ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2140/2010

Asupra

recursului de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Curtea de Apel

Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, prin

sentința civilă nr. 374 din 19 octombrie 2009 a respins acțiunea

formulată de reclamantul B.P., în contradictoriu cu pârâtul C.N.C.D. având

ca obiect contestația formulată împotriva hotărârii pârâtului nr.

167 din 19 martie 2009.

În acest sens

instanța a reținut că, prin plângerea înregistrată la C.N.S.C.,

cu nr. 13153 din 14 octombrie 2008, reclamantul a sesizat acte de

hărțuire pe baza convingerilor și abuzuri exercitate împotriva

sa de către conducerea Oficiului Județean de Consultanță

Agricolă Mehedinți, constând în efectuarea de controale,

cercetări disciplinare, sancțiuni, neacordarea de drepturi salariale

și crearea unei atmosfere de intimidare, ostile, degradante, umilitoare

și ofensatoare.

De asemenea s-a

mai reținut că, în raport de data introducerii petiției, respectiv

14 octombrie 2008, în mod corect C.N.C.D. a constatat depășirea

termenului legal de sesizare de 1 an, prevăzut de art. 20 alin. (1) din

O.G. nr. 137/2000, pentru fapte invocate, respectiv consecințele produse

cu privire la drepturile subiective ale reclamantului, sub aspectul deciziei

nr. 52 din 16 septembrie 2005, nr. 55 din 26 septembrie 2005, nr. 56 din 28

septembrie 2005, a cererii nr. 90229 din 17 iunie 2006, anularea deciziei nr.

56/2005 prin efectul sentinței civile nr. 50/CAF din 21 februarie 2006.

Pentru faptele

ce se încadrează în termenul legal de sesizare, curtea de apel a constatat

că reclamantul a invocat acte de discriminare materializate printr-un

comportament activ sau pasiv care, prin efectele pe care le-a generat, l-au

defavorizat nejustificat și l-au supus unui tratament injust și

degradant și a apreciat, observând înscrisurile care au fost solicitate C.N.C.D.,

că aspectele sesizate, respectiv întocmirea de referate, emiterea

deciziilor privind atribuțiile de serviciu, comisiile de disciplină,

refuzul eliberării adeverințelor de salariu, refuzul de a

răspunde adreselor transmise de reclamant pe linie de serviciu etc.

reprezintă acte săvârșite în îndeplinirea atribuțiilor de

serviciu și nu intră sub incidența art. 2 din O.G. nr.

137/2000,așa cum, în mod corect, a reținut și pârâtul în

hotărârea sa.

Sub aspectul

acordării salariului de merit, instanța de fond a reținut

că dispozițiile O.G. nr. 6/2007 au caracter dispozitiv și, dau naștere

numai unei vocații la acordarea acestuia, în cazul îndeplinirii,

cumulativ, a mai multor condiții.

Împotriva

acestei sentințe a declarat recurs reclamantul.

În motivarea

recursului, reclamantul a arătat, în esență, că din probele

dosarului rezultă că a fost supus unui tratament discriminatoriu, iar

C.N.C.D. nu le-a analizat.

Examinând recursul

prin prisma motivelor invocate, precum și a prevederilor art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că este nefondat, pentru

motivele ce urmează a fi arătate în continuare.

Prin

Hotărârea nr. 167 din 19 martie 2009 C.N.C.D. a admis excepția de

tardivitate a plângerii în privința faptelor din perioada 2005-2006,

reținând că celelalte aspecte sesizate de către domnul B.P. nu

intră sub incidența prevederilor O.G. nr. 137/2000 și, în

consecință a clasat dosarul.

Curtea de Apel

Craiova, învestită cu plângerea formulată de reclamant împotriva

hotărârii pârâtului, prin sentința civilă nr. 374 din 19

octombrie 2009 a respins-o ca nefondată.

Înalta Curte

constată că hotărârea atacată este legală și

temeinică, judecătorul fondului reținând în deplină

consonanță cu prevederile art. 20 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000

că termenul de 1 an prevăzut de textul legal precitat este imperativ

și absolut, iar reclamantul a decăzut din dreptul de a supune Consiliului

faptele care, potrivit domnului B.P., s-au produs în perioada 2005-2006, sub

acest aspect soluția pronunțată de C.N.C.D. fiind corectă.

De asemenea, sentința recurată, observă Înalta Curte , este

legală și temeinică și în ceea ce privește plângerea

referitoare la fapte de discriminare despre care se susține că au fost

comise ulterior anului 2006. Pe baza înscrisurilor depuse la dosarul cauzei,

prima instanță a concluzionat cu îndreptățire că

pretinsele fapte discriminatorii sunt, în realitate, măsuri legale luate

de conducerea Oficiului Județean de Consultanță Agricolă

Mehedinți în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu.

Înalta Curte

observă că în motivarea recursului nu sunt formulate critici

punctuale la adresa hotărârii pronunțate de prima instanță,

reclamantul reluând, foarte succint, afirmațiile că a fost supus unui

tratament discriminatoriu, fără a indica în concret în ce constă

nelegalitatea sentinței pronunțate de judecătorul fondului.

Contrar celor

susținute în recurs, Înalta Curte constată că, C.N.C.D. a

făcut o amplă analiză a susținerilor din plângerea cu care

a fost învestit. De asemenea, Înalta Curte mai constată că și

prima instanță a făcut o analiză atentă a

hotărârii pronunțate de Consiliu, prin prisma celor semnalate de

reclamant în plângerea sa.

Față

de cele ce preced ,Înalta Curte, potrivit art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va

respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul B.P.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul declarat de B.P. împotriva sentinței civile nr. 374 din 19

octombrie 2009 a Curții de Apel Craiova, secția contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 27 aprilie 2010.