ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 490/2006

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 490/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)

Asupra recursurilor de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința comercială nr. 900 din

21 ianuarie 2004 Tribunalul București, secția a VI-a comercială a respins ca

neîntemeiată cererea formulată de reclamanta SC A.C. SRL împotriva pârâtelor SC

G. SA și SC G.A. SA.

Pentru a pronunța această sentință,

instanța de fond a reținut că prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a

solicitat obligarea pârâtei SC G. SA la înlocuirea în capitalul social al SC G.A.

SA a folosinței imobilului situat în București, obligarea pârâtei SC G.A. SA de

a scoate din capitalul social folosința acestui imobil, de a înregistra la O.R.C.T.B.

și la C.S.A. scoaterea din capitalul social a folosinței acestui imobil,

evacuarea acesteia din imobil și lăsarea sa în deplină proprietate și posesie

reclamantei, cu rectificarea cărții funciare prin radierea dreptului de

uzufruct al SC G.A. SA . Instanța a reținut, totodată, că reclamanta nu a

înțeles să prezinte instanței titlul său de proprietate pentru a se putea

verifica realitatea susținerilor sale, calitatea de proprietar ce o

îndrituiește să revendice acest imobil. Se mai reține că pârâta SC G. SA a

înstrăinat acțiunile deținute la SC G.A. SA, astfel încât reclamanta avea

obligația să formuleze cererea în contradictoriu cu cumpărătorii și cesionarii

acțiunilor deținute de SC G. SA.

Împotriva acestei sentințe a

declarat apel SC A.C. SRL, cererea fiind depusă la data de 23 martie 2004 (data

poștei). Apelanta a solicitat admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței

atacate și admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.

În motivarea cererii, apelanta a

arătat că unul din motivele de respingere a acțiunii a fost acela al

neprezentării actelor de proprietate, fără a se solicita prezentarea lor. Față

de această situație, apelanta depune la dosar acte în dovedirea calității de

proprietar. Pe fondul cauzei, se arată că prin contractul de cesiune încheiat

cu SC G. SA s-a obligat să lase în capitalul social al SC G.A. SA folosința

imobilului până la data de 1 aprilie 2002, după această dată urmând, să fie

înlocuită cu valoarea sa în numerar (59.460.000 lei), obligație ce revenea

intimatei SC G. SA. Se susține că chiar dacă intimata a înstrăinat acțiunile,

rămâne obligată pentru vărsarea numerarului de 59.460.000.000 lei.

Pe parcursul soluționării apelului,

între apelantă și intimata SC G.A. SA a fost încheiată o tranzacție pentru

stingerea tuturor litigiilor aflate pe rolul instanțelor de judecată, apelanta

precizând că față de actul depus la dosar, capetele 2-5 din cererea de chemare

în judecată s-au stins, înțelegând să continue judecata doar pentru primul

capăt de cerere, în contradictoriu cu intimata SC G. SA.

Examinând legalitatea și temeinicia

sentinței apelate, în raport de motivele invocate și de apărările intimatelor,

Curtea a reținut următoarele: în mod greșit a respins instanța de fond cererea

reclamantei apelante cu motivarea că nu s-a făcut dovada calității de

proprietar al imobilului litigios, în condițiile în care nu a pus în discuția

părților această situație. Potrivit art. 129 alin. (4) C. proc. civ., judecătorul

este în drept că ceară părților să prezinte explicații, precum și să pună în

dezbaterea lor orice împrejurare de fapt ori de drept, chiar dacă nu sunt

menționate în cerere sau în întâmpinare. Ori, instanța de fond a respins

acțiunea fără să solicite în prealabil reclamantei apelanta să facă dovada

calității în baza căreia a formulat cererea de chemare în judecată.

Prin actele depuse în fața Curții,

apelanta a făcut dovada calității de proprietar al imobilului a cărui folosință

a fost adusă ca aport în natură la capitalul social al SC G.A. SA.

Pe fondul cauzei, Curtea reține că

la data intrării în SC G.A. SA, apelanta a adus ca aport la capitalul social

folosința imobilului situat în București, evaluat la acel moment la

59.460.000.000 lei, prin această participare devenind acționarul majoritar la

societate. Ulterior, la data de 14 martie 2001, A.G.E.A. a SC G.A. SA a hotărât

cesionarea de către SC A.C. SRL a acțiunilor deținute de aceasta, activitate

materializată prin contractul de cesiune din 29 martie 2004, completat prin

acte adiționale. Într-unul din actele adiționale, apelanta se obligă să lase în

capitalul social al SC G.A. SA folosința imobilului până la cel târziu la data

de 1 aprilie 2002, după expirarea acestei perioade folosința imobilului ieșind

din capitalul social. Se mai menționează în actul adițional că după data de 1

aprilie 2002 aportul în natură va fi înlocuit în capitalul social cu valoarea

acestuia în numerar de către SC G. SA, imobilul intrând de drept, fără nici un

fel de punere în întârziere în proprietatea deplină a apelantei. Actul

adițional prevede Că SC G. SA va putea vinde acțiunile ce fac obiectul

contractului, dacă cumpărătorii își vor însuși sub semnătură prevederile

acestuia, SC G. SA răspunzând în solidar cu cesionarii pentru nerespectarea

clauzelor.

În A.G.E.A. a SC G.A. SA din data de

29 martie 2001 a fost aprobată cesiune de acțiuni, așa cum a rezultat din

hotărârea A.G.E.A. din data de 14 martie 2001, precum și așa cum rezultă din

contractele de cesiune încheiate. Prin aceeași hotărâre s-a stabilit noua

structură a acționariatului, SC G. SA deținând poziția de acționar majoritar.

Prin această hotărâre, practic, SC G.A. SA a achiesat la scoaterea din

capitalul social a folosinței imobilului, adusă ca aport social de apelantă.

Până la expirarea termenului limită,

stabilit pentru efectuarea formalităților impuse de lege pentru scoaterea din

capitalul social a folosinței imobilului litigios, intimata SC G. SA a vândut

unor terțe persoane, acesta fiind motivul pentru care se solicită de parte

respingerea apelului, motivat că în cazul obligării sale la plată ar redeveni

acționar. Nu poate fi reținută, însă, această susținere față de împrejurarea că

prin actul adițional menționat SC G. SA s-a obligat să răspundă în solidar cu

cesionarii pentru nerespectarea clauzelor actului, una din clauzele vizând

înlocuirea în capitalul social a aportului în natură. Corect prin această

dispoziție contractuală, intimata SC G. SA rămâne obligată față de apelantă să

efectueze înlocuirea din capitalul social a aportului în natură cu valoarea lui

în numerar, rămânând la latitudinea sa să aleagă modalitatea prin care va aduce

la îndeplinire această înlocuire.

Se cuvine subliniat că prin actul

adițional se prevede în mod expres că după data de 1 aprilie 2002, imobilul

intră de drept în proprietatea deplină a apelantei, fără nici un fel de punere

în întârziere, act care a fost acceptat de către SC G.A. SA, în această formă,

prin hotărârea A.G.E.A. din 20 aprilie 2001. Deci, după această dată,

societatea era obligată să decidă înlocuirea în capitalul social a aportului în

natură, acționarii ce dețineau acțiunii, ca aport în natură, urmând să depună

contravaloarea în lei a acestui aport.

În ce privește capătul de cerere

principală referitoare la intimata SC G.A. SA, Curtea reține că apelanta a

încheiat o tranzacție, prin precizarea depusă la dosar că aceste solicitări

s-au stins prin efectul tranzacției. Tranzacția depusă la dosar, deși

menționează că a fost încheiată și pentru stingerea litigiului ce face obiectul

prezentei cauze, urmează să fie prezentată judecătorului sindic în vederea

pronunțării unei hotărâri de expedient, având în vedere că SC G.A. SA se află

în procedura prevăzută de Legea nr. 64/1995 republicată. Se reține totodată că

în dreptul procesual civil nu există posibilitatea stingerii litigiului, ca

urmare a tranzacției ce urmează a fi consfințită de o altă instanță, astfel

încât Curtea a calificat precizarea apelantei ca fiind o renunțare la judecarea

acestor capete de cerere, formulate în contradictoriu cu intimata SC G.A. SA.

Față de cele reținute de Curtea de

Apel București și arătate mai sus, prin decizia comercială nr. 119 din 9

februarie 2005, această instanță a admis apelul reclamantei și a schimbat în

tot sentința atacată în sensul că a obligat pe pârâta SC G. SA la înlocuirea în

capitalul social al SC G.A. SA a folosinței imobilului situat în București, cu

valoarea acestuia în numerar, respectiv 59.460.000.000 lei și a luat act de

renunțarea la judecata capetelor de cerere 2-5.

Împotriva acestei decizii au

declarat recurs, în termen, pârâtele SC G.A. SA și SC G. SA solicitând

admiterea recursurilor și modificarea în parte a hotărârii atacate în sensul

respingerii apelului reclamantei și menținerii sentinței nr. 900/2004 a

Tribunalului București, ca legală și temeinică.

În motivarea recursului său,

întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., pârâta SC G.A. SA

susține că decizia atacată a fost dată cu aplicarea greșită a legii pentru, în

sinteză, următoarele motive:

social al acestei pârâte a constat în dreptul de uzufruct asupra imobilului în

cauză și în dreptul de folosință, așa cum rezultă expres din actul adițional și

din tranzacția încheiată între reclamantă și această pârâtă, precum și din

recunoașterea acestui aspect de reclamantă prin adresa din 24 martie 2004.

în natură nu poate fi scos din capitalul social al acestei pârâte ca efect al

contractului de cesiune de acțiuni din 29 martie 2001 întrucât modificarea

capitalului social al SC G.A. SA nu poate fi făcută decât în condițiile expres

prevăzute de lege, iar dispozițiile invocate în actul adițional respectiv nu

sunt opozabile SC G.A. SA care este un terț față de acest contract.

Pârâta SC G. SA, în recursul său,

întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 8, 9 și 10 C. proc. civ. a invocat, în

sinteză, următoarele motive:

greșit actul juridic dedus judecății respectiv actul privind majorarea

capitalului social al SC G.A. SA prin aportul în natură al reclamantei,

considerând că s-a transmis un drept de folosință și un drept de uzufruct, așa

cum s-a întâmplat în realitate (motiv încadrat la pct. 8 al art. 304 C. proc.

civ.).

greșită aplicare a legii întrucât dreptul de uzufruct adus ca aport în natură

de către reclamantă la capitalul social al SC G.A. SA nu putea fi scos din

capitalul social al acesteia din urmă ca efect al contractului de cesiune de

acțiuni încheiat între această pârâtă și reclamantă întrucât modificarea

capitalului social nu se putea face decât prin hotărâre A.G.A., act adițional

și alte formalități prevăzute de lege, iar SC G. SA a plătit integral acțiunile

preluate de la reclamantă, acțiuni obținute de aceasta prin aducerea la

capitalul social al SC G.A. SA a dreptului de uzufruct asupra imobilului în

discuție (motiv încadrat la pct. 9 al art. 304 C. proc. civ.).

apărarea pârâtei cu privire la vânzarea către terți a pachetului de acțiuni

cumpărate de la reclamantă, printr-o motivare lapidară și fără a analiza

conținutul actelor de cesiune care dovedesc că, la data chemării în judecată,

nu mai era acționară la SC G.A. SA și, prin urmare, nu puteau fi obligați, ca

terți, să înlocuiască în capitalul social dreptul de uzufruct cu echivalentul

bănesc al acestuia.

În recurs s-a depus la dosar și

copia unui contract de renunțare la dreptul de uzufruct încheiat între

reclamantă și pârâta SC G.A. SA, prin care pârâta renunță la dreptul de

uzufruct asupra imobilului în cauză în schimbul sumei de 300.000 euro.

Examinând recursurile declarate în

cauză prin prisma motivelor invocate Înalta Curte constată că acestea sunt

fondate pentru următoarele motive, comune ambelor recursuri:

Instanța de apel a făcut o greșită

aplicare a legii, respectiv a prevederilor art. 113 și art. 204 din Legea nr. 31/1990,

privind societățile comerciale, atunci când a obligat pârâta SC G. SA la

înlocuirea în capitalul social al SC G.A. SA a folosinței imobilului cu

valoarea acestuia în numerar, dând eficiență unui act adițional la un contract

de cesiune de acțiuni ce nu a fost aprobat de D.G.A., singura care putea

dispune asupra acestei modificări a capitalului social.

Prin hotărârea A.G.E.A. a SC G.A. SA

din 14 martie 2001 s-a aprobat cesionarea de către dl. D.S. a tuturor

acțiunilor pe care le deține în această societate SC A.C. SRL. Nu s-a discutat

problema înlocuirii dreptului de folosință sau uzufruct asupra imobilului cu

valoarea acestuia în numerar în capitalul al SC G.A. SA.

Urmare acestei aprobări s-a

încheiat, la 29 materie 2001 contractul de cesiune a acțiunii între SC A.C. SRL

și SC G. SA prin care reclamanta ceda pârâtei toate acțiunile sale la SC G.A.

SA contra sumei de 67.000 dolari S.U.A. (dosar de fond). În contract nu se

menționează problema înlocuirii dreptului de folosință sau uzufruct.

Printr-un act adițional la

contractul din 29 martie 2001 cele două părți, reclamanta și pârâta SC G. SA,

convin, printre altele și fără participarea sau aprobarea A.G.E.A. a SC G.A.

SA, că după data de 1 aprilie 2002 imobilul „conform prevederilor contractului

de cesiune și prezentului act adițional va fi înlocuit în capitalul social cu

valoarea acestuia în numerar de către SC G. SA pentru SC A.C. SRL, imobilul

intrând de drept fără nici un fel de punere în întârziere în proprietatea

deplină a SC A.C. SRL.

Prin hotărârea A.G.E.A. din 29

martie 2001 a SC G.A. SA se aprobă cesiunile de acțiuni către cesionarii terți

astfel cum s-au aprobat prin hotărârea A.G.E.A. a SC G.A. SA din data de 14

martie 2001 și astfel după cum rezultă din contractele de cesiune încheiate. În

urma operațiunilor de cesiune se hotărăște modificarea actului constitutiv al

societății și încheierea actului adițional în vederea înregistrării ca mențiune

în registrul comerțului. Astfel,

A. Capitalul social al SC G.A. SA

rămâne în valoare de 65.523.230.000 lei, din care aport în natură

59.510.000.000 lei și aport în numerar 6.013.240.000 lei subscris și vărsat

integral, divizat în 13.104.646 acțiuni nominative dematerializate a câte 5.000

lei fiecare.

B. Noua structură a acționariatului

SC G.A. SA este următoarea:

62.237.550.000 lei, din care 59.460.000.000 lei aport în natură și

2.777.550.000 lei aport în numerar, reprezentând 94,98548 % din capitalul

social total” ..(ș.u.).

În baza acestei hotărâri a A.G.E.A.

s-a întocmit actul adițional la actul constitutiv al SC G.A. SA care reia cele

cuprinse în hotărâre.

Se observă în mod evident că nici hotărârea

A.G.E.A. din 29 martie 2001 și nici actul adițional de actul constitutiv nu fac

trimitere la actul adițional la contractul prin care s-a prevăzut înlocuirea

valorii folosinței imobilului în capitalul social cu contravaloarea în lei.

Dimpotrivă, se menține valoarea și structura capitalului social, prevăzându-se

aportul în natură al pârâtei SC G. SA.

Rezultă cu certitudine că schimbarea

structurii capitalului social nu a fost aprobată de A.G.E.A. a pârâtei SC G.A.

SA, singura care, potrivit legii era îndreptățită la aceasta. Această

modificare nu putea fi dispusă nici de un acționar, chiar majoritar și cu atât

mai puțin putea di hotărâtă printr-un act încheiat între un acționar și un terț

față de societate, act care nu a fost însușit de organul de conducere abilitat

al societății vizate. Iar o atare înlocuire din capitalul social o poate face

doar societatea însăși și nu un terț sau nu acționar (acesta din urmă ar putea

face o majorare de capital, în numerar dar aici nu e cazul).

Acest motiv este întemeiat și

suficient pentru a duce la admiterea recursurilor pârâtelor și la modificarea

deciziei atacate în sensul respingerii cererii reclamantei de obligarea a

pârâtei SC G. SA la înlocuirea în capitalul social al SC G.A. SA a folosinței

imobilului în cauză cu valoarea acestuia în numerar. Ca atare nu se mai impune

analizarea și a celorlalte motive de recurs invocate.

Este de reținut însă că în cursul

procesului reclamanta a încheiat o tranzacție și un contract de renunțare la

dreptul de uzufruct prin care pârâta SC G.A. SA „renunță la dreptul său de

uzufruct constituit asupra imobilului” în cauză în favoarea nudului proprietar

care este reclamantă în schimbul sumei de 300.000 euro. În aceste condiții s-a

pus, pe bună dreptate, și problema rămânerii fără obiect a capătului 1 din

cererea reclamantei, singurul cu care instanțele au mai rămas sesizate. De

asemenea s-a accentuat recunoașterea de către reclamantă că dreptul aflat în

capitalul social al SC G.A. SA este un drept de uzufruct și nu de folosință a

imobilului. De altfel această destinație asupra căreia părțile și instanțele au

insistat atât, este prea puțin importantă în cauză, ambele drepturi fiind

dezmembrăminte ale dreptului de proprietate, iar societatea folosind chiar ca

imobil nu a perceput fructe.

În legătură cu aceste drepturi nu

este de neglijat însă un aspect care, deși colateral, a fost invocat de către

pârâte și anume faptul că, cel puțin discutabil, deși aportul în natură al

reclamantei la capitalul social al SC G.A. SA a constat doar în dreptul de

folosință /uzufruct asupra imobilului în discuție, acest aport a fost evaluat

la valoarea de piață a imobilului și la această valoare s-a cerut și înlocuirea

lui, deși, potrivit O.G. nr. 12/1998, valoarea acestor dezmembrăminte

reprezintă doar 20 % din valoarea de circulație a imobilului. Situația este cu

atât mai discutabilă cu cât reclamanta cunoștea acest aspect, așa cum rezultă

din propunerea făcută lichidatorului judiciar al SC G.A. SA, și din contractul

prin care a „redobândit „ dreptul de uzufruct, achitând doar o parte din

valoarea cu care dreptul era cuprins în capitalul social.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de

pârâtele SC G.A. SA București prin lichidator SC C.C. SRL București și SC G. SA

București, împotriva deciziei nr. 119 din 9 februarie 2005, a Curții de Apel

București, modifică decizia atacată, admite apelul formulat de reclamantă și

schimbă în parte sentința nr. 900 din 21 ianuarie 2004 a Tribunalului București,

în sensul că ia act de renunțarea la judecata capetelor de acțiune nr. 2 – 5,

menținând restul dispozițiilor hotărârii privind primul capăt de cerere.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 7 februarie 2006.