ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5173/2010

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5173/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra

cauzei de față, constată următoarele:

Prin

cererea înregistrată la data de 12 ianuarie 2005 pe rolul Tribunalului

București, secția a IV-a civilă, sub nr. 2210/3/2005

reclamanții B.I.I., B.E.F.P., R.O.L.R. și B.V. au

solicitat, în temeiul Legii nr. 10/2001, în contradictoriu cu pârâții

Municipiul București, prin primar general, Primarul General al municipiului

București, SC R. SA și Statul Român, prin Ministerul Finanțelor, obligarea

pârâtului deținător la restituirea în deplină proprietate și posesie a

terenului în suprafață de 19,10 ha situat în sector 5; în cazul în care

restituirea nu este posibilă, obligarea pârâtului deținător la acordarea unui

alt teren de valoare egală; în cazul în care măsura menționată nu este

posibilă, obligarea pârâților la acordarea de despăgubiri reprezentând

contravaloarea terenului la momentul pronunțării hotărârii judecătorești,

valoare ce se va stabili prin expertiză; obligarea pârâtului Statul Român la

plata despăgubirilor reprezentând contravaloarea lipsei de folosință a

imobilului, pretenții ce vor fi determinate prin expertiză.

In motivarea acțiunii

s-a arătat că suprafața de 15,77 ha a fost proprietatea exclusivă a numitului I.C.B.

la succesiunea căruia au venit reclamanții, conform certificatului de

moștenitor și a certificatelor de calitate de moștenitor depuse la dosarul

cauzei, terenul fiind preluat de stat în anul 1955, așa cum rezultă din adresa

nr. 140 din 18 mai 1955 a Inspecției I.T.P. Raionul N. Bălcescu circa 20.

In urma notificării

Primăriei municipiului București conform Legii nr. 10/2001 pentru retrocedarea

în natură a terenului, s-a emis dispoziția nr. 3336 din 10 septembrie 2004, de

respingere a notificării pentru nedovedirea dreptului de proprietate.

Reclamanții au depus

mai multe cereri completatoare și precizări

la

acțiune astfel la data de 16 februarie 2005 au formulat cererea completatoare

ce se

regăsește la fila 95 dosar nr. 2210/3/2005 vol. 1, prin care au

precizat că suprafața de teren revendicată este de 15,77 ha, restul suprafeței

făcând obiectul altei dispoziții, pe care au înțeles să nu o conteste, și au chemat

în judecată în calitate de pârâtă A.V.A.S., solicitând obligarea acesteia la

despăgubiri prin echivalent în active recuperate în numele statului și/sau

acțiuni la societăți comerciale cu capital de stat aflate în portofoliul său; precizarea

existentă la filele 265-266 dosar nr. 2210/ 3/ 2005 vol. 1 prin care au

solicitat constatarea nulității absolute a actului de înstrăinare a terenului

de 19,10 ha, în contradictoriu cu pârâții SC P. SRL și SC R. SA; precizarea

formulată la data de 06 decembrie 2007 aflată la fila 95 dosar nr. 2210/3/2005

vol. III, prin care au arătat că înțeleg să cheme în judecată Statul Român,

prin Guvernul României, Statul Român, prin Ministerul Finanțelor și Statul

Român, prin Ministerul Internelor și Reformei Administrative, și că au înțeles

să nu cheme în judecată Primăria municipiului București, Primarul General al

municipiului București și SC P. SRL, întrucât nu au calitate procesuală în

acest dosar, singurul vinovat de preluarea abuzivă fiind Statul Român.

Prin sentința civilă

nr. 381 din 28 februarie 2008 pronunțată de Tribunalul București, secția a IV a

civilă, în dosarul nr. 2210/3/2005,

s-au

respins, în principiu, cererile de intervenție în interes propriu formulate de

petentele A.D. și S.C.P.A. S.A., ca inadmisibile; în baza art. 246 C. proc.

civ. instanța a luat act de renunțarea reclamanților R.L.O.R. și B.V. la

judecarea cauzei în contradictoriu cu pârâții SC P. SRL și SC R. SA, iar în

baza art. 247 C. proc. civ. a luat act de renunțarea reclamanților B.I.I. și B.E.F.P.

la dreptul invocat, în contradictoriu cu pârâții SC P. 2000 SRL și SC R. SA; a

respins, în fond, acțiunea formulată de reclamanții B.I.I. și B.E.F.P., în

contradictoriu cu pârâții SC P. 2000 SRL și SC R. SA; s-a disjuns soluționarea

capetelor de cerere formulate de reclamanți în contradictoriu cu pârâții SC P. 2000

SRL și SC R. SA de soluționarea celorlalte capete de cerere formulate de

reclamanții B.I.I. și B.E.F.P., în contradictoriu cu pârâții Municipiul

București, prin primar general, Primarul General al municipiului București, A.V.A.S.

și Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice și de reclamanții R.L.O.R.

și B.V., în contradictoriu cu Statul Român, prin Guvernul României, Statul

Român, prin Ministerul Internelor și Reformei Administrative și Statul Român,

prin Ministerul Finanțelor Publice și s-a dispus formarea unui nou dosar,

acordându-se termen în continuare pentru soluționarea dosarului disjuns.

Prin

decizia civilă nr. 292/K din 17 iunie 2008 pronunțată de Curtea de

Apel București în dosarul nr. 2210/3/2005

s-a respins ca nefondat recursul

declarat de A.V.A.S. și ca inadmisibil recursul

declarat de intervenienta S.C.P.A. S.A. împotriva sentinței nr. 381 din 28

februarie 2008.

Dosarul disjuns a

fost înregistrat pe rolul Tribunalului București, secția a IV a civilă, sub nr.

13790/3/2008, iar în cadrul acestui dosar, la termenul din 24 aprilie 2008,

reclamanții B.I. și B.E.F.P.

au formulat

cerere predicatoare si completatoare a cererii

de chemare

în judecată inițială, prin care

au solicitat ca, în contradictoriu cu pârâții Municipiul București, prin primar

general, Primarul General al municipiului București, A.V.A.S. și Statul Român,

prin Ministerul Finanțelor Publice, să se dispună, în principal, în ipoteza în

care întreg imobilul ce a format obiectul notificării nu se mai află în

patrimoniul Municipiului București, admiterea contestației, anularea dispoziției

nr. 3336/2004, obligarea pârâților Municipiul București, prin primar general,

și Primarul General al municipiului București să dispună trimiterea notificării

spre soluționare pârâtei A.V.A.S.

In subsidiar, în

măsura în care o parte din terenul ce a făcut obiectul notificării se află în

patrimoniul Municipiului București, să se dispună admiterea contestației,

anularea dispoziției nr. 3336/2004, obligarea pârâților Municipiul București,

prin primar general, și Primarul General al municipiului București să dispună

trimiterea notificării spre soluționare A.V.A.S., în ceea ce privește suprafața

de teren aflată în patrimoniul societății privatizate și obligarea acelorași

pârâți să restituie în natură porțiunea de imobil aflată în patrimoniul

acestora.

Prin sentința civilă

nr. 530 din 9 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul București, secția a IV a

civilă, în dosarul nr. 13790/3/2008

s-a admis

excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Statul Român, prin

Ministerul Finanțelor Publice, s-a respins acțiunea precizată formulată de

reclamanții B.I.I. și B.E.F.P., precum și acțiunea precizată formulată de

reclamanții R.O.L.R. și B.V. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin

Ministerul Finanțelor Publice, ca fiind introduse împotriva unei persoane fără calitate

procesuală pasivă; s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a

pârâtei A.V.A.S. și s-a respins acțiunea precizată formulată de reclamanții B.I.I.

și B.E.F.P. în contradictoriu cu pârâta A.V.A.S., ca fiind introdusă împotriva

unei persoane fără calitate procesuală pasivă; s-a admis în parte acțiunea

formulată de aceiași reclamanți, în contradictoriu cu pârâții Municipiul București,

prin primar general și Primarul General al municipiului București; s-a anulat în

parte dispoziția nr. 3336 din 10 septembrie 2004 emisă de Primarul General al municipiului

București; au fost obligați pârâții Municipiul București, prin primar general și

Primarul General al municipiului București să emită dispoziție motivată prin

care să propună reclamanților B.I.I. și B.E.F.P. măsuri reparatorii prin

echivalent pentru terenul în suprafață de 1093 mp, situat în București, ce

formează lotul A, pentru terenul în suprafață de 1838 mp situat în București, sector

4, ce formează lotul B și pentru terenul în suprafață de 7265 mp situat în

București, ce formează lotul C (părți componente din trupul B), astfel cum au

fost identificate în schița anexă nr.5 la raportul de expertiză topografică nr.

7535 din 29 noiembrie 2006 întocmit de experții C.S., T.A. și D.V., constând în

despăgubiri acordate în condițiile prevederilor legale privind regimul

stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv;

s-a respins capătul de cerere privind obligarea pârâților Municipiul București,

prin primar general și Primarul General al municipiului București la trimiterea

notificării formulate de reclamanți spre soluționare către A.V.A.S.

3

în ceea ce privește suprafața de teren aflată în patrimoniul societății

privatizate, ca neîntemeiat; s-a admis excepția lipsei calității procesuale

pasive a pârâților Statul Român, prin Guvernul României și Statul Român, prin

Ministerul Internelor și Reformei Administrative; s-au respins, în principiu,

cererile de intervenție în interes propriu formulate de petentele A.D. și S.C.P.A.

S.A., ca inadmisibile; au fost obligați pârâții Municipiul București, prin

primar general și Primarul General al municipiului București la plata sumei de

2000 lei cheltuieli de judecată către reclamantul B.I.I.

Pentru a pronunța

această soluție prima instanță a reținut că între Statul Român, prin Ministerul

Finanțelor Publice, și reclamanți nu există un raport de drept material care să

poată fi transpus în plan procesual, întrucât această instituție nu are

calitatea de unitate deținătoare și nici calitatea de a emite dispoziție în

baza Legii nr. 10/2001, în speță nefiind incidență nici situația în care

unitatea deținătoare nu este cunoscută, astfel încât acesta nu are calitate

procesuală pasivă.

Față de aceleași

considerente, tribunalul a constatat și lipsa calității procesuale pasive a

pârâților Statul Român, prin Guvernul României, Statul Român, prin Ministerul

Internelor și Reformei Administrative și Statul Român, prin Ministerul

Finanțelor Publice în cadrul acțiunii precizate a reclamantelor R.O.L.R. și B.V.,

care au ales o cale procesuală diferită față de ceilalți doi reclamanți.

Referitor la acțiunea

precizată a reclamanților B.I.I. și B.E.F.P. împotriva pârâților Municipiul

București, prin primar general, Primarul General al municipiului București și A.V.A.S.(în

privința Statului Român fiind admisă excepția lipsei calității procesuale

pasive, așa cum s-a arătat), tribunalul a reținut că din actele depuse în

probațiune a rezultat că s-a făcut dovada dreptului de proprietate asupra

bunului revendicat, astfel încât notificarea nu putea fi respinsă ca

nedovedită, iar entitatea învestită avea obligația de a se pronunța asupra

fondului cererii formulate, respectiv, în ce măsură se justifică acordarea de

despăgubiri prin echivalent asupra imobilului sau restituirea în natură.

Prima instanță a mai

reținut că, față de concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză,

conform căruia imobilul teren ce face obiectul notificării se suprapune parțial

peste spațiul pe care se află în prezent Bd. P., str. O. și str. L. restituirea

în natură este imposibilă, motiv pentru care, în temeiul art. 26 alin. (1),

art. 11 alin. (4), art. 7 alin. (2) și art. 1 alin. (2) din Legea nr. 10/2001,

reclamanții nu pot beneficia decât de măsuri reparatorii prin echivalent.

Cu privire la terenul

de 14,03 ha aflat în proprietatea privată a SC P. SRL, tribunalul a constatat

că această persoană juridică nu este chemată în judecată în prezentul dosar,

iar prin sentința civilă nr. 381/2008 pronunțată în dosarul nr. 2210/3/2005 s-a

luat act, în baza art. 247 C. proc. civ., de renunțarea reclamanților B.I.I. și

B.E.F.P. la dreptul invocat în contradictoriu cu pârâții SC P. SRL și SC R. SA.

Motiv pentru care reclamanții nu mai pot solicita nici un fel de pretenții

asupra terenului deținut inițial de către SC R. SA și nici nu pot solicita

obligarea pârâtei A.V.A.S. să acorde măsuri reparatorii prin echivalent pentru

același teren, deoarece această societate nu a fost și nu este o instituție

privatizată de A.V.A.S., care, față de cele arătate, nu are calitate procesuală

pasivă în cauză.

Referitor

la pârâta SC P. SRL, tribunalul a

constatat

că imobilul revendicat, deținut inițial de SC R. SA, a fost înstrăinat de

aceasta către SC P. SRL, prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub

nr. 3672/2004 de către BNP M.E., această din urmă societate nefiind, la rândul

său, unitate deținătoare privatizată de A.V.A.S.

Împotriva

acestei sentințe au declarat apel reclamanții B.I.I.,

B.E.F.P., R.U.O.R. și B.V.,

precum și pârâtul Municipiul București, prin primar general

Municipiul București,

prin primar general,

a criticat sentința

de fond pentru netemeinicie și nelegalitate, apreciind că în mod greșit

tribunalul a constatat că reclamanții au depus actele doveditoare și că acestea

pot fi primite direct de instanță, care nu poate decât să verifice temeinicia

dispoziției emise de unitatea deținătoare, solicitând exonerarea de plata

cheltuielilor de judecată, nefiind în culpă procesuală.

Reclamanții

B.I.I. și B.E.F.P.

au

arătat că în

mod greșit instanța de fond

nu a obligat Primăria municipiului București să emită dispoziții motivate cu

propunerea de acordare a măsurilor reparatorii în echivalent pentru toate

suprafețele de teren revendicate, cu toate că din cuprinsul hotărârii cât și a

contestației formulate rezultă că acestea sunt mult mai mari de 19 ha.

Au mai arătat că

terenurile respective au fost înstrăinate cu rea-credință de către Primăria

municipiului București, deși aceasta fusese notificată în prealabil cu privire

la solicitarea de restituire, iar în considerentele sentinței atacate există

confuzii datorate situației de fapt și împrejurărilor ce au intervenit pe

parcursul soluționării cauzei.

Reclamantele

R.L.O.R. și B.V.

au

arătat

că prima instanța s-a pronunțat

asupra a ceea ce nu s-a cerut, acordând la doi dintre contestatori mai mult

decât au cerut, în detrimentul celorlalți.

Au mai arătat că

tribunalul a procedat la un tratament discriminatoriu în ceea ce privește

probele administrate și a interpretat greșit actul juridic dedus judecății,

schimbând natura și înțelesul acestuia, fără a avea competență în soluționarea

cauzei, întrucât nu s-a observat că s-a solicitat retrocedarea unui teren care,

la data la care fusese preluat de stat, era teren agricol., situație față de

care competența pentru aplicarea legislației speciale în materie funciară ar fi

revenit Comisiei Locale de pe lângă Primăria Sectorului 5 București, iar

instanța judecătorească competentă să judece contestația ar fi fost Judecătoria

Sector 5.

Prin

decizia civilă nr. 649 din 11 decembrie 2009pronunțată de Curtea de

Apel București, secția a IV a civilă, în dosarul nr.

13790/3/2008

s-au respins ca nefondate

toate apelurile.

Referitor

la apelul pârâtului Municipiul București, prin primar,

instanța

de apel a înlăturat în totalitate criticile

formulate, reținând că termenul pentru depunerea actelor doveditoare în cadrul

procedurii întemeiate pe Legea nr. 10/2001 a fost prelungit de mai multe ori,

iar art. 23 din lege astfel cum a fost modificat prevede că acestea pot fi

depuse până la soluționarea notificării, indiferent că aceasta se realizează pe

cale administrativă sau judiciară.

Curtea de Apel a mai

reținut că stabilirea obligației pentru instanță, de a soluționa pricina doar

pe baza înscrisurilor depuse în etapa administrativă ar echivala cu îngrădirea

accesului la justiție, așa cum este consacrat în plan constituțional și

comunitar.

In ceea ce privește

obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată, a arătat că și această

critică este neîntemeiată, întrucât partea care se află în culpă procesuală (în

speță, pârâtul, prin neîndeplinirea obligațiilor legale față de reclamanți)

este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată, conform art. 274 alin.

(1) C. proc. civ.

Referitor

la apelul reclamanților B.I.I. și B.E.F.P.

,

instanța de apel a reținut că instanța

de fond în mod corect a obligat pârâtul Municipiul București, prin primar

general să emită dispoziție motivată cu propunere de acordare a măsurilor

reparatorii prin echivalent pentru terenurile revendicate astfel cum au fost

menționate în hotărârea atacată, diferențele de teren la care se referă

reclamanții neputând fi restituite din diverse considerente, respectiv, fac

obiectul unei alte notificări, față de care s-a emis o dispoziție necontestată,

sunt ocupate de amenajări de utilitate publică, neputând opera restituirea în

natură, se află în proprietatea unei entități care nu face parte din cadrul

procesual actual, ori aparțin unor entități față de care reclamanții au

renunțat la drepturile pretinse.

In legătură cu

critica privind erorile și confuziile strecurate în hotărârea atacată, instanța

de apel a reținut că, în raport de soluția favorabilă reclamanților, aceștia nu

justifică un interes în formularea unor asemenea critici.

Referitor

la apelul reclamanților R.L.O.R. și B.V.

,

instanța de apel a reținut că aceștia au

înțeles să aleagă o cale procesuală diferită de ceilalți reclamanți,

precizându-și acțiunea în sensul că au chemat în judecată pârâții Statul Român,

prin Guvernul României, Statul Român, prin Ministerul Internelor și Reformei

Administrative și Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, solicitând

obligarea pârâților să le transmită proprietatea și să-i pună în posesia unor

terenuri și imobile în valoare de 73.975.000 Euro aflate pe teritoriul

municipiului București, cu titlu de măsură reparatorie prevăzută de lege,

renunțând la a chema în judecată Primăria municipiului București, prin primar

general, Primarul General al municipiului București și SC P. SRL.

Prin încheierea de

ședință din 06 noiembrie 2008 și prin sentința atacată s-a constatat că pârâții

nu au calitate procesuală pasivă, acțiunea fiind respinsă fără a se mai intra

în cercetarea fondului, astfel încât criticile formulate nu pot fi primite

încât privesc fondul cauzei or, controlul judiciar nu poate fi exercitat asupra

a ceea ce tribunalul nu a judecat.

In ceea ce privește

excepția de necompetență materială a tribunalului invocată în motivele de apel,

reclamantele susținând că au solicitat retrocedarea unui teren care la data

preluării de către stat era un teren agricol, Curtea de apel a constatat că

excepția nu este fondată față de obiectul pricinii deduse judecății, și anume,

contestație de respingere a notificării formulată în temeiul Legii nr. 10/2001.

In legătură cu

neacordarea cheltuielilor de judecată, având în vedere că apelantele-reclamante

au căzut în pretenții, adică au pierdut procesul, și această critică a fost înlăturată.

Împotriva

acestei decizii au declarat recurs reclamanții B.I.I. și B.E.V.P.

, precum și pârâtul Municipiul

București, prin primar

general.

Recursul

reclamanților B.I.I. și B.E.F.P.

a vizat

greșita

obligare a primăriei municipiului București de a emite dispoziție motivată de

acordare a despăgubirilor doar pentru o parte din terenurile revendicate,

respectiv, neacordarea întregii suprafețe de teren până la totalul de 19,10 ha.

In acest sens,

reclamanții au arătat că atât prin acțiunea formulată, cât și prin precizările

ulterioare, au învederat că nu este oportun a se judeca cu toți terții

dobânditori ai bunurilor revendicate, ci cu deținătorul inițial - Primăria

municipiului București, întrucât diferențele neacordate din suprafața totală

revendicată au fost înstrăinate, cu rea-credință, de această instituție, deși

în prealabil fusese notificată.

In atare situație,

instanțele au reținut în mod greșit că s-ar li renunțat la dreptul invocat cu

pârâții inițiali, adică dobânditorii ulteriori notificării, o astfel de

apreciere fiind ipotetic valabilă doar în cazul în care înstrăinarea ar fi avut

loc anterior notificării.

Chiar dacă ceilalți

contestatori au ales un alt cadru procesual, înțelegând a se judeca cu alți

intimați, recurenții-reclamanți au înțeles să se judece doar cu Primăria

municipiului București, prin primar general, Statul Român, prin Ministerul

Finanțelor Publice și A.V.A.S., precizând că au renunțat la ultimul capăt de

cerere al acțiunii privind pretențiile pentru lipsa de folosință.

Recursul

pârâtului Municipiul București, prin primar general

a vizat

critica conform căreia la dosarul cauzei nu se

regăsește o situație juridică clară a bunului revendicat, din care să rezulte

apartenența acestuia la domeniul public sau privat al statului, cât și faptul

că reclamanții nu au produs dovezi din care să rezulte dacă au beneficiat sau

nu de despăgubiri la momentul preluării de către stat a imobilului, respectiv,

nu au depus declarații autentificate, date pe proprie răspundere, care să

ateste sau să infirme o asemenea situație.

Recursul

reclamanților B.I.I. și B.E.F.P. este nefondat, pentru următoarele

considerente:

Potrivit art. 1 alin.

(2) din Legea nr. 10/2001, în cazurile în care restituirea în natură nu este

posibilă, se vor stabili măsuri reparatorii prin echivalent, care vor consta în

compensare cu alte bunuri sau servicii oferite de către entitatea învestită cu

soluționarea notificării, cu acordul persoanei îndreptățite, sau despăgubiri

acordate în condițiile prevederilor speciale privind regimul stabilirii și

plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv.

Aceeași reglementare,

pentru situația în care restituirea în natură nu este posibilă, este continuată

de dispozițiile art. 26 din Legea nr. 10/2001 care stabilesc, în principal, ca

măsură reparatorie, compensarea cu alte bunuri, iar dacă măsura compensării nu

este posibilă sau aceasta nu este agreată de persoana îndreptățită, acordarea

de despăgubiri în condițiile legii speciale.

In speță, raportat la

situația juridică a imobilului revendicat, imposibil de restituit în natură și

la împrejurarea că entitatea învestită cu soluționarea notificării nu a

identificat în patrimoniul său bunuri care să poată fi oferite în compensare,

instanța a procedat la obligarea acesteia de a emite dispoziție motivată cu

propunerea de acordare de măsuri reparatorii prin echivalent.

Suprafețele de teren

cu privire la care s-a dispus acordarea de măsuri reparatorii au fost stabilite

și identificate conform raportului de expertiză judiciară de specialitate

efectuat în cauză, din care a rezultat că terenul în suprafață de 15,77 ha (real-15,22

ha), situat în București, sector 5, teren ce a format obiectul notificării

reclamanților înregistrată sub nr. 332 din 28 mai 2001, se suprapune cu terenul

proprietatea SC P. SRL pe o suprafață de 14.03 ha, suprafață din care 7.34 ha

este ocupată de construcții, iar 6,68 ha este ocupată de căi de acces, căi

ferate, de incinte și spații verzi.

Deși SC P. SRL a

figurat inițial ca parte în proces, în calitate de pârâtă, prin sentința civilă

nr. 381 din 28 februarie 2008 pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a

civilă, în dosarul nr. 2210/3/2005, din care s-a disjuns prezenta cauză, s-a

luat act, în temeiul art. 247 C. proc. civ., de renunțarea reclamanților la

însuși dreptul invocat în contradictoriu cu această societate.

Sub acest aspect,

susținerile recurenților-reclamanți conform cărora în mod eronat s-ar fi luat

act și reținut că s-a renunțat la dreptul invocat în contradictoriu cu pârâții

inițiali, nu pot fi primite, întrucât manifestarea de voință a reclamanților a

fost consemnată în hotărârea pronunțată cu prilejul cercetării în fond a

cauzei, iar efectele acesteia sunt ireversibile.

Potrivit principiului

disponibilității, atât reclamantul cât și pârâtul pot face acte de dispoziție

cu privire la acțiunea în care figurează în aceste calități, acte al căror scop

este oprirea procesului civil, fie în totalitate, fir cu privire la anumite

capete de cerere ale acțiunii introductive de instanță.

Un astfel de act este

renunțarea la judecată, instituție juridică reglementată de dispozițiile art. 247

C. proc. civ., conform cărora „în caz de renunțare la chiar dreptul pretins,

instanța dă o hotărâre prin care va respinge cererea în fond și va hotăra

asupra cheltuielilor de judecată".

Spre deosebire de

renunțarea la judecată, de care au uzat ceilalți reclamanți din prezenta cauză

cu privire la aceeași pârâtă, renunțarea la însuși dreptul subiectiv dedus

judecății paralizează orice pretenție ulterioară împotriva pârâtului față de

care s-a produs, efectul fiind stingerea definitivă a procesului civil și

incidența autorității de lucru judecat.

Referitor la

celelalte terenuri care formează suprafața totală de 15,77 ha (real - 15,22),

în mod corect instanțele au constatat că acestea nu se află în proprietatea

Municipiului București, pentru ca să poată dispune, fie restituirea acestora în

natură, fie acordarea unor despăgubiri în echivalent.

Raportul de expertiză

care, dealtfel, nu a fost contestat de către reclamanți, a mai stabilit că o

suprafață de 1415 mp este deținută de o societate comercială străină de

prezentul cadru procesual, iar două suprafețe de teren, respectiv, de 18 mp și

286 mp sunt deținute de către SC R. SA, cu privire la care reclamanții au

renunțat, de asemenea, la dreptul pretins, nemaiputând emite pretenții conform

considerentelor expuse mai sus.

Dealtfel prin

notificarea nr. 332 din 28 februarie 2001 reclamanții au solicitat restituirea

terenului în suprafață de 15,77 ha, iar prin precizarea formulată în dosarul

nr. 2210/3/2005 vol. I fila 95, reclamanții au arătat în mod expres că"...

suprafața de teren pe care o revendicăm și la care se referă dispoziția

Primarului General nr. 3336 din 10 septembrie 2004, atacată pe calea prezentei

acțiuni, este de 15,7758 ha, restul suprafeței făcând obiectul altei dispoziții

care ni s-a comunicat ulterior și pe care nu dorim să o contestăm

astfel...".

In atare situație,

critica reclamanților conform căreia acordarea măsurilor reparatorii prin

echivalent ar fi trebuit să privească un teren în suprafață de 19,10 ha este

nefondată și nu poate fi primită, instanțele pronunțându-se asupra pretențiilor

cu care au fost învestite.

Recursul pârâtului

Municipiul București, prin primar general, este lovit de nulitate, în

considerarea următoarelor argumente:

Potrivit art. 302

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea

nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și

dezvoltarea lor, iar potrivit art. 306 alin. (3) din același cod, indicarea

greșită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea acestuia, dacă este posibilă

încadrarea lor într-unui din motivele de recurs prevăzute de art. 304 C. proc.

civ.

Per a contrario,

rezultă că, dacă dezvoltarea motivelor de recurs nu face posibilă încadrarea

lor într-unul din cazurile de nelegalitate prevăzute expres și limitativ de

art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ., sancțiunea care intervine este nulitatea

recursului.

A motiva recursul

înseamnă, pe de o parte, indicarea unuia din cazurile reglementate de art. 304 C.

proc. civ., iar pe de altă parte, dezvoltarea acestuia în sensul formulării

unor critici privind modul de judecată a instanței, raportat la motivul de

recurs invocat.

Prin cererea de

recurs, pârâtul a invocat incidența motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 C.

proc. civ., potrivit căruia se poate cere modificarea unei hotărâri când

aceasta

„...este

lipsită de temei

legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii."

In speță, în

conținutul motivelor de recurs nu se regăsesc critici propriu-zise la adresa

deciziei din apel, care face obiectul recursului, ceea ce ar fi presupus

indicarea punctuală, de către pârât, a motivelor de nelegalitate prin raportare

la soluția pronunțată în apel și la argumentele folosite de instanță în fundamentarea

acesteia.

Astfel, motivarea

deciziei recurate vizează aspecte legate de termenul de depunere al actelor

doveditoare în cadrul procedurii întemeiate pe Legea nr. 10/2001, acordarea

cheltuielilor de judecată, modalitatea în care instanța de fond a dispus

obligarea pârâtului la emiterea dispoziției motivate de acordare a măsurilor

reparatorii în echivalent pentru suprafețele de teren revendicate, competența

materială a instanței de fond în soluționarea litigiului dedus judecății.

Or, criticile de nelegalitate

subsumate motivului de recurs invocat de către pârât vizează aspecte legate de

apartenența bunului revendicat la domeniul public sau privat al statului și de

inexistența, la dosarul cauzei, a unor declarații autentice date pe proprie

răspundere, din partea reclamanților, din care să rezulte dacă aceștia au

beneficiat sau nu de despăgubiri la momentul preluării bunului de către stat.

Conform celor mai sus

arătate, rezultă că argumentele expuse de pârât în susținerea recursului sunt

străine de considerentele deciziei date în apel.

In atare situație,

când în cuprinsul cererii de recurs nu se regăsesc critici referitoare la

hotărârea supusă acestei căi de atac, cu indicarea aspectelor de nelegalitate

prin raportare la soluția pronunțată și la considerentele instanței în

justificarea acesteia, sancțiunea ce intervine este nulitatea recursului.

Pentru aceste

considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

respinge ca nefondat recursul reclamanților B.I.I. și B.E.F.P., iar în temeiul

art. 306 alin. (2) din același cod constată nul recursul declarat de pârâtul

Municipiul București, prin primar general.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE

LEGII

D E C I D

E

Respinge ca nefondat

recursul declarat de reclamanții B.I.I., B.E.F.P. împotriva deciziei civile nr.

649 din 11 decembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Constată nul recursul

declarat de pârâtul MUNICIPIUL BUCUREȘTI prin primar general, împotriva

aceleiași decizii.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 13 octombrie 2010.