ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2430/2008

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința comercială nr. 2804 din 13 iunie 2005,

Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a admis în parte acțiunea

reclamantei D.G.F.P.M.B. în contradictoriu cu pârâta SC I.C.S. SRL și a

obligat-o pe pârâtă la plata sumei de 450.450.508 lei reprezentând despăgubiri,

către reclamantă.

A respins celelalte

pretenții ca neîntemeiate și a obligat-o pe pârâtă la plata sumei de 10.000.000

lei reprezentând onorariu de expert majorat, în contul B.E.J.T.C.

Pentru a se pronunța astfel,

Tribunalul a reținut cu privire la primul capăt de cerere formulat de

reclamantă că au fost dovedite elementele răspunderii civile contractuale,

respectiv fapta ilicită a consignatarului constând în nepredarea bunurilor

rămase nevalorificate, și deprecierea altor bunuri care i-au fost predate în

regim de consignație și care s-au degradat, culpa pârâtei fiind prezumată în

baza art. 1082 C. civ., prejudiciul reprezentat de contravaloarea bunurilor

menționate, stabilit prin raportul de expertiză cât și legătura de cauzalitate

între fapta ilicită și prejudiciu.

La stabilirea despăgubirilor

de 450.450.508 lei, Tribunalul a luat în considerare varianta a doua din

raportul de expertiză, prima variantă înlăturându-se, având în vedere că în

această variantă erau cuprinse și procese - verbale de predare - primire

nesemnate de consignatar, situație în care s-a apreciat că acestea nu au făcut

dovada certă a predării bunurilor.

Cu privire la al doilea

capăt de cerere, Tribunalul a reținut că acesta este neîntemeiat întrucât

clauza penală de la art. 7 din contract prevede penalități pentru sumele

neachitate la termenul convenit - sume provenind din vânzarea bunurilor - și nu

penalități la valoarea prejudiciului reprezentat de lipsa la inventar și

degradarea unor mărfuri.

Împotriva acestei sentințe a

declarat apel în termen și motivat D.G.F.P.M.B. criticile vizând netemeinicia

și nelegalitatea sentinței atacate sub aspectul cuantumului despăgubirilor și

al respingerii capătului de cerere privind penalitățile.

În esență, apelanta susține

că, a făcut dovezi cu procesele - verbale de predare - primire semnate de

ambele părți, că debitul principal reprezentat de lipsurile la inventar și

bunurile degradate este de 739.479.901 rol și nu de 450.450.509 rol cum s-a

stabilit prin expertiza contabilă.

În ce privește capătul de

cerere privind penalitățile, apelanta apreciază că se aplică art. 7 din

contractul de consignație (clauza penală) și în privința sumelor aferente

bunurilor lipsă la inventar.

Așa fiind, apelanta solicită

admiterea apelului și schimbarea sentinței atacate în sensul obligării

intimatei pârâte la plata sumei de 739.479.901 rol reprezentând contravaloare

bunuri lipsă la inventar sau deteriorate și a sumei de 2.026.175.200 rol reprezentând

penalități.

În temeiul art. 294 alin.

(2) C. proc. civ., apelanta a solicitat acordarea penalităților pe perioada

ulterioară pronunțării hotărârii supuse apelului, până la plata efectivă a sumei

datorate cu titlu de debit.

În subsidiar, în ipoteza în

care instanța de apel va constata că Tribunalul a apreciat corect că debitul

este de 450.450.308 rol, apelanta a solicitat să fie obligată intimata - pârâtă

la plata penalităților calculate la acest debit de la data expirării

contractului de consignație 1 mai 1999 până la achitarea debitului.

În ședința publică de la 25

octombrie 2007 apelanta a depus adresa din 2 octombrie 2007 eliberată de

O.N.R.C. privind furnizarea de informații referitor la SC I.C.S. SRL, din care

rezultă că societatea intimată a fost radiată de drept la data de 27 martie

2006 conform art. 31 din Legea nr. 359/2004.

În raport de situația

juridică a intimatei și față de art. 40 din Decretul nr. 31/1954 coroborat cu art.

233 alin. (4) din Legea nr. 31/1990, Curtea, din oficiu, a pus în discuția

părților, excepția lipsei capacității de folosință a intimatei pârâte în calea

de atac a apelului.

Curtea, având în vedere că

intimata a încetat să mai existe la 27 martie 2006, a considerat că apelul nu

poate fi soluționat în contradictoriu cu o persoană lipsită de capacitate de

folosință, a admis excepția invocată și prin decizia nr. 478 din 25 octombrie

2007 a respins apelul ca fiind formulat în contradictoriu cu o persoană lipsită

de capacitate de folosință.

Împotriva acestei decizii a

declarat recurs, în termen, reclamanta D.G.F.P.M.B. solicitând admiterea recursului,

casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecarea apelului la

aceiași instanță.

În motivarea recursului său,

întemeiat în drept pe prevederile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.,

reclamanta susține că instanța de apel în mod nelegal a respins cererea ei de

introducere în cauză a asociatului unic I.T., întrucât, greșit și fără a pune

în discuția părților, a calificat cererea ca fiind una de schimbare a calității

părților. Pe de altă parte conform art. 236 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, în

forma în vigoare la data dizolvării și radierii societății în cauză,

patrimoniul unei societăți cu răspundere limitată, la momentul dizolvării

acesteia, se transmite în totalitate asociatului unic. Întrucât radierea

societății pârâte a intervenit după pronunțarea hotărârii instanței de fond

reclamanta nu a mai avut posibilitatea să solicite introducerea în cauză a

asociatului unic decât în faza apelului.

Examinând recursul prin

prisma motivelor invocate Înalta Curte constată că acesta este fondat.

După pronunțarea instanței

de fond prin sentința comercială nr. 2804 din 13 iunie 2005 și înainte de

soluționarea apelului a intervenit radierea societății pârâte la 27 martie

având ca unic asociat pe I.T. iar la data radierii societății era în vigoare art.

236 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 în următoarea redactare: „dizolvarea unei

societăți cu răspundere limitată cu asociat unic atrage transmiterea universală

a patrimoniului societății către asociatul unic, fără lichidare”, la data

radierii a intervenit transmiterea universală a patrimoniului SC I.C.S. SRL către

asociatul unic. În urma transmiterii universale a patrimoniului datoriile

societății au devenit datoriile asociatului unic, creditorii sociali devenind

creditorii asociatului unic. Ca atare, în asemenea situații operează o

transmitere și a calității procesuale către asociatul unic, acesta preluând, în

cauză, calitatea de pârât.

Întrucât instanța de apel a

soluționat apelul pe excepția lipsei capacității de folosință a intimatei iar

această excepție a fost admisă cu ignorarea prevederilor art. 236 alin. (1) din

Legea nr. 31/1990, Înalta Curte urmează ca, în temeiul art. 312 alin. (3) C.

proc. civ., să admită recursul, să caseze decizia atacată și să trimită cauza

aceleiași instanțe pentru rejudecarea apelului în contradictoriu cu asociatul

unic al societății pârâte I.T.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

reclamanta D.G.F.P.M.B. împotriva deciziei comerciale nr. 478 din 25 octombrie

2007, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a comercială.

Casează decizia recurată și

trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 17 septembrie 2008.