ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 805/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea formulată pe

calea contenciosului administrativ, reclamantul sindicatul L.C.C.R. București

a chemat în judecată pârâtul C.N.C.D., solicitând anularea Hotărârii

Consiliului Director al C.N.C.D. nr. 855 din 23 iulie 2008, comunicată

reclamantului la data de 23 februarie 2009 și constatarea

discriminării controlorilor financiari, membri ai sindicatului reclamant,

încadrați la C.C.R., prin neacordarea acelorași drepturi pentru munca

prestată în condiții vătămătoare cu cele acordate

celorlalți salariați contractuali din cadrul C.C.R., care

lucrează în aceleași incinte pentru care organele abilitate au

constatat existența condițiilor vătămătoare.

Motivându-și acțiunea,

reclamantul a arătat că membrii săi sunt controlori financiari,

salariați contractuali cu contract de muncă pe durată

nedeterminată la C.C.R., divizii și camere de conturi județene,

fiind salarizați printr-o lege specială. A apreciat că

acești angajați sunt discriminați în raport cu ceilalți

salariați contractuali ai C.C.R., cărora li se acordă un spor salarial

de 10% din salariul de bază și zile în plus la concediul de

odihnă, deoarece s-a constatat de către organele abilitate că în

spațiile aferente deținute de Curtea de Conturi

funcționează instalații care generează unde

electromagnetice vătămătoare.

Reclamantul a mai arătat că,

deși prin Hotărârea Plenului C.C.R. nr. 49/2007 s-a stabilit ca, începând

cu 1 septembrie 2007, să se acorde sporul pentru condiții

vătămătoare, acest spor a fost acordat numai funcționarilor

publici și unei părți din salariații contractuali care

funcționează în cadrul Secretariatului General al C.C.R.

Recurentul consideră că

neacordarea sporului pentru condiții vătămătoare și a

zilelor în plus la concediul de odihnă pentru întreg personalul care

lucrează în aceleași incinte reprezintă un fapt discriminator.

Curtea de Apel București, secția

a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința

civilă nr. 2655 din 19 iunie 2009, a admis cererea formulată de reclamantul sindicatul L.C.C.R. București, a anulat Hotărârea nr. 855

din 23 iulie 2008, constatând discriminarea la care sunt supuși

controlorii financiari ai C.C.R., prin neprimirea sporului de 10% pentru

condiții vătămătoare.

Pentru a pronunța o asemenea

soluție, instanța de fond a reținut că, în speță,

controlorii financiari sunt discriminați față de ceilalți salariați

ai C.C.R., care lucrează în aceleași incinte pentru care organele

abilitate au constatat existența condițiilor

vătămătoare.

S-a apreciat că nu sunt incidente în

speță dispozițiile art. V din O.U.G. nr. 75 din 11 iunie 2008,

potrivit cărora sesizările având ca obiect măsurile legislative

adoptate în contextul stabilirii politicii de salarizare a personalului din

sistemul bugetar nu intră în competența de soluționare a C.N.C.D.,

deoarece în cazul întregului personal al C.C.R. există aceleași reglementări,

care însă nu sunt în mod corect aplicate, în detrimentul controlorilor

financiari menționați.

Împotriva sentinței pronunțate

de Curtea de Apel București a declarat recurs pârâtul C.N.C.D., solicitând

casarea și, în fond, respingerea acțiunii formulate de reclamant.

A fost invocat motivul de recurs

prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în dezvoltarea căruia s-a

susținut, în esență, că prin hotărârea atacată

i-a fost conferită C.N.C.D. competența interpretării și

aplicării actelor normative cu putere de lege, cu nesocotirea Deciziei nr.

997 din 7 octombrie 2008 a Curții Constituționale, care este

aplicabilă și ulterior abrogării art. 5 din O.U.G. nr. 75/2008.

Recursul este fondat.

Analizând actele dosarului ,

hotărârea atacată și criticile ce i-au fost aduse, prin prisma dispozițiilor

legale incidente în materia supusă controlului judiciar, Înalta Curte a

constatat că subzistă în speță motivul de nelegalitate

prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., pentru considerentele în

continuare arătate.

Membrii Sindicatului L.C.C.R. ocupă

funcțiile de controlor financiar și sunt salariați contractuali

ai C.C.R., fiind salarizați printr-o lege specială.

Sesizând C.N.C.D., aceștia s-au

considerat discriminați din punct de vedere al acordării sporului

pentru condiții vătămătoare de 10% și a zilelor suplimentare

la concediul de odihnă, aceste drepturi fiind acordate doar

funcționarilor publici și unei părți din salariații

contractuali care funcționează în cadrul Secretariatului General al C.C.R.,

deși lucrează și ei în aceleași incinte și sunt expuși

acelorași unde electromagnetice vătămătoare.

În justificarea pretinsei fapte de

discriminare, petenții au invocat aplicarea incorectă a prevederilor

art. 14 alin. (2) din O.G. nr. 10 /2007 și O.G. nr. 10/2008, precum

și a Hotărârii nr. 49/2007 a Plenului C.C.R. prin care s-a stabilit

ca, începând cu data de 1 septembrie 2007, să se acorde spor pentru condiții

vătămătoare de muncă personalului C.C.R.

În urma analizării întregii

documentații aflate la dosar, C.N.C.D. a apreciat că împrejurarea

nașterii tratamentului ipotetic diferit decurge din prevederile actelor

normative invocate de petenți și ca atare, conform art. 19 alin. (3)

din O.U.G. nr. 137/2000, introdus prin art. V din O.U.G. nr. 75/2008 (în

vigoare la data emiterii deciziei nr. 855/2008), excede competenței sale

jurisdicționale, motiv pentru care a decis respingerea petiției

și clasarea dosarului.

Curtea Constituțională,

prin Decizia nr. 997 din 7 octombrie 2008, a statuat că pentru examinarea constituționalității atribuțiilor jurisdicționale ale C.N.C.D.

și analiza corectă a prevederilor art. 20 alin. (3) din O.G. nr.

137/2000 se impune examinarea acestora în ansamblul reglementării din care

fac parte, mai precis a prevederilor care reglementează rolul,

atribuțiile și organizarea C.N.C.D., concluzionând că, în

vederea îndeplinirii rolului său de garant al respectării

principiului nediscriminării, acesta poate constata existența unor

prevederi de lege discriminatorii și își poate exprima opinia în cea

ce privește armonizarea dispozițiilor unor acte normative sau

administrative cu principiul respectiv.

Dacă s-ar admite însă

că, pe calea controlului jurisdicțional întemeiat pe

dispozițiile art. 20 alin. (3) din O.G. nr. 137/2000, C.N.C.D. poate

să constatate existența unor situații discriminatorii ce

își au izvorul direct în conținutul unor norme legale, hotărârea

C.N.C.D. ar putea avea efect încetarea aplicabilității respectivelor dispoziții

și chiar aplicarea prin analogie a unor texte de lege, care nu se referă

la persoana sau grupul social discriminat. Într-o atare situație, se pune

în discuție legitimitatea acestui organ de a interfera în competențele

legislativului, prin înlăturarea aplicabilității unor acte

normative și instituirea aplicabilității altora, dar și în

competențele Curții Constituționale, care îndeplinește

rolul de legislator negativ atunci când constată lipsa e conformitate dintre

prevederile unei legi sau ordonanțe și dispozițiile constituționale,

sub aspectul art. 16, referitor la principiul nediscriminării.

Concluzia primei instanțe în

sensul că în speță nu sunt incidente dispozițiile art. V

din O.U.G. nr. 75 din 11 iunie 2008, în vigoare la data emiterii Hotărârii

nr. 855/2008, motivat de faptul motivat de faptul că există

aceleași reglementări pentru întreg personalul C.C.R., care însă

nu sunt aplicate corect în practică, este greșită.

Astfel, Hotărârea Plenului C.C.R.

nr. 49/2004 a fost adoptată în temeiul art. 14 din O.G. nr. 10/2007

privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2007 personalului

bugetar salarizat potrivit O.U.G. nr. 24/2000 și celui salarizat potrivit

anexelor 11 și 14 la Legea nr. 154/2000 privind sistemul de stabilire a

salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor

persoanelor care ocupă funcții de demnitate publică, precum

și în temeiul art. 16 din O.G. nr. 6/2007 privind unele măsuri de reglementare

a drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor

publici până la intrarea în vigoare a legii privind sistemul unitar de

salarizare, precum și creșterile salariale care se acordă

funcționarilor publici în anul 2007, aprobată prin Legea nr.

232/2007.

În cadrul C.C.R. își desfășoară

activitatea mai multe categorii de personal: funcționari publici,

personalul care desfășoară activități de secretariat

și administrative și controlori financiari. Salarizarea este

reglementată diferit pentru fiecare dintre aceste categorii, prin legislație

specială, pentru perioada de referință controlorilor financiari

fiindu-le aplicabile prevederile O.G. nr. 27/2007, aprobată prin Legea nr.

219/2007, care nu a constituit temei legal pentru emiterea Hotărârii nr.

49/2007, întrucât nu prevede acordarea sporului pentru condiții

vătămătoare în privința acestei categorii de personal.

Prin urmare, observând că, în

fapt, petiția reclamantului a vizat o situație care decurge

ipso

jure

din prevederile actelor normative incidente situației invocate,

diferite pentru categoriile de personal care funcționează în cadrul C.C.R.,

C.N.C.D. a concluzionat în mod corect că aceasta excede competenței

sale jurisdicționale, hotărârea adoptată fiind în consens cu statuările

constante ale Curții Constituționale, anterior redate.

Față de cele expuse,

reținând că soluția adoptată de judecătorul fondului

nu are suport legal, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (3), corelat cu art.

304 pct. 9 C. proc. civ., va admite recursul, modificând sentința atacată

în sensul respingerii acțiunii reclamantului ca fiind neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de C.N.C.D.

împotriva sentinței civile nr. 2060 din 19 iunie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și

fiscal.

Modifică în tot sentința

atacată și în fond respinge ca neîntemeiată acțiunea

formulată de reclamantul Sindicatul L.C.C.R. București.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 16 februarie 2010.