ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 10214/2009

Asupra cauzei de față, constată următoarele: La 28 februarie 2006, reclamanta T.S.F. a chemat în judecată pe pârâții Primarul General al Municipiului București și Municipiul București, solicitând anularea Dispoziției nr. 4449 din 18 iulie 2005 și obligarea părții adverse la emiterea unei noi dispoziții, fie de restituire în natură a suprafeței libere din terenul de 494,62 mp, situat în București, și cu propuneri de despăgubiri pentru suprafața ocupată, fie cu propuneri de despăgubiri pentru întregul teren, precum și la trimiterea propunerii de despăgubiri entității prevăzute de art. 16 al Legii nr. 47/2005.

În motivarea cererii, întemeiată pe prevederile Legii nr. 10/2001, reclamanta a susținut că: - terenul situat la adresa menționată a aparținut defunctei V.A., mama sa, de la care a fost expropriat prin Decretul nr. 54/1951; - este unică moștenitoare a defunctei proprietare și, în această calitate, a formulat în termen legal două notificări, prin care a solicitat restituirea în natură a suprafeței libere (cca.

200 mp) și măsuri reparatorii în echivalent pentru restul suprafeței, ocupate de un bloc; - prin dispoziția contestată, Primarul General a respins cererea de restituire în natură, pe considerentul că terenul revendicat este afectat în totalitate de elemente de sistematizare; - în realitate, potrivit expertizei extrajudiciare, din terenul în discuție o porțiune de 160 mp este liberă de construcții și neafectată de rețele edilitare, astfel că poate fi restituită în natură; - pe de altă parte, prin aceeași dispoziție, Primarul General a evaluat terenul de 494,62 mp la numai 1.412.000.000 lei, sumă considerabil inferioară valorii de circulație. Tribunalul București, secția a V-a civilă, prin sentința nr. 507 din 5 aprilie 2007, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul Primarul General al Municipiului București și, drept consecință, a respins acțiunea în privința acestuia.

Totodată, tribunalul a admis în parte contestația, a anulat dispoziția în privința art. 2, referitor la stabilirea echivalentului terenului de 494,62 mp, a menținut celelalte prevederi ale aceluiași act, l-a obligat pe pârâtul Municipiul București să trimită dosarul către Comisia Centrală pentru stabilirea despăgubirilor și a luat act că nu se solicită cheltuieli de judecată.

S-a reținut că: - față de prevederile Legii nr. 215/2001, în cauză are calitate procesuală pasivă doar pârâtul Municipiul București, nu și Primarul General al Municipiului București; - autoarea reclamantei a dobândit în anul 1941, prin act autentic de vânzare-cumpărare, un teren de 494,62 mp, situat în București, expropriat în baza Decretului nr. 54/1951; - reclamanta a solicitat acordarea de măsuri reparatorii, iar prin dispoziția contestată, Primăria Municipiului București a respins cererea de restituire în natură (pe considerentul că terenul este afectat în totalitate de elemente de sistematizare) și a stabilit că valoarea echivalentă a imobilului se ridică la 1.412.000.000 lei (47.848 dolari SUA); - potrivit expertizei efectuate în cauză, terenul are o suprafață reală 497,16 mp, există o porțiune liberă de 175,53 mp, iar valoarea întregului imobil este de 1.268.000 Euro (2.600 Euro/mp); - deoarece terenul se află într-o zonă constituită din punct de vedere urbanistic, având funcțiunea de bloc de locuințe și spații verzi aferente, suprafața liberă de 175,53 mp intră sub incidența art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, astfel că reclamanta este îndreptățită doar la măsuri reparatorii în echivalent; - valoarea terenului stabilită prin dispoziție nu reprezintă o justă și reală despăgubire și nici nu respectă prevederile art. 4 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005;

- drept consecință, se impune anularea dispoziției în privința textului referitor la stabilirea echivalentului terenului, menținerea celorlalte prevederi și obligarea pârâtului la trimiterea dosarului către entitatea menționată în art. 13 din Titlul VII al aceleiași legi. Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, prin decizia nr. 127 din 18 februarie 2008, a respins ca nefondat apelul declarat de pârât însă a admis apelul reclamantei și a schimbat sentința, în sensul admiterii parțiale a contestației, stabilirii măsurilor reparatorii la echivalentul în lei al sumei de 1.286.000 Euro, înlăturării obligației de trimitere a dosarului la Comisia Centrală și menținerii celorlalte dispoziții.

S-a reținut că: - deoarece notificarea reclamantei a fost soluționată anterior apariției Legii nr. 247/2005, instanța de judecată are posibilitatea să se pronunțe și asupra cuantumului măsurilor reparatorii în echivalent; - prima instanță a apreciat corect că despăgubirile menționate în dispoziția criticată nu corespund valorii de piață a imobilului, iar potrivit expertizei efectuate în cauză, necontestată de părți, această valoare se ridică la 1.286.000 Euro; - suprafața de teren neconstruită constituie spațiu verde afectat unui bloc de locuințe și, ca atare, intră sub incidența art. 10 alin. (2) teza finală din Legea nr. 10/2001, ceea ce impune respingerea cererii reclamantei apelante, de restituire în natură.

Reclamanta și pârâtul au declarat recurs, prin care au solicitat modificarea ultimei hotărâri, în sensul restituirii în natură a suprafeței de 175,53 mp și, respectiv, respingerii contestației. În motivarea recursului, întemeiat pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta reclamantă a susținut că: - pe terenul expropriat de la autoarea sa nu se aflau construcții, astfel că în speță nu erau operante prevederile art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001; - instanța de apel nu a indicat motivele pentru care nu a luat în considerare concluziile expertului topograf, că suprafața neconstruită nu este afectată de rețele edilitare sau servituți legale. Pentru dovedirea acestor susțineri, la cererea recurentei reclamante, Înalta Curte a încuviințat proba cu înscrisuri, respectiv o expertiză tehnică extrajudiciară, 3 planșe foto și un articol publicat la 17 aprilie 2008 în cotidianul „România Liberă”.

Pârâtul și-a întemeiat recursul tot pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susținând că stabilirea cuantumului măsurilor reparatorii în echivalent și înlăturarea obligației de înaintare a dosarului către Comisia Centrală sunt contrare art. 16 alin. (1) și (5) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005. Criticile recurentei reclamante sunt fondate în sensul celor ce urmează: - terenul vizat prin notificare a fost expropriat de la autoarea reclamantei, astfel că în privința acestui imobil sunt incidente prevederile art. 11 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, al cărui conținut este însă asemănător art. 10 alin. (2), invocat de instanțele de fond și apel; - ambele texte exclud de la restituirea în natură porțiunea liberă afectată unor „amenajări de utilitate publică”, sintagmă prin care, potrivit pct. 10.3 din H.G.

nr. 250/2007, se înțeleg amenajările destinate a servi nevoile comunității, cum ar fi, de pildă, spațiile verzi din jurul blocurilor de locuit; - expertul topograf M.N.D.

a constatat, în luna septembrie 2006, s-a că terenul expropriat este ocupat de un bloc de locuințe (177,16 mp), terenul aferent acestui imobil (144,47 mp) și o porțiune liberă de construcții și neafectată de rețele edilitare (cu suprafața de 175,53 mp), situată în intersecția; - deși părțile nu au contestat raportul de expertiză, instanțele de fond și apel au reținut, în baza unei adrese emise de Primăria Municipiului București la 18 octombrie 2002, că suprafața de 175,53 mp constituie spațiu verde în jurul blocului de locuințe edificat pe terenul expropriat și, ca atare, nu poate fi restituită în natură; - aceste concluzii sunt însă contrazise de expertiza extrajudiciară efectuată în luna octombrie 2008 și celelalte înscrisuri depuse de recurenta reclamantă, probe potrivit cărora suprafața de 175,53 mp este amplasată într-o subzonă de locuințe colective medii și, ulterior expertizei judiciare, s-a diminuat cu 22 mp, porțiune ocupată de fundația unei noi construcții, în curs de edificare; - prin urmare, în privința suprafeței de 175,53 mp nu erau operante prevederile art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, cum greșit a considerat instanța de apel.

Criticile pârâtului recurent referitoare la pretinsa încălcarea a prevederilor art. 16 alin. (1) și (5) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 sunt formulate la modul general și, ca atare, nu se încadrează în motivul de nelegalitate invocat. Așa fiind, conform art. 312 alin. (1) și (3) C. proc. civ., recursul declarat de reclamantă va fi admis și, drept consecință, se va modifica parțial hotărârea atacată, în sensul restituirii în natură a suprafeței de 175,53 mp (identificată în planul anexă la raportul de expertiză M.D.) și stabilirii de măsuri reparatorii în echivalent pentru diferența de 321,63 mp, nerestituibilă, corespunzător valorii de 2.600 Euro/mp. Totodată, celelalte dispoziții ale hotărârii atacate vor fi menținute, iar potrivit art. 306 alin. (1) C. proc.

civ., se va constata nul recursul declarat de pârât.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanta T.S.F. împotriva deciziei civile nr. 127 din 18 februarie 2008 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă. Modifică în parte decizia recurată în sensul că dispune restituirea în natură, către reclamantă a suprafeței de 175,53 mp teren situat în sect.2 București, parcela 1 dd, identificat în planul anexă la raportul de expertiză întocmit de inginer M.D., care face parte integrantă din prezenta decizie. Stabilește măsuri reparatorii pentru diferența de teren de 321,63 mp, în echivalentul în lei a sumei de 2600 E/mp. Menține celelalte dispoziții ale deciziei atacate. Constată nul recursul declarat de pârâtul Municipiul București prin primar general împotriva aceleiași decizii.

Obligă pe intimatul pârât să-i plătească reclamantei 1000 lei cheltuieli de judecată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 decembrie 2009.