ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 805/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată pe calea contenciosului administrativ, reclamantul sindicatul L.C.C.R. București a chemat în judecată pârâtul C.N.C.D., solicitând anularea Hotărârii Consiliului Director al C.N.C.D. nr. 855 din 23 iulie 2008, comunicată reclamantului la data de 23 februarie 2009 și constatarea discriminării controlorilor financiari, membri ai sindicatului reclamant, încadrați la C.C.R., prin neacordarea acelorași drepturi pentru munca prestată în condiții vătămătoare cu cele acordate celorlalți salariați contractuali din cadrul C.C.R., care lucrează în aceleași incinte pentru care organele abilitate au constatat existența condițiilor vătămătoare.

Motivându-și acțiunea, reclamantul a arătat că membrii săi sunt controlori financiari, salariați contractuali cu contract de muncă pe durată nedeterminată la C.C.R., divizii și camere de conturi județene, fiind salarizați printr-o lege specială. A apreciat că acești angajați sunt discriminați în raport cu ceilalți salariați contractuali ai C.C.R., cărora li se acordă un spor salarial de 10% din salariul de bază și zile în plus la concediul de odihnă, deoarece s-a constatat de către organele abilitate că în spațiile aferente deținute de Curtea de Conturi funcționează instalații care generează unde electromagnetice vătămătoare. Reclamantul a mai arătat că, deși prin Hotărârea Plenului C.C.R. nr. 49/2007 s-a stabilit ca, începând cu 1 septembrie 2007, să se acorde sporul pentru condiții vătămătoare, acest spor a fost acordat numai funcționarilor publici și unei părți din salariații contractuali care funcționează în cadrul Secretariatului General al C.C.R.

Recurentul consideră că neacordarea sporului pentru condiții vătămătoare și a zilelor în plus la concediul de odihnă pentru întreg personalul care lucrează în aceleași incinte reprezintă un fapt discriminator. Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 2655 din 19 iunie 2009, a admis cererea formulată de reclamantul sindicatul L.C.C.R. București, a anulat Hotărârea nr. 855 din 23 iulie 2008, constatând discriminarea la care sunt supuși controlorii financiari ai C.C.R., prin neprimirea sporului de 10% pentru condiții vătămătoare. Pentru a pronunța o asemenea soluție, instanța de fond a reținut că, în speță, controlorii financiari sunt discriminați față de ceilalți salariați ai C.C.R., care lucrează în aceleași incinte pentru care organele abilitate au constatat existența condițiilor vătămătoare.

S-a apreciat că nu sunt incidente în speță dispozițiile art. V din O.U.G. nr. 75 din 11 iunie 2008, potrivit cărora sesizările având ca obiect măsurile legislative adoptate în contextul stabilirii politicii de salarizare a personalului din sistemul bugetar nu intră în competența de soluționare a C.N.C.D., deoarece în cazul întregului personal al C.C.R. există aceleași reglementări, care însă nu sunt în mod corect aplicate, în detrimentul controlorilor financiari menționați. Împotriva sentinței pronunțate de Curtea de Apel București a declarat recurs pârâtul C.N.C.D., solicitând casarea și, în fond, respingerea acțiunii formulate de reclamant. A fost invocat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., în dezvoltarea căruia s-a susținut, în esență, că prin hotărârea atacată i-a fost conferită C.N.C.D. competența interpretării și aplicării actelor normative cu putere de lege, cu nesocotirea Deciziei nr. 997 din 7 octombrie 2008 a Curții Constituționale, care este aplicabilă și ulterior abrogării art. 5 din O.U.G. nr. 75/2008. Recursul este fondat. Analizând actele dosarului , hotărârea atacată și criticile ce i-au fost aduse, prin prisma dispozițiilor legale incidente în materia supusă controlului judiciar, Înalta Curte a constatat că subzistă în speță motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., pentru considerentele în continuare arătate. Membrii Sindicatului L.C.C.R.

ocupă funcțiile de controlor financiar și sunt salariați contractuali ai C.C.R., fiind salarizați printr-o lege specială. Sesizând C.N.C.D., aceștia s-au considerat discriminați din punct de vedere al acordării sporului pentru condiții vătămătoare de 10% și a zilelor suplimentare la concediul de odihnă, aceste drepturi fiind acordate doar funcționarilor publici și unei părți din salariații contractuali care funcționează în cadrul Secretariatului General al C.C.R., deși lucrează și ei în aceleași incinte și sunt expuși acelorași unde electromagnetice vătămătoare. În justificarea pretinsei fapte de discriminare, petenții au invocat aplicarea incorectă a prevederilor art. 14 alin. (2) din O.G. nr. 10 /2007 și O.G.

nr. 10/2008, precum și a Hotărârii nr. 49/2007 a Plenului C.C.R. prin care s-a stabilit ca, începând cu data de 1 septembrie 2007, să se acorde spor pentru condiții vătămătoare de muncă personalului C.C.R. În urma analizării întregii documentații aflate la dosar, C.N.C.D. a apreciat că împrejurarea nașterii tratamentului ipotetic diferit decurge din prevederile actelor normative invocate de petenți și ca atare, conform art. 19 alin. (3) din O.U.G. nr. 137/2000, introdus prin art. V din O.U.G. nr. 75/2008 (în vigoare la data emiterii deciziei nr. 855/2008), excede competenței sale jurisdicționale, motiv pentru care a decis respingerea petiției și clasarea dosarului. Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 997 din 7 octombrie 2008, a statuat că pentru examinarea constituționalității atribuțiilor jurisdicționale ale C.N.C.D.

și analiza corectă a prevederilor art. 20 alin. (3) din O.G. nr. 137/2000 se impune examinarea acestora în ansamblul reglementării din care fac parte, mai precis a prevederilor care reglementează rolul, atribuțiile și organizarea C.N.C.D., concluzionând că, în vederea îndeplinirii rolului său de garant al respectării principiului nediscriminării, acesta poate constata existența unor prevederi de lege discriminatorii și își poate exprima opinia în cea ce privește armonizarea dispozițiilor unor acte normative sau administrative cu principiul respectiv. Dacă s-ar admite însă că, pe calea controlului jurisdicțional întemeiat pe dispozițiile art. 20 alin. (3) din O.G. nr. 137/2000, C.N.C.D. poate să constatate existența unor situații discriminatorii ce își au izvorul direct în conținutul unor norme legale, hotărârea C.N.C.D.

ar putea avea efect încetarea aplicabilității respectivelor dispoziții și chiar aplicarea prin analogie a unor texte de lege, care nu se referă la persoana sau grupul social discriminat. Într-o atare situație, se pune în discuție legitimitatea acestui organ de a interfera în competențele legislativului, prin înlăturarea aplicabilității unor acte normative și instituirea aplicabilității altora, dar și în competențele Curții Constituționale, care îndeplinește rolul de legislator negativ atunci când constată lipsa e conformitate dintre prevederile unei legi sau ordonanțe și dispozițiile constituționale, sub aspectul art. 16, referitor la principiul nediscriminării. Concluzia primei instanțe în sensul că în speță nu sunt incidente dispozițiile art. V din O.U.G.

nr. 75 din 11 iunie 2008, în vigoare la data emiterii Hotărârii nr. 855/2008, motivat de faptul motivat de faptul că există aceleași reglementări pentru întreg personalul C.C.R., care însă nu sunt aplicate corect în practică, este greșită. Astfel, Hotărârea Plenului C.C.R. nr. 49/2004 a fost adoptată în temeiul art. 14 din O.G. nr. 10/2007 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2007 personalului bugetar salarizat potrivit O.U.G. nr. 24/2000 și celui salarizat potrivit anexelor 11 și 14 la Legea nr. 154/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor persoanelor care ocupă funcții de demnitate publică, precum și în temeiul art. 16 din O.G.

nr. 6/2007 privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici până la intrarea în vigoare a legii privind sistemul unitar de salarizare, precum și creșterile salariale care se acordă funcționarilor publici în anul 2007, aprobată prin Legea nr. 232/2007. În cadrul C.C.R. își desfășoară activitatea mai multe categorii de personal: funcționari publici, personalul care desfășoară activități de secretariat și administrative și controlori financiari. Salarizarea este reglementată diferit pentru fiecare dintre aceste categorii, prin legislație specială, pentru perioada de referință controlorilor financiari fiindu-le aplicabile prevederile O.G.

nr. 27/2007, aprobată prin Legea nr. 219/2007, care nu a constituit temei legal pentru emiterea Hotărârii nr. 49/2007, întrucât nu prevede acordarea sporului pentru condiții vătămătoare în privința acestei categorii de personal. Prin urmare, observând că, în fapt, petiția reclamantului a vizat o situație care decurge ipso jure din prevederile actelor normative incidente situației invocate, diferite pentru categoriile de personal care funcționează în cadrul C.C.R., C.N.C.D. a concluzionat în mod corect că aceasta excede competenței sale jurisdicționale, hotărârea adoptată fiind în consens cu statuările constante ale Curții Constituționale, anterior redate. Față de cele expuse, reținând că soluția adoptată de judecătorul fondului nu are suport legal, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (3), corelat cu art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., va admite recursul, modificând sentința atacată în sensul respingerii acțiunii reclamantului ca fiind neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de C.N.C.D. împotriva sentinței civile nr. 2060 din 19 iunie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Modifică în tot sentința atacată și în fond respinge ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamantul Sindicatul L.C.C.R. București. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 februarie 2010.