ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 119/2010

Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar, a constatat următoarele: Prin sentința nr. 74/ CA din 4 mai 2009 a Curții de Apel Iași a fost admisă acțiunea reclamanților C.L., C.V., C.L., G.E., M.I., M.F., P.M., P.M., P.V., P.C., S.R., S.D., Ș.G., T.G. și V.D. în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României, în sensul că a fost obligată pârâta la plata către reclamanți a unor despăgubiri echivalente sporului pentru condiții vătămătoare de muncă de 10% din salariul de bază neacordat pentru perioada 1 septembrie 2007 - 30 aprilie 2008 și în continuare până la încetarea stării de vătămare, sume ce vor fi actualizate cu rata inflației la data plății efective. Instanța a respins cererea de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice ca nefondată.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța investită cu soluționarea cauzei a reținut că în luna septembrie 2007, la solicitarea Camerei de Conturi a Județului Vaslui, la sediul instituției s-au prezentat reprezentanți ai Societății Naționale de Radiocomunicații pentru măsurarea câmpurilor electromagnetice de radiofrecvență produse de emițători pentru comunicații, instalații de microunde, instalați de curenți de înaltă frecvență și stații de bruiaj. Ca urmare a acestei operațiuni a fost întocmit Buletinul de măsurători al câmpului radioelectric din 26 septembrie 2007 care atestă depășirea limitelor maxime admise ale radiațiilor electromagnetice, arătând și locurile de muncă unde sunt depășite aceste limite, printre care se află și birourile personalului reclamant.

Instanța a reținut că datorită acestui demers Camera de Conturi județeană Vaslui a înaintat documentele către Curtea de Conturi a României, cu scrisoarea din 14 noiembrie 2007 cu solicitarea de a aproba acordarea sporului de până la 10% personalului care își desfășoară activitatea în condiții vătămătoare, iar Curtea de Conturi a emis Ordinul din 30 noiembrie 2007 prin care aprobă acordarea sporului pentru condiții vătămătoare de muncă de 10% din salariul de bază personalului contractual și funcționarilor publici din cadrul Camerei de Conturi Județene Vaslui, fără să fie incluși controlorii financiari. Instanța a constatat că prin Hotărârea din 16 iunie 2008 a C.N.C.D. s-a reținut că există o discriminare a reclamanților în legătură cu aspectele sesizate, iar C.N.C.D.

a recomandat Curții de Conturi să depună toate diligențele pentru eliminarea prevederilor discriminatorii din Ordinul din 30 noiembrie 2007 referitoare la controlorii financiari din cadrul Camerei de Conturi Vrancea. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Camera de Conturi a României, criticând sentința pronunțată ca netemeinică și nelegală. Astfel recurenta a invocat dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și a arătat că prevederile O.U.G. nr. 137/2000 reținute de instanță ca temei al hotărârii sale nu sunt aplicabile speței deduse judecății, apreciind că din actele dosarului a rezultat că recurenta-pârâtă nu a aplicat în mod discriminatoriu dispozițiile referitoare la salarizarea controlorilor financiari, ci a aplicat în mod legal prevederile cu privire la salarizarea acestora.

Înalta Curte de Casație și Justiție sesizată cu soluționarea recursului formulat în temeiul dispozițiilor art. 299 coroborate cu art. 4 C. proc. civ., din oficiu a constatat că în cauză este incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ. și va admite recursul, urmând să trimită cauza spre competentă soluționare la Tribunalul Vaslui, secția conflicte de muncă și asigurări sociale, pentru considerentele ce urmează. Înalta Curte a constatat că sentința a fost pronunțată cu încălcarea competenței altei instanțe, întrucât natura raporturilor juridice născute între părți nu este de drept administrativ, ci de dreptul muncii, reclamanții având calitatea de angajați cu contract de muncă și nu au calitatea de funcționari publici.

De asemenea, actul contestat (ordinul din 30 noiembrie 2007 emis de pârât) nu este un act administrativ aplicat unui funcționar public, ci este un act emis în aplicarea dispozițiilor C. muncii, nefiind incidente în cauză dispozițiile Legii nr. 554/2004. Relevantă în cauză, pentru determinarea instanței competente, este natura juridică a raporturilor născute între părți care, după cum s-a arătat, nu este de drept administrativ, întrucât reclamanții sunt persoane încadrate pe bază de contract individual de muncă în posturi de natură contractuală, care nu au fost stabilite și avizate ca funcții publice în sensul dispozițiilor art. 107, art. 111 alin. (2) raportate la dispozițiile art. 2 din Legea nr. 188/1999, republicată.

Pentru aceste considerente, văzând că hotărârea instanței de fond este dată cu încălcarea dispozițiilor referitoare la competență, în temeiul art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa hotărârea atacată și va trimite cauza spre competentă soluționare la Tribunalul Vaslui, secția conflicte de muncă și asigurări sociale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul formulat de Curtea de Conturi a României împotriva sentinței nr. 74/ CA din 4 mai 2009 a Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și trimite cauza spre competentă soluționare la Tribunalul Vaslui, secția conflicte de muncă și asigurări sociale. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 ianuarie 2010.