ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 26.11.2009

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5381/2009

HOTĂRÂRE
26.11.2009
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5381/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 1347 din 31 martie 2009 a Curții de

Apel București a fost admisă cererea reclamantului N.C. în contradictoriu cu

Serviciul de Telecomunicații Speciale UM 0328 București privind suspendarea

efectelor Deciziei de imputare nr. 53384 din 21 iulie 2008 emisă de pârât, până

la soluționarea irevocabilă a cererii de anulare ce face obiectul Dosarului nr.

7718/2/2008.

Pentru a pronunța această

hotărâre instanța de fond a reținut că reclamantul N.C. a solicitat suspendarea

deciziei de imputare emisă de pârâtă, prin care a fost stabilită răspunderea

materială pentru paguba produsă și constatată la 15 mai 2008, reprezentând

cheltuieli de întreținere în timpul școlarizării în sumă de 26.894,06 lei.

Instanța a reținut că

reclamantul s-a adresat instanței pentru anularea deciziei de imputare și a

făcut dovada introducerii acțiunii la instanța de contencios administrativ

competentă.

Instanța de fond a constatat

că reclamantul a făcut dovada cazului bine justificat, întrucât la prima vedere

actul atacat nu este motivat și nu se poate aprecia legalitatea actului.

De asemenea, instanța a

constatat că s-a făcut dovada pagubei iminente, întrucât pârâta a emis somația

de plată a sumei imputate și a trecut practic la executarea silită a sumei

reținute ca fiind datorată.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs Serviciul de Telecomunicații Speciale criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie.

Prin motivele de recurs

recurentul-pârât aduce, în esență, următoarele critici sentinței recurate:

- în mod greșit instanța de

fond a apreciat că este îndeplinită condiția cazului bine justificat având în

vedere faptul că decizia de imputare nu ar fi fost motivată în drept, întrucât

aprecierea legalității actului administrativ se poate realiza doar în cadrul

unei acțiunii pe fond și nu cu ocazia unei cereri de suspendare.

Se susține că și în

condițiile în care actul administrativ în cauză nu cuprinde toate actele

normative care au stat la baza emiterii lui nu se poate reține nelegalitatea

acestuia.

- Decizia de imputare nr. 53384

din 21 iulie 2008 a fost emisă ca urmare a „angajamentului” dat de

reclamantul-intimat prin care acesta s-a obligat ca în cazul în care nu

respectă obligația de a activa ca ofițer al Serviciului de Telecomunicații

Speciale timp de 10 ani, să restituie suma reprezentând cheltuielile de

întreținere efectuate pe perioada școlarizării sale, astfel că nu se impunea

suspendarea efectelor acesteia, suma fiind pe deplin datorată.

Înalta Curte de Casație și

Justiție analizând recursul în raport de criticile formulate, de înscrisurile

care există la dosarul cauzei, de dispozițiile legale incidente cât și de

prevederile art. 304

1

pentru considerentele ce urmează a fi expuse.

Într-adevăr, potrivit prevederilor

art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu

modificările și completările ulterioare, „în cazuri bine justificate și pentru

prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea în condițiile art. 7 a

autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare,

persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea

executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de

fond”.

Noțiunea de caz bine

justificat a fost definită de legiuitor la art. 2 alin. (1) lit. t), potrivit

căruia: „cazuri bine justificate sunt împrejurările legate de starea de fapt și

de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința

legalității actului administrativ”.

De asemenea, noțiunea de

pagubă iminentă este definită la art. 2 alin. (1) lit. ș) ca fiind „prejudiciul

material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a

funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public”.

Deci, pentru a admite o

cerere de suspendare a executării unui act administrativ, care este, ca regulă

generală, executoriu din oficiu, instanța de fond trebuie să constate și să

motiveze îndeplinirea cumulativă a celor două condiții cerute la art. 14 alin. (1)

din Legea nr. 554/2004, suspendarea executării unui act administrativ fiind o

măsură excepțională.

Or, în cauză, nu a fost

făcută dovada îndeplinirii cumulative a condițiilor menționate mai sus.

Chiar dacă instanța de fond a

reținut că Decizia nr. 53384/2008 nu este motivată în fapt iar această situație

se încadrează în „cazul bine justificat”, condiția referitoare la paguba

iminentă astfel cum este definită de legiuitor nu poate fi reținută având în

vedere justificarea că s-a început executarea silită împotriva reclamantului.

Eventualele prejudicii aduse

intimatului-reclamant ca urmare a executării deciziei de impunere nu pot fi

apreciate ca fiind relevante în ceea ce privește îndeplinirea acestei condiții fără

a se argumenta de ce această executare este un prejudiciu greu de reparat, așa

cum acesta este caracterizat și în Recomandarea nr. R(89)8 a Comitetului Miniștrilor Consiliului Europei.

Mai mult,

intimatul-reclamant a semnat un angajament de plată a sumei reținute prin

decizia de imputare, iar prin cererea de chemare în judecată a menționat că

este de acord cu plata acesteia, însă într-un cuantum mai mic, astfel că nu

este justificară admiterea cererii de suspendare.

În concluzie, instanța de

fond a apreciat în mod greșit că sunt îndeplinite cumulativ cerințele art. 14 alin.

(1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.

Având în vedere

considerentele expuse Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) teza I, alin.

(3) C. proc. civ. va admite recursul, va casa sentința recurată și va respinge

cererea de suspendare formulată de reclamant ca neîntemeiată.

Admite recursul declarat de Serviciul

de Telecomunicații Speciale - UM 0328 București împotriva sentinței nr. 1347

din 31 martie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios

administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și pe

fond respinge cererea de suspendare a deciziei de imputare formulată de

reclamantul N.C., ca neîntemeiată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 26 noiembrie 2009.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2009-10-20
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4421/2009
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamantul N.M. a chemat în judecată Ministerul Apărării, Comisia de Jurisdicție a Imputațiilor și Unitatea Militară nr. RR București solicitând instanțe
ÎCCJ 2009-11-24
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5282/2009
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prima instanță Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel București reclamanții V.M.T., G.M.L., N.C., P.M., L.N., G.G.C., T.M., M.J., A.G. și M.I. au che
ÎCCJ 2009-12-03
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5515/2009
onare a contestațiilor din cadrul I.G.P.R. și a deciziei de imputare emisă de Comisia de cercetare administrativă din cadrul I.G.P.R. Totodată, a respins capetele de cerere privind recalcularea sumei reprezentând cheltuielile de școlarizare
ÎCCJ 2012-09-11
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3426/2012
, cu titlu de prejudiciu compus din cheltuieli de întreținere pe timpul școlarizării, cauzat fostului său angajator, respectiv M.Ap.N. - U.M. nr. 01026 București, această decizie fiind emisă după ce, în prealabil, reclamantul a fost cerceta
ÎCCJ 2012-09-18
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3574/2012
ului și întrucât, în lipsa unui act administrativ de anulare a concursului încheiat în formă scrisă, nu se poate stabili dacă măsura a fost luată de ministru, ca și conducător al autorității sau a fost dispusă de către autoritate prin repre
Sursă