Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Instanța
Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția I civilă
Data
28 octombrie 2009

Decizia nr. 8771/2009 — ÎCCJ, Secția I civilă — recurs împotriva deciziei nr. 310/2009 a Curții de Apel Iași

Asupra recursului civil de față; Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la 29 ianuarie 2009 sub nr. 69/45/2009 Primarul orașului Hârlău a solicitat în temeiul art. 317 – 318 C. proc. civ. anularea Deciziei civile nr. 27 din 13 ianuarie 2009 a Curții de Apel Iași – pe considerentul că a adus la îndeplinire Decizia nr. 588 din 17 noiembrie 2005 a Curții de Apel Iași și că cererea de completare a acestei decizii formulate de P.E.M. după 3 ani este tardivă. Prin Decizia nr. 310 din 3 aprilie 2009 Curtea de Apel Iași a respins contestația în anulare formulată de orașul Hârlău prin primar, reținând că motivele prevăzute de art. 317 C. proc. civ.

nu se regăsesc printre argumentele invocate de contestator, deoarece acesta indică doar textul legal fără a preciza concret încălcările acestui articol. Soluția de respingere a excepției de tardivitate a cererii completatoare dispusă de Curtea de Apel la termenul din data de 13 ianuarie 2009 nu se înscrie în noțiunea de greșeală materială prevăzută de art. 318 C. proc. civ. Împotriva Deciziei irevocabile nr. 310/2009 a Curții de Apel Iași a declarat recurs Primarul orașului Hârlău și Orașul Hârlău. Recursul este inadmisibil. În conformitate cu art. 299 alin. (1) C. proc. civ. pot fi atacate cu recurs hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel precum și cele ale unor organe cu activitate jurisdicțională în condițiile legii.

Per a contrario, acestei norme imperative și restrictive nu pot fi atacate cu recurs, deciziile instanțelor de recurs, atât acelea pronunțate asupra recursului cât și acelea referitoare la încheierea de îndreptare a greșelilor materiale strecurate în deciziile instanțelor de recurs. Împotriva unei încheieri pronunțate în temeiul art. 281 și art. 281 1 precum și împotriva unei hotărâri pronunțate potrivit art. 281 2 se pot declara doar căile de atac la care este supusă hotărârea pentru care se solicită îndreptarea, lămurirea ori completarea, conform art. 281 3 C. proc. civ. Având în vedere cele mai sus arătate, Decizia civilă nr. 310/2009 pronunțată în contestația în anulare, nu poate fi atacată cu recurs cât timp însăși contestația în anulare a fost promovată împotriva unei decizii pronunțate în recurs.

DECIDE Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 octombrie 2009.

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.