ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5173/2010

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 12 ianuarie 2005 pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă, sub nr. 2210/3/2005 reclamanții B.I.I., B.E.F.P., R.O.L.R. și B.V.

au solicitat, în temeiul Legii nr. 10/2001, în contradictoriu cu pârâții Municipiul București, prin primar general, Primarul General al municipiului București, SC R. SA și Statul Român, prin Ministerul Finanțelor, obligarea pârâtului deținător la restituirea în deplină proprietate și posesie a terenului în suprafață de 19,10 ha situat în sector 5; în cazul în care restituirea nu este posibilă, obligarea pârâtului deținător la acordarea unui alt teren de valoare egală; în cazul în care măsura menționată nu este posibilă, obligarea pârâților la acordarea de despăgubiri reprezentând contravaloarea terenului la momentul pronunțării hotărârii judecătorești, valoare ce se va stabili prin expertiză; obligarea pârâtului Statul Român la plata despăgubirilor reprezentând contravaloarea lipsei de folosință a imobilului, pretenții ce vor fi determinate prin expertiză.

In motivarea acțiunii s-a arătat că suprafața de 15,77 ha a fost proprietatea exclusivă a numitului I.C.B. la succesiunea căruia au venit reclamanții, conform certificatului de moștenitor și a certificatelor de calitate de moștenitor depuse la dosarul cauzei, terenul fiind preluat de stat în anul 1955, așa cum rezultă din adresa nr. 140 din 18 mai 1955 a Inspecției I.T.P. Raionul N. Bălcescu circa 20. In urma notificării Primăriei municipiului București conform Legii nr. 10/2001 pentru retrocedarea în natură a terenului, s-a emis dispoziția nr. 3336 din 10 septembrie 2004, de respingere a notificării pentru nedovedirea dreptului de proprietate.

Reclamanții au depus mai multe cereri completatoare și precizări la acțiune astfel la data de 16 februarie 2005 au formulat cererea completatoare ce se regăsește la fila 95 dosar nr. 2210/3/2005 vol. 1, prin care au precizat că suprafața de teren revendicată este de 15,77 ha, restul suprafeței făcând obiectul altei dispoziții, pe care au înțeles să nu o conteste, și au chemat în judecată în calitate de pârâtă A.V.A.S., solicitând obligarea acesteia la despăgubiri prin echivalent în active recuperate în numele statului și/sau acțiuni la societăți comerciale cu capital de stat aflate în portofoliul său; precizarea existentă la filele 265-266 dosar nr. 2210/ 3/ 2005 vol. 1 prin care au solicitat constatarea nulității absolute a actului de înstrăinare a terenului de 19,10 ha, în contradictoriu cu pârâții SC P. SRL și SC R. SA; precizarea formulată la data de 06 decembrie 2007 aflată la fila 95 dosar nr. 2210/3/2005 vol. III, prin care au arătat că înțeleg să cheme în judecată Statul Român, prin Guvernul României, Statul Român, prin Ministerul Finanțelor și Statul Român, prin Ministerul Internelor și Reformei Administrative, și că au înțeles să nu cheme în judecată Primăria municipiului București, Primarul General al municipiului București și SC P. SRL, întrucât nu au calitate procesuală în acest dosar, singurul vinovat de preluarea abuzivă fiind Statul Român.

Prin sentința civilă nr. 381 din 28 februarie 2008 pronunțată de Tribunalul București, secția a IV a civilă, în dosarul nr. 2210/3/2005, s-au respins, în principiu, cererile de intervenție în interes propriu formulate de petentele A.D. și S.C.P.A. S.A., ca inadmisibile; în baza art. 246 C. proc. civ. instanța a luat act de renunțarea reclamanților R.L.O.R. și B.V. la judecarea cauzei în contradictoriu cu pârâții SC P. SRL și SC R. SA, iar în baza art. 247 C. proc. civ. a luat act de renunțarea reclamanților B.I.I. și B.E.F.P. la dreptul invocat, în contradictoriu cu pârâții SC P. 2000 SRL și SC R. SA; a respins, în fond, acțiunea formulată de reclamanții B.I.I. și B.E.F.P., în contradictoriu cu pârâții SC P. 2000 SRL și SC R. SA; s-a disjuns soluționarea capetelor de cerere formulate de reclamanți în contradictoriu cu pârâții SC P. 2000 SRL și SC R. SA de soluționarea celorlalte capete de cerere formulate de reclamanții B.I.I.

și B.E.F.P., în contradictoriu cu pârâții Municipiul București, prin primar general, Primarul General al municipiului București, A.V.A.S. și Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice și de reclamanții R.L.O.R. și B.V., în contradictoriu cu Statul Român, prin Guvernul României, Statul Român, prin Ministerul Internelor și Reformei Administrative și Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice și s-a dispus formarea unui nou dosar, acordându-se termen în continuare pentru soluționarea dosarului disjuns. Prin decizia civilă nr. 292/K din 17 iunie 2008 pronunțată de Curtea de Apel București în dosarul nr. 2210/3/2005 s-a respins ca nefondat recursul declarat de A.V.A.S. și ca inadmisibil recursul declarat de intervenienta S.C.P.A.

S.A. împotriva sentinței nr. 381 din 28 februarie 2008. Dosarul disjuns a fost înregistrat pe rolul Tribunalului București, secția a IV a civilă, sub nr. 13790/3/2008, iar în cadrul acestui dosar, la termenul din 24 aprilie 2008, reclamanții B.I. și B.E.F.P. au formulat cerere predicatoare si completatoare a cererii de chemare în judecată inițială, prin care au solicitat ca, în contradictoriu cu pârâții Municipiul București, prin primar general, Primarul General al municipiului București, A.V.A.S. și Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, să se dispună, în principal, în ipoteza în care întreg imobilul ce a format obiectul notificării nu se mai află în patrimoniul Municipiului București, admiterea contestației, anularea dispoziției nr. 3336/2004, obligarea pârâților Municipiul București, prin primar general, și Primarul General al municipiului București să dispună trimiterea notificării spre soluționare pârâtei A.V.A.S.

In subsidiar, în măsura în care o parte din terenul ce a făcut obiectul notificării se află în patrimoniul Municipiului București, să se dispună admiterea contestației, anularea dispoziției nr. 3336/2004, obligarea pârâților Municipiul București, prin primar general, și Primarul General al municipiului București să dispună trimiterea notificării spre soluționare A.V.A.S., în ceea ce privește suprafața de teren aflată în patrimoniul societății privatizate și obligarea acelorași pârâți să restituie în natură porțiunea de imobil aflată în patrimoniul acestora. Prin sentința civilă nr. 530 din 9 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul București, secția a IV a civilă, în dosarul nr. 13790/3/2008 s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, s-a respins acțiunea precizată formulată de reclamanții B.I.I.

și B.E.F.P., precum și acțiunea precizată formulată de reclamanții R.O.L.R. și B.V. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, ca fiind introduse împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă; s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei A.V.A.S. și s-a respins acțiunea precizată formulată de reclamanții B.I.I. și B.E.F.P.

în contradictoriu cu pârâta A.V.A.S., ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă; s-a admis în parte acțiunea formulată de aceiași reclamanți, în contradictoriu cu pârâții Municipiul București, prin primar general și Primarul General al municipiului București; s-a anulat în parte dispoziția nr. 3336 din 10 septembrie 2004 emisă de Primarul General al municipiului București; au fost obligați pârâții Municipiul București, prin primar general și Primarul General al municipiului București să emită dispoziție motivată prin care să propună reclamanților B.I.I. și B.E.F.P.

măsuri reparatorii prin echivalent pentru terenul în suprafață de 1093 mp, situat în București, ce formează lotul A, pentru terenul în suprafață de 1838 mp situat în București, sector 4, ce formează lotul B și pentru terenul în suprafață de 7265 mp situat în București, ce formează lotul C (părți componente din trupul B), astfel cum au fost identificate în schița anexă nr.5 la raportul de expertiză topografică nr. 7535 din 29 noiembrie 2006 întocmit de experții C.S., T.A. și D.V., constând în despăgubiri acordate în condițiile prevederilor legale privind regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv; s-a respins capătul de cerere privind obligarea pârâților Municipiul București, prin primar general și Primarul General al municipiului București la trimiterea notificării formulate de reclamanți spre soluționare către A.V.A.S.

3 în ceea ce privește suprafața de teren aflată în patrimoniul societății privatizate, ca neîntemeiat; s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților Statul Român, prin Guvernul României și Statul Român, prin Ministerul Internelor și Reformei Administrative; s-au respins, în principiu, cererile de intervenție în interes propriu formulate de petentele A.D. și S.C.P.A. S.A., ca inadmisibile; au fost obligați pârâții Municipiul București, prin primar general și Primarul General al municipiului București la plata sumei de 2000 lei cheltuieli de judecată către reclamantul B.I.I.

Pentru a pronunța această soluție prima instanță a reținut că între Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, și reclamanți nu există un raport de drept material care să poată fi transpus în plan procesual, întrucât această instituție nu are calitatea de unitate deținătoare și nici calitatea de a emite dispoziție în baza Legii nr. 10/2001, în speță nefiind incidență nici situația în care unitatea deținătoare nu este cunoscută, astfel încât acesta nu are calitate procesuală pasivă. Față de aceleași considerente, tribunalul a constatat și lipsa calității procesuale pasive a pârâților Statul Român, prin Guvernul României, Statul Român, prin Ministerul Internelor și Reformei Administrative și Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice în cadrul acțiunii precizate a reclamantelor R.O.L.R.

și B.V., care au ales o cale procesuală diferită față de ceilalți doi reclamanți. Referitor la acțiunea precizată a reclamanților B.I.I. și B.E.F.P. împotriva pârâților Municipiul București, prin primar general, Primarul General al municipiului București și A.V.A.S.(în privința Statului Român fiind admisă excepția lipsei calității procesuale pasive, așa cum s-a arătat), tribunalul a reținut că din actele depuse în probațiune a rezultat că s-a făcut dovada dreptului de proprietate asupra bunului revendicat, astfel încât notificarea nu putea fi respinsă ca nedovedită, iar entitatea învestită avea obligația de a se pronunța asupra fondului cererii formulate, respectiv, în ce măsură se justifică acordarea de despăgubiri prin echivalent asupra imobilului sau restituirea în natură.

Prima instanță a mai reținut că, față de concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză, conform căruia imobilul teren ce face obiectul notificării se suprapune parțial peste spațiul pe care se află în prezent Bd. P., str. O. și str. L. restituirea în natură este imposibilă, motiv pentru care, în temeiul art. 26 alin. (1), art. 11 alin. (4), art. 7 alin. (2) și art. 1 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, reclamanții nu pot beneficia decât de măsuri reparatorii prin echivalent. Cu privire la terenul de 14,03 ha aflat în proprietatea privată a SC P. SRL, tribunalul a constatat că această persoană juridică nu este chemată în judecată în prezentul dosar, iar prin sentința civilă nr. 381/2008 pronunțată în dosarul nr. 2210/3/2005 s-a luat act, în baza art. 247 C. proc.

civ., de renunțarea reclamanților B.I.I. și B.E.F.P. la dreptul invocat în contradictoriu cu pârâții SC P. SRL și SC R. SA. Motiv pentru care reclamanții nu mai pot solicita nici un fel de pretenții asupra terenului deținut inițial de către SC R. SA și nici nu pot solicita obligarea pârâtei A.V.A.S. să acorde măsuri reparatorii prin echivalent pentru același teren, deoarece această societate nu a fost și nu este o instituție privatizată de A.V.A.S., care, față de cele arătate, nu are calitate procesuală pasivă în cauză. Referitor la pârâta SC P. SRL, tribunalul a constatat că imobilul revendicat, deținut inițial de SC R. SA, a fost înstrăinat de aceasta către SC P. SRL, prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3672/2004 de către BNP M.E., această din urmă societate nefiind, la rândul său, unitate deținătoare privatizată de A.V.A.S.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanții B.I.I., B.E.F.P., R.U.O.R. și B.V., precum și pârâtul Municipiul București, prin primar general Municipiul București, prin primar general, a criticat sentința de fond pentru netemeinicie și nelegalitate, apreciind că în mod greșit tribunalul a constatat că reclamanții au depus actele doveditoare și că acestea pot fi primite direct de instanță, care nu poate decât să verifice temeinicia dispoziției emise de unitatea deținătoare, solicitând exonerarea de plata cheltuielilor de judecată, nefiind în culpă procesuală. Reclamanții B.I.I. și B.E.F.P. au arătat că în mod greșit instanța de fond nu a obligat Primăria municipiului București să emită dispoziții motivate cu propunerea de acordare a măsurilor reparatorii în echivalent pentru toate suprafețele de teren revendicate, cu toate că din cuprinsul hotărârii cât și a contestației formulate rezultă că acestea sunt mult mai mari de 19 ha.

Au mai arătat că terenurile respective au fost înstrăinate cu rea-credință de către Primăria municipiului București, deși aceasta fusese notificată în prealabil cu privire la solicitarea de restituire, iar în considerentele sentinței atacate există confuzii datorate situației de fapt și împrejurărilor ce au intervenit pe parcursul soluționării cauzei. Reclamantele R.L.O.R. și B.V. au arătat că prima instanța s-a pronunțat asupra a ceea ce nu s-a cerut, acordând la doi dintre contestatori mai mult decât au cerut, în detrimentul celorlalți.

Au mai arătat că tribunalul a procedat la un tratament discriminatoriu în ceea ce privește probele administrate și a interpretat greșit actul juridic dedus judecății, schimbând natura și înțelesul acestuia, fără a avea competență în soluționarea cauzei, întrucât nu s-a observat că s-a solicitat retrocedarea unui teren care, la data la care fusese preluat de stat, era teren agricol., situație față de care competența pentru aplicarea legislației speciale în materie funciară ar fi revenit Comisiei Locale de pe lângă Primăria Sectorului 5 București, iar instanța judecătorească competentă să judece contestația ar fi fost Judecătoria Sector 5. Prin decizia civilă nr. 649 din 11 decembrie 2009pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV a civilă, în dosarul nr. 13790/3/2008 s-au respins ca nefondate toate apelurile.

Referitor la apelul pârâtului Municipiul București, prin primar, instanța de apel a înlăturat în totalitate criticile formulate, reținând că termenul pentru depunerea actelor doveditoare în cadrul procedurii întemeiate pe Legea nr. 10/2001 a fost prelungit de mai multe ori, iar art. 23 din lege astfel cum a fost modificat prevede că acestea pot fi depuse până la soluționarea notificării, indiferent că aceasta se realizează pe cale administrativă sau judiciară. Curtea de Apel a mai reținut că stabilirea obligației pentru instanță, de a soluționa pricina doar pe baza înscrisurilor depuse în etapa administrativă ar echivala cu îngrădirea accesului la justiție, așa cum este consacrat în plan constituțional și comunitar.

In ceea ce privește obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată, a arătat că și această critică este neîntemeiată, întrucât partea care se află în culpă procesuală (în speță, pârâtul, prin neîndeplinirea obligațiilor legale față de reclamanți) este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată, conform art. 274 alin. (1) C. proc. civ. Referitor la apelul reclamanților B.I.I. și B.E.F.P.

, instanța de apel a reținut că instanța de fond în mod corect a obligat pârâtul Municipiul București, prin primar general să emită dispoziție motivată cu propunere de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent pentru terenurile revendicate astfel cum au fost menționate în hotărârea atacată, diferențele de teren la care se referă reclamanții neputând fi restituite din diverse considerente, respectiv, fac obiectul unei alte notificări, față de care s-a emis o dispoziție necontestată, sunt ocupate de amenajări de utilitate publică, neputând opera restituirea în natură, se află în proprietatea unei entități care nu face parte din cadrul procesual actual, ori aparțin unor entități față de care reclamanții au renunțat la drepturile pretinse.

In legătură cu critica privind erorile și confuziile strecurate în hotărârea atacată, instanța de apel a reținut că, în raport de soluția favorabilă reclamanților, aceștia nu justifică un interes în formularea unor asemenea critici. Referitor la apelul reclamanților R.L.O.R. și B.V.

, instanța de apel a reținut că aceștia au înțeles să aleagă o cale procesuală diferită de ceilalți reclamanți, precizându-și acțiunea în sensul că au chemat în judecată pârâții Statul Român, prin Guvernul României, Statul Român, prin Ministerul Internelor și Reformei Administrative și Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, solicitând obligarea pârâților să le transmită proprietatea și să-i pună în posesia unor terenuri și imobile în valoare de 73.975.000 Euro aflate pe teritoriul municipiului București, cu titlu de măsură reparatorie prevăzută de lege, renunțând la a chema în judecată Primăria municipiului București, prin primar general, Primarul General al municipiului București și SC P. SRL.

Prin încheierea de ședință din 06 noiembrie 2008 și prin sentința atacată s-a constatat că pârâții nu au calitate procesuală pasivă, acțiunea fiind respinsă fără a se mai intra în cercetarea fondului, astfel încât criticile formulate nu pot fi primite încât privesc fondul cauzei or, controlul judiciar nu poate fi exercitat asupra a ceea ce tribunalul nu a judecat. In ceea ce privește excepția de necompetență materială a tribunalului invocată în motivele de apel, reclamantele susținând că au solicitat retrocedarea unui teren care la data preluării de către stat era un teren agricol, Curtea de apel a constatat că excepția nu este fondată față de obiectul pricinii deduse judecății, și anume, contestație de respingere a notificării formulată în temeiul Legii nr. 10/2001.

In legătură cu neacordarea cheltuielilor de judecată, având în vedere că apelantele-reclamante au căzut în pretenții, adică au pierdut procesul, și această critică a fost înlăturată. Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanții B.I.I. și B.E.V.P. , precum și pârâtul Municipiul București, prin primar general. Recursul reclamanților B.I.I. și B.E.F.P. a vizat greșita obligare a primăriei municipiului București de a emite dispoziție motivată de acordare a despăgubirilor doar pentru o parte din terenurile revendicate, respectiv, neacordarea întregii suprafețe de teren până la totalul de 19,10 ha.

In acest sens, reclamanții au arătat că atât prin acțiunea formulată, cât și prin precizările ulterioare, au învederat că nu este oportun a se judeca cu toți terții dobânditori ai bunurilor revendicate, ci cu deținătorul inițial - Primăria municipiului București, întrucât diferențele neacordate din suprafața totală revendicată au fost înstrăinate, cu rea-credință, de această instituție, deși în prealabil fusese notificată. In atare situație, instanțele au reținut în mod greșit că s-ar li renunțat la dreptul invocat cu pârâții inițiali, adică dobânditorii ulteriori notificării, o astfel de apreciere fiind ipotetic valabilă doar în cazul în care înstrăinarea ar fi avut loc anterior notificării.

Chiar dacă ceilalți contestatori au ales un alt cadru procesual, înțelegând a se judeca cu alți intimați, recurenții-reclamanți au înțeles să se judece doar cu Primăria municipiului București, prin primar general, Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice și A.V.A.S., precizând că au renunțat la ultimul capăt de cerere al acțiunii privind pretențiile pentru lipsa de folosință. Recursul pârâtului Municipiul București, prin primar general a vizat critica conform căreia la dosarul cauzei nu se regăsește o situație juridică clară a bunului revendicat, din care să rezulte apartenența acestuia la domeniul public sau privat al statului, cât și faptul că reclamanții nu au produs dovezi din care să rezulte dacă au beneficiat sau nu de despăgubiri la momentul preluării de către stat a imobilului, respectiv, nu au depus declarații autentificate, date pe proprie răspundere, care să ateste sau să infirme o asemenea situație.

Recursul reclamanților B.I.I. și B.E.F.P. este nefondat, pentru următoarele considerente: Potrivit art. 1 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, în cazurile în care restituirea în natură nu este posibilă, se vor stabili măsuri reparatorii prin echivalent, care vor consta în compensare cu alte bunuri sau servicii oferite de către entitatea învestită cu soluționarea notificării, cu acordul persoanei îndreptățite, sau despăgubiri acordate în condițiile prevederilor speciale privind regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv. Aceeași reglementare, pentru situația în care restituirea în natură nu este posibilă, este continuată de dispozițiile art. 26 din Legea nr. 10/2001 care stabilesc, în principal, ca măsură reparatorie, compensarea cu alte bunuri, iar dacă măsura compensării nu este posibilă sau aceasta nu este agreată de persoana îndreptățită, acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale.

In speță, raportat la situația juridică a imobilului revendicat, imposibil de restituit în natură și la împrejurarea că entitatea învestită cu soluționarea notificării nu a identificat în patrimoniul său bunuri care să poată fi oferite în compensare, instanța a procedat la obligarea acesteia de a emite dispoziție motivată cu propunerea de acordare de măsuri reparatorii prin echivalent.

Suprafețele de teren cu privire la care s-a dispus acordarea de măsuri reparatorii au fost stabilite și identificate conform raportului de expertiză judiciară de specialitate efectuat în cauză, din care a rezultat că terenul în suprafață de 15,77 ha (real-15,22 ha), situat în București, sector 5, teren ce a format obiectul notificării reclamanților înregistrată sub nr. 332 din 28 mai 2001, se suprapune cu terenul proprietatea SC P. SRL pe o suprafață de 14.03 ha, suprafață din care 7.34 ha este ocupată de construcții, iar 6,68 ha este ocupată de căi de acces, căi ferate, de incinte și spații verzi. Deși SC P. SRL a figurat inițial ca parte în proces, în calitate de pârâtă, prin sentința civilă nr. 381 din 28 februarie 2008 pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, în dosarul nr. 2210/3/2005, din care s-a disjuns prezenta cauză, s-a luat act, în temeiul art. 247 C. proc.

civ., de renunțarea reclamanților la însuși dreptul invocat în contradictoriu cu această societate. Sub acest aspect, susținerile recurenților-reclamanți conform cărora în mod eronat s-ar fi luat act și reținut că s-a renunțat la dreptul invocat în contradictoriu cu pârâții inițiali, nu pot fi primite, întrucât manifestarea de voință a reclamanților a fost consemnată în hotărârea pronunțată cu prilejul cercetării în fond a cauzei, iar efectele acesteia sunt ireversibile. Potrivit principiului disponibilității, atât reclamantul cât și pârâtul pot face acte de dispoziție cu privire la acțiunea în care figurează în aceste calități, acte al căror scop este oprirea procesului civil, fie în totalitate, fir cu privire la anumite capete de cerere ale acțiunii introductive de instanță.

Un astfel de act este renunțarea la judecată, instituție juridică reglementată de dispozițiile art. 247 C. proc. civ., conform cărora „în caz de renunțare la chiar dreptul pretins, instanța dă o hotărâre prin care va respinge cererea în fond și va hotăra asupra cheltuielilor de judecată". Spre deosebire de renunțarea la judecată, de care au uzat ceilalți reclamanți din prezenta cauză cu privire la aceeași pârâtă, renunțarea la însuși dreptul subiectiv dedus judecății paralizează orice pretenție ulterioară împotriva pârâtului față de care s-a produs, efectul fiind stingerea definitivă a procesului civil și incidența autorității de lucru judecat. Referitor la celelalte terenuri care formează suprafața totală de 15,77 ha (real - 15,22), în mod corect instanțele au constatat că acestea nu se află în proprietatea Municipiului București, pentru ca să poată dispune, fie restituirea acestora în natură, fie acordarea unor despăgubiri în echivalent.

Raportul de expertiză care, dealtfel, nu a fost contestat de către reclamanți, a mai stabilit că o suprafață de 1415 mp este deținută de o societate comercială străină de prezentul cadru procesual, iar două suprafețe de teren, respectiv, de 18 mp și 286 mp sunt deținute de către SC R. SA, cu privire la care reclamanții au renunțat, de asemenea, la dreptul pretins, nemaiputând emite pretenții conform considerentelor expuse mai sus.

Dealtfel prin notificarea nr. 332 din 28 februarie 2001 reclamanții au solicitat restituirea terenului în suprafață de 15,77 ha, iar prin precizarea formulată în dosarul nr. 2210/3/2005 vol. I fila 95, reclamanții au arătat în mod expres că"... suprafața de teren pe care o revendicăm și la care se referă dispoziția Primarului General nr. 3336 din 10 septembrie 2004, atacată pe calea prezentei acțiuni, este de 15,7758 ha, restul suprafeței făcând obiectul altei dispoziții care ni s-a comunicat ulterior și pe care nu dorim să o contestăm astfel...". In atare situație, critica reclamanților conform căreia acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent ar fi trebuit să privească un teren în suprafață de 19,10 ha este nefondată și nu poate fi primită, instanțele pronunțându-se asupra pretențiilor cu care au fost învestite.

Recursul pârâtului Municipiul București, prin primar general, este lovit de nulitate, în considerarea următoarelor argumente: Potrivit art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, iar potrivit art. 306 alin. (3) din același cod, indicarea greșită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea acestuia, dacă este posibilă încadrarea lor într-unui din motivele de recurs prevăzute de art. 304 C. proc. civ. Per a contrario, rezultă că, dacă dezvoltarea motivelor de recurs nu face posibilă încadrarea lor într-unul din cazurile de nelegalitate prevăzute expres și limitativ de art. 304 pct. 1-9 C. proc.

civ., sancțiunea care intervine este nulitatea recursului. A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, indicarea unuia din cazurile reglementate de art. 304 C. proc. civ., iar pe de altă parte, dezvoltarea acestuia în sensul formulării unor critici privind modul de judecată a instanței, raportat la motivul de recurs invocat. Prin cererea de recurs, pârâtul a invocat incidența motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., potrivit căruia se poate cere modificarea unei hotărâri când aceasta „...este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii." In speță, în conținutul motivelor de recurs nu se regăsesc critici propriu-zise la adresa deciziei din apel, care face obiectul recursului, ceea ce ar fi presupus indicarea punctuală, de către pârât, a motivelor de nelegalitate prin raportare la soluția pronunțată în apel și la argumentele folosite de instanță în fundamentarea acesteia.

Astfel, motivarea deciziei recurate vizează aspecte legate de termenul de depunere al actelor doveditoare în cadrul procedurii întemeiate pe Legea nr. 10/2001, acordarea cheltuielilor de judecată, modalitatea în care instanța de fond a dispus obligarea pârâtului la emiterea dispoziției motivate de acordare a măsurilor reparatorii în echivalent pentru suprafețele de teren revendicate, competența materială a instanței de fond în soluționarea litigiului dedus judecății. Or, criticile de nelegalitate subsumate motivului de recurs invocat de către pârât vizează aspecte legate de apartenența bunului revendicat la domeniul public sau privat al statului și de inexistența, la dosarul cauzei, a unor declarații autentice date pe proprie răspundere, din partea reclamanților, din care să rezulte dacă aceștia au beneficiat sau nu de despăgubiri la momentul preluării bunului de către stat.

Conform celor mai sus arătate, rezultă că argumentele expuse de pârât în susținerea recursului sunt străine de considerentele deciziei date în apel. In atare situație, când în cuprinsul cererii de recurs nu se regăsesc critici referitoare la hotărârea supusă acestei căi de atac, cu indicarea aspectelor de nelegalitate prin raportare la soluția pronunțată și la considerentele instanței în justificarea acesteia, sancțiunea ce intervine este nulitatea recursului. Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. respinge ca nefondat recursul reclamanților B.I.I. și B.E.F.P., iar în temeiul art. 306 alin. (2) din același cod constată nul recursul declarat de pârâtul Municipiul București, prin primar general.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții B.I.I., B.E.F.P. împotriva deciziei civile nr. 649 din 11 decembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. Constată nul recursul declarat de pârâtul MUNICIPIUL BUCUREȘTI prin primar general, împotriva aceleiași decizii. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 octombrie 2010.