ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4499/2012

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4499/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data de 02 martie 2006, pe rolul

Judecătoriei sectorului 1 București, reclamanta G.E. a chemat în judecată pe pârâtele

SC G.R.B.G. SRL, SC D.C. SRL și SC M.M.M. SRL, solicitând instanței, pronunțarea

unei sentințe prin care pârâtele să fie obligate să lase reclamantei în deplină

proprietate și liniștită posesie imobilul situat în București, strada E.P. (fostă

C.T.), sector 1, compus din teren în suprafață totală de 429,98 m.p. și construcție

(corp A parter și etaj, corp B parter și corp C parter și magazie) cu excepția apartamentelor

înstrăinate către S.M. și N.F., prin contractele de vânzare–cumpărare nr. XX/1996

și nr. YY/1996.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat

că este moștenitoarea defuncților R.R. și M., care au avut în proprietate imobilul

revendicat, imobil ce a fost preluat abuziv de stat în baza Decretului nr. 92/1950.

La 21 iunie 2006 reclamanta a depus la

dosar cerere completatoare de acțiune, prin care și-a modificat cadrul procesual,

solicitând scoaterea din cauză a pârâtei SC M.M.M. SRL și introducerea în aceeași

calitate a Municipiului București, ca deținător al unei părți din imobil.

La 06 aprilie 2006 s-a depus la dosar

de către pârâta SC G.R.B.G. SRL întâmpinare și cerere reconvențională prin care

s-au invocat excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei (justificată

prin faptul că nu există identitate între imobilul de la nr. 35 revendicat și cel

dobândit de această pârâtă, situat la nr. 47), excepția lipsei calității procesuale

pasive a pârâtei SC G.R.B.G. SRL (pentru aceleași considerente – respectiv lipsa

de identitate de imobil), iar pe fondul cauzei s-a susținut că acțiunea este neîntemeiată,

titlul de proprietate al acestei pârâte fiind mai bine caracterizat decât cel invocat

de reclamantă în acțiune.

Prin cerere s-a invocat în apărare și

dobândirea de către pârâtă a dreptului de proprietate asupra imobilului ca efect

al uzucapiunii.

La 29 iunie 2006 reclamanta a depus la

dosar o nouă cerere precizatoare de acțiune, prin care a solicitat scoaterea din

cauză a pârâtei SC D.C. SRL, întrucât nu mai deține calitatea de proprietar în imobil.

La data de 08 martie 2007 s-a formulat

în cauză cerere de intervenție accesorie în interesul pârâtei SC G.R.B.G. SRL, de

către SC D.C. SRL.

Prin sentința civilă nr. 6181 din 19

aprilie 2007, Judecătoria sectorului 1 București a dispus declinarea competenței

soluționării cauzei în favoarea Tribunalului București, reținând dispozițiile

art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ., față de împrejurarea că valoarea imobilului

revendicat prin acțiune depășește suma de 500.000 RON prevăzută de acest text de

lege.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului

București, secția a III-a civilă, iar în ședința publică de la 12 noiembrie 2007

s-a încuviințat, în principiu, cererea de intervenție accesorie formulată de SC

D.C. SRL.

La data de 04 mai 2009 pârâta SC G.R.B.G.

SRL a depus la dosar o cerere prin care a învederat instanței că înțelege să renunțe

la judecarea cererii sale reconvenționale.

Prin sentința civilă nr. 291 din 01

martie 2010, Tribunalul București, secția a III-a civilă, a respins excepția inadmisibilității

acțiunii, invocată de intervenientă și excepția lipsei calității procesuale pasive

invocată de pârâta SC G.R.B.G. SRL, ca neîntemeiate, a admis excepția lipsei calității

procesuale active a reclamantei și, pe cale de consecință, a respins acțiunea ca

fiind formulată de o persoană fără legitimare procesuală activă, a luat act de renunțarea

pârâtei SC G.R.B.G. SRL la judecarea cererii sale reconvenționale, a admis cererea

de intervenție accesorie, a respins cererea intervenientei privind acordarea cheltuielilor

de judecată.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a

reținut că dispozițiile speciale cuprinse în Legea nr. 10/2001 nu sunt de natură

a exclude de la sine acțiunea în revendicare potrivit dreptului comun, ceea ce ar

duce la încălcarea dreptului de acces la instanță pentru persoana care, din anumite

motive, nu a uzat de dispozițiile acestei legi.

Cu privire la susținerile pârâtei SC

G.R.B.G. SRL referitoare la lipsa identității între imobilul revendicat de reclamantă

prin acțiune și cel deținut în proprietate de această pârâtă, tribunalul a apreciat

că sunt neîntemeiate, din probele administrate în cauză rezultând că strada E.P.

a purtat de-a lungul timpului diferite denumiri, iar imobilul de la adresa P.

nr. 35 la care se referă actul de vânzare–cumpărare din anul 1919 a purtat, de asemenea,

diferite numere, inclusiv nr. 47, pe care îl poartă în prezent imobilul ocupat de

pârâtă.

Tribunalul a apreciat însă că excepția

lipsei calității procesuale active a reclamantei este întemeiată și urmează a fi

primită, dar nu pentru lipsa identității de imobil, ci pentru nedovedirea de către

aceasta a calității sale de succesoare a foștilor proprietari ai imobilului.

Împotriva acestei sentințe a declarat

apel reclamanta.

Prin decizia nr. 360 A din 4 aprilie

2011, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori

și de familie, a admis apelul declarat de reclamantă, a desființat sentința tribunalului

și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Pentru a pronunța această soluție, instanța

de apel a reținut că din probele administrate în cauză a rezultat că imobilul revendicat

a fost proprietatea soților R. și M.R., fiind dobândit de aceștia prin actul de

vânzare-cumpărare autentificat din anul 1919 de Tribunalul Ilfov, secția notariat

și se compunea la data achiziționării din două construcții de zid masiv (prăvălii),

un șopron și terenul aferent.

Prin testamentul încheiat la data de

07 septembrie 1939 numitul R.R. a dispus ca toate bunurile ce se vor găsi în patrimoniul

său la data decesului, inclusiv „cota de ½ din imobilul situat în București,

strada P. nr. 47, fost nr. 35, stăpânit în întregime cu soția sa” să revină soției

R.M.

La data de 24 august 1955 R.M. a decedat,

de pe urma sa rămânând ca succesori, R.G. și T.E., cărora în calitate de descendenți

le-a revenit întreaga masă succesorală rămasă de pe urma defunctei, astfel cum rezultă

din certificatul de moștenitor din 04 ianuarie 1956 eliberat de Notariatul Raionului

Orășănesc I.V.S. București.

R.G., la rândul său, a decedat la data

de 13 octombrie 1991, de pe urma sa rămânând ca unică succesoare T.E., căreia în

calitate de soră i-a revenit întreaga moștenire, conform certificatului de moștenitor

din 31 august 1992 eliberat de Notariatul de Stat sector 3 București.

La data de 18 decembrie 1991 a decedat

și T.E., de pe urma acesteia rămânând ca unică succesoare, conform certificatului

de moștenitor din 11 mai 1992 eliberat de Notariatul de Stat al sectorului 3 București,

reclamanta G.E., căreia în calitate de nepoată de soră și moștenitoare testamentară

i-a revenit întreaga masă succesorală rămasă de pe urma defunctei.

Toate aceste certificate de moștenitor

fac dovadă deplină cu privire la deschiderea succesiunilor rămase de pe urma defuncților

menționați în cuprinsul lor și la calitatea de succesori a persoanelor menționate

la rubrica „moștenitori” și dovedesc legitimarea procesuală activă a reclamantei

pentru formularea acțiunii de revendicare.

Chiar dacă la instanța de fond nu s-au

depus acte de stare civilă privind calitatea reclamantei de nepoată de soră a defunctei

T.E. și nici testamentul lăsat de defunctă în favoarea reclamantei, instanța ar

fi trebuit să constate că, atâta timp cât certificatul de succesor eliberat de pe

urma defunctei nu a fost anulat de o instanță de judecată, acesta își produce efectele

juridice și dovedește pe deplin calitatea reclamantei de succesoare a defunctei

T.E.

În consecință, s-a apreciat că sentința

instanței de fond, prin care s-a reținut lipsa legitimării procesuale active a reclamantei

pentru nedovedirea calității acesteia de succesoare a foștilor proprietari ai imobilului

revendicat prin acțiune, este nelegală și netemeinică.

Împotriva acestei hotărâri, în termen

legal, a declarat recurs pârâta SC G.R.B.G. SRL care, invocând motivele de nelegalitate

prevăzute de dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., a formulat următoarele

critici:

cu încălcarea dispozițiilor art. 653 și 659 C. civ., precum și a art. 88 alin.

(1) din Legea nr. 36/1995.

Conform înscrisurilor aflate în dosar

reclamanta nu și-a dovedit calitatea de nepoată de soră a defunctei T.E.

Din certificatul de căsătorie rezultă

că S.D. s-a căsătorit cu N.S., nu cu T.S., mama intimatei G.E. fiind prin urmare

N.S. (căsătorită S.).

Mai mult, T.E. a decedat la data de 15

noiembrie 1966, conform certificatului de deces din 16 noiembrie 1966, cu mult înainte

de data decesului numitei T.E. – 16 decembrie 1991.

Astfel, reclamanta G.E., care susține

că este nepoată de soră a defunctului T.E., nu poate fi moștenitoare legală a defunctei

T.E., întrucât din actele de stare civilă nu se probează succesiunea.

Recurenta mai susține că aceste certificate

de moștenitor nu menționează în nici un fel imobilul revendicat.

Totodată, se susține că certificatul

de moștenitor

nu poate fi

opus terților ca instrument de dovadă a proprietății, nu constituie față de terți

un titlu de proprietate, întrucât notarul nu are competența să certifice calitatea

de proprietar a celui care lasă moștenirea, ci numai calitatea de moștenitor și

a cotei sau bunurilor care se cuvin fiecărui moștenitor în parte [art. 88 alin.

(1) din Legea nr. 36/1995 a notarilor publici și a activității notariale].

cu încălcarea dispozițiilor art. 1199 și urm. C. civ. referitoare la prezumții și

autoritatea de lucru judecat, întrucât reclamanta a mai promovat acțiuni in revendicare

pentru același imobil - acțiuni pentru care s-au pronunțat hotărâri ce au intrat

in puterea lucrului judecat - depuse la dosarul cauzei.

Astfel, reclamanta G.E. a mai formulat

o acțiune în revendicare privind imobilul din strada E.P. nr. 47 - cauză ce a făcut

obiectul Dosarului nr. 1461/2003 pe rolul Tribunalului București, finalizat prin

sentința nr. 841 din 30 septembrie 2004. Apelul împotriva acestei sentințe a fost

respins in decizia nr. 995A/2005 pronunțată de Curtea de Apel București în Dosarul

nr. 4974/2004.

De asemenea, prin promovarea prezentei

acțiuni, se încalcă autoritatea de lucru judecat a deciziei nr. 382R din 04

aprilie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Brașov în Dosarul nr. 988/64/2010.

Recurenta solicită admiterea recursului,

modificarea deciziei recurate în sensul respingerii apelului reclamantei, cu consecința

menținerii sentinței tribunalului.

Analizând decizia civilă atacată, în

raport de criticile formulate și de dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:

este moștenitoarea mătușii sale T.E., aceasta, la rândul său, fiind moștenitoarea

foștilor proprietari ai imobilului în litigiu, soții M. și R.R. și constatând că

în mod greșit instanța de fond a respins contestația pentru lipsa calității procesuale

active a reclamantei, fără a examina pe fond acțiunea, curtea de apel a trimis cauza

spre rejudecare tribunalului pentru soluționarea pe fond a cauzei.

Pentru a pronunța această soluție, instanța

de apel a reținut că prin testamentul încheiat la data de 07 septembrie 1939, numitul

R.R. a dispus ca toate bunurile ce se vor găsi în patrimoniul său la data decesului

să revină soției sale, R.M.

La data de 24 august 1955 R.M. a decedat,

de pe urma sa rămânând ca succesori, R.G. și T.E., cărora în calitate de descendenți

le-a revenit întreaga masă succesorală rămasă de pe urma defunctei, astfel cum rezultă

din certificatul de moștenitor din 04 ianuarie 1956 eliberat de Notariatul Raionului

Orășănesc I.V.S. București.

R.G., la rândul său, a decedat la data

de 13 octombrie 1991, de pe urma sa rămânând ca unică succesoare T.E., căreia în

calitate de soră i-a revenit întreaga moștenire, conform certificatului de moștenitor

din 31 august 1992 eliberat de Notariatul de Stat sector 3 București.

La data de 18 decembrie 1991 a decedat

și T.E., de pe urma acesteia rămânând ca unică succesoare, conform certificatului

de moștenitor din 11 mai 1992 eliberat de Notariatul de Stat al sectorului 3 București,

reclamanta G.E., căreia în calitate de nepoată de soră și moștenitoare testamentară

i-a revenit întreaga masă succesorală rămasă de pe urma defunctei și legitimarea

procesuală activă a reclamantei pentru formularea acțiunii de revendicare.

Ca atare, susținerea recurentei în sensul

că reclamanta G.E. nu poate fi moștenitoare legală a defunctei T.E. nu are legătură

cu decizia recurată, întrucât instanța nu a reținut calitatea de moștenitoare legală

a reclamantei.

De altfel, împrejurarea că reclamanta

deține sau nu calitatea de moștenitoare legală nu prezintă relevanță, atâta vreme

cât, în mod corect, s-a dovedit calitatea reclamantei de succesoare a proprietarilor

inițiali ai imobilului revendicat, în calitate de nepoată de soră și moștenitoare

testamentară a numitei T.E., fiica soților R., conform certificatului de moștenitor

din 11 mai 1992 eliberat de Notariatul de Stat al sectorului 3 București.

Pe de altă parte, susținerea recurentei

potrivit căreia certificatul de moștenitor nu poate fi opus terților ca instrument

de dovadă a proprietății nu prezintă relevanță în cauză și nu are legătură cu decizia

recurată, prin care nu a fost soluționată pe fond cauza, ci doar s-a constatat calitatea

procesuală a reclamantei.

Întrucât cauza nu a fost soluționată

pe fond, instanța de apel pronunțându-se exclusiv cu privire la calitatea procesuală

a reclamantei, dispozițiile art. 88 alin. (1) din Legea nr. 36/1995, invocat de

recurentă, potrivit cărora până la anularea sa prin hotărâre judecătorească, certificatul

de moștenitor face dovada deplină în privința calității de moștenitor, devin pe

deplin aplicabile.

căruia recurenta pretinde că decizia curții de apel încalcă dispozițiile art. 1199

și urm. C. civ., este de asemenea nefondat.

Astfel, se susține că reclamanta a mai

formulat o acțiune în revendicare privind imobilul în litigiu, soluționat irevocabil

prin decizia nr. 995A/2005 pronunțată de Curtea de Apel București în Dosarul

nr. 4974/2004, prin care a fost respins apelul declarat împotriva sentinței nr.

841 din 30 septembrie 2004, pronunțată în Dosar nr. 1461/2003 de către Tribunalul

București.

De asemenea, se susține că prin promovarea

prezentei acțiuni, se încalcă autoritatea de lucru judecat a deciziei nr. 382R

din 04 aprilie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Brașov în Dosarul nr. 988/64/2010.

Deși la termenul din 6 aprilie 2012,

Înalta Curte a pus în vedere

recurentei–pârâte să depună la dosar hotărârile în raport de care a invocat

autoritatea de lucru judecat, aceasta nu s-a conformat acestei dispoziții.

Procedând din oficiu la verificarea hotărârilor

în raport de care s-a invocat autoritatea de lucru judecat, s-au constatat următoarele:

Împotriva deciziei civile nr. 995A din

02 iunie 2005 pronunțată de Curtea de Apel București în Dosarul nr. 4974/2004 a

fost declarat recurs, dosarul fiind înaintat Înaltei Curți de Casație și Justiție

la data de 06 septembrie 2005 și înregistrat la 07 septembrie 2005 sub nr. 27562/1/2005,

iar în baza dispozițiilor art. II alin. (1)-(4) din Legea nr. 219/2005, dosarul

a fost scos de pe rol și înaintat Curții de Apel București.

Dosarul a fost înregistrat la data de

22 septembrie 2005 pe rolul Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, sub

nr. 32257/2/2005, fiind suspendat la 20 martie 2006, în baza art. 244 pct. 1 C.

proc. civ., până la soluționarea irevocabilă a Dosarului nr. 6476/299/2006 al Judecătoriei

sectorului 1 București.

În ce privește Dosarul nr. 6476/299/2006

al Judecătoriei sectorului 1 București, acesta a fost declinat prin sentința civilă

nr. 6181 din 19 aprilie 2007 la Tribunalul București, fiind înregistrat sub nr.

19770/3/2007 la secția a III-a civilă, al acestei instanțe și soluționat prin sentința

civilă nr. 291 din 01 martie 2010. Apelul declarat împotriva acestei sentințe a

fost înregistrat la Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze

cu minori și de familie, sub nr. 19770/3/2007, soluționat prin decizia civilă nr.

360 din 04 aprilie 2011, iar recursul declarat împotriva acestei decizii a fost

înregistrat la Înalta Curte de Casație și Justiție, formând obiectul prezentei cauze.

Ca atare, decizia nr.

995A din 02 iunie 2005 a Curții de Apel

București

nu are caracter

irevocabil, recursul declarat împotriva acesteia fiind

suspendat la 20 martie 2006, în baza

art. 244 pct. 1 C. proc. civ., până la soluționarea irevocabilă a Dosarului nr.

6476/299/2006 al Judecătoriei sectorului 1 București, aflat în recurs în prezentul

dosar.

În ce privește decizia nr. 382/R din

04 aprilie 2011 a Curții de Apel Brașov, aceasta vizează contestația în anulare

formulată de contestatoarea G.E. împotriva deciziei nr. 1515 din 09 decembrie 2009

a Curții de Apel Brașov, în contradictoriu cu intimatele A.M. și L.E.

În raport de aceste împrejurări, instanța

constată că nu sunt îndeplinite condițiile cerute de dispozițiile art. 1201 C.

civ., potrivit cărora „este lucru judecat atunci când a doua cerere de chemare în

judecată are același obiect, este întemeiată pe aceeași cauză și este făcută între

aceleași părți, făcută de ele și împotriva lor în aceeași calitate”. Pentru a exista

lucru judecat este însă necesar ca prima hotărâre să fi rămas irevocabilă și să

fi rezolvat în fond procesul între părți.

În cauza supusă judecății, nu sunt întrunite

aceste condiții, întrucât prima decizie invocată (

decizia nr.

995A din 02 iunie 2005 a Curții de Apel

București) nu are caracter irevocabil, iar prin cea de-a doua hotărâre (decizia

nr. 382/R din 04 aprilie 2011 a Curții de Apel Brașov) a fost respinsă, ca tardiv

formulată, contestația în anulare formulată de reclamanta G.E., în contradictoriu

cu alți pârâți.

În consecință, față de considerentele

arătate, în baza dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va

respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat

de pârâta SC G.R.B.G. SRL împotriva deciziei nr. 360A din 4 aprilie 2011 a Curții

de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 iunie 2012.