ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2315/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința civilă nr. 1484 din 23 martie 2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamanta SC G.R. SRL București, în contradictoriu cu pârâtul Oficiul Român pentru Imigrări, Direcția pentru Imigrări a Municipiului București, obligând pârâtul să emită autorizație de muncă pentru cetățeanul chinez Y.L. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că la data de 1 aprilie 2009, reclamanta SC G.R. SRL București a solicitat pârâtului eliberarea unei autorizații de muncă pentru lucrători permanenți pentru chinezul Y.L., în scopul angajării acestuia pe post de lucrător controlor final.

S-a mai arătat în considerentele sentinței atacate că prin adresa nr. 3304195 din 07 aprilie 2009, pârâtul, în temeiul art. 3 alin. (1) lit. f) și art. 4 alin. (1) din O.U.G. nr. 56/2007, a comunicat refuzul eliberării autorizației de muncă, motivat de împrejurarea că la data depunerii cererii, societatea nu desfășura efectiv activitatea pentru care solicita eliberarea autorizației de muncă. In ceea ce privește refuzul pârâtului de a elibera autorizația de muncă, prima instanță a reținut că este vorba un refuz nejustificat, întrucât pârâtul , în mod eronat, a apreciat neîndeplinirea condiției prevăzute la art. 3 alin. (1) lit. f), reclamanta fiind o societate comercială care are ca obiect comerțul cu ridicata, iar poziția pentru care a solicitat eliberarea autorizației de muncă este de lucrător controlor final.

Referitor la susținerile pârâtului, potrivit cu care în baza de date A.M.O.F.M. București s-ar găsi șomeri care au calificările necesare îndeplinirii atribuțiilor prevăzute în fișa postului depusă la cererea de eliberare a autorizației de muncă, instanța de fond a apreciat că acestea sunt irelevante atâta vreme cât pârâtul nu a fost în măsură a proba existența posibilității de ocupare de către cetățenii români a postului amintit. Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâtul Oficiul Român pentru Imigrări - Direcția pentru Imigrări a Municipiului București solicitând modificarea acesteia în sensul respingerii acțiunii,ca neîntemeiate . In motivarea căii de atac, recurentul-pârât a susținut, în esență că refuzul eliberării autorizației de muncă a fost întemeiat pe nerespectarea de către angajator a art. 3 alin. (1) lit. f) și art. 4 alin. (1) din O.U.G.

nr. 56/2007. A mai arătat recurentul-reclamant că instanța de fond a apreciat în mod greșit că SC G.R. are nevoie de încadrarea funcției de lucrător controlor final, singura activitate desfășurată în fapt , fiind comerțul cu ridicata al îmbrăcămintei și încălțămintei, iar societatea are doar 3 angajați, motiv pentru care nu se justifică necesitatea angajării unui lucrător controlor final. Examinând cu prioritate excepția de necompetență materială invocată din oficiu potrivit art. 306 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte constată că este întemeiată pentru considerentele ce succed.

Potrivit art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, competența instanțelor de contencios administrativ se stabilește în funcție de două criterii: - criteriul poziționării autorității publice emitente a actului administrativ atacat (rangul autorității centrale sau locale); - criteriul valoric, stabilit pe baza cuantumului impozitului, taxei, contribuției sau datoriei vamale care face obiectul actului administrativ contestat. În baza acestor criterii se stabilește competența materială a soluționării cauzelor între tribunal și curtea de apel - secția contencios administrativ și fiscal. Litigiul de față are ca obiect anularea actului administrativ nr. 3304195/C.S. din 07 aprilie 2009 prin care Oficiul Român pentru Imigrări - Direcția pentru Imigrări a Municipiului București a soluționat nefavorabil cererea înregistrată la pârât de reclamanta SC G.R.

SRL București, prin care solicita emiterea autorizației de muncă pentru cetățeanul chinez Y.L. Pentru determinarea instanței de contencios administrativ competentă să soluționeze cauza în fond, operează criteriul poziționării autorității publice emitente a actului administrativ atacat (rangul autorității centrale sau locale); În speță, actul prin care se comunică refuzul de emitere a autorizației de muncă, adresa nr. 3304195/C.S. din 07 aprilie 2009, este emis de Direcția pentru Imigrări a Municipiului București din cadrul Oficiului Român pentru Imigrări, autoritate publică locală (teritorială).

Potrivit art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora depănă la 500.000 de lei se soluționează în fond de către tribunalele administrativ-fiscale(...) Având în vedere rangul local al Direcției pentru Imigrări a Municipiului București, în calitate de emitent al actului contestat - adresa prin care se comunică refuzul de emitere a autorizației de muncă - competența de soluționare a cauzei în fond revine Secției de contencios administrativ a Tribunalului, iar în recurs, Secției de contencios administrativ a Curții de apel.

De altfel această soluție a fost adoptată ca soluție de principiu de Plenul judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție în ședința din 14 martie 2011, conform art. 33 alin. (1) și (3) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a I.C.C.J., în raport de jurisprudența deja existentă a Secției și în vederea respectării principiului jurisprudenței unitare, consacrat de Curtea de la Strasbourg. Având în vedere considerentele expuse și constatând întemeiat motivul invocat din oficiu, Înalta Curte va admite recursul și potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, corelat cu art. 312 alin. (6) C. proc. civ., va casa sentința și va trimite cauza spre competentă soluționare la Tribunalul București, secția contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Oficiul Român pentru Imigrări - Direcția pentru Imigrări a Municipiului București împotriva sentinței nr. 1484 din 23 martie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și trimite cauza spre competentă soluționare la Tribunalul București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 19 aprilie 2011.