ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2865/2010
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2865/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din
dosar, constată următoarele:
Prin cererea introdusă pe rolul
Tribunalului București, secția a IX-a contencios administrativ
și fiscal, reclamantul D.S., a solicitat în contradictoriu cu pârâtul O.R.I.
– D.I.M. București, obligarea pârâtei la emiterea autorizației de
muncă pentru lucrătorii detașați, prevăzută de art.
6 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 56/2007, cu consecința emiterii
permisului de ședere și suspendarea efectelor respingerii cererii de
eliberare a „autorizației de muncă” cu consecința prelungirii
dreptului de ședere în România.
În motivare, reclamantul, a
susținut că este cetățean turc, angajat cu contract
individual de muncă pe perioadă nedeterminată la SC S.Y.I.V.E. AS,
fiind detașat la sucursala din București a acestei
societăți. A mai arătat reclamantul, că a intrat pe
teritoriul României cu o viză de lungă ședere de tip D/AS,
valabilă până în data de 18 decembrie 2008, că în data de 10
septembrie 2008, a solicitat pârâtei eliberarea autorizației de muncă
pentru lucrătorii detașați, prevăzută de art. 6 alin. (1)
lit.
b) din O.U.G. nr. 56/2007,
solicitare la care pârâta, i-a comunicat, prin adresa nr. 2802125 din 02
octombrie 2008, un răspuns negativ cu motivarea că a expirat
contingentul de 10.000 de autorizații aferent anului 2008, aprobat prin
H.G. nr. 150/2008 reclamantul precizând totodată, faptul că plângerea
prealabilă formulată împotriva acestei adrese, și
înregistrată sub. nr. 2802481 din 29 octombrie 2008 i-a fost, de asemenea,
respinsă de pârâtă.
Prin sentința civilă nr. 434
din 4 februarie 2009 a Tribunalului București, secția a IX-a contencios
administrativ și fiscal, a admis, în parte acțiunea formulată de
reclamant, obligând pârâta la emiterea autorizației de muncă pentru
lucrătorii detașați prevăzută de art. 6 alin.
(1)
lit. b) din O.U.G. nr. 56/2007 și
a respins capătul de cerere privind suspendarea executării adresei nr.
2802125 din 2 octombrie 2008 ca rămasă tară obiect.
Prin decizia
civilă
nr. 1128 din 27 aprilie 2009, Curtea de Apel
București în considerarea dispozițiilor art. 1 din H.G. nr. 639/2007
și art. 10 alin. (I) din Legea nr. 554/2004, care atribuie O.R..I.
calitatea de autoritate publică centrală, a casat sentința
recurată și rejudecând cauza, prin decizia nr. 4109 din 24 noiembrie
2009, a admis în parte acțiunea formulată de reclamant, a obligat
pârâta D.I.M. București la emiterea pentru reclamant a autorizației
de muncă pentru lucrătorii detașați prevăzută de art.
6 alin.
(1)
lit. b) din O.U.G. nr. 56/2007
și a respins capătul de cerere privind suspendarea executării
adresei nr. 2802125 din 2 octombrie 2008 ca rămas fără obiect.
Pentru a hotărî astfel, curtea
de apel a reținut, în esență, faptul că argumentul invocat
de pârâtă în justificarea respingerii solicitării reclamantului,
respectiv expirarea contingentului anual de autorizații, este nefondat în
raport cu dispozițiile H.G. nr. 1368/2008, prin care s-a dispus
suplimentarea acestui contingent cu încă 5000 de autorizații, astfel
încât, în raport cu data formulării cererii de către reclamant, se
impunea reanalizarea solicitării acestuia. Curtea a apreciat
totodată, că din interpretarea sistematică a dispozițiilor art.
5 din H.G. nr. 150/2008, care fac referire la suplimentarea autorizațiilor
atunci când numărul cererilor este mai mare decât cel al
autorizațiilor, reiese că reclamantului nu-i revenea obligația
de a formula o nouă cerere, întrucât mărirea numărului acestor
autorizații se raportează la solicitări deja existente.
Împotriva acestei sentințe, a
declarat recurs pârâta D.I.M. București criticând-o ca nelegală
și netemeinică.
În motivarea recursului formulat
întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,
recurenta-pârâtă a susținut, în esență, că
instanța de fond a reținut în mod greșit, în ceea ce
privește cererea intimatului-reclamant, faptul că au fost respectate
dispozițiile art. 14 alin .(1) lit. c) din O.U.G. nr. 56/2007, deși
acesta nu depusese în termenul legal prevăzut pentru soluționarea
cererii toate documentele necesare obținerii autorizației de
muncă, iar traducerea legalizată a scrisorii de detașare, a fost
depusă după expirarea acestui termen.
Consideră recurenta că în
mod eronat s-a reținut de către instanța de fond prin
sentința criticată, faptul că actul de detașare nu trebuie
să menționeze expres funcția pe care urmează a fi
detașat salariatul, ignorând dispozițiile art. 2 lit. g) din O.U.G. nr.
56/2007.
Recurenta a criticat soluția
instanței de fond și în ceea ce privește interpretarea
dispozițiilor art. 5 din H.G. nr. 150/2008 care fac referire la
suplimentarea autorizațiilor în sensul că nu ar fi necesară
formularea unei noi cereri. Consideră recurenta că având în vedere
dispozițiile art. 44 alin. (2) lit. b) din O.U.G. nr. 194/2002
republicată, potrivit cărora autorizațiile de muncă se
eliberează străinilor care se încadrează în contingentul anual
aprobat, astfel că la data suplimentări nu avea obligația
legală de a reanaliza din oficiu cererile depuse și
nesoluționate.
În drept au fost invocate
dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Analizând sentința
atacată, în raport de criticile formulate, de dispozițiile legale
incidente în cauză cât și în temeiul dispozițiilor art. 304
1
C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul declarat în
cauză este fondat urmând a fi admis pentru următoarele considerente.
Potrivit dispozițiilor art. 14 alin.
(1) lit. c) din O.U.G. nr. 56/2007, pentru obținerea autorizației de
muncă pentru lucrătorii detașați, angajatorul,
persoană juridică din România ori reprezentanța, sucursala sau
filiala unei persoane juridice cu sediul în străinătate, are
obligația de a depune o cerere motivată însoțită de
documentele prevăzute la art. 7 alin. (1) lit. a), b), d) și i)
precum și de copia actului de detașare tradus și legalizat.
În fapt, astfel cum rezultă din
probatoriul administrat în cauză cu ocazia judecării în fond a
cauzei, cererea de acordare a autorizației de muncă nu a fost
însoțită de documentul prevăzut la litera c) a articolului mai
sus menționat, nefiind anexată copia actului de detașare tradus
și legalizat.
Faptul ulterior al depunerii
documentului respectiv la data de 16 octombrie 2008, cu depășirea
termenului legal de soluționare a cererii pentru obținerea
autorizației conform art. 15 alin. (1) din actul normativ
sus-menționat, nu poate fi considerat un refuz nejustificat de
soluționare a cererii astfel cum în mod eronat a apreciat instanța de
fond, întrucât nu erau îndeplinite condițiile legale pentru eliberarea
autorizației solicitate. Pe de altă parte, la data
soluționării cererii, numărul de autorizații aprobat prin H.G.
nr. 150/2008 pentru anul 2008 era depășit iar potrivit
dispozițiilor art. 3 alin. (1) lit. d) din O.U.G. nr. 56/2007 cu
modificările și completările ulterioare, străinii pot fi
angajați în muncă pe teritoriul României, dacă se
încadrează în contingentul anual aprobat prin hotărâre a Guvernului.
Astfel fiind, suplimentarea
ulterioară a numărului autorizaților de muncă prin H.G. nr.
1368/2008 nu are relevanță în cauză deoarece această
suplimentare a intervenit ulterior soluționării cererii intimatului
iar o nouă cerere de acordare a autorizației nu a fost
formulată, iar dispozițiile O.U.G. nr. 56/2007 nu impun
instituției intimate, obligația reanalizării cererilor de
eliberare a autorizațiilor de muncă soluționate nefavorabil
datorită epuizării contingentului anual, în momentul
suplimentării acestuia, angajatorul având obligația legală ca
pentru fiecare solicitare de autorizație de muncă să depună
o cerere motivată însoțită de toate documentele prevăzute
de dispozițiile legale.
Astfel fiind, reținând că
în mod greșit instanța de fond a apreciat ca fiind un refuz
nejustificat de soluționare a cererii formulate de intimatul-reclamant
pentru acordarea autorizației de muncă, Înalta Curte, în temeiul
dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va admite recursul
formulat în cauză și va modifica sentința atacată în sensul
că respinge acțiunea ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de D.I.M. București
împotriva sentinței civile nr. 4109 din 24 noiembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și
fiscal.
Modifică sentința
atacată în sensul că respinge acțiunea ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunțată în
ședință publică, astăzi 1 iunie 2010.