ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1763/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința civilă nr. 2079 din 16 martie 2011 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins plângerile conexe formulate de reclamantul W.J. în contradictoriu cu Oficiul Român pentru Imigrări. Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut că reclamantul a solicitat anularea Deciziei pârâtului nr. 2730496 din 7 mai 2010 prin care s-a dispus returnarea reclamantului de pe teritoriul României. În motivarea cererii reclamantul a arătat că a avut prelungit dreptul de ședere până la 8 septembrie 2010, dar la 7 mai 2010 i-a fost comunicată decizia atacată, care este motivată pe faptul că i s-a revocat dreptul de ședere.

Reclamantului i-a fost revocat dreptul de ședere în baza prevederilor art. 77 alin. (3) lit. b) din O.U.G. nr. 194/2002, cu motivarea că a fost depistat desfășurând activități lucrative la o altă firmă, încălcând reglementările referitoare la angajarea în muncă ale străinilor și s-a dispus returnarea reclamantului de pe teritoriul României în baza art. 82 alin. (3) lit. b) din același act normativ. Conform art. 78 din O.U.G. nr. 194/2002 comunicarea deciziei de revocare a dreptului de ședere se comunică de către pârât prin decizia de returnare prevăzută la art. 82. Curtea de apel a constatat că din interpretarea textelor de lege invocate, reiese că decizia de revocare a dreptului de ședere este practic temeiul și motivarea deciziei de returnare în cazul concret al revocării dreptului de ședere.

Curtea de Apel nu a reținut nici încălcarea accesului la justiție deoarece judecarea împreună a celor două aspecte nu înseamnă că reclamantul ar fi lipsit de posibilitatea de a se apăra în cererea de contestare a deciziei de returnare. Decizia de returnare în ipoteza revocării dreptului de ședere este un act administrativ complex, iar legalitatea măsurii de returnare este strâns legată de aprecierea ca temeinică și legală a măsurii de revocare a dreptului de ședere luată prin același act administrativ conform dispozițiilor art. 78 din O.U.G. nr. 194/2002. Astfel, nu se poate reține nici încălcarea dreptului la un proces echitabil deoarece un astfel de proces nu trebuie în mod obligatoriu să parcurgă mai multe etape.

Dreptul la un recurs efectiv consacrat de art. 13 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului nu înseamnă că toate cauzele trebuie să parcurgă mai multe faze procesuale, adică să beneficieze de o judecată în fond și de una în recurs. Textul mai sus invocat dispune ca orice persoană ale cărei drepturi prevăzute de convenție au fost încălcate să se poată adresa efectiv unei instanțe naționale. Prin urmare, textul vorbește despre accesul la justiție atunci când se încalcă un drept prevăzut în Convenția Europeană a Drepturilor Omului, inclusiv în situația în care dreptul este încălcat de autorități ale statului și nu de existența mai multor grade de jurisdicție în aceeași cauză. Decizia de returnare poate fi atacată în justiție atât pe motive de nelegalitate a măsurii de revocare a dreptului de ședere, cât și pe alte motive ce țin de returnarea reclamantului în țara de origine.

Curtea de Apel a mai reținut că potrivit dispozițiilor din O.U.G. nr. 56/2007 reclamantul nu putea desfășura decât activitățile din contractul de muncă, ori din declarația dată de reclamant reiese că acesta vindea încălțăminte la momentul controlului desfășurat de lucrătorii Oficiului Român pentru Imigrări, și nu activități de comisioner curier bagajist. Curtea de Apel a constatat legalitatea și temeinicia deciziei contestate atât sub aspectul revocării dreptului de ședere al reclamantului, cât și cu privire la returnarea sa de pe teritoriul României și neîntemeiată acțiunea reclamantului, inclusiv pe menținerea dreptului de ședere temporară până la data la care a fost acordat inițial cu posibilitatea prelungirii și cu repunerea sa în drepturi.

Împotriva hotărârii instanței de fond, reclamantul W.J. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Înainte de a analiza motivele de recurs, Înalta Curte examinând cu prioritate, în temeiul dispozițiilor art. 137 C. proc. civ., excepția inadmisibilității recursului, constată că aceasta este întemeiată, motiv pentru care o va admite și va respinge recursul, ca inadmisibil. Pentru a ajunge la această soluție instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate. Potrivit art. 84 alin. (1) din O.U.G. nr. 194/2002 "decizia de returnare poate fi contestată în termen de 10 zile de la data comunicării la Curtea de Apel București, în cazul în care aceasta a fost emisă de Oficiul Român pentru Imigrări, sau la curtea de apel în a cărei rază de competență se află formațiunea teritorială care a emis decizia de returnare.

Instanța soluționează cererea în termen de 30 de zile de la data primirii acesteia. Hotărârea instanței este irevocabilă." Potrivit dispozițiilor art. 299 alin. (1) C. proc. civ., sunt supuse recursului numai "hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum și, în condițiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicțională". Din interpretarea logico-juridică a dispozițiilor legale menționate, rezultă că sentința pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în soluționarea contestației formulată de reclamant împotriva deciziei de returnare de pe teritoriul României este o hotărâre judecătorească irevocabilă care, conform prevederilor citate C. proc.

civ., nu este supusă recursului. În consecință, în raport de cele mai sus reținute și față de dispozițiile art. 137 C. proc. civ. cu referire la dispozițiile art. 299 alin. (1) C. proc. civ. și ale art. 84 alin. (1) teza finală din O.U.G. nr. 194/2002, recursul va fi respins, ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de W.J., împotriva Sentinței civile nr. 2079 din 16 martie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibil. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 30 martie 2012. Procesat de GGC - GV