ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2430/2008

Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința comercială nr. 2804 din 13 iunie 2005, Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a admis în parte acțiunea reclamantei D.G.F.P.M.B. în contradictoriu cu pârâta SC I.C.S. SRL și a obligat-o pe pârâtă la plata sumei de 450.450.508 lei reprezentând despăgubiri, către reclamantă. A respins celelalte pretenții ca neîntemeiate și a obligat-o pe pârâtă la plata sumei de 10.000.000 lei reprezentând onorariu de expert majorat, în contul B.E.J.T.C.

Pentru a se pronunța astfel, Tribunalul a reținut cu privire la primul capăt de cerere formulat de reclamantă că au fost dovedite elementele răspunderii civile contractuale, respectiv fapta ilicită a consignatarului constând în nepredarea bunurilor rămase nevalorificate, și deprecierea altor bunuri care i-au fost predate în regim de consignație și care s-au degradat, culpa pârâtei fiind prezumată în baza art. 1082 C. civ., prejudiciul reprezentat de contravaloarea bunurilor menționate, stabilit prin raportul de expertiză cât și legătura de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu. La stabilirea despăgubirilor de 450.450.508 lei, Tribunalul a luat în considerare varianta a doua din raportul de expertiză, prima variantă înlăturându-se, având în vedere că în această variantă erau cuprinse și procese - verbale de predare - primire nesemnate de consignatar, situație în care s-a apreciat că acestea nu au făcut dovada certă a predării bunurilor.

Cu privire la al doilea capăt de cerere, Tribunalul a reținut că acesta este neîntemeiat întrucât clauza penală de la art. 7 din contract prevede penalități pentru sumele neachitate la termenul convenit - sume provenind din vânzarea bunurilor - și nu penalități la valoarea prejudiciului reprezentat de lipsa la inventar și degradarea unor mărfuri. Împotriva acestei sentințe a declarat apel în termen și motivat D.G.F.P.M.B. criticile vizând netemeinicia și nelegalitatea sentinței atacate sub aspectul cuantumului despăgubirilor și al respingerii capătului de cerere privind penalitățile. În esență, apelanta susține că, a făcut dovezi cu procesele - verbale de predare - primire semnate de ambele părți, că debitul principal reprezentat de lipsurile la inventar și bunurile degradate este de 739.479.901 rol și nu de 450.450.509 rol cum s-a stabilit prin expertiza contabilă.

În ce privește capătul de cerere privind penalitățile, apelanta apreciază că se aplică art. 7 din contractul de consignație (clauza penală) și în privința sumelor aferente bunurilor lipsă la inventar. Așa fiind, apelanta solicită admiterea apelului și schimbarea sentinței atacate în sensul obligării intimatei pârâte la plata sumei de 739.479.901 rol reprezentând contravaloare bunuri lipsă la inventar sau deteriorate și a sumei de 2.026.175.200 rol reprezentând penalități. În temeiul art. 294 alin. (2) C. proc. civ., apelanta a solicitat acordarea penalităților pe perioada ulterioară pronunțării hotărârii supuse apelului, până la plata efectivă a sumei datorate cu titlu de debit.

În subsidiar, în ipoteza în care instanța de apel va constata că Tribunalul a apreciat corect că debitul este de 450.450.308 rol, apelanta a solicitat să fie obligată intimata - pârâtă la plata penalităților calculate la acest debit de la data expirării contractului de consignație 1 mai 1999 până la achitarea debitului. În ședința publică de la 25 octombrie 2007 apelanta a depus adresa din 2 octombrie 2007 eliberată de O.N.R.C. privind furnizarea de informații referitor la SC I.C.S. SRL, din care rezultă că societatea intimată a fost radiată de drept la data de 27 martie 2006 conform art. 31 din Legea nr. 359/2004. În raport de situația juridică a intimatei și față de art. 40 din Decretul nr. 31/1954 coroborat cu art. 233 alin. (4) din Legea nr. 31/1990, Curtea, din oficiu, a pus în discuția părților, excepția lipsei capacității de folosință a intimatei pârâte în calea de atac a apelului.

Curtea, având în vedere că intimata a încetat să mai existe la 27 martie 2006, a considerat că apelul nu poate fi soluționat în contradictoriu cu o persoană lipsită de capacitate de folosință, a admis excepția invocată și prin decizia nr. 478 din 25 octombrie 2007 a respins apelul ca fiind formulat în contradictoriu cu o persoană lipsită de capacitate de folosință. Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen, reclamanta D.G.F.P.M.B. solicitând admiterea recursului, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecarea apelului la aceiași instanță. În motivarea recursului său, întemeiat în drept pe prevederile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., reclamanta susține că instanța de apel în mod nelegal a respins cererea ei de introducere în cauză a asociatului unic I.T., întrucât, greșit și fără a pune în discuția părților, a calificat cererea ca fiind una de schimbare a calității părților.

Pe de altă parte conform art. 236 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, în forma în vigoare la data dizolvării și radierii societății în cauză, patrimoniul unei societăți cu răspundere limitată, la momentul dizolvării acesteia, se transmite în totalitate asociatului unic. Întrucât radierea societății pârâte a intervenit după pronunțarea hotărârii instanței de fond reclamanta nu a mai avut posibilitatea să solicite introducerea în cauză a asociatului unic decât în faza apelului. Examinând recursul prin prisma motivelor invocate Înalta Curte constată că acesta este fondat. După pronunțarea instanței de fond prin sentința comercială nr. 2804 din 13 iunie 2005 și înainte de soluționarea apelului a intervenit radierea societății pârâte la 27 martie 2006. Cum societatea pârâtă era o societate comercială cu răspundere limitată, având ca unic asociat pe I.T.

iar la data radierii societății era în vigoare art. 236 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 în următoarea redactare: „dizolvarea unei societăți cu răspundere limitată cu asociat unic atrage transmiterea universală a patrimoniului societății către asociatul unic, fără lichidare”, la data radierii a intervenit transmiterea universală a patrimoniului SC I.C.S. SRL către asociatul unic. În urma transmiterii universale a patrimoniului datoriile societății au devenit datoriile asociatului unic, creditorii sociali devenind creditorii asociatului unic. Ca atare, în asemenea situații operează o transmitere și a calității procesuale către asociatul unic, acesta preluând, în cauză, calitatea de pârât. Întrucât instanța de apel a soluționat apelul pe excepția lipsei capacității de folosință a intimatei iar această excepție a fost admisă cu ignorarea prevederilor art. 236 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, Înalta Curte urmează ca, în temeiul art. 312 alin. (3) C. proc.

civ., să admită recursul, să caseze decizia atacată și să trimită cauza aceleiași instanțe pentru rejudecarea apelului în contradictoriu cu asociatul unic al societății pârâte I.T.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanta D.G.F.P.M.B. împotriva deciziei comerciale nr. 478 din 25 octombrie 2007, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a comercială. Casează decizia recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 septembrie 2008.