ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1625/2011

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.

1473 din 23 martie 2010, Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal a admis acțiunea formulată de reclamanta SC „H.B.C.”

SRL în contradictoriu cu pârâtul Oficiul Român pentru Imigrări și a obligat pârâtul

să procedeze la emiterea autorizației de muncă pentru cetățeanul chinez G.Q.

Împotriva acestei

hotărâri pârâta Direcția pentru Imigrări a Municipiului București a declarat

recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Înainte

de a analiza motivele de recurs invocate, Înalta Curte, examinând cu prioritate,

în conformitate cu dispozițiile art. 137 C. proc. civ., excepția necompetenței

materiale invocată, din oficiu, constată că hotărârea recurată a fost pronunțată

de o instanță necompetentă, astfel că, în cauză, sunt incidente dispozițiile

art. 304 pct. 3 C. proc. civ., motiv pentru care va admite recursul, iar în

temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (6) va casa sentința atacată și va trimite

cauza spre competentă soluționare la Tribunalul București – Secția contencios administrativ și fiscal.

Pentru

a ajunge la această soluție, Înalta Curte a avut în vedere considerentele în

continuare arătate:

Contenciosul

administrativ este definit prin art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004,

modificată, ca fiind activitatea de soluționare, de către instanțele de

contencios administrativ competente potrivit legii organice, a litigiilor în

care cel puțin una dintre părți este o autoritate publică, iar conflictul s-a

născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în

sensul acestei legi, fie din nesoluționarea în termenul legal ori din refuzul

nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau interes legitim,

astfel cum rezultă din prevederile art. 8, care reglementează obiectul acțiunii

judiciare.

Actul administrativ

este actul unilateral cu caracter individual sau normativ, emis de o autoritate

publică în vederea executării ori a organizării executării legii, dând naștere,

modificând sau stingând raporturi juridice.

Art. 10 alin. (1) din

Legea nr. 554/2004, reglementează competența materială a instanței de

contencios administrativ și fiscal, prin derogare de la prevederile Codului de

procedură civilă în raport cu organul emitent al actului și în funcție de

cuantumul sumei ce formează obiectul actului administrativ contestat.

În art. 2 alin. (1) lit.

b) din Legea nr. 554/2004 autoritatea publică este definită ca fiind orice

organ de stat sau al unităților administrativ teritoriale care acționează în

regim de putere publică, pentru satisfacerea unui interes public.

Într-un litigiu de contencios

administrativ, pentru a avea calitatea de pârât sau intimat, este suficient să

se facă dovada că acea autoritate publică este emitenta actului administrativ, astfel

cum este definit de art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, respectiv

actul unilateral cu caracter individual sau normativ, emis de o autoritate

publică în vederea executării și a organizării executării legii, dând naștere,

modificând sau stingând raporturi juridice.

În cauză se contestă

adresa prin care Direcția pentru Imigrări a Municipiului București a comunicat

refuzul de acordare a autorizației de muncă.

Având în vedere

rangul local al Direcției pentru Muncă a Municipiului București în calitate de

emitent al actului contestat se constată că hotărârea instanței de fond a fost

dată cu încălcarea competenței altei instanțe, motiv de recurs prevăzut de art.

304 pct. 3 C. proc. civ.

Fiind un motiv de

ordine publică, acest motiv de recurs poate fi invocat și din oficiu de către

instanța de recurs.

Pentru că se contestă

un act emis de o autoritate publică locală potrivit art. 10 alin. (1) din Legea

nr. 554/2004 raportat la art. 3 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. și art. 2 pct. 1

lit. d) C. proc. civ., competența de soluționare a cererii, în primă instanță,

nu aparține curții de apel ci tribunalului – Secția contencios administrativ.

În

consecință, pentru considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art.

304 pct. 3 și art. 312 alin. (6) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul,

va casa sentința recurată și pe cale de consecință va trimite cauza spre

competentă soluționare la Tribunalul București – Secția contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de Direcția pentru Imigrări a Municipiului București împotriva

sentinței civile nr. 1473 din 23 martie 2010 a Curții de Apel București – Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința

recurată și trimite cauza spre competentă soluționare la Tribunalul București – Secția de contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 18 martie 2011.