ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 10214/2009
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 10214/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)
Asupra cauzei de față, constată următoarele:
La 28 februarie 2006, reclamanta T.S.F.
a chemat în judecată pe pârâții Primarul General al Municipiului București și
Municipiul București, solicitând anularea Dispoziției nr. 4449 din 18 iulie
2005 și obligarea părții adverse la emiterea unei noi dispoziții, fie de
restituire în natură a suprafeței libere din terenul de 494,62 mp, situat în
București, și cu propuneri de despăgubiri pentru suprafața ocupată, fie cu
propuneri de despăgubiri pentru întregul teren, precum și la trimiterea
propunerii de despăgubiri entității prevăzute de art. 16 al Legii nr. 47/2005.
În motivarea cererii, întemeiată pe
prevederile Legii nr. 10/2001, reclamanta a susținut că:
- terenul situat la adresa
menționată a aparținut defunctei V.A., mama sa, de la care a fost expropriat
prin Decretul nr. 54/1951;
- este unică moștenitoare a
defunctei proprietare și, în această calitate, a formulat în termen legal două
notificări, prin care a solicitat restituirea în natură a suprafeței libere
(cca. 200 mp) și măsuri reparatorii în echivalent pentru restul suprafeței,
ocupate de un bloc;
- prin dispoziția contestată,
Primarul General a respins cererea de restituire în natură, pe considerentul că
terenul revendicat este afectat în totalitate de elemente de sistematizare;
- în realitate, potrivit expertizei
extrajudiciare, din terenul în discuție o porțiune de 160 mp este liberă de
construcții și neafectată de rețele edilitare, astfel că poate fi restituită în
natură;
- pe de altă parte, prin aceeași
dispoziție, Primarul General a evaluat terenul de 494,62 mp la numai 1.412.000.000
lei, sumă considerabil inferioară valorii de circulație.
Tribunalul București, secția a V-a
civilă, prin sentința nr. 507 din 5 aprilie 2007, a admis excepția lipsei
calității procesuale pasive invocată de pârâtul Primarul General al Municipiului
București și, drept consecință, a respins acțiunea în privința acestuia.
Totodată, tribunalul a admis în
parte contestația, a anulat dispoziția în privința art. 2, referitor la
stabilirea echivalentului terenului de 494,62 mp, a menținut celelalte prevederi
ale aceluiași act, l-a obligat pe pârâtul Municipiul București să trimită
dosarul către Comisia Centrală pentru stabilirea despăgubirilor și a luat act
că nu se solicită cheltuieli de judecată.
S-a reținut că:
- față de prevederile Legii nr.
215/2001, în cauză are calitate procesuală pasivă doar pârâtul Municipiul
București, nu și Primarul General al Municipiului București;
- autoarea reclamantei a dobândit în
anul 1941, prin act autentic de vânzare-cumpărare, un teren de 494,62 mp,
situat în București, expropriat în baza Decretului nr. 54/1951;
- reclamanta a solicitat acordarea
de măsuri reparatorii, iar prin dispoziția contestată, Primăria Municipiului
București a respins cererea de restituire în natură (pe considerentul că
terenul este afectat în totalitate de elemente de sistematizare) și a stabilit
că valoarea echivalentă a imobilului se ridică la 1.412.000.000 lei (47.848 dolari
SUA);
- potrivit expertizei efectuate în
cauză, terenul are o suprafață reală 497,16 mp, există o porțiune liberă de
175,53 mp, iar valoarea întregului imobil este de 1.268.000 Euro (2.600 Euro/mp);
- deoarece terenul se află într-o
zonă constituită din punct de vedere urbanistic, având funcțiunea de bloc de
locuințe și spații verzi aferente, suprafața liberă de 175,53 mp intră sub
incidența art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, astfel că reclamanta este
îndreptățită doar la măsuri reparatorii în echivalent;
- valoarea terenului stabilită prin
dispoziție nu reprezintă o justă și reală despăgubire și nici nu respectă prevederile
art. 4 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005;
- drept consecință, se impune
anularea dispoziției în privința textului referitor la stabilirea
echivalentului terenului, menținerea celorlalte prevederi și obligarea
pârâtului la trimiterea dosarului către entitatea menționată în art. 13 din
Titlul VII al aceleiași legi.
Curtea de Apel București, secția a
IV-a civilă, prin decizia nr. 127 din 18 februarie 2008, a respins ca nefondat
apelul declarat de pârât însă a admis apelul reclamantei și a schimbat
sentința, în sensul admiterii parțiale a contestației, stabilirii măsurilor
reparatorii la echivalentul în lei al sumei de 1.286.000 Euro, înlăturării
obligației de trimitere a dosarului la Comisia Centrală și menținerii
celorlalte dispoziții.
S-a reținut că:
- deoarece notificarea reclamantei a
fost soluționată anterior apariției Legii nr. 247/2005, instanța de judecată
are posibilitatea să se pronunțe și asupra cuantumului măsurilor reparatorii în
echivalent;
- prima instanță a apreciat corect
că despăgubirile menționate în dispoziția criticată nu corespund valorii de
piață a imobilului, iar potrivit expertizei efectuate în cauză, necontestată de
părți, această valoare se ridică la 1.286.000 Euro;
- suprafața de teren neconstruită
constituie spațiu verde afectat unui bloc de locuințe și, ca atare, intră sub
incidența art. 10 alin. (2) teza finală din Legea nr. 10/2001, ceea ce impune
respingerea cererii reclamantei apelante, de restituire în natură.
Reclamanta și pârâtul au declarat
recurs, prin care au solicitat modificarea ultimei hotărâri, în sensul
restituirii în natură a suprafeței de 175,53 mp și, respectiv, respingerii
contestației.
În motivarea recursului, întemeiat
pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta reclamantă a susținut că:
- pe terenul expropriat de la
autoarea sa nu se aflau construcții, astfel că în speță nu erau operante
prevederile art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001;
- instanța de apel nu a indicat
motivele pentru care nu a luat în considerare concluziile expertului topograf, că
suprafața neconstruită nu este afectată de rețele edilitare sau servituți
legale.
Pentru dovedirea acestor susțineri,
la cererea recurentei reclamante, Înalta Curte a încuviințat proba cu înscrisuri,
respectiv o expertiză tehnică extrajudiciară, 3 planșe foto și un articol
publicat la 17 aprilie 2008 în cotidianul „România Liberă”.
Pârâtul și-a întemeiat recursul tot
pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susținând că stabilirea cuantumului măsurilor
reparatorii în echivalent și înlăturarea obligației de înaintare a dosarului
către Comisia Centrală sunt contrare art. 16 alin. (1) și (5) din Titlul VII al
Legii nr. 247/2005.
Criticile recurentei reclamante sunt
fondate în sensul celor ce urmează:
- terenul vizat prin notificare a
fost expropriat de la autoarea reclamantei, astfel că în privința acestui
imobil sunt incidente prevederile art. 11 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, al
cărui conținut este însă asemănător art. 10 alin. (2), invocat de instanțele de
fond și apel;
- ambele texte exclud de la
restituirea în natură porțiunea liberă afectată unor „amenajări de utilitate
publică”, sintagmă prin care, potrivit pct. 10.3 din H.G. nr. 250/2007, se
înțeleg amenajările destinate a servi nevoile comunității, cum ar fi, de pildă,
spațiile verzi din jurul blocurilor de locuit;
- expertul topograf M.N.D. a
constatat, în luna septembrie 2006, s-a că terenul expropriat este ocupat de un
bloc de locuințe (177,16 mp), terenul aferent acestui imobil (144,47 mp) și o
porțiune liberă de construcții și neafectată de rețele edilitare (cu suprafața
de 175,53 mp), situată în intersecția;
- deși părțile nu au contestat
raportul de expertiză, instanțele de fond și apel au reținut, în baza unei
adrese emise de Primăria Municipiului București la 18 octombrie 2002, că
suprafața de 175,53 mp constituie spațiu verde în jurul blocului de locuințe
edificat pe terenul expropriat și, ca atare, nu poate fi restituită în natură;
- aceste concluzii sunt însă
contrazise de expertiza extrajudiciară efectuată în luna octombrie 2008 și
celelalte înscrisuri depuse de recurenta reclamantă, probe potrivit cărora
suprafața de 175,53 mp este amplasată într-o subzonă de locuințe colective
medii și, ulterior expertizei judiciare, s-a diminuat cu 22 mp, porțiune
ocupată de fundația unei noi construcții, în curs de edificare;
- prin urmare, în privința
suprafeței de 175,53 mp nu erau operante prevederile art. 10 alin. (2) din
Legea nr. 10/2001, cum greșit a considerat instanța de apel.
Criticile pârâtului recurent
referitoare la pretinsa încălcarea a prevederilor art. 16 alin. (1) și (5) din
Titlul VII al Legii nr. 247/2005 sunt formulate la modul general și, ca atare, nu
se încadrează în motivul de nelegalitate invocat.
Așa fiind, conform art. 312 alin. (1)
și (3) C. proc. civ., recursul declarat de reclamantă va fi admis și, drept
consecință, se va modifica parțial hotărârea atacată, în sensul restituirii în
natură a suprafeței de 175,53 mp (identificată în planul anexă la raportul de
expertiză M.D.) și stabilirii de măsuri reparatorii în echivalent pentru
diferența de 321,63 mp, nerestituibilă, corespunzător valorii de 2.600 Euro/mp.
Totodată, celelalte dispoziții ale
hotărârii atacate vor fi menținute, iar potrivit art. 306 alin. (1) C. proc.
civ., se va constata nul recursul declarat de pârât.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de reclamanta T.S.F. împotriva
deciziei civile nr. 127 din 18 februarie 2008 a Curții de Apel București,
secția a III-a civilă.
Modifică în parte decizia recurată
în sensul că dispune restituirea în natură, către reclamantă a suprafeței de
175,53 mp teren situat în sect.2 București, parcela 1 dd, identificat în planul
anexă la raportul de expertiză întocmit de inginer M.D., care face parte
integrantă din prezenta decizie.
Stabilește măsuri reparatorii pentru
diferența de teren de 321,63 mp, în echivalentul în lei a sumei de 2600 E/mp.
Menține celelalte dispoziții ale
deciziei atacate.
Constată nul recursul declarat de
pârâtul Municipiul București prin primar general împotriva aceleiași decizii.
Obligă pe intimatul pârât să-i
plătească reclamantei 1000 lei cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică,
astăzi 17 decembrie 2009.