ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2315/2011

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin Sentința

civilă nr. 1484 din 23 martie 2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal, a admis

acțiunea

formulată de reclamanta SC G.R. SRL București, în contradictoriu cu pârâtul

Oficiul Român pentru Imigrări, Direcția pentru Imigrări a Municipiului

București, obligând pârâtul să emită autorizație de

muncă pentru

cetățeanul chinez Y.L.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a

reținut că la data de 1 aprilie 2009, reclamanta SC G.R. SRL București a solicitat

pârâtului

eliberarea unei autorizații de muncă pentru lucrători

permanenți pentru

chinezul Y.L., în scopul

angajării acestuia pe post de lucrător controlor

final.

S-a mai arătat în considerentele sentinței atacate

că prin adresa nr. 3304195 din 07 aprilie 2009, pârâtul, în temeiul art. 3

alin. (1) lit. f) și art. 4 alin. (1) din

O.U.G. nr. 56/2007, a

comunicat refuzul eliberării autorizației de muncă,

motivat de împrejurarea că la data depunerii cererii, societatea nu

desfășura

efectiv activitatea pentru

care solicita eliberarea autorizației de muncă.

In ceea ce privește refuzul pârâtului de a

elibera autorizația de muncă,

prima

instanță a reținut că este vorba un refuz nejustificat, întrucât pârâtul ,

în

mod eronat, a apreciat neîndeplinirea condiției prevăzute la art. 3 alin. (1)

lit. f), reclamanta fiind o societate comercială

care are ca obiect comerțul cu

ridicata, iar poziția pentru care a

solicitat eliberarea autorizației de muncă este de lucrător controlor final.

Referitor la

susținerile pârâtului, potrivit cu care în baza de date

A.M.O.F.M. București s-ar găsi șomeri care au calificările necesare

îndeplinirii

atribuțiilor prevăzute în fișa postului depusă la cererea

de eliberare a

autorizației de muncă,

instanța de fond a apreciat că acestea sunt irelevante atâta vreme cât pârâtul

nu a fost în măsură a proba existența posibilității de

ocupare de către

cetățenii români a postului amintit.

Împotriva

acestei sentințe a formulat recurs pârâtul Oficiul Român pentru Imigrări -

Direcția pentru Imigrări a Municipiului București solicitând modificarea

acesteia în sensul respingerii acțiunii,ca neîntemeiate .

In motivarea

căii de atac, recurentul-pârât a susținut, în esență că

refuzul eliberării autorizației de muncă a fost întemeiat pe

nerespectarea de

către angajator a

art. 3 alin. (1) lit. f) și art. 4 alin. (1) din O.U.G. nr. 56/2007.

A mai arătat

recurentul-reclamant că instanța de fond a apreciat în mod greșit că SC G.R. are

nevoie de încadrarea funcției de lucrător controlor final, singura activitate

desfășurată în fapt , fiind comerțul cu ridicata al îmbrăcămintei și

încălțămintei, iar societatea are doar 3 angajați, motiv pentru care nu se

justifică necesitatea angajării unui lucrător controlor final.

Examinând cu

prioritate excepția de necompetență materială invocată din oficiu potrivit art.

306 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte constată că este întemeiată pentru

considerentele ce succed.

Potrivit art.

10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, competența instanțelor de contencios

administrativ se stabilește în funcție de două criterii:

- criteriul

poziționării autorității publice emitente a actului administrativ atacat

(rangul autorității centrale sau locale);

- criteriul

valoric, stabilit pe baza cuantumului impozitului, taxei, contribuției sau

datoriei vamale care face obiectul actului administrativ contestat.

În baza

acestor criterii se stabilește competența materială a soluționării cauzelor

între tribunal și curtea de apel - secția contencios administrativ și fiscal.

Litigiul de

față are ca obiect anularea actului administrativ nr. 3304195/C.S. din 07

aprilie 2009 prin care Oficiul Român pentru Imigrări - Direcția pentru Imigrări

a Municipiului București a soluționat nefavorabil cererea înregistrată la pârât

de reclamanta SC G.R. SRL București, prin care solicita emiterea autorizației

de muncă pentru cetățeanul chinez Y.L.

Pentru

determinarea instanței de contencios administrativ competentă să soluționeze

cauza în fond, operează criteriul poziționării autorității publice emitente a

actului administrativ atacat (rangul autorității centrale sau locale);

În speță,

actul prin care se comunică refuzul de emitere a autorizației de muncă, adresa

nr. 3304195/C.S. din 07 aprilie 2009, este emis de Direcția pentru Imigrări a

Municipiului București din cadrul Oficiului Român pentru Imigrări, autoritate

publică locală (teritorială).

Potrivit art.

10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 litigiile privind actele administrative

emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele

care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii

ale acestora depănă la 500.000 de lei se soluționează în fond de către tribunalele

administrativ-fiscale(...)

Având în

vedere rangul local al Direcției pentru Imigrări a Municipiului București, în

calitate de emitent al actului contestat - adresa prin

care se comunică refuzul de emitere a autorizației de muncă -

competența de

soluționare a cauzei în

fond revine Secției de contencios administrativ a

Tribunalului, iar în

recurs, Secției de contencios administrativ a Curții de apel.

De altfel

această soluție a fost adoptată ca soluție de principiu de Plenul judecătorilor

secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și

Justiție în ședința din 14 martie 2011, conform art. 33 alin. (1)

și (3) din Regulamentul privind organizarea și

funcționarea administrativă a

I.C.C.J.,

în raport de jurisprudența deja existentă a Secției și în vederea

respectării principiului jurisprudenței unitare,

consacrat de Curtea de la

Strasbourg.

Având în

vedere considerentele expuse și constatând întemeiat

motivul invocat din oficiu, Înalta Curte va admite recursul și potrivit

art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, corelat cu art. 312 alin. (6) C.

proc. civ., va casa sentința și va trimite cauza spre competentă soluționare la

Tribunalul București, secția contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Oficiul Român pentru

Imigrări - Direcția

pentru Imigrări a

Municipiului București împotriva sentinței nr. 1484 din 23

martie 2010 a

Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și trimite cauza spre

competentă soluționare

la Tribunalul

București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 19 aprilie

2011.