ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1763/2012

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin

Sentința civilă nr. 2079 din 16 martie 2011 Curtea de Apel București, secția a

VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins plângerile conexe

formulate de reclamantul W.J. în contradictoriu cu Oficiul Român pentru

Imigrări.

Pentru a pronunța această soluție instanța de

fond a reținut că reclamantul a solicitat anularea Deciziei pârâtului nr.

2730496 din 7 mai 2010 prin care s-a dispus returnarea reclamantului de pe

teritoriul României.

În motivarea cererii reclamantul a arătat că

a avut prelungit dreptul de ședere până la 8 septembrie 2010, dar la 7 mai 2010

i-a fost comunicată decizia atacată, care este motivată pe faptul că i s-a

revocat dreptul de ședere.

Reclamantului i-a fost revocat dreptul de

ședere în baza prevederilor art. 77 alin. (3) lit. b) din O.U.G. nr. 194/2002,

cu motivarea că a fost depistat desfășurând activități lucrative la o altă

firmă, încălcând reglementările referitoare la angajarea în muncă ale

străinilor și s-a dispus returnarea reclamantului de pe teritoriul României în

baza art. 82 alin. (3) lit. b) din același act normativ.

Conform art. 78 din O.U.G. nr. 194/2002

comunicarea deciziei de revocare a dreptului de ședere se comunică de către

pârât prin decizia de returnare prevăzută la art. 82.

Curtea de apel a constatat că din

interpretarea textelor de lege invocate, reiese că decizia de revocare a

dreptului de ședere este practic temeiul și motivarea deciziei de returnare în

cazul concret al revocării dreptului de ședere.

Curtea de Apel nu a reținut nici încălcarea

accesului la justiție deoarece judecarea împreună a celor două aspecte nu

înseamnă că reclamantul ar fi lipsit de posibilitatea de a se apăra în cererea

de contestare a deciziei de returnare.

Decizia de returnare în ipoteza revocării

dreptului de ședere este un act administrativ complex, iar legalitatea măsurii

de returnare este strâns legată de aprecierea ca temeinică și legală a măsurii

de revocare a dreptului de ședere luată prin același act administrativ conform

dispozițiilor art. 78 din O.U.G. nr. 194/2002.

Astfel, nu se poate reține nici încălcarea

dreptului la un proces echitabil deoarece un astfel de proces nu trebuie în mod

obligatoriu să parcurgă mai multe etape. Dreptul la un recurs efectiv consacrat

de art. 13 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului nu înseamnă că toate

cauzele trebuie să parcurgă mai multe faze procesuale, adică să beneficieze de

o judecată în fond și de una în recurs.

Textul mai sus invocat dispune ca orice

persoană ale cărei drepturi prevăzute de convenție au fost încălcate să se

poată adresa efectiv unei instanțe naționale.

Prin urmare, textul vorbește despre accesul

la justiție atunci când se încalcă un drept prevăzut în Convenția Europeană a

Drepturilor Omului, inclusiv în situația în care dreptul este încălcat de

autorități ale statului și nu de existența mai multor grade de jurisdicție în

aceeași cauză. Decizia de returnare poate fi atacată în justiție atât pe motive

de nelegalitate a măsurii de revocare a dreptului de ședere, cât și pe alte

motive ce țin de returnarea reclamantului în țara de origine.

Curtea

de Apel a mai reținut că potrivit dispozițiilor din O.U.G. nr. 56/2007

reclamantul nu putea desfășura decât activitățile din contractul de muncă, ori

din declarația dată de reclamant reiese că acesta vindea încălțăminte la

momentul controlului desfășurat de lucrătorii Oficiului Român pentru Imigrări,

și nu activități de comisioner curier bagajist.

Curtea de Apel a constatat legalitatea și

temeinicia deciziei contestate atât sub aspectul revocării dreptului de ședere

al reclamantului, cât și cu privire la returnarea sa de pe teritoriul României

și neîntemeiată acțiunea reclamantului, inclusiv pe menținerea dreptului de

ședere temporară până la data la care a fost acordat inițial cu posibilitatea

prelungirii și cu repunerea sa în drepturi.

Împotriva hotărârii instanței de fond,

reclamantul W.J. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie.

Înainte de a analiza motivele de recurs,

Înalta Curte examinând cu prioritate, în temeiul dispozițiilor art. 137 C.

proc. civ., excepția inadmisibilității recursului, constată că aceasta este

întemeiată, motiv pentru care o va admite și va respinge recursul, ca

inadmisibil.

Pentru a ajunge la această soluție instanța a

avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Potrivit art. 84 alin. (1) din O.U.G. nr.

194/2002 "decizia de returnare poate fi contestată în termen de 10 zile de

la data comunicării la Curtea de Apel București, în cazul în care aceasta a

fost emisă de Oficiul Român pentru Imigrări, sau la curtea de apel în a cărei

rază de competență se află formațiunea teritorială care a emis decizia de

returnare. Instanța soluționează cererea în termen de 30 de zile de la data

primirii acesteia. Hotărârea instanței este irevocabilă."

Potrivit dispozițiilor art. 299 alin. (1) C.

proc. civ., sunt supuse recursului numai "hotărârile date fără drept de

apel, cele date în apel, precum și, în condițiile prevăzute de lege, hotărârile

altor organe cu activitate jurisdicțională".

Din interpretarea logico-juridică a

dispozițiilor legale menționate, rezultă că sentința pronunțată de Curtea de

Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în

soluționarea contestației formulată de reclamant împotriva deciziei de

returnare de pe teritoriul României este o hotărâre judecătorească irevocabilă

care, conform prevederilor citate C. proc. civ., nu este supusă recursului.

În consecință, în raport de cele mai sus

reținute și față de dispozițiile art. 137 C. proc. civ. cu referire la

dispozițiile art. 299 alin. (1) C. proc. civ. și ale art. 84 alin. (1) teza

finală din O.U.G. nr. 194/2002, recursul va fi respins, ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de W.J., împotriva

Sentinței civile nr. 2079 din 16 martie 2011 a Curții de Apel București, secția

a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibil.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 30

martie 2012.

Procesat

de GGC - GV