ÎCCJ, Decizia nr. 1625/2009

Adjudecare

bunuri mobile. Desființarea titlului adjudecatarului. Acțiune în revendicare

mobiliară formulată de proprietarul bunurilor. Dispoziții legale aplicabile

Cuprins

pe materii: Drept comercial. Alte materii

Index

alfabetic: contestație la executare

- licitație publică

- acțiune în revendicare mobiliară

C.

proc. civ. art. 404

1

alin.(1), (3), art. 449

C.

civ., art. 480

În cazul în care proprietarul unor bunuri mobile înstrăinate

prin vânzare la licitație în cadrul unei executări silite formulează o acțiune

în revendicare mobiliară în contradictoriu cu adjudecatarul al cărui titlu a

fost desființat prin hotărâre irevocabilă nu sunt aplicabile dispozițiile art.

404

1

alin. (1) și (3) și art. 449 din Codul de procedură civilă, ci

dispozițiile art. 480 din Codul civil.

Secția

comercială, Decizia nr. 2706 din 13 septembrie 2011

În fond

după casare, prin decizia nr. 1625/2009 pronunțată de Tribunalul București,

Secția a V-a comercială, în care s-a reținut că soluționarea cauzei de către

judecătorul sindic s-a făcut cu încălcarea normelor de competență,

Tribunalul  București, Secția a VI-a comercială, prin sentința nr.

7799/2010 a respins acțiunea formulată de reclamanta C.R.N. SA prin lichidator

judiciar BFJ C.G. SPRL în contra pârâtei SC I.P. SA ca nefondată.

Acțiunea cu care reclamanta a investit instanța a avut ca obiect

restituirea către reclamantă a bunurilor adjudecate ca urmare a licitației din

data de 27 aprilie 2005 realizată de BEJ D.S. sau a contravalorii acestora

stabilită prin expertiza judiciară; plata fructelor percepute de pârât ce va fi

stabilită pe cale de expertiză, acțiune motivată în drept pe dispozițiile art.

58 din Legea nr. 64/1995.

Prin precizarea acțiunii, reclamanta a arătat că acțiunea sa are

caracterul de revendicare, ea fiind proprietara bunurilor înstrăinate pârâtei

în cadrul unei executări silite în care procesul-verbal de licitație, actul de

adjudecare, procesul verbal de predare-primire au fost declarate nule prin

hotărâre judecătorească irevocabilă, pârâta fiind în situația îmbogățirii fără

justă cauză.

În raport de această precizare a obiectului acțiunii, ca fiind o

acțiune în revendicare, s-a pronunțat și instanța de casare și instanța în fond

după casare.

Astfel, tribunalul a înlăturat apărările pârâtei la acțiunea

astfel precizată reținând că, în speță, întrucât nu există o desesizare

benevolă de bunurile mobile, nu operează dispozițiile art. 1909 alin. (1) C.

civ. cu privire la dobândirea bunurilor mobile prin prescripție instantanee și

nici de dispozițiile art. 1910 C. civ., întrucât acestea au ca obiect de

reglementare revendicarea bunurilor pierdute sau furate, situație care nu se regăsește

în speță.

Nu s-a dat eficiență nici apărării pârâtei întemeiată pe

principiul „

error communis facit jus

” față de calitatea transmițătorului

de organ de executare.

S-au apreciat însă ca întemeiate apărările susținute în baza

dispozițiilor art. 404

1

alin. (3) și art. 449 C. proc. civ.

Coroborând textele mai sus menționate, judecătorul fondului a

concluzionat că, deși a fost desființat titlul executoriu și executarea silită,

nu s-a putut desființa transmiterea dreptului de proprietate asupra bunurilor

mobile adjudecate câtă vreme nu s-a făcut dovada că adjudecatarul a dobândit

bunurile prin fraudă, frauda nefiind echivalentă cu reaua-credință.

Curtea de Apel București, Secția a V-a comercială, prin decizia

nr. 20/2011 a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantă.

Instanța de control judiciar a confirmat sentința pronunțată de

judecătorul fondului și motivarea acestuia reținând că reclamanta și-a

întemeiat acțiunea în revendicare pe decizia nr. 1626/2005 a Tribunalului

București, Secția a VI-a comercială, prin care au fost declarate nule atât

actul de adjudecare cât și procesele verbale de licitație și de

predare-primire.

A mai reținut instanța de control judiciar corecta aplicare de către

judecătorul fondului a prevederilor art. 1909 C. civ. și a principiului de

drept

error communis facit jus

cât și a prevederilor art. 404

1

alin. (3) C. proc. civ. și a art. 449 C. proc. civ. la care în mod expres

acesta trimite, câtă vreme reclamanta nu a făcut dovada existenței fraudei din

partea intimatei, care nu a fost stabilită pe cale judecătorească, caracterul

derizoriu al prețului nefiind suficient să conducă la concluzia existenței ei

cât timp nu se coroborează cu alte probe.

În contra deciziei menționate a declarat recurs reclamanta în a

cărui susținere a dezvoltat criticile care urmează:

care le-au invocat părțile, art. 449 C. proc. civ. pe care instanțele și-au întemeiat

soluția neavând aplicare în cauză, executarea fiind anulată, vânzarea a fost

desființată irevocabil, existând autoritate de lucru judecat;

64, art. 65 din Legea nr. 64/1995 în vigoare la data anulării;

calea contestației la executare, instanța trebuia să facă aplicare art. 404

2

C. proc. civ. și să dispună restabilirea situației anterioare;

deoarece titlul care îi conferea dreptul de proprietate asupra bunurilor a fost

declarat nul, motivarea instanței că actele nule nu ar fi lipsite de eficiență

fiind bizară și nelegală, adăugând la lege;

alin. (3) și să admită acțiunea prin actualizarea în funcție de rata inflației

a sumei de bani ce trebuia să i se restituie;

raportul de evaluare, pe un preț derizoriu este un caz de fraudă, o manoperă

menită să-l prejudicieze pe debitor;

civ. cu privire la exceptarea de la executare a bunurilor neurmăribile, or,

prin Legea nr. 64/1995 și ulterior prin Legea nr. 85/2006 bunurile debitorului

după deschiderea procedurii sunt neurmăribile

ope legis

.(…)

Recursul este fondat pentru considerentele care urmează.(…)

Procedând la examinarea pe fond a motivului de nelegalitate

reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte l-a apreciat ca

fondat pentru considerentele care urmează:

Prin acțiunea promovată, astfel cum a fost precizată,

reclamanta-recurentă a investit instanța cu o acțiune în revendicare mobiliară

în a cărei susținere a invocat decizia nr. 1626 R din 23 noiembrie 2005 a

Tribunalului București, Secția a IV-a civilă.

De altfel, și prin cererea inițial formulată reclamanta a

solicitat restituirea bunurilor adjudecate de pârâtă prin licitația din 27 aprilie

2005 și plata fructelor percepute, întemeiată fiind pe dispozițiile art. 58,

59, 64, 65 din Legea nr. 64/1995, în prezent înlocuită de Legea nr. 85/2006.

Prin decizia nr. 1626/R din 23 mai 2005, pe care reclamanta și-a

susținut acțiunea, Tribunalul București a admis recursul contestatoarei C.R.N.

SA, prezenta recurentă, împotriva sentinței nr. 4552 din 8 iulie 2005

pronunțată de Judecătoria Sector 6 București pe care a modificat-o în tot, în

sensul că a admis contestația la executare și a constatat nulitatea absolută a

procesului verbal de vânzare-cumpărare prin licitația din 27 aprilie 2007,

încheiat de BEJ D.S. (...) și a tuturor actelor de executare silită efectuate

după data deschiderii procedurii judiciare a societății recurente, respectiv 7

aprilie 2005.

Deși pornește de la această realitate și reține că reclamanta a

investit instanța cu o acțiune în revendicare, instanța de apel, confirmând

sentința apelată, face aplicarea prevederilor art. 404

1

alin. (3)

coroborate cu art. 449 C. proc. civ. constatând că cererea de întoarcere a

executării nu este admisibilă în condițiile art. 404

1

alin. (1) și

(3) deoarece reclamanta nu a făcut dovada existenței unei fraude din partea

adjudecatarului printr-o constatare judecătorească, chiar dacă titlul a fost anulat.

Din perspectiva motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. se constată că instanța de apel a făcut prin decizia recurată o greșită

aplicare a legii.

Aceasta deoarece, pe de o parte, prin decizia atacată se ignoră

limitele în care a fost investită de către reclamantă instanța de judecată,

operând o confuzie între cererea de revendicare cu cererea de întoarcere a

executării silite, aplicând dispozițiile legale reglementate de lege pentru

aceasta din urmă la obiectul real al cererii de chemare în judecată. Pe de altă

parte, chiar și în acest context, al examinării cererii reclamantei ca o cerere

specifică fazei procesuale a executării silite, prin decizia sa, instanța de

apel pune în discuție o hotărâre judecătorească irevocabilă, intrată în puterea

lucrului judecat, constatarea existenței sau nu a fraudei la care face

trimitere art. 449 C. proc. civ. fiind de atributul instanței care, irevocabil,

a anulat titlul executoriu.

Înalta Curte a constatat că reclamanta-recurentă a investit

instanța de judecată cu o acțiune de drept comun, având ca obiect revendicare

mobiliară, întemeiată pe titlul său de proprietate, situație în care nu sunt

aplicabile prevederile dispozițiilor art. 404

1

alin. (1) și (3) și

art. 449, ci prevederile art. 480 din Codul civil.

Prin urmare, în condițiile în care titlul de proprietate al

reclamantei asupra bunurilor revendicate este necontestat și prin dispariția

juridică a titlului de proprietate al pârâtei asupra acelorași bunuri

reactivat, acțiunea în revendicare trebuia admisă în raport de dispozițiile

art. 48o C. proc. civ.

Așa fiind, Înalta Curte a admis recursul, a modificat decizia

atacată și a admis apelul împotriva sentinței pe care a schimbat-o în tot.

Drept urmare, a admis acțiunea reclamantei și a obligat pe pârâta SC I.P. SA la

restituirea bunurilor mobile revendicate menționate în pagina 2 - 6 din

procesul verbal al executorului judecătoresc D.S. din 29 aprilie 2005 sau la

contravaloarea acestora, în sumă de 1.954.361 lei (ron) la care se adaugă suma

de 608.599 lei (ron) reprezentând uzura produsă asupra bunurilor începând cu

data de 9 mai 2005, pentru ipoteza în care bunurile nu mai există, și la plata

contravalorii profitului nerealizat în sumă de 571.909,5 lei (ron). (…)