefiind respectate hotărârile judecătorești arătate, care sunt valabile și în prezent, nemaiputându-se aplica Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătorești, solicitând admiterea recursului.

La termenul de astăzi, recurentul petiționar, în concluziile orale, în dezbateri a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței atacate, cu finalitatea admiterii plângerii formulate în baza art. 278 1 C. proc. pen., și trimiterea dosarului la parchetul competent, în vederea începerii urmăririi penale împotriva intimatelor, depunând la dosar un înscris. Concluziile procurorului asupra recursului declarat de petiționar au fost consemnate în detaliu în partea introductivă a prezentei decizii. Înscrisul depus de recurentul petiționar la dosar constă în răspunsul ce i-a fost făcut de Ministerul Justiției, la o scrisoare adresată acestei instituții. Examinând recursul declarat de petiționarul M.R.M.

împotriva sentinței pronunțată de instanța de fond, atât, în raport cu motivele invocate, cât și din oficiu potrivit art. 385 6 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază recursul petiționarului ca fiind nefondat pentru considerentele ce se vor arăta. Din analiza cauzei rezultă că în mod corect și motivat prima instanță a respins, ca nefondată, plângerea petiționarului M.R.M. Înalta Curte consideră că au fost evaluate lucrările și materialul din dosarul cauzei, ce au condus la soluția de neîncepere a urmăririi penale privind pe B.M. și P.I., ambele judecătoare la Judecătoria Costești sub aspectul comiterii infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută și pedepsită de art. 246 C. pen., soluție întemeiată pe dispozițiile art. 228 alin. (4), raportat la art. 10 alin. (1) lit. b) C. proc.

pen., întrucât faptele nu sunt prevăzute de legea penală. Așa cum rezultă din cauză au fost examinate, în ansamblu lor criticile formulate de petiționar, în raport cu persoanele și fapta pretins a fi săvârșită de către acestea, avându-se în vedere plângerea formulată de petiționar. Astfel, pe parcursul cercetărilor a fost ascultat petiționarul M.R.M. în a cărei declarație, datată 2 noiembrie 2005, aflată la dosarul de urmărire penală, a arătat că a sesizat la C.S.M. a se dispune efectuarea de cercetări penale împotriva judecătoarei B.M. și judecătoarei P.I. ambele magistrate la Judecătoria Costești sub aspectul comiterii infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, deoarece în mod abuziv a dat hotărâri contradictorii, învederând aspecte ale cauzelor civile soluționate de cele două magistrate.

Astfel, în concret în declarația dată petiționarul a arătat că „În luna decembrie 2000 T.I. a solicitat Judecătoriei Costești să stabilească linia de hotar ce desparte proprietatea lui de a mea și să constate că el este proprietarul unui teren, curți, construcții în suprafață de 1000 mp. Acest litigiu s-a înregistrat la Judecătoria Costești, în dosarul nr. 28/2001, în care judecătoarea B.M. a pronunțat, la 29 iunie 2001, sentința civilă nr. 1014 prin care a admis acțiunea lui T.I. și mi-a respins excepția autorității de lucru judecat invocată de mine potrivit art. 1201 C. civ. Această sentință m-a nedreptățit mai ales că, chiar în cuprinsul ei se menționează că a luat cunoștință de hotărârile judecătorești anterioare și s-a stabilit linia de hotar pe alin. (a), (b), (c), (d), (e) conform schiței din plan întocmită de expertul G. care face parte din prezenta hotărâre.

Am declarat apel în care am arătat că nu s-a stabilit suprafața de teren în metri și sunt nemulțumit. Din acest motiv eu am formulat și plângere penală împotriva judecătoarei B.M., fiindcă consider că în mod abuziv a procedat în acest mod ca eu să fiu prejudiciat. Eu solicit ca împotriva acestei judecătoare să se efectueze cercetări penale, iar în cazul când va fi trimisă în judecată să mă despăgubească cu suma de 50 milioane lei. În dovedirea celor arătate cu privire la această judecătoare solicit ca probe să se examineze actele de la dosar, deoarece nu s-a făcut dimensiunile lungime și lățime și ce reprezintă a, b, c, d, e. Eu consider că nu trebuia să aplice Legea nr. 18/1991 în curtea și grădina casei fiindcă curtea nu a făcut obiectul Legii nr. 18/1991.

Referitor la judecătoarea I.P. a arătat următoarele: Pe 12 iulie 2001 T.I. ș.a. m-au chemat în judecată pentru ca prin hotărâre să se dispună ca eu să las în deplină proprietate o suprafață de 370 mp. Teren din grădina casei. Prin sentința civilă nr. 155 din 25 februarie 2002 dată în dosarul nr. 1667/2001 judecătoarea P.I. a admis acțiunea lui T.I., F.P., T.M. și T.L. aceștia din urmă nedându-mă în judecată, m-a obligat să las în deplină proprietate suprafața de 370 mp conform raportului de expertiză ce face parte integrantă din prezenta hotărâre și a constatat nulitatea procesului-verbal de punere în posesie 1537 din 07 decembrie 2001 eliberat pe numele meu. Hotărârea a fost dată cu apel în termen de 15 zile de la comunicare.

Judecătoarea P.I. nu a respectat procesul-verbal nr. 271/1997 al executorului judecătoresc cu suprafața de 370 mp care este în vigoare și astăzi lucru care pe mine m-a nemulțumit. Ulterior am făcut apel însă mi s-a respins și după aceea am fost executat în sensul că mi s-a luat suprafața de 370 mp. Eu consider că și judecătoarea P.I. a acționat abuziv, deoarece a trecut că se admite acțiunea reclamanților F.P., T.M. și T.L. care nu m-au dat în judecată și nu au fost proprietari niciodată. Solicit ca și această judecătoare să fie trimisă în judecată pentru comiterea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută și pedepsită de art. 246 C. pen., iar pe mine să mă despăgubească cu suma de 50 milioane lei, fiindcă m-a lăsat fără acea suprafață de teren.

În dovedirea celor arătate solicit să se examineze actele de la dosar inclusiv procesele-verbale de punere în posesie ale executorului judecătoresc nr. 271/1997 și nr. 326/2000 și hotărârile judecătorești”.

Totodată la dosarul de urmărire penală, au fost depuse ca acte premergătoare fotocopiile procesului-verbal din 19 februarie 2004 în dosarul nr. 269/2002 conexat cu 26/2003; deciziei civile nr. 848 din 24 iunie 1991 a Tribunalului județean Argeș, secția civilă și de contencios administrativ; sentinței penale nr. 3402 din 20 decembrie 196 a Judecătoriei Pitești; a procesului-verbal nr. 27/97 de punere în posesie; a sentinței civile nr. 1527 din 06 octombrie 1998 a Judecătoriei Costești; a procesului-verbal în dosarul nr. 326/2000 Biroul executori Judecătoria Costești; a sentinței civile nr. 1014 din 26 iunie 2001 a Judecătoriei Costești; a sentinței civile nr. 155 din 25 februarie 2002 a Judecătoriei Costești; ale proceselor-verbale din 21 februarie 2003 și 19 februarie 2004 în dosarul nr. 269/2002 conexat cu 26/2003; a sentinței civile nr. 604 din 23 iunie 2003 a Judecătoriei Costești, a procesului-verbal din 18 martie 2005 în dosarul nr. 19/2005 B.E.J.; a titlului de proprietate a lui T.I.; a hotărârii nr. 10 a Comisiei Județene Argeș pentru aplicarea Legii fondului funciar, a tabelului nominal cu persoanele îndreptățite să primească teren agricol în natură, a unei adrese către Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Judecătoria Pitești, de către Prefectura Județului Argeș, C.J.F.F.

și a două procese-verbale. Prin rezoluția din 29 noiembrie 2005 dată de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Pitești în dosarul nr. 1485/2005 a fost respinsă, ca neîntemeiată, plângerea formulată de petiționarul M.R.M. împotriva soluției adoptată în dosarul 266/P/2005 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Pitești.

Înalta Curte apreciază că instanța de fond a făcut o corectă și obiectivă evaluare a materialului probator administrat în dosarul parchetului, în raport, chiar cu solicitările de probe formulate de către petiționar, potrivit declarației date, analizând criticile formulate de acesta față de conținutul infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, constatând că nu există indicii și cu atât mai mult probe din care să rezulte comiterea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, ori altă infracțiune de către intimate, în condițiile în care acestea îndeplinesc o activitate de jurisdicție în temeiul legii, prin pronunțarea unor soluții pe care le apreciază legale și temeinice în raport cu probele administrate, soluții ce pot fi verificate și desființate prin intermediul căilor legale de atac, judecătorii fiind independenți și se supun numai legii.

Dacă s-ar admite că împotriva persoanelor care au pronunțat soluții se pot face plângeri penale, înseamnă că se instituie noi căi de atac neprevăzute de lege, ceea ce este inadmisibil. Înalta Curte nu poate avea în vedere criticile recurentului petiționar formulate privind nelegalitatea și netemeinicia sentinței instanței de fond, deoarece în cauză s-a dat eficiență dispozițiilor art. 278 1 alin. (7) C. proc. pen., în sensul că judecarea plângerii s-a făcut pe baza verificării rezoluției atacate, a lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei și a oricăror înscrisuri noi prezentate. Așadar, instanța de fond a făcut un examen asupra actelor premergătoare efectuate, în raport și cu elementele constitutive ale infracțiunii pretins a fi comise, constatând în mod corect și motivat că faptele intimatelor B.M.

și P.I. nu se circumscriu conținutului constitutiv al infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 C. pen., nefiind prevăzute de legea penală, acestea desfășurându-și activitatea de judecător în conformitate cu legea. Înalta Curte nu poate avea în vedere apărările formulate de recurentul petiționar, în sensul că în cauză nu au fost făcute cercetări față de doamnele judecător B.M.

și P.I., nefiind ascultate, deoarece chiar în declarația petiționarului dată la parchet acesta a indicat probele pe care le solicită a fi efectuate respectiv numai probe cu acte „ în dovedirea celor arătate cu privire la această judecătoare (B.M.) solicit ca probe să se examineze actele de la dosar …. În dovedirea celor arătate (judecător P.I.) solicit să se examineze actele de la dosar inclusiv procesele-verbale de punere în posesie ale executorului judecătoresc nr. 271/1997 și nr. 326/2000 și hotărârile judecătorești, așa încât parchetul a apreciat corect că nu se impun alte probe. Totodată, nu poate fi reținută nici critica de legalitate invocată de recurentul petiționar referitoare la faptul că dispozitivul hotărârii primei instanțe nu cuprinde părțile din proces, respectiv intimatele și textul de lege, deoarece din conținutul dispoziției cuprinsă în art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc.

pen., „respinge plângerea, prin sentință, menținând soluția din rezoluție sau ordonanța atacată”, nu rezultă obligația menționării numelor intimatelor, iar textul de lege indicat a fost arătat în considerentele hotărârii, așa încât neprecizarea în dispozitiv nu atrage nici o vătămare. Împrejurarea că în hotărârea pronunțată se face mențiunea de „decizie” și nu „sentință” reprezintă o simplă eroare de tehnoredactare, deoarece pe coperta dosarului primei instanțe se face mențiunea de „sentință penală”. În raport cu cele menționate, Înalta Curte apreciază că sentința pronunțată de prima instanță este legală și temeinică sub toate aspectele. Totodată, verificând hotărârea atacată nu a constatat existența vreunui caz de casare ce s-ar fi putut invoca din oficiu potrivit art. 385 9 alin. (3) C. proc.

pen. Față de aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul M.R.M. împotriva sentinței penale nr. 19/ F din 9 martie 2006 a Curții de Apel Pitești, secția penală. În conformitate cu art. 192 alin. (2) C. proc. pen., se va obliga recurentul petiționar la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul M.R.M. împotriva sentinței penale nr. 19/ F din 9 martie 2006 a Curții de Apel Pitești, secția penală. Obligă recurentul petiționar la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 60 RON (600.000 lei). Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 4 mai 2006.