ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3647/2010

Obiectul acțiunii. Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului București, reclamanta SC Y.O.Q.C. SRL București a solicitat în contradictoriu cu pârâtul O.R.I. - Direcția pentru Imigrări a Municipiului București, anularea actului administrativ din 05 ianuarie 2009 cu consecința obligării pârâtului la emiterea autorizației de muncă pentru cetățeanul chinez H.Z. În motivarea cererii sale, reclamanta a arătat că respingerea solicitării sale de către pârât nu este justificată. Prin întâmpinare, pârâtul a invocat excepția necompetenței materiale a Tribunalului, arătând că autorizația de muncă este eliberată de O.R.I., autoritate publică centrală. Prin sentința civilă nr. 2282 din 17 iunie 2009, Tribunalul București a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența soluționării acțiunii în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal.

Hotărârea instanței de fond. Prin sentința nr. 4296 din 3 decembrie 2009, Curtea de Apel București, a respins acțiunea formulată de reclamanta SC Y.O.Q.C. SRL București în contradictoriu cu pârâtul O.R.I. -Direcția pentru Imigrări a Municipiului București ca neîntemeiată.

Motivele de fapt și de drept care au stat la baza formării convingerii instanței. Instanța de fond a reținut că din actele depuse la dosar, respectiv adresa din 11 august 2008 a A.O.F.M. București, a rezultat că cetățeanul chinez nu îndeplinea condițiile legale pentru eliberarea autorizației de muncă. Prin urmare, având în vedere dispozițiile art. 3 alin. (1) lit. a) și art. 4 alin. (1) din O.U.G. nr. 56/2007 coroborate cu dispozițiile art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 194/2002, instanța de fond a constatat că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile existenței unui refuz nejustificat de soluționare a cererii reclamantei.

Recursul formulat de reclamanta SC Y.O.Q.C.SRL București. Motive de recurs întemeiate pe dispozițiile art. 304 1 C. proc. civ. 4.1. Recurenta susține că societatea desfășoară o activitate legală, ce rezultă din documentele prezentate la dosar. 4.2. Împrejurarea că există doi șomeri înregistrați la A.O.F.M. pentru funcția de calculator preț cost, nu înseamnă că societatea a încălcat procedura de realizare a unei selecții legale, deoarece numărul posturilor vacantate de societate acoperă și persoanele înregistrate la șomaj. Aceste persoane nu au fost interesate de ofertă, precizare existentă și în procesul-verbal de selecție. 4.3. La data efectuării selecției, erau înregistrate la A.O.F.M. un număr de șapte posturi vacante corespunzătoare funcției de calculator preț cost de unde rezultă că emiterea autorizației de muncă pentru cetățeanul chinez nu afecta dreptul la muncă recunoscut cetățenilor români care aveau la dispoziție posturi vacante. 4.4. Cetățeanul chinez a avut doar o restricție temporară de intrare în România pentru o perioadă determinată, nefiind aplicabile prevederile art. 44 alin. (3) din O.U.G. nr. 194/2002, republicată.

Întâmpinarea formulată de intimatul-pârât O.R.I. Intimatul solicită respingerea recursului ca nefondat. 5.1. Străinii care nu îndeplinesc condițiile prevăzute de legislația română cu privire la regimul străinilor, încadrarea în muncă și detașarea pe teritoriul României li se refuză eliberarea autorizației de muncă. 5.2. Art. 3 din O.U.G. nr. 56/2007 instituie o măsură de protecție a forței de muncă autohtone, prin impunerea condiției pentru angajator de a încadra în muncă cetățeni străini doar în situația în care locurile de muncă disponibile nu pot fi ocupate de cetățeni români, ai statelor membre U.E. și S.E.E., ori de către rezidenți permanenți pe teritoriul României. 5.3. În același sens, prin intermediul art. 7 alin. (1) lit. e) din O.U.G. nr. 56/ 2007 se instituie obligația angajatorului de a obține de la A.O.F.M. București o adeverință cu privire la forța de muncă disponibilă pentru postul vacant, pentru a se analiza și stabili dacă există șomeri cetățeni români disponibili pentru postul respectiv. Din adeverința nr. 20601 din 11 august 2009 rezultă că nu este îndeplinită condiția impusă de art. 3 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 56/2007, deoarece textul de lege se referă la o posibilitate (locurile de muncă nu pot fi ocupate) și nu la o acțiune încheiată. 5.4. Decizia de returnare a fost emisă și pentru că nu a fost respectat scopul aflării străinului în România, conform art. 44 alin. (2) lit. b) coroborat cu art. 6 alin. (1) lit. f) din O.U.G. nr. 194/2002, republicată. II. Considerentele instanței de recurs. 1. Recursul este nefondat. 2. Textul prevăzut de art. 3 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 56/2007 se interpretează în sensul existenței unei dovezi că „locurile de muncă vacante nu pot fi ocupate de cetățeni români (…)”. Faptul că la selecția organizată de societatea recurentă în data de 15 august 2008, posturile fiind vacante din data de 4 august 2008, nu s-a prezentat niciun cetățean român, nu reprezintă dovada cerută de legiuitor în sensul imposibilității ocupării posturilor conform art. 3 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 56/2007. 3. Potrivit art. 6 alin. (1) lit. f) din O.U.G. nr. 194/2002 republicată, intrarea pe teritoriul României este permisă străinilor care nu au încălcat anterior scopul declarat la obținerea vizei sau la intrarea pe teritoriul României. Prin Decizia de returnare nr. 94066 din 4 august 2005 cetățeanul chinez a fost obligat să părăsească teritoriul României tocmai pentru că nu a respectat prevederile legate de scopul pentru care i s-a acordat dreptul de a intra și a rămâne pe teritoriul României. Refuzul intimatului apare astfel ca fiind justificat în prezent de prevederile art. 6 alin. (1) lit. f) din O.U.G. nr. 194/2002, pe care cetățeanul străin nu le-a respectat. 4. Refuzul de emitere a autorizației de muncă a fost dat în temeiul art. 44 alin. (2) lit. a) din O.U.G. nr. 194/2002 republicată și nu în temeiul art. 44 alin. (3) din O.U.G. nr. 194/2002 republicată, astfel încât se constată că motivul de recurs întemeiat pe acest aspect nu are legătură cu actul administrativ contestat. 5. În drept, constatându-se neîndeplinirea motivelor de recurs, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a Cod procedura civilă și art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 modificată și completată, urmează a se respinge recursul ca nefondat.