ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5393/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

chemare în judecată

Prin acțiunea în contencios

administrativ înregistrată la Curtea de Apel București la 31 decembrie 2009, reclamantul

R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Oficiul Român pentru Imigrări, anularea

deciziei de returnare de pe teritoriul României din 09 noiembrie 2009, emisă de

pârât, constatarea nelegalității și netemeiniciei și anularea deciziei de anulare

a autorizației sale de muncă, și, în consecință, prelungirea dreptului de ședere

pe teritoriul României până la data de 26 mai 2009.

În motivarea acțiunii,

reclamantul a susținut că pârâtul a decis abuziv revocarea dreptului său de ședere

pe teritoriul României, fără a ține cont de faptul că are un contract de muncă valabil,

pentru care plătește taxe și impozite la stat, chiar și după emiterea deciziei de

returnare, întrucât firma la care lucrează funcționează efectiv la punctul de lucru

din centrul comercial D.R.

apel

Prin sentința nr. 1364

din 17 martie 2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ

și fiscal, a respins cererea reclamantului ca tardivă.

Pentru a hotărî astfel,

prima instanță a reținut că decizia de returnare de pe teritoriul României din 09

noiembrie 2009 a fost comunicată prin afișare la data de 24 noiembrie 2009, că reclamantul

a semnat totuși de luare la cunoștință de conținutul deciziei la data de 15

decembrie 2009 conform mențiunii din finalul deciziei de returnare, și, raportat

la această din urmă dată, a constatat că acțiunea fost introdusă cu depășirea termenului

de 10 zile prevăzut de art. 84 alin. (1) din O.U.G. nr. 194/2002.

în cauză

Împotriva acestei sentințe

a declarat recurs reclamantul R.L., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie

potrivit art. 304

1

C. proc. civ.

În motivarea căii de atac,

recurentul-reclamant a susținut că a contestat în primul rând decizia de anulare

a autorizației de muncă, emisă în condițiile art. 21 din O.U.G. nr. 56/2007, cerând,

în consecința admiterii acestui capăt de cerere, anularea deciziei de returnare,

situație în care, față de obiectul principal al acțiunii, termenele legale de contestare

sunt cele prevăzute de Legea nr. 554/2004.

Prin întâmpinarea depusă

în cauză, intimata-pârâtă a invocat excepția inadmisibilității recursului, arătând

că, potrivit dispozițiilor art. 84 alin. (1) teza a III-a din O.U.G. nr. 194/2002,

sentința nr. 1364 din 17 martie 2010 a Curții de Apel București este irevocabilă.

II. Considerentele Înaltei

Curți asupra recursului

Văzând dispozițiile

art. 137 C. proc. civ., aplicabil în recurs în temeiul art. 298 corelat cu art.

316 C. proc. civ., și examinând cu prioritate excepția inadmisibilității recursului,

invocată de către intimata-pârâtă și susținută de reprezentantul Ministerului Public,

Înalta Curte constată că aceasta este fondată și urmează a o admite, cu consecința

respingerii recursului declarat în cauză, pentru următoarele considerente:

Prin cererea de chemare

în judecată, reclamantul R.L. a supus controlului de legalitate exercitat de instanța

de contencios administrativ decizia de returnare de pe teritoriul României din

09 noiembrie 2009, emisă de către Oficiul Român pentru Imigrări și decizia de anulare

a autorizației sale de muncă.

Prin cererea precizatoare

din data de 27 ianuarie 2010, reclamantul a arătat că înțelege să conteste în principal

decizia de anulare a autorizației sale de muncă solicitând, pe cale de consecință,

prelungirea valabilității acesteia și a dreptului său de ședere și anularea deciziei

de returnare din 09 noiembrie 2009.

Potrivit

dispozițiilor O.U.G. nr. 194/2002, î

mpotriva străinilor

a căror viză sau drept de ședere a fost anulat sau revocat, Oficiul Român pentru

Imigrări poate dispune măsura returnării de pe teritoriul României (art. 81).

Oficiul Român pentru Imigrări anulează, prin decizie motivată, dreptul

de ședere temporară în România, dacă în urma verificărilor efectuate de Oficiul

Român pentru Imigrări sau a sesizărilor primite de la alte autorități competente,

potrivit legii, se constată că străinul nu mai îndeplinește condițiile pe baza cărora

i-a fost prelungit dreptul de ședere ori nu mai respectă scopul pentru care i-a

fost acordat acest drept.

În speță,

motivul revocării dreptului recurentului-reclamant de ședere pe teritoriul României

l-a constituit, în esență, faptul că acesta nu mai îndeplinește condițiile prevăzute

de art. 56 din O.U.G. nr. 194/2002 referitor la încadrarea în muncă.

Potrivit dispozițiilor art. 78 din O.U.G. nr. 194/2002, decizia de

anulare sau revocare a dreptului de ședere se comunică

de către Oficiul Român pentru Imigrări,

străinului care se află pe teritoriul României, prin decizia de returnare.

În speță,

în decizia de returnare

din

09 noiembrie 2009 sunt descrise inclusiv motivele pentru care recurentul nu mai

beneficiază de autorizație de muncă, decizia de revocare a dreptului de ședere și

îndepărtare sub escortă.

În acest context,

și raportat la dispozițiile legale examinate anterior, Înalta Curte concluzionează

că decizia de revocare a dreptului de ședere și actele premergătoare acesteia (de

exemplu, anularea autorizației de muncă) constituie corp comun cu decizia de returnare

a străinului de pe teritoriul României, putând fi contestate numai împreună cu aceasta

și în condițiile art. 84 din O.U.G. nr. 194/2002.

Or, acest

text normativ prevede că „decizia de returnare poate fi contestată

în termen de 10 zile de la data comunicării la Curtea de Apel București, în cazul

în care aceasta a fost emisă de Oficiul Român pentru Imigrări. Hotărârea instanței

este irevocabilă.”

În consecință, sentința

recurată nu face parte din categoria hotărârilor care, potrivit art. 299 alin. (1)

C. proc. civ.

, pot fi atacate cu recurs.

Față de cele arătate,

în temeiul art. 137 corelat cu art. 299 alin. (1)

C. proc.

civ.

cu referire la art. 84 alin. (1) din O.U.G. nr. 194/2002, republicată,

Curtea va admite excepția inadmisibilității recursului și va respinge, ca inadmisibil,

recursul declarat de R.L. împotriva sentinței civile nr. 1364 din 17 martie 2010

a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de R.L. împotriva sentinței civile nr. 1364 din 17 martie 2010 a Curții de Apel

București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibil.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 3 decembrie 2010.