ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2706/2011

Deliberând asupra recursului de față, din actele și lucrările dosarului, constată următoarele: În fond după casare prin decizia nr. 1625 din 20 noiembrie 2009 pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a comercială, în care s-a reținut că soluționarea cauzei de către judecătorul sindic s-a făcut cu încălcarea normelor de competență, Tribunalul București, secția a VI-a comercială, prin sentința nr. 7799 din 7 iulie 2010 a respins acțiunea formulată de reclamanta C.R.N. SA prin lichidator judiciar BFJ C.G. SPRL în contra pârâtei SC I.P. SA ca nefondată. Acțiunea cu care reclamanta a investit instanța la data de 27 aprilie 2006 a avut ca obiect restituirea către reclamantă a bunurilor adjudecate ca urmare a licitației din data de 27 aprilie 2005 realizată de BEJ D.S.

indicate în dovada din 29 aprilie 2005 emisă de BEJ D.S. sau a contravalorii acestora stabilită prin expertiza judiciară; plata fructelor percepute de pârât ce va fi stabilită pe cale de expertiză, acțiune motivată în drept pe dispozițiile art.58 din Legea nr.64/1995. Prin precizarea acțiunii efectuată pentru termenul din 3 august 2006, reclamanta a arătat că acțiunea sa are caracterul de revendicare, ea fiind proprietara bunurilor înstrăinate pârâtei în cadrul unei executări silite în care procesul verbal de licitație, actul de adjudecare, procesul verbal de predare primire au fost declarate nule prin hotărâre judecătorească irevocabilă, pârâta fiind în situația îmbogățirii fără justă cauză.

În raport de această precizare a obiectului acțiunii, ca fiind o acțiune în revendicare s-a pronunțat și instanța de casare și instanța în fond după casare. Astfel, tribunalul a înlăturat apărările pârâtei la acțiunea astfel precizată reținând că, în speță, întrucât nu există o desesizare benevolă de bunurile mobile, nu operează dispozițiile art. 1909 alin. (1) C. civ. cu privire la dobândirea bunurilor mobile prin prescripție instantanee și nici de dispozițiile art. 1910 C. civ., întrucât acestea au ca obiect de reglementare revendicarea bunurilor pierdute sau furate, situație care nu se regăsește în speță. Nu s-a dat eficiență nici apărării pârâtei întemeiată pe principiul „ error communis facit jus ” față de calitatea transmițătorului de organ de executare.

S-au apreciat însă ca întemeiate apărările susținute în baza dispozițiilor art. 404 1 alin. (3) și art. 449 C. proc. civ. Coroborând textele mai sus menționate, judecătorul fondului a concluzionat că, deși a fost desființat titlul executoriu și executarea silită, nu s-a putut desființa transmiterea dreptului de proprietate asupra bunurilor mobile adjudecate câtă vreme nu s-a făcut dovada că adjudecatarul a dobândit bunurile prin fraudă, frauda nefiind echivalentă cu reaua credință. Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, prin decizia nr. 20 din 24 ianuarie 2011 a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantă.

Instanța de control judiciar a confirmat sentința pronunțată de judecătorul fondului și motivarea acestuia reținând că reclamanta și-a întemeiat acțiunea în revendicare pe decizia nr. 1626 din 23 noiembrie 2005 a Tribunalului București, secția a VI-a comercială, prin care au fost declarate nule atât actul de adjudecare cât și procesele verbale de licitație și de predare primire. Mai reține instanța de control judiciar corecta aplicare de către judecătorul fondului a prevederilor art. 1909 C. civ. și a principiului de drept error communis facit jus cât și a prevederilor art. 404 1 alin. (3) C. proc. civ. și a art. 449 C. proc. civ. la care în mod expres acesta trimite, câtă vreme reclamanta nu a făcut dovada existenței fraudei din partea intimatei, care nu a fost stabilită pe cale judecătorească, caracterul derizoriu al prețului nefiind suficient să conducă la concluzia existenței ei cât timp nu se coroborează cu alte probe.

În contra deciziei menționate a declarat recurs reclamanta în a cărui susținere dezvoltă criticile care urmează: 1. pronunțarea instanțelor pe alte texte de lege decât cele pe care le-au invocat părțile, art. 49 C. proc. civ. pe care instanțele și-au întemeiat soluția neavând aplicare în cauză, executarea fiind anulată, vânzarea a fost desființată irevocabil, existând autoritate de lucru judecat; 2. instanța a ignorat prevederile legii speciale, art. 58, art. 64, art. 65 din Legea nr. 64/1995 în vigoare la data anulării; 3. față de caracterul irevocabil al hotărârii pronunțată în calea contestației la executare, instanța trebuia să facă aplicare art. 404 2 C. proc. civ.

și să dispună restabilirea situației anterioare; 4. dobândirea bunurilor de către intimata - pârâtă este nelegală deoarece titlul care îi conferea dreptul de proprietate asupra bunurilor a fost declarat nul, motivarea instanței că actele nule nu ar fi lipsite de eficiență fiind bizară și nelegală, adăugând la lege; 5. instanța nu a motivat de ce nu s-a făcut aplicarea art. 404 alin. (3) și să admită acțiunea prin actualizarea în funcție de rata inflației a sumei de bani ce trebuia să i se restituie; 6. achiziționarea bunurilor cu 10% din valoarea determinată prin raportul de evaluare, pe un preț derizoriu este un caz de fraudă, o manoperă menită să-l prejudicieze pe debitor; 7. decizia atacată ignoră prevederile art. 406 lit. d) C. proc.

civ. cu privire la exceptarea de la executare a bunurilor neurmăribile, or, prin Legea nr. 64/1995 și ulterior prin Legea nr. 85/2006 bunurile debitorului după deschiderea procedurii sunt neurmăribile ope legis. Prin concluziile scrise depuse la dosar, intimata SC I.P. SA București a invocat în principal nulitatea recursului în temeiul art. 302 1 lit. c) C. proc. civ. în a cărui susținere a arătat că motivele recurentului nu se încadrează în motivul de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ. și inadmisibilitatea recursului deoarece criticile recurentei evocă situația de fapt iar instanța de recurs poate examina numai legalitatea hotărârii atacate iar nu netemeinicia acesteia, și, în ultim rând, respingerea recursului ca nefondat.

Recursul este fondat pentru considerentele care urmează. 1. Prealabil, examinând recursul declarat prin prisma apărărilor făcute de intimată, Înalta Curte constată regularitatea cererii de recurs din perspectiva exigențelor prevăzute de art. 302 1 lit. c) C. proc. civ. sub sancțiunea nulității, cât și a admisibilității, susținerile intimatei sub acest aspect fiind fără temei. Astfel, recurenta în cererea sa a dezvoltat critici care se încadrează în motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. prin raportare la aplicarea de către instanțe a prevederilor art. 449 C. proc. civ., coroborat cu art. 404 1 alin. (3) C. proc. civ. în fundamentarea soluției de respingere a acțiunii reclamantei recurente având ca obiect revendicare bunuri mobile și prevederile legale pe care aceasta a fost întemeiată.

Recursul declarat întrunește și condiția admisibilității, condiție pe care intimata în motivarea inexistenței ei o identifică și o reduce tot la condiția legalității motivelor de recurs arătând că recurenta a investit instanța de recurs cu situația de fapt asupra căreia nu este competentă să-și exercite controlul, nu cu aspecte de nelegalitate ale hotărârii atacate. Potrivit art. 304 C. proc. civ. partea introductivă, modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere în situațiile limitativ prevăzute de acest text de lege, numai pentru motive de nelegalitate. Ca atare, controlul instanței de recurs este limitat la examinarea motivelor de nelegalitate, iar absența acestora atrage sancțiunea nulității cererii de recurs prevăzută de art. 302 1 lit. c) C. proc.

civ., iar nu sancțiunea inadmisibilității recursului cum greșit susține intimata. Cât privește modalitatea de exprimare a motivelor de nelegalitate, aceasta trebuie să fie aptă a asigura controlul efectiv al instanței de recurs din această perspectivă. Efectivitatea controlului de legalitate / nelegalitate este posibil de realizat atunci când recurentul indică una sau mai multe din situațiile limitativ prevăzute de art. 304 C. proc. civ. și dezvoltarea criticilor este corespunzătoare lor, dar și atunci când motivele de legalitate sunt greșit indicate, sau nu se indică dar dezvoltarea criticilor face posibilă încadrarea lor într-unul din motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ., astfel cum prevede art. 306 alin. (3) C. proc.

civ. Nu este realizată condiția legalității motivelor întrucât nu face posibilă efectivitatea controlului, indicarea unora din motivele de legalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ. necorelată cu o dezvoltare a criticilor în sensul susținerii lor conform cu ipotezele prevăzute de legiuitor. În acest caz indicarea motivelor de nelegalitate fiind pur formală, fără finalitate sub aspectul efectivității controlului de legalitate, sancțiunea este tot nulitatea cererii de recurs prevăzută de art. 304 1 lit. c) C. proc. civ. Nu este realizată condiția legalității, sancțiunea fiind aceeași, a nulității cererii de recurs, atunci când nu se indică niciunul din motivele de recurs prevăzute de art. 304 C. proc.

civ. și nici dezvoltarea criticilor nu permite instanței de recurs încadrarea în vreunul din acestea întrucât această dezvoltare are ca obiect aprecierea probelor, situația de fapt, respectiv temeinicia hotărârii atacate. Firesc, conform art. 306 alin. (2) C. proc. civ., motivele de ordine publică pot fi invocate din oficiu de instanța de recurs, desigur cu respectarea prevederilor art. 162 C. proc. civ. Prin urmare, Înalta Curte, în cazul de față, constată îndeplinită condiția existenței motivelor de nelegalitate, dezvoltarea criticilor recurentei încadrându-se în motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., aplicarea greșită a legii, respectiv al temeiului de drept al acțiunii promovate.

2 Procedând la examinarea pe fond a motivului de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte îl apreciază ca fondat pentru considerentele care urmează: Prin acțiunea promovată, astfel cum a fost precizată, reclamanta-recurentă a investit instanța cu o acțiune în revendicare mobiliară în a cărei susținere a invocat decizia nr. 1626 R din 23 noiembrie 2005 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă. De altfel, și prin cererea inițial formulată reclamanta a solicitat restituirea bunurilor adjudecate de pârâtă prin licitația din 27 aprilie 2005 și plata fructelor percepute, întemeiată fiind pe dispozițiile art. 58, art. 59, art. 64, art. 65 din Legea nr. 64/1995, în prezent înlocuită de Legea nr. 85/2006.

Prin decizia nr. 1626/R din 23 mai 2005, pe care reclamanta și-a susținut acțiunea, Tribunalul București a admis recursul contestatoarei C.R.N. SA, prezenta recurentă, împotriva sentinței nr. 4552 din 8 iulie 2005 pronunțată de Judecătoria Sector 6 București pe care a modificat-o în tot în sensul că a admis contestația la executare și a constatat nulitatea absolută a procesului verbal de vânzare – cumpărare prin licitația din 27 aprilie 2007, încheiat de BEJ D.S., în dosarul de executare nr. 155/2004 și a tuturor actelor de executare silită efectuate după data deschiderii procedurii judiciare a societății recurente, respectiv 7 aprilie 2005. Deși pornește de la această realitate și reține că reclamanta a investit instanța cu o acțiune în revendicare, instanța de apel, confirmând sentința apelată, face aplicarea prevederilor art. 404 1 alin. (3) coroborate cu art. 449 C. proc.

civ. constatând că cererea de întoarcere a executării nu este admisibilă în condițiile art. 404 1 alin. (1) și (3) deoarece reclamanta nu a făcut dovada existenței unei fraude din partea adjudecatarului printr-o constatare judecătorească, chiar dacă titlul a fost anulat. Din perspectiva motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. se constată că instanța de apel a făcut prin decizia recurată o greșită aplicare a legii. Aceasta deoarece, pe de o parte, prin decizia atacată se ignoră limitele în care a fost investită de către reclamantă instanța de judecată, operând o confuzie între cererea de revendicare cu cererea de întoarcere a executării silite, aplicând dispozițiile legale reglementate de lege pentru aceasta din urmă la obiectul real al cererii de chemare în judecată.

Pe de altă parte, chiar și în acest context, al examinării cererii reclamantei ca o cerere specifică fazei procesuale a executării silite, prin decizia sa, instanța de apel pune în discuție o hotărâre judecătorească irevocabilă, intrată în puterea lucrului judecat, constatarea existenței sau nu a fraudei la care face trimitere art. 449 C. proc. civ. fiind de atributul instanței care, irevocabil, a anulat titlul executoriu. Înalta Curte constată că reclamanta – recurentă a investit instanța de judecată cu o acțiune de drept comun, având ca obiect revendicare mobiliară, întemeiată pe titlul său de proprietate, situație în care nu sunt aplicabile prevederile dispozițiilor art. 404 1 alin. (1) și (3) și art. 449, ci prevederile art. 480 C. civ.

Prin urmare, în condițiile în care titlul de proprietate al reclamantei asupra bunurilor revendicate este necontestat și prin dispariția juridică a titlului de proprietate al pârâtei asupra acelorași bunuri reactivat, acțiunea în revendicare trebuia admisă în raport de dispozițiile art. 480 C. proc. civ. Așa fiind, Înalta Curte, va admite recursul, va modifica decizia atacată și va admite apelul împotriva sentinței pe care o va schimba în tot. Drept urmare, va admite acțiunea reclamantei și o va obliga pe pârâta SC I.P. SA la restituirea bunurilor mobile revendicate menționate în pagina 2 - 6 din procesul verbal al executorului judecătoresc D.S.

din 29 aprilie 2005 sau la contravaloarea acestora stabilită de expertul judiciar R.G., în raportul de expertiză depus la data de 29 octombrie 2008, în sumă de 1.954.361 lei (ron) la care se adaugă suma de 608.599 lei (ron) reprezentând uzura produsă asupra bunurilor începând cu data de 9 mai 2005, pentru ipoteza în care bunurile nu mai există, și la plata contravalorii profitului nerealizat în sumă de 571.909,5 lei (ron) stabilită de expertul T.A. la data de 16 aprilie 2008, avându-se în vedere ultimele precizări conținute în concluziile scrise depuse de reclamantă pentru termenul din 9 iulie 2009 (fila 247 – 248 dosar fond). În baza art. 274 C. proc. civ. va obliga intimata la plata sumei de 1000 lei cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de expert, către reclamantă.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII D E C I D E Admite recursul declarat de recurenta - reclamantă C.R.N. S.A. PRIN LICHIDATOR JUDICIAR BFJ C.G. SPRL BUCUREȘTI împotriva deciziei comerciale nr. 20 din 24 ianuarie 2011 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială. Modifică decizia atacată, în sensul că admite apelul împotriva sentinței comerciale nr. 7799 din 7 iulie 2010 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a comercială, pe care o schimbă în tot și în consecință: Admite acțiunea reclamantei și obligă pârâta SC I.P. SA la restituirea bunurilor mobile revendicate menționate în pg. 2-6 din procesul verbal al executorului judecătoresc D.S. din 29 aprilie 2005 sau la contravaloarea acestora stabilită de expertul judiciar R.G.

în raportul de expertiză depus la data de 29.10.2008, în sumă de 1.954.361 lei (ron), la care se adaugă și suma de 608.599 lei (ron) reprezentând uzura produsă asupra bunurilor începând cu data de 09 mai 2005, în ipoteza în care bunurile nu mai există, și la plata contravalorii profitului nerealizat în sumă de 571.909,51ei (ron) stabilită de expertul T.A. la data de 16 aprilie 2008. Obligă intimata - pârâtă SC I.P. SA la plata sumei de 1000 lei cheltuieli de judecată către recurenta-reclamantă C.R.N. SA PRIN LICHIDATOR JUDICIAR BFJ C.G. SPRL BUCUREȘTI, reprezentând onorariu expertiză contabilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 septembrie 2011.