ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 119/2010

Asupra recursului de

față,

Din examinarea

lucrărilor din dosar, a constatat următoarele:

Prin sentința nr.

74/ CA din 4 mai 2009 a Curții de Apel Iași a fost admisă acțiunea reclamanților C.L., C.V., C.L., G.E., M.I., M.F., P.M.,

P.M., P.V., P.C., S.R., S.D., Ș.G., T.G. și V.D. în contradictoriu cu

pârâta Curtea de Conturi a României, în sensul că a fost obligată pârâta la

plata către reclamanți a unor despăgubiri echivalente sporului pentru condiții

vătămătoare de muncă de 10% din salariul de bază neacordat pentru perioada 1

septembrie 2007 - 30 aprilie 2008 și în continuare până la încetarea stării de

vătămare, sume ce vor fi actualizate cu rata inflației la data plății efective.

Instanța a respins

cererea de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice ca nefondată.

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța investită cu soluționarea cauzei a reținut că în

luna septembrie 2007, la solicitarea Camerei de Conturi a Județului Vaslui, la

sediul instituției s-au prezentat reprezentanți ai Societății Naționale de

Radiocomunicații pentru măsurarea câmpurilor electromagnetice de radiofrecvență

produse de emițători pentru comunicații, instalații de microunde, instalați de

curenți de înaltă frecvență și stații de bruiaj.

Ca urmare a acestei

operațiuni a fost întocmit Buletinul de măsurători al câmpului radioelectric din

26 septembrie 2007 care atestă depășirea limitelor maxime admise ale

radiațiilor electromagnetice, arătând și locurile de muncă unde sunt depășite

aceste limite, printre care se află și birourile personalului reclamant.

Instanța a reținut că

datorită acestui demers Camera de Conturi județeană Vaslui a înaintat

documentele către Curtea de Conturi a României, cu scrisoarea din 14 noiembrie 2007

cu solicitarea de a aproba acordarea sporului de până la 10% personalului care

își desfășoară activitatea în condiții vătămătoare, iar Curtea de Conturi a

emis Ordinul din 30 noiembrie 2007 prin care aprobă acordarea sporului pentru

condiții vătămătoare de muncă de 10% din salariul de bază personalului

contractual și funcționarilor publici din cadrul Camerei de Conturi Județene Vaslui,

fără să fie incluși controlorii financiari.

Instanța a constatat

că prin Hotărârea din 16 iunie 2008 a C.N.C.D. s-a reținut că există o

discriminare a reclamanților în legătură cu aspectele sesizate, iar C.N.C.D. a

recomandat Curții de Conturi să depună toate diligențele pentru eliminarea

prevederilor discriminatorii din Ordinul din 30 noiembrie 2007 referitoare la

controlorii financiari din cadrul Camerei de Conturi Vrancea.

Împotriva acestei

hotărâri a declarat recurs Camera de Conturi a României, criticând sentința

pronunțată ca netemeinică și nelegală.

Astfel recurenta a

invocat dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și a arătat că prevederile O.U.G.

nr. 137/2000 reținute de instanță ca temei al hotărârii sale nu sunt aplicabile

speței deduse judecății, apreciind că din actele dosarului a rezultat că recurenta-pârâtă

nu a aplicat în mod discriminatoriu dispozițiile referitoare la salarizarea

controlorilor financiari, ci a aplicat în mod legal prevederile cu privire la

salarizarea acestora.

Înalta Curte de

Casație și Justiție sesizată cu soluționarea recursului formulat în temeiul

dispozițiilor art. 299 coroborate cu art. 4 C. proc. civ., din oficiu a

constatat că în cauză este incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct.

3 C. proc. civ. și va admite recursul, urmând să trimită cauza spre competentă

soluționare la Tribunalul Vaslui, secția conflicte de muncă și asigurări

sociale, pentru considerentele ce urmează.

Înalta Curte a

constatat că sentința a fost pronunțată cu încălcarea competenței altei

instanțe, întrucât natura raporturilor juridice născute între părți nu este de

drept administrativ, ci de dreptul muncii, reclamanții având calitatea de

angajați cu contract de muncă și nu au calitatea de funcționari publici.

De asemenea, actul

contestat (ordinul din 30 noiembrie 2007 emis de pârât) nu este un act

administrativ aplicat unui funcționar public, ci este un act emis în aplicarea

dispozițiilor C. muncii, nefiind incidente în cauză dispozițiile Legii nr. 554/2004.

Relevantă în cauză, pentru

determinarea instanței competente, este natura juridică a raporturilor născute între

părți care, după cum s-a arătat, nu este de drept administrativ, întrucât

reclamanții sunt persoane încadrate pe bază de contract individual de muncă în

posturi de natură contractuală, care nu au fost stabilite și avizate ca funcții

publice în sensul dispozițiilor art. 107, art. 111 alin. (2) raportate la

dispozițiile art. 2 din Legea nr. 188/1999, republicată.

Pentru aceste

considerente, văzând că hotărârea instanței de fond este dată cu încălcarea

dispozițiilor referitoare la competență, în temeiul art. 312 C. proc. civ.,

Înalta Curte va admite recursul, va casa hotărârea atacată și va trimite cauza

spre competentă soluționare la Tribunalul Vaslui, secția conflicte de muncă și

asigurări sociale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite

recursul formulat de Curtea

de Conturi a României împotriva sentinței nr. 74/ CA din 4 mai 2009 a Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința

atacată și trimite cauza spre competentă soluționare la Tribunalul Vaslui, secția conflicte de muncă și asigurări sociale.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 15 ianuarie 2010.