ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2899/2009

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

data de 5 noiembrie 2003 pe rolul Tribunalului București, secția civilă,

reclamanta SC G. SA, societate aflată în lichidare judiciară, a solicitat, în

contradictoriu cu pârâtele SC L. SA București, SC R.E.H. SRL și SC P. SA

București obligarea acestora să-i lase în deplină proprietate și posesie

imobilul situat în București, ce a aparținut antecesoarelor sale Întreprinderea

A. București și I.T.C. București Glina. În drept reclamanta și-a întemeiat

acțiunea pe dispozițiile art. 480 C. civ.

reclamantei a fost respinsă ca fiind formulată de o persoană fără calitate de

reprezentant potrivit celor statuate prin sentința civilă nr. 25 din 12

ianuarie 2004 de Tribunalul București, secția a V-a civilă.

Apelul declarat de reclamantă împotriva acestei sentințe a

fost respins ca nefondat de Curtea de Apel București, secția civilă, prin

decizia nr. 1557/A din 24 noiembrie 2004.

Decizia a fost recurată de reclamantă și intervenienta SC E.T.

SRL.

Premergător soluționării recursului, Curtea de Apel

București, ca instanță de ultim grad, a luat act, prin Încheierea de ședință

din 4 decembrie 2006 de schimbarea denumirii pârâtei SC R.E.H. SRL în SC R.I.G.

SRL, precum și de modificarea cadrului procesual prin transmiterea dreptului

litigios ce formează obiectul dosarului către SC G.R.B.G. SRL care a dobândit

calitatea de recurentă.

de Apel București, secția a III-a civilă, a admis recursurile declarate de

reclamanta SC G.R.B.G. SRL și intervenienta SC E.T. SRL a modificat decizia nr.

1557/2004 în sensul că a admis apelul reclamantei a desființat sentința

fondului și a trimis cauza spre rejudecare la Tribunalul București, secția

civilă.

investit prin Încheierea din 18 mai 2007 a admis excepția necompetenței sale funcționale, a dispus scoaterea de pe rol a cauzei și înaintarea sa secției

comerciale din cadrul aceluiași tribunal.

Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a respins acțiunea reclamantei

ca fiind introdusă împotriva unor persoane fără calitate procesual pasivă.

Tribunalul a reținut că potrivit raportului de expertiză

topografică dispus în cauză, având ca obiect identificarea spațiului revendicat

și a persoanelor ce îl ocupă, niciuna dintre pârâte nu are posesia spațiului

sau detenția precară.

Sentința a fost apelată de către reclamantă pentru motive de

nelegalitate și netemeinicia vizând necompetența materială și funcțională a

tribunalului comercial și încălcarea dreptului la apărare și a principiului disponibilității.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de control judiciar a

apreciat sub un prim aspect că natura comercială a litigiului este impusă de

dispozițiile art. 4 C. com. care instituie o prezumție de comercialitate a

tuturor actelor și operațiunilor săvârșite de un comerciant cu ocazia

exercitării comerțului său ceea ce înseamnă implicit că acestea sunt

considerate fapte de comerț.

Sub un al doilea aspect instanța reține că neacordarea

reclamantei a unui nou termen în vederea luării la cunoștință a raportului de

expertiză nu încalcă dispozițiile procedurale incidente respectiv art. 209 C.

proc. civ.

recurs, în termen legal, solicitând casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre

competența soluționarea Tribunalului București, secția civilă.

Recurenta și-a întemeiat criticile de nelegalitate pe

motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 3 și 9 C. proc. civ.

Argumentând încălcarea competenței materiale a instanțelor

civile, recurenta a susținut că acțiunea în revendicare a unui spațiu comercial

nu este menționată ca o faptă de comerț în art. 3 C. com. și nici din

perspectiva art. 4 din același cod. Susține recurenta că acțiunea a fost

soluționată în cauză în primul ciclu procesual de instanțele civile, care

verificându-și propria competență au stabilit natura civilă a cauzei.

Arată că într-un litigiu purtat între aceleași părți având

ca obiect revendicare, Înalta Curte prin decizia nr. 3793/2008 a stabilit competența

instanțelor civile.

Sub aspectul lipsei de temei legal, recurenta critică

soluționarea excepției lipsei calității procesual pasive a pârâtelor, în

condițiile în care i-a fost încălcat dreptul de a formula obiecțiuni la

raportul de expertiză, raport pe care instanța de apel și-a fundamentat

dezlegarea dată pe excepția lipsei calității procesual pasive.

decizia atacată în raport de criticile formulate, constată că recursul este

fondat pentru motivul vizând încălcarea competenței materiale prevăzut de art. 304

pct. 3 C. proc. civ. pentru considerentele ce urmează.

Criteriul obiectiv și totodată determinant în stabilirea competenței

materiale, de atribuțiune a instanțelor judecătorești este natura litigiului și

valoarea interesului alegat, așa cum prevăd dispozițiile înscrise în art. 2 și art.

3 C. proc. civ.

În ce privește natura comercială a litigiului reperele

esențiale sunt cele statuate în art. 3 și art. 4 C. com. care definesc faptele

obiective de comerț și instituie o prezumție de comercialitate asupra

celorlalte contracte și obligațiuni ale unui comerciant, dacă nu sunt de natură

civilă sau dacă contrariul nu rezultă din însuși actul încheiat.

Or, acțiunea în revendicare imobiliară nu se înscrie în

categoria faptelor de comerț obiective enumerate în art. 3 pct. 1-20 C. com.

chiar dacă această enumerare nu este limitativă, deoarece în ipoteza art. 3

sunt considerate fapte de comerț obiective numai cele determinate expres de

lege, cu alte cuvinte calificate ca atare de lege independent de calitatea sau

voința autorului lor, după criterii economice care au la bază obiectul și

funcția economică a operațiunii.

Din perspectiva prezumției de comercialitate instituite prin

art. 4 C. com. sunt asimilate faptelor de comerț, toate obligațiile și

contractele unui comerciant accesorii față de exercitarea activității

profesionale, dar în conexiune cu aceasta, dacă nu sunt de natură civilă.

Cum acțiunea în revendicare imobiliară întemeiată pe

dispozițiile art. 480 C. civ. prin funcția sa esențială este un act eminamente

civil independent de persoana care o promovează, prezumția de comercialitate

este înlăturată.

Distinct de aceste considerente privind obiectul litigiului

prin raportare la art. 3 și art. 4 C. com. se impune a fi subliniat faptul că în

cauză s-a derulat un prim ciclu procesual complet în fața instanțelor civile

investite prin acțiunea introductivă iar prin decizia nr. 382 din 26 februarie

2002 pronunțată de Curtea de Apel București, secția civilă, ca instanță de

recurs, au fost casate hotărârile pronunțate în fond și apel cu trimiterea

cauzei spre rejudecare tot instanței civile.

Or, dezinvestirea instanței civile Tribunalul București, secția

a V-a civilă, printr-o încheiere de scoaterea de pe rol, semnifică o încălcare

a dispozițiilor legale incidente în această materie, art. 158 alin. (3) C.

proc. civ., care a rămas nesancționată de instanțele ulterioare ce s-au

considerat în mod nejustificat legal investite.

Pentru aceste considerente, și având în vedere și practica

judiciară în această materie, Înalta Curte în temeiul art. 312 alin. (1) și (6)

C. proc. civ., va casa sentința și decizia pronunțată de instanțele comerciale

și va trimite cauza spre rejudecare Tribunalului București, secția civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta SC G.R.B.G.

SRL GLINA prin administrator judiciar K.D. împotriva deciziei comerciale nr.

527 din 3 decembrie 2008 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială, casează

decizia și sentința comercială nr. 15561 din 21 decembrie 2007 a Tribunalului București, secția a VI-a comercială, și trimite cauza spre rejudecare

Tribunalului București, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 noiembrie 2009.