ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 490/2006

Asupra recursurilor de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința comercială nr. 900 din 21 ianuarie 2004 Tribunalul București, secția a VI-a comercială a respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamanta SC A.C. SRL împotriva pârâtelor SC G. SA și SC G.A. SA. Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei SC G. SA la înlocuirea în capitalul social al SC G.A. SA a folosinței imobilului situat în București, obligarea pârâtei SC G.A. SA de a scoate din capitalul social folosința acestui imobil, de a înregistra la O.R.C.T.B. și la C.S.A. scoaterea din capitalul social a folosinței acestui imobil, evacuarea acesteia din imobil și lăsarea sa în deplină proprietate și posesie reclamantei, cu rectificarea cărții funciare prin radierea dreptului de uzufruct al SC G.A.

SA . Instanța a reținut, totodată, că reclamanta nu a înțeles să prezinte instanței titlul său de proprietate pentru a se putea verifica realitatea susținerilor sale, calitatea de proprietar ce o îndrituiește să revendice acest imobil. Se mai reține că pârâta SC G. SA a înstrăinat acțiunile deținute la SC G.A. SA, astfel încât reclamanta avea obligația să formuleze cererea în contradictoriu cu cumpărătorii și cesionarii acțiunilor deținute de SC G. SA. Împotriva acestei sentințe a declarat apel SC A.C. SRL, cererea fiind depusă la data de 23 martie 2004 (data poștei). Apelanta a solicitat admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței atacate și admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.

În motivarea cererii, apelanta a arătat că unul din motivele de respingere a acțiunii a fost acela al neprezentării actelor de proprietate, fără a se solicita prezentarea lor. Față de această situație, apelanta depune la dosar acte în dovedirea calității de proprietar. Pe fondul cauzei, se arată că prin contractul de cesiune încheiat cu SC G. SA s-a obligat să lase în capitalul social al SC G.A. SA folosința imobilului până la data de 1 aprilie 2002, după această dată urmând, să fie înlocuită cu valoarea sa în numerar (59.460.000 lei), obligație ce revenea intimatei SC G. SA. Se susține că chiar dacă intimata a înstrăinat acțiunile, rămâne obligată pentru vărsarea numerarului de 59.460.000.000 lei.

Pe parcursul soluționării apelului, între apelantă și intimata SC G.A. SA a fost încheiată o tranzacție pentru stingerea tuturor litigiilor aflate pe rolul instanțelor de judecată, apelanta precizând că față de actul depus la dosar, capetele 2-5 din cererea de chemare în judecată s-au stins, înțelegând să continue judecata doar pentru primul capăt de cerere, în contradictoriu cu intimata SC G. SA. Examinând legalitatea și temeinicia sentinței apelate, în raport de motivele invocate și de apărările intimatelor, Curtea a reținut următoarele: în mod greșit a respins instanța de fond cererea reclamantei apelante cu motivarea că nu s-a făcut dovada calității de proprietar al imobilului litigios, în condițiile în care nu a pus în discuția părților această situație.

Potrivit art. 129 alin. (4) C. proc. civ., judecătorul este în drept că ceară părților să prezinte explicații, precum și să pună în dezbaterea lor orice împrejurare de fapt ori de drept, chiar dacă nu sunt menționate în cerere sau în întâmpinare. Ori, instanța de fond a respins acțiunea fără să solicite în prealabil reclamantei apelanta să facă dovada calității în baza căreia a formulat cererea de chemare în judecată. Prin actele depuse în fața Curții, apelanta a făcut dovada calității de proprietar al imobilului a cărui folosință a fost adusă ca aport în natură la capitalul social al SC G.A. SA. Pe fondul cauzei, Curtea reține că la data intrării în SC G.A. SA, apelanta a adus ca aport la capitalul social folosința imobilului situat în București, evaluat la acel moment la 59.460.000.000 lei, prin această participare devenind acționarul majoritar la societate.

Ulterior, la data de 14 martie 2001, A.G.E.A. a SC G.A. SA a hotărât cesionarea de către SC A.C. SRL a acțiunilor deținute de aceasta, activitate materializată prin contractul de cesiune din 29 martie 2004, completat prin acte adiționale. Într-unul din actele adiționale, apelanta se obligă să lase în capitalul social al SC G.A. SA folosința imobilului până la cel târziu la data de 1 aprilie 2002, după expirarea acestei perioade folosința imobilului ieșind din capitalul social. Se mai menționează în actul adițional că după data de 1 aprilie 2002 aportul în natură va fi înlocuit în capitalul social cu valoarea acestuia în numerar de către SC G. SA, imobilul intrând de drept, fără nici un fel de punere în întârziere în proprietatea deplină a apelantei.

Actul adițional prevede Că SC G. SA va putea vinde acțiunile ce fac obiectul contractului, dacă cumpărătorii își vor însuși sub semnătură prevederile acestuia, SC G. SA răspunzând în solidar cu cesionarii pentru nerespectarea clauzelor. În A.G.E.A. a SC G.A. SA din data de 29 martie 2001 a fost aprobată cesiune de acțiuni, așa cum a rezultat din hotărârea A.G.E.A. din data de 14 martie 2001, precum și așa cum rezultă din contractele de cesiune încheiate. Prin aceeași hotărâre s-a stabilit noua structură a acționariatului, SC G. SA deținând poziția de acționar majoritar. Prin această hotărâre, practic, SC G.A. SA a achiesat la scoaterea din capitalul social a folosinței imobilului, adusă ca aport social de apelantă.

Până la expirarea termenului limită, stabilit pentru efectuarea formalităților impuse de lege pentru scoaterea din capitalul social a folosinței imobilului litigios, intimata SC G. SA a vândut unor terțe persoane, acesta fiind motivul pentru care se solicită de parte respingerea apelului, motivat că în cazul obligării sale la plată ar redeveni acționar. Nu poate fi reținută, însă, această susținere față de împrejurarea că prin actul adițional menționat SC G. SA s-a obligat să răspundă în solidar cu cesionarii pentru nerespectarea clauzelor actului, una din clauzele vizând înlocuirea în capitalul social a aportului în natură. Corect prin această dispoziție contractuală, intimata SC G. SA rămâne obligată față de apelantă să efectueze înlocuirea din capitalul social a aportului în natură cu valoarea lui în numerar, rămânând la latitudinea sa să aleagă modalitatea prin care va aduce la îndeplinire această înlocuire.

Se cuvine subliniat că prin actul adițional se prevede în mod expres că după data de 1 aprilie 2002, imobilul intră de drept în proprietatea deplină a apelantei, fără nici un fel de punere în întârziere, act care a fost acceptat de către SC G.A. SA, în această formă, prin hotărârea A.G.E.A. din 20 aprilie 2001. Deci, după această dată, societatea era obligată să decidă înlocuirea în capitalul social a aportului în natură, acționarii ce dețineau acțiunii, ca aport în natură, urmând să depună contravaloarea în lei a acestui aport. În ce privește capătul de cerere principală referitoare la intimata SC G.A. SA, Curtea reține că apelanta a încheiat o tranzacție, prin precizarea depusă la dosar că aceste solicitări s-au stins prin efectul tranzacției.

Tranzacția depusă la dosar, deși menționează că a fost încheiată și pentru stingerea litigiului ce face obiectul prezentei cauze, urmează să fie prezentată judecătorului sindic în vederea pronunțării unei hotărâri de expedient, având în vedere că SC G.A. SA se află în procedura prevăzută de Legea nr. 64/1995 republicată. Se reține totodată că în dreptul procesual civil nu există posibilitatea stingerii litigiului, ca urmare a tranzacției ce urmează a fi consfințită de o altă instanță, astfel încât Curtea a calificat precizarea apelantei ca fiind o renunțare la judecarea acestor capete de cerere, formulate în contradictoriu cu intimata SC G.A. SA. Față de cele reținute de Curtea de Apel București și arătate mai sus, prin decizia comercială nr. 119 din 9 februarie 2005, această instanță a admis apelul reclamantei și a schimbat în tot sentința atacată în sensul că a obligat pe pârâta SC G. SA la înlocuirea în capitalul social al SC G.A.

SA a folosinței imobilului situat în București, cu valoarea acestuia în numerar, respectiv 59.460.000.000 lei și a luat act de renunțarea la judecata capetelor de cerere 2-5. Împotriva acestei decizii au declarat recurs, în termen, pârâtele SC G.A. SA și SC G. SA solicitând admiterea recursurilor și modificarea în parte a hotărârii atacate în sensul respingerii apelului reclamantei și menținerii sentinței nr. 900/2004 a Tribunalului București, ca legală și temeinică. În motivarea recursului său, întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., pârâta SC G.A. SA susține că decizia atacată a fost dată cu aplicarea greșită a legii pentru, în sinteză, următoarele motive: 1. Aportul SC A.C.

SRL la capitalul social al acestei pârâte a constat în dreptul de uzufruct asupra imobilului în cauză și în dreptul de folosință, așa cum rezultă expres din actul adițional și din tranzacția încheiată între reclamantă și această pârâtă, precum și din recunoașterea acestui aspect de reclamantă prin adresa din 24 martie 2004. 2. Dreptul de uzufruct adus ca aport în natură nu poate fi scos din capitalul social al acestei pârâte ca efect al contractului de cesiune de acțiuni din 29 martie 2001 întrucât modificarea capitalului social al SC G.A. SA nu poate fi făcută decât în condițiile expres prevăzute de lege, iar dispozițiile invocate în actul adițional respectiv nu sunt opozabile SC G.A. SA care este un terț față de acest contract.

Pârâta SC G. SA, în recursul său, întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 8, 9 și 10 C. proc. civ. a invocat, în sinteză, următoarele motive: 1. Instanța de apel a interpretat greșit actul juridic dedus judecății respectiv actul privind majorarea capitalului social al SC G.A. SA prin aportul în natură al reclamantei, considerând că s-a transmis un drept de folosință și un drept de uzufruct, așa cum s-a întâmplat în realitate (motiv încadrat la pct. 8 al art. 304 C. proc. civ.). 2. Instanța de apel a făcut o greșită aplicare a legii întrucât dreptul de uzufruct adus ca aport în natură de către reclamantă la capitalul social al SC G.A.

SA nu putea fi scos din capitalul social al acesteia din urmă ca efect al contractului de cesiune de acțiuni încheiat între această pârâtă și reclamantă întrucât modificarea capitalului social nu se putea face decât prin hotărâre A.G.A., act adițional și alte formalități prevăzute de lege, iar SC G. SA a plătit integral acțiunile preluate de la reclamantă, acțiuni obținute de aceasta prin aducerea la capitalul social al SC G.A. SA a dreptului de uzufruct asupra imobilului în discuție (motiv încadrat la pct. 9 al art. 304 C. proc. civ.). 3. Instanța de apel a înlăturat apărarea pârâtei cu privire la vânzarea către terți a pachetului de acțiuni cumpărate de la reclamantă, printr-o motivare lapidară și fără a analiza conținutul actelor de cesiune care dovedesc că, la data chemării în judecată, nu mai era acționară la SC G.A.

SA și, prin urmare, nu puteau fi obligați, ca terți, să înlocuiască în capitalul social dreptul de uzufruct cu echivalentul bănesc al acestuia. În recurs s-a depus la dosar și copia unui contract de renunțare la dreptul de uzufruct încheiat între reclamantă și pârâta SC G.A. SA, prin care pârâta renunță la dreptul de uzufruct asupra imobilului în cauză în schimbul sumei de 300.000 euro. Examinând recursurile declarate în cauză prin prisma motivelor invocate Înalta Curte constată că acestea sunt fondate pentru următoarele motive, comune ambelor recursuri: Instanța de apel a făcut o greșită aplicare a legii, respectiv a prevederilor art. 113 și art. 204 din Legea nr. 31/1990, privind societățile comerciale, atunci când a obligat pârâta SC G. SA la înlocuirea în capitalul social al SC G.A.

SA a folosinței imobilului cu valoarea acestuia în numerar, dând eficiență unui act adițional la un contract de cesiune de acțiuni ce nu a fost aprobat de D.G.A., singura care putea dispune asupra acestei modificări a capitalului social. Prin hotărârea A.G.E.A. a SC G.A. SA din 14 martie 2001 s-a aprobat cesionarea de către dl. D.S. a tuturor acțiunilor pe care le deține în această societate SC A.C. SRL. Nu s-a discutat problema înlocuirii dreptului de folosință sau uzufruct asupra imobilului cu valoarea acestuia în numerar în capitalul al SC G.A. SA. Urmare acestei aprobări s-a încheiat, la 29 materie 2001 contractul de cesiune a acțiunii între SC A.C. SRL și SC G. SA prin care reclamanta ceda pârâtei toate acțiunile sale la SC G.A.

SA contra sumei de 67.000 dolari S.U.A. (dosar de fond). În contract nu se menționează problema înlocuirii dreptului de folosință sau uzufruct. Printr-un act adițional la contractul din 29 martie 2001 cele două părți, reclamanta și pârâta SC G. SA, convin, printre altele și fără participarea sau aprobarea A.G.E.A. a SC G.A. SA, că după data de 1 aprilie 2002 imobilul „conform prevederilor contractului de cesiune și prezentului act adițional va fi înlocuit în capitalul social cu valoarea acestuia în numerar de către SC G. SA pentru SC A.C. SRL, imobilul intrând de drept fără nici un fel de punere în întârziere în proprietatea deplină a SC A.C. SRL. Prin hotărârea A.G.E.A. din 29 martie 2001 a SC G.A.

SA se aprobă cesiunile de acțiuni către cesionarii terți astfel cum s-au aprobat prin hotărârea A.G.E.A. a SC G.A. SA din data de 14 martie 2001 și astfel după cum rezultă din contractele de cesiune încheiate. În urma operațiunilor de cesiune se hotărăște modificarea actului constitutiv al societății și încheierea actului adițional în vederea înregistrării ca mențiune în registrul comerțului. Astfel, A. Capitalul social al SC G.A. SA rămâne în valoare de 65.523.230.000 lei, din care aport în natură 59.510.000.000 lei și aport în numerar 6.013.240.000 lei subscris și vărsat integral, divizat în 13.104.646 acțiuni nominative dematerializate a câte 5.000 lei fiecare. B. Noua structură a acționariatului SC G.A.

SA este următoarea: 1. SC G. SA deține un capital de 62.237.550.000 lei, din care 59.460.000.000 lei aport în natură și 2.777.550.000 lei aport în numerar, reprezentând 94,98548 % din capitalul social total” ..(ș.u.). În baza acestei hotărâri a A.G.E.A. s-a întocmit actul adițional la actul constitutiv al SC G.A. SA care reia cele cuprinse în hotărâre. Se observă în mod evident că nici hotărârea A.G.E.A. din 29 martie 2001 și nici actul adițional de actul constitutiv nu fac trimitere la actul adițional la contractul prin care s-a prevăzut înlocuirea valorii folosinței imobilului în capitalul social cu contravaloarea în lei. Dimpotrivă, se menține valoarea și structura capitalului social, prevăzându-se aportul în natură al pârâtei SC G. SA.

Rezultă cu certitudine că schimbarea structurii capitalului social nu a fost aprobată de A.G.E.A. a pârâtei SC G.A. SA, singura care, potrivit legii era îndreptățită la aceasta. Această modificare nu putea fi dispusă nici de un acționar, chiar majoritar și cu atât mai puțin putea di hotărâtă printr-un act încheiat între un acționar și un terț față de societate, act care nu a fost însușit de organul de conducere abilitat al societății vizate. Iar o atare înlocuire din capitalul social o poate face doar societatea însăși și nu un terț sau nu acționar (acesta din urmă ar putea face o majorare de capital, în numerar dar aici nu e cazul). Acest motiv este întemeiat și suficient pentru a duce la admiterea recursurilor pârâtelor și la modificarea deciziei atacate în sensul respingerii cererii reclamantei de obligarea a pârâtei SC G. SA la înlocuirea în capitalul social al SC G.A.

SA a folosinței imobilului în cauză cu valoarea acestuia în numerar. Ca atare nu se mai impune analizarea și a celorlalte motive de recurs invocate. Este de reținut însă că în cursul procesului reclamanta a încheiat o tranzacție și un contract de renunțare la dreptul de uzufruct prin care pârâta SC G.A. SA „renunță la dreptul său de uzufruct constituit asupra imobilului” în cauză în favoarea nudului proprietar care este reclamantă în schimbul sumei de 300.000 euro. În aceste condiții s-a pus, pe bună dreptate, și problema rămânerii fără obiect a capătului 1 din cererea reclamantei, singurul cu care instanțele au mai rămas sesizate. De asemenea s-a accentuat recunoașterea de către reclamantă că dreptul aflat în capitalul social al SC G.A.

SA este un drept de uzufruct și nu de folosință a imobilului. De altfel această destinație asupra căreia părțile și instanțele au insistat atât, este prea puțin importantă în cauză, ambele drepturi fiind dezmembrăminte ale dreptului de proprietate, iar societatea folosind chiar ca imobil nu a perceput fructe. În legătură cu aceste drepturi nu este de neglijat însă un aspect care, deși colateral, a fost invocat de către pârâte și anume faptul că, cel puțin discutabil, deși aportul în natură al reclamantei la capitalul social al SC G.A. SA a constat doar în dreptul de folosință /uzufruct asupra imobilului în discuție, acest aport a fost evaluat la valoarea de piață a imobilului și la această valoare s-a cerut și înlocuirea lui, deși, potrivit O.G.

nr. 12/1998, valoarea acestor dezmembrăminte reprezintă doar 20 % din valoarea de circulație a imobilului. Situația este cu atât mai discutabilă cu cât reclamanta cunoștea acest aspect, așa cum rezultă din propunerea făcută lichidatorului judiciar al SC G.A. SA, și din contractul prin care a „redobândit „ dreptul de uzufruct, achitând doar o parte din valoarea cu care dreptul era cuprins în capitalul social.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursurile declarate de pârâtele SC G.A. SA București prin lichidator SC C.C. SRL București și SC G. SA București, împotriva deciziei nr. 119 din 9 februarie 2005, a Curții de Apel București, modifică decizia atacată, admite apelul formulat de reclamantă și schimbă în parte sentința nr. 900 din 21 ianuarie 2004 a Tribunalului București, în sensul că ia act de renunțarea la judecata capetelor de acțiune nr. 2 – 5, menținând restul dispozițiilor hotărârii privind primul capăt de cerere. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 februarie 2006.