ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1832/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei l. Obiectul acțiunii Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC G.C. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul O.R.I. – D.I.M.B. anularea actului administrativ nr. 2608010 din 16 decembrie 2008 prin care i-a fost soluționată nefavorabil cererea înregistrată la pârât la data de 24 noiembrie 2008 și obligarea pârâtului la emiterea autorizației de muncă pentru lucrători permanenți pentru cetățeanul chinez Y.W. l. Hotărârea primei instanțe Prin sentința nr. 3837 din 11 noiembrie 2009, Curtea de Apel București, secția a VllI-a contencios administrativ și fiscal, a respins cererea formulată de reclamanta SC G.C.

SRL ca neîntemeiată. Pentru a pronunța o asemenea soluție, prima instanță a reținut că în raport cu dispozițiile art. 44 alin. (2) din O.U.G. nr. 194/2002 privind regimul străinilor din România, republicată și cele ale art. 6 din același act normativ, cetățeanul chinez nu îndeplinește condițiile legale pentru acordarea autorizației de muncă. 3. Recursul reclamantei SC G.C. SRL împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta SC G.C. SRL care a solicitat admiterea recursului și modificarea în tot a sentinței recurate în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulată. Așa cum rezultă din practicaua prezentei decizii, în ședința publică din data de 29 martie 2011, cu ocazia dezbaterilor asupra cauzei, Înalta Curte a pus în discuție motivul de ordine publică al necompetenței materiale a instanței de fond, în raport de rangul local al autorității emitente a actului administrativ contestat, motiv prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc.

civ. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului examinând cu prioritate acest motiv invocat din oficiu potrivit art. 306 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte constată că este întemeiat pentru considerentele ce succed. Potrivit art. 10 alin. (l) din Legea nr. 554/2004, competența instanțelor de contencios administrativ se stabilește în funcție de două criterii: - criteriul poziționării autorității publice emitente a actului administrativ atacat (rangul autorității centrale sau locale); - criteriul valoric, stabilit pe baza cuantumului impozitului, taxei, contribuției sau datoriei vamale care face obiectul actului administrativ contestat. În baza acestor criterii se stabilește competența materială a soluționării cauzelor între tribunal și curtea de apel, secția contencios administrativ și fiscal.

Litigiul de față are ca obiect anularea actului administrativ nr. 2608010 din 16 decembrie 2008 prin care O.R.I. – D.I.M.B. a soluționat nefavorabil cererea înregistrată la pârât de reclamanta SC G.C. SRL prin care solicita emiterea autorizației de muncă pentru cetățeanul chinez Y.W. Pentru determinarea instanței de contencios administrativ competentă să soluționeze cauza în fond, operează criteriul poziționării autorității publice emitente a actului administrativ atacat (rangul autorității centrale sau locale); În speță, actul prin care se comunică refuzul de emitere a autorizației de muncă, adresa nr. 2608010 din 16 decembrie 2008, este emis de D.I.M.B. din cadrul O.R.I., autoritate publică locală (teritorială).

Potrivit art. 10 alin. (l) din Legea nr. 554/2004 „Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 de lei se soluționează în fond de către tribunalele administrativ-fiscale (.)”.

Având în vedere rangul local al D.I.M.B., în calitate de emitent al actului contestat (adresa prin care se comunică refuzul de emitere a autorizației de muncă), competența de soluționare a cauzei în fond revine Secției de contencios administrativ a Tribunalului, iar în recurs, Secției de contencios administrativ a Curții de apel, soluție de principiu adoptată de Plenul judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție în ședința din 14 martie 2011, conform ar.33 alin. (l) și (3) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în raport de jurisprudența deja existentă a Secției, reprezentată de Decizia nr. 1189 din 25 februarie 2011. Având în vedere considerentele expuse și constatând întemeiat motivul invocat din oficiu, Înalta Curte va admite recursul și potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, corelat cu art. 312 alin. (6) C. proc.

civ., va casa sentința și va trimite cauza spre competentă soluționare la Tribunalul București, secția contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de SC G.C. SRL București împotriva sentinței nr. 3837 din 11 noiembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a VllI-a contencios administrativ și fiscal Casează sentința atacată și trimite cauza spre competentă soluționare la Tribunalul București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 martie 2011.