Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 19.03.2004
respins

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1557/2004

HOTĂRÂRE
19.03.2004
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1557/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)

Asupra recursului penal de față, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 295/17 noiembrie 2003 a Tribunalului Alba s-a respins cererea formulată de condamnatul M.C. privind întreruperea executării pedepsei de 20 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr.107/2002 a Tribunalului Alba pentru comiterea infracțiunii de omor în formă calificată prevăzută de art.174 și art.176 lit. c) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit.b)C. pen. Instanța de fond a reținut că motivul invocat de condamnat, care a susținut că suferă de o boală care îl pune în imposibilitate de a executa pedeapsa nu este fondat întrucât din raportul de expertiză medico–legală întocmită de Laboratorul Medico Legal Alba rezultă că afecțiunile medicale existente pot fi tratate în regimul D.G.P.

și, ca atare, nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 455 cu referire la art. 453 alin. (1) lit.a) C. proc. pen. Prin decizia penală nr. 2/A/6 ianuarie 2004 a Curții de Apel Alba Iulia s-a respins ca nefondat apelul formulat de condamnat împotriva sentinței penale nr. 295 din 17 noiembrie 2003 a Tribunalului Alba. Împotriva acestei decizii a declarat recurs condamnatul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie solicitând desființarea acesteia și în rejudecare să-i fie admisă cererea de întrerupere a executării pedepsei de 20 ani aplicată prin sentința penală nr.107/2002 a Tribunalului Alba. În expunerea motivelor de recurs condamnatul arată că nu mai poate suporta regimul de detenție datorită afecțiunilor de care suferă pentru care nu primește un tratament medical adecvat.

Verificând legalitatea și temeinicia deciziei prin prisma criticilor formulate se constată că recursul este nefondat. Potrivit dispozițiilor art. 453 lit. a) raportat la art. 455 C. proc. pen. instanța poate dispune întreruperea executării pedepsei în cazurile în care condamnatul suferă de afecțiuni ce nu pot fi tratate în rețeaua sanitară D.G.P. și nu poate suporta regimul de detenție. În cauză s-a efectuat un raport de expertiză medico-legală, care a concluzionat că petentul suferă de „cardiopatie ischemică, insuficiență cardiacă congestivă, hemoroizi interni și hepatită cronică”, aceste boli nu sunt de natură să îl pună în imposibilitate de a executa pedeapsa putând fi tratate în rețeaua sanitară a D.G.P.

Pentru aceste considerente, în conformitate cu dispozițiile art. 385 15 pct.1 lit. b) C. proc. pen., curtea urmează să respingă recursul declarat de condamnat ca fiind nefondat. Văzând și dispozițiile art.192 C. proc. pen.,

DECIDE Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul M.C. împotriva deciziei penale nr.2.A din 6 ianuarie 2004 a Curții de Apel Alba Iulia. Obligă pe recurent la plata sumei de 800.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200.000 lei reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 19 martie 2004.

§ Citări

Rețeaua de citări a acestei cauze

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2004-08-25
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4252/2004
Asupra recursului de față: În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 95 din 26 aprilie 2004, Tribunalul Alba a respins, ca nefondată, cererea de întrerupere a executării pedepsei formulată de condamnatul R
ÎCCJ 2003-01-28
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 393/2003
D E C I Z I A NR.393 DOSAR NR.4556/2002 S-a luat în examinare recursul declarat de condamnatul C.C. împotriva deciziei penale nr.253 A din 24 septembrie 2002 a Curții de Apel Alba Iulia. A lipsit recurentul condamnat C.C., pentru apărarea c
ÎCCJ 2004-03-17
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1508/2004
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 291 din 17 noiembrie 2003, Tribunalul Alba a respins cererea formulată de condamnatul A.F.A., privind întreruperea executării pedepsei d
ÎCCJ 2004-02-26
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1149/2004
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 436 din 25 noiembrie 2003 a Tribunalului Bacău, s-a respins ca nefondată cererea de întrerupere a executării pedepsei formulată de condamnatul
ÎCCJ 2005-11-04
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 6263/2005
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 851 din 24 iunie 2005, Tribunalul București, secția I penală, a respins, ca nefondată, cererea de întrerupere a executării pedepsei form
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă