ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3515/2008

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3515/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor

dosarului, constată următoarele:

Prin sentința nr. 2023 din 4 mai 2005, Tribunalul

București, secția a VI-a comercială, a admis acțiunea formulată de reclamanta

SC S.S. SRL împotriva pârâtului M.T.C.T., constatându-se că reclamanta și-a

îndeplinit obligațiile asumate prin contractul de vânzare - cumpărare de

acțiuni din 1 februarie 2002 referitoare la plata integrală a prețului și

reactualizarea investiției în cuantum de 220.292 dolari S.U.A. prin varianta

aportului la capital.

Pârâta a formulat cerere

reconvențională prin care a solicitat obligația reclamantei - pârâte la

îndeplinirea obligațiilor prevăzute la art. 8 din contractul de vânzare - cumpărare

de acțiuni cu plata în rate din 1 februarie 2002.

În considerentele sentinței,

instanța de fond a reținut că reclamanta nu și-a întemeiat în drept acțiunea,

iar cererea reconvențională este nulă pentru că a fost formulată de o persoană

fără calitate de reprezentant legal al Ministerului.

Pe fondul cauzei, s-a

constatat că între părți s-au stabilit raporturi contractuale primare pârâtul a

transmis reclamantei dreptul de proprietate asupra unui număr de 181.545

acțiuni, cu contravaloarea nominală de 25.000 lei fiecare, în sumă totală de

4.538.625.000 lei, reprezentând 97,9740% din valoarea capitalului social

subscris al SC V. SA Bușteni la prețul de 15.004.694.250 lei, iar pârâtul și-a

asumat obligația efectuării unei investiții /aport de capital în valoare totală

de 220.292 dolari S.U.A.

S-a reținut de asemenea, că

reclamanta și-a îndeplinit integral obligația de plată a petentei- acțiuni

cumpărate, precum și pe aceea de efectuare a investiției prin aport la capital.

Prin sentința nr. 175 din 6

aprilie 2006, Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, a admis apelul

declarat de M.T.C.T. împotriva sentinței pe care a desființat-o și a trimis

cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Pentru a se pronunța astfel,

instanța de apel a reținut că Tribunalul a procedat greșit când a constatat că

D.G.J. din M.T.C.T. nu are calitate de reprezentant prin simpla observare a

anexei la Ordinul nr. 193/2004 fără alt temei de fapt și de drept, în raport de

susținerile și înscrisurile depuse la dosar.

S-a considerat că prin

anularea întâmpinării și a cererii reconvenționale au fost încălcate norme și

principii de drept cu relevanță în asigurarea dreptului la apărare, fapt ce a

pricinuit vătămarea pârâtului.

Prin sentința comercială nr.

1035 din 24 ianuarie 2007, Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a

admis acțiunea precizată formulată de reclamantă și a obligat pârâtul la

emiterea unui înscris către reclamantă, privitor la constatarea ca îndeplinită

a obligației de investiție conform contractului de vânzare - cumpărare de

acțiuni din 1 februarie 2002.

Cererea reconvențională a

fost respinsă ca neîntemeiată.

În rejudecare, instanța a

reținut că reclamanta a depus o cerere prin care a modificat acțiune

introductivă conform art. 132 C. proc. civ., transformând acțiunea în

constatare, în obligație de a face, respectiv de emitere a unui înscris privind

constatarea investiției angajate de reclamantă.

În raport de actele depuse

la dosar, s-a considerat că reclamanta și-a îndeplinit obligațiile asumate prin

contractul din 1 februarie 2002, atât în ce privește plata prețului acțiunilor,

cât și realizarea investiției – în forma aportului la capital, astfel că s-a

dispus obligarea pârâtului la eliberarea unui înscris din care să rezulte

această situație.

Cu privire la cererea

reconvențională s-a apreciat că este neîntemeiată față de împrejurarea că prin

aceasta s-a solicitat îndeplinirea obligației art. din contract or, din probele

administrate a rezultat că această obligație a fost îndeplinită.

Apelul formulat de pârât

împotriva sentinței a fost admis de Curtea de Apel București prin decizia nr. 566

din 19 noiembrie 2007, schimbându-se în parte sentința, în sensul că s-a

respins acțiunea reclamantei așa cum a fost modificată – ca nefondată.

Celelalte dispoziții ale

sentinței atacate au fost menținute.

În considerentele deciziei

s-a reținut că sunt fondate criticile recurentei cu privire la soluția dată

cererii principale, întrucât prin contract părțile nu au stabilit nici o

obligație în sarcina vânzătorului de a emite un înscris constatator din care să

rezulte îndeplinirea investiției angajate de aceasta, motiv pentru care

reclamanta nu are temei să solicite însă obligarea pârâtului la emiterea unui

asemenea înscris.

Cu privire la cererea

reconvențională s-a considerat că rezolvarea dată acesteia este corectă, în

contextul în care reclamanta și-a îndeplinit obligațiile contractuale și a

transmis pârâtului - reclamant documentele care – în opinia sa - probează

realizarea investiției.

Împotriva acestei decizii a

declarat recurs reclamanta care, a invocat prevederile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ.

În dezvoltarea motivului de

recurs se susțin următoarele:

- Greșit s-a reținut, în

considerentele deciziei, că reclamanta nu are temei să solicite obligarea

pârâtului la emiterea înscrisului solicitat, interpretându-se greșit

prevederile contractului.

Recurent invocă în acest

sens prevederile art. 8 și art. 1 din actul adițional care prevăd în mod expres

că investițiile/aport la capital se consideră realizate integral la data

înregistrării la O.R.C. a majorării capitalului social.

- Prevederile contractuale

stabilesc în mod clar modalitatea de recunoaștere a investițiilor realizate,

iar decizia atacată este dată cu interpretarea și aplicarea greșită a acestora.

Recursul este fondat pentru

motivele ce se vor arăta în continuare.

Modul în care instanțele

anterioare au procedat la soluționarea cauzei deduse judecății încalcă

prevederile procedurale ce vizează efectele casării în raport de prevederile art.

297 C. proc. civ.

Astfel instanța de fond a

acceptat în mod nelegal modificarea acțiunii de către reclamantă după casarea

cu trimitere spre rejudecare dată de Curtea de Apel București – prin hotărârea nr.

175 din 5 aprilie 2006.

A procedat în mod nelegal

pentru că, o modificare sau întregire de acțiune nu poate avea loc în faza

rejudecării cauzei, ca urmare a casării cu trimitere, deoarece în această fază

procesuală judecata se desfășoară în limite precis determinate ce nu pot fi

depășite sau ignorate prin soluționarea unui obiect al acțiunii, care nu era

formulat la momentul la care s-a judecat prima dată cauza.

În atare situație, atât

instanța fondului cât și cea de apel au pronunțat hotărâri nelegale, iar modul

în care acestea au procedat echivalează cu o nesoluționare a fondului pricinii

motiv pentru care, în raport de prevederile art. 312 alin. (3) C. proc. civ.,

se impune admiterea recursului cu consecința casării atât a deciziei atacate

cât și a sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare, în limitele investirii

inițiale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

reclamanta SC S.S. SRL București împotriva deciziei civile nr. 566 din 19 noiembrie

2007 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială.

Casează decizia atacată și

sentința nr. 1035 din 24 ianuarie 2007 a Tribunalului București, secția a VI-a comercială,

și trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul București, secția a VI-a comercială.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 25 noiembrie 2008.