ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 490/2006
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 490/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)
Asupra recursurilor de față:
Din examinarea lucrărilor din dosar,
constată următoarele:
Prin sentința comercială nr. 900 din
21 ianuarie 2004 Tribunalul București, secția a VI-a comercială a respins ca
neîntemeiată cererea formulată de reclamanta SC A.C. SRL împotriva pârâtelor SC
G. SA și SC G.A. SA.
Pentru a pronunța această sentință,
instanța de fond a reținut că prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a
solicitat obligarea pârâtei SC G. SA la înlocuirea în capitalul social al SC G.A.
SA a folosinței imobilului situat în București, obligarea pârâtei SC G.A. SA de
a scoate din capitalul social folosința acestui imobil, de a înregistra la O.R.C.T.B.
și la C.S.A. scoaterea din capitalul social a folosinței acestui imobil,
evacuarea acesteia din imobil și lăsarea sa în deplină proprietate și posesie
reclamantei, cu rectificarea cărții funciare prin radierea dreptului de
uzufruct al SC G.A. SA . Instanța a reținut, totodată, că reclamanta nu a
înțeles să prezinte instanței titlul său de proprietate pentru a se putea
verifica realitatea susținerilor sale, calitatea de proprietar ce o
îndrituiește să revendice acest imobil. Se mai reține că pârâta SC G. SA a
înstrăinat acțiunile deținute la SC G.A. SA, astfel încât reclamanta avea
obligația să formuleze cererea în contradictoriu cu cumpărătorii și cesionarii
acțiunilor deținute de SC G. SA.
Împotriva acestei sentințe a
declarat apel SC A.C. SRL, cererea fiind depusă la data de 23 martie 2004 (data
poștei). Apelanta a solicitat admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței
atacate și admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.
În motivarea cererii, apelanta a
arătat că unul din motivele de respingere a acțiunii a fost acela al
neprezentării actelor de proprietate, fără a se solicita prezentarea lor. Față
de această situație, apelanta depune la dosar acte în dovedirea calității de
proprietar. Pe fondul cauzei, se arată că prin contractul de cesiune încheiat
cu SC G. SA s-a obligat să lase în capitalul social al SC G.A. SA folosința
imobilului până la data de 1 aprilie 2002, după această dată urmând, să fie
înlocuită cu valoarea sa în numerar (59.460.000 lei), obligație ce revenea
intimatei SC G. SA. Se susține că chiar dacă intimata a înstrăinat acțiunile,
rămâne obligată pentru vărsarea numerarului de 59.460.000.000 lei.
Pe parcursul soluționării apelului,
între apelantă și intimata SC G.A. SA a fost încheiată o tranzacție pentru
stingerea tuturor litigiilor aflate pe rolul instanțelor de judecată, apelanta
precizând că față de actul depus la dosar, capetele 2-5 din cererea de chemare
în judecată s-au stins, înțelegând să continue judecata doar pentru primul
capăt de cerere, în contradictoriu cu intimata SC G. SA.
Examinând legalitatea și temeinicia
sentinței apelate, în raport de motivele invocate și de apărările intimatelor,
Curtea a reținut următoarele: în mod greșit a respins instanța de fond cererea
reclamantei apelante cu motivarea că nu s-a făcut dovada calității de
proprietar al imobilului litigios, în condițiile în care nu a pus în discuția
părților această situație. Potrivit art. 129 alin. (4) C. proc. civ., judecătorul
este în drept că ceară părților să prezinte explicații, precum și să pună în
dezbaterea lor orice împrejurare de fapt ori de drept, chiar dacă nu sunt
menționate în cerere sau în întâmpinare. Ori, instanța de fond a respins
acțiunea fără să solicite în prealabil reclamantei apelanta să facă dovada
calității în baza căreia a formulat cererea de chemare în judecată.
Prin actele depuse în fața Curții,
apelanta a făcut dovada calității de proprietar al imobilului a cărui folosință
a fost adusă ca aport în natură la capitalul social al SC G.A. SA.
Pe fondul cauzei, Curtea reține că
la data intrării în SC G.A. SA, apelanta a adus ca aport la capitalul social
folosința imobilului situat în București, evaluat la acel moment la
59.460.000.000 lei, prin această participare devenind acționarul majoritar la
societate. Ulterior, la data de 14 martie 2001, A.G.E.A. a SC G.A. SA a hotărât
cesionarea de către SC A.C. SRL a acțiunilor deținute de aceasta, activitate
materializată prin contractul de cesiune din 29 martie 2004, completat prin
acte adiționale. Într-unul din actele adiționale, apelanta se obligă să lase în
capitalul social al SC G.A. SA folosința imobilului până la cel târziu la data
de 1 aprilie 2002, după expirarea acestei perioade folosința imobilului ieșind
din capitalul social. Se mai menționează în actul adițional că după data de 1
aprilie 2002 aportul în natură va fi înlocuit în capitalul social cu valoarea
acestuia în numerar de către SC G. SA, imobilul intrând de drept, fără nici un
fel de punere în întârziere în proprietatea deplină a apelantei. Actul
adițional prevede Că SC G. SA va putea vinde acțiunile ce fac obiectul
contractului, dacă cumpărătorii își vor însuși sub semnătură prevederile
acestuia, SC G. SA răspunzând în solidar cu cesionarii pentru nerespectarea
clauzelor.
În A.G.E.A. a SC G.A. SA din data de
29 martie 2001 a fost aprobată cesiune de acțiuni, așa cum a rezultat din
hotărârea A.G.E.A. din data de 14 martie 2001, precum și așa cum rezultă din
contractele de cesiune încheiate. Prin aceeași hotărâre s-a stabilit noua
structură a acționariatului, SC G. SA deținând poziția de acționar majoritar.
Prin această hotărâre, practic, SC G.A. SA a achiesat la scoaterea din
capitalul social a folosinței imobilului, adusă ca aport social de apelantă.
Până la expirarea termenului limită,
stabilit pentru efectuarea formalităților impuse de lege pentru scoaterea din
capitalul social a folosinței imobilului litigios, intimata SC G. SA a vândut
unor terțe persoane, acesta fiind motivul pentru care se solicită de parte
respingerea apelului, motivat că în cazul obligării sale la plată ar redeveni
acționar. Nu poate fi reținută, însă, această susținere față de împrejurarea că
prin actul adițional menționat SC G. SA s-a obligat să răspundă în solidar cu
cesionarii pentru nerespectarea clauzelor actului, una din clauzele vizând
înlocuirea în capitalul social a aportului în natură. Corect prin această
dispoziție contractuală, intimata SC G. SA rămâne obligată față de apelantă să
efectueze înlocuirea din capitalul social a aportului în natură cu valoarea lui
în numerar, rămânând la latitudinea sa să aleagă modalitatea prin care va aduce
la îndeplinire această înlocuire.
Se cuvine subliniat că prin actul
adițional se prevede în mod expres că după data de 1 aprilie 2002, imobilul
intră de drept în proprietatea deplină a apelantei, fără nici un fel de punere
în întârziere, act care a fost acceptat de către SC G.A. SA, în această formă,
prin hotărârea A.G.E.A. din 20 aprilie 2001. Deci, după această dată,
societatea era obligată să decidă înlocuirea în capitalul social a aportului în
natură, acționarii ce dețineau acțiunii, ca aport în natură, urmând să depună
contravaloarea în lei a acestui aport.
În ce privește capătul de cerere
principală referitoare la intimata SC G.A. SA, Curtea reține că apelanta a
încheiat o tranzacție, prin precizarea depusă la dosar că aceste solicitări
s-au stins prin efectul tranzacției. Tranzacția depusă la dosar, deși
menționează că a fost încheiată și pentru stingerea litigiului ce face obiectul
prezentei cauze, urmează să fie prezentată judecătorului sindic în vederea
pronunțării unei hotărâri de expedient, având în vedere că SC G.A. SA se află
în procedura prevăzută de Legea nr. 64/1995 republicată. Se reține totodată că
în dreptul procesual civil nu există posibilitatea stingerii litigiului, ca
urmare a tranzacției ce urmează a fi consfințită de o altă instanță, astfel
încât Curtea a calificat precizarea apelantei ca fiind o renunțare la judecarea
acestor capete de cerere, formulate în contradictoriu cu intimata SC G.A. SA.
Față de cele reținute de Curtea de
Apel București și arătate mai sus, prin decizia comercială nr. 119 din 9
februarie 2005, această instanță a admis apelul reclamantei și a schimbat în
tot sentința atacată în sensul că a obligat pe pârâta SC G. SA la înlocuirea în
capitalul social al SC G.A. SA a folosinței imobilului situat în București, cu
valoarea acestuia în numerar, respectiv 59.460.000.000 lei și a luat act de
renunțarea la judecata capetelor de cerere 2-5.
Împotriva acestei decizii au
declarat recurs, în termen, pârâtele SC G.A. SA și SC G. SA solicitând
admiterea recursurilor și modificarea în parte a hotărârii atacate în sensul
respingerii apelului reclamantei și menținerii sentinței nr. 900/2004 a
Tribunalului București, ca legală și temeinică.
În motivarea recursului său,
întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., pârâta SC G.A. SA
susține că decizia atacată a fost dată cu aplicarea greșită a legii pentru, în
sinteză, următoarele motive:
Aportul SC A.C. SRL la capitalul
social al acestei pârâte a constat în dreptul de uzufruct asupra imobilului în
cauză și în dreptul de folosință, așa cum rezultă expres din actul adițional și
din tranzacția încheiată între reclamantă și această pârâtă, precum și din
recunoașterea acestui aspect de reclamantă prin adresa din 24 martie 2004.
Dreptul de uzufruct adus ca aport
în natură nu poate fi scos din capitalul social al acestei pârâte ca efect al
contractului de cesiune de acțiuni din 29 martie 2001 întrucât modificarea
capitalului social al SC G.A. SA nu poate fi făcută decât în condițiile expres
prevăzute de lege, iar dispozițiile invocate în actul adițional respectiv nu
sunt opozabile SC G.A. SA care este un terț față de acest contract.
Pârâta SC G. SA, în recursul său,
întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 8, 9 și 10 C. proc. civ. a invocat, în
sinteză, următoarele motive:
Instanța de apel a interpretat
greșit actul juridic dedus judecății respectiv actul privind majorarea
capitalului social al SC G.A. SA prin aportul în natură al reclamantei,
considerând că s-a transmis un drept de folosință și un drept de uzufruct, așa
cum s-a întâmplat în realitate (motiv încadrat la pct. 8 al art. 304 C. proc.
civ.).
Instanța de apel a făcut o
greșită aplicare a legii întrucât dreptul de uzufruct adus ca aport în natură
de către reclamantă la capitalul social al SC G.A. SA nu putea fi scos din
capitalul social al acesteia din urmă ca efect al contractului de cesiune de
acțiuni încheiat între această pârâtă și reclamantă întrucât modificarea
capitalului social nu se putea face decât prin hotărâre A.G.A., act adițional
și alte formalități prevăzute de lege, iar SC G. SA a plătit integral acțiunile
preluate de la reclamantă, acțiuni obținute de aceasta prin aducerea la
capitalul social al SC G.A. SA a dreptului de uzufruct asupra imobilului în
discuție (motiv încadrat la pct. 9 al art. 304 C. proc. civ.).
Instanța de apel a înlăturat
apărarea pârâtei cu privire la vânzarea către terți a pachetului de acțiuni
cumpărate de la reclamantă, printr-o motivare lapidară și fără a analiza
conținutul actelor de cesiune care dovedesc că, la data chemării în judecată,
nu mai era acționară la SC G.A. SA și, prin urmare, nu puteau fi obligați, ca
terți, să înlocuiască în capitalul social dreptul de uzufruct cu echivalentul
bănesc al acestuia.
În recurs s-a depus la dosar și
copia unui contract de renunțare la dreptul de uzufruct încheiat între
reclamantă și pârâta SC G.A. SA, prin care pârâta renunță la dreptul de
uzufruct asupra imobilului în cauză în schimbul sumei de 300.000 euro.
Examinând recursurile declarate în
cauză prin prisma motivelor invocate Înalta Curte constată că acestea sunt
fondate pentru următoarele motive, comune ambelor recursuri:
Instanța de apel a făcut o greșită
aplicare a legii, respectiv a prevederilor art. 113 și art. 204 din Legea nr. 31/1990,
privind societățile comerciale, atunci când a obligat pârâta SC G. SA la
înlocuirea în capitalul social al SC G.A. SA a folosinței imobilului cu
valoarea acestuia în numerar, dând eficiență unui act adițional la un contract
de cesiune de acțiuni ce nu a fost aprobat de D.G.A., singura care putea
dispune asupra acestei modificări a capitalului social.
Prin hotărârea A.G.E.A. a SC G.A. SA
din 14 martie 2001 s-a aprobat cesionarea de către dl. D.S. a tuturor
acțiunilor pe care le deține în această societate SC A.C. SRL. Nu s-a discutat
problema înlocuirii dreptului de folosință sau uzufruct asupra imobilului cu
valoarea acestuia în numerar în capitalul al SC G.A. SA.
Urmare acestei aprobări s-a
încheiat, la 29 materie 2001 contractul de cesiune a acțiunii între SC A.C. SRL
și SC G. SA prin care reclamanta ceda pârâtei toate acțiunile sale la SC G.A.
SA contra sumei de 67.000 dolari S.U.A. (dosar de fond). În contract nu se
menționează problema înlocuirii dreptului de folosință sau uzufruct.
Printr-un act adițional la
contractul din 29 martie 2001 cele două părți, reclamanta și pârâta SC G. SA,
convin, printre altele și fără participarea sau aprobarea A.G.E.A. a SC G.A.
SA, că după data de 1 aprilie 2002 imobilul „conform prevederilor contractului
de cesiune și prezentului act adițional va fi înlocuit în capitalul social cu
valoarea acestuia în numerar de către SC G. SA pentru SC A.C. SRL, imobilul
intrând de drept fără nici un fel de punere în întârziere în proprietatea
deplină a SC A.C. SRL.
Prin hotărârea A.G.E.A. din 29
martie 2001 a SC G.A. SA se aprobă cesiunile de acțiuni către cesionarii terți
astfel cum s-au aprobat prin hotărârea A.G.E.A. a SC G.A. SA din data de 14
martie 2001 și astfel după cum rezultă din contractele de cesiune încheiate. În
urma operațiunilor de cesiune se hotărăște modificarea actului constitutiv al
societății și încheierea actului adițional în vederea înregistrării ca mențiune
în registrul comerțului. Astfel,
A. Capitalul social al SC G.A. SA
rămâne în valoare de 65.523.230.000 lei, din care aport în natură
59.510.000.000 lei și aport în numerar 6.013.240.000 lei subscris și vărsat
integral, divizat în 13.104.646 acțiuni nominative dematerializate a câte 5.000
lei fiecare.
B. Noua structură a acționariatului
SC G.A. SA este următoarea:
SC G. SA deține un capital de
62.237.550.000 lei, din care 59.460.000.000 lei aport în natură și
2.777.550.000 lei aport în numerar, reprezentând 94,98548 % din capitalul
social total” ..(ș.u.).
În baza acestei hotărâri a A.G.E.A.
s-a întocmit actul adițional la actul constitutiv al SC G.A. SA care reia cele
cuprinse în hotărâre.
Se observă în mod evident că nici hotărârea
A.G.E.A. din 29 martie 2001 și nici actul adițional de actul constitutiv nu fac
trimitere la actul adițional la contractul prin care s-a prevăzut înlocuirea
valorii folosinței imobilului în capitalul social cu contravaloarea în lei.
Dimpotrivă, se menține valoarea și structura capitalului social, prevăzându-se
aportul în natură al pârâtei SC G. SA.
Rezultă cu certitudine că schimbarea
structurii capitalului social nu a fost aprobată de A.G.E.A. a pârâtei SC G.A.
SA, singura care, potrivit legii era îndreptățită la aceasta. Această
modificare nu putea fi dispusă nici de un acționar, chiar majoritar și cu atât
mai puțin putea di hotărâtă printr-un act încheiat între un acționar și un terț
față de societate, act care nu a fost însușit de organul de conducere abilitat
al societății vizate. Iar o atare înlocuire din capitalul social o poate face
doar societatea însăși și nu un terț sau nu acționar (acesta din urmă ar putea
face o majorare de capital, în numerar dar aici nu e cazul).
Acest motiv este întemeiat și
suficient pentru a duce la admiterea recursurilor pârâtelor și la modificarea
deciziei atacate în sensul respingerii cererii reclamantei de obligarea a
pârâtei SC G. SA la înlocuirea în capitalul social al SC G.A. SA a folosinței
imobilului în cauză cu valoarea acestuia în numerar. Ca atare nu se mai impune
analizarea și a celorlalte motive de recurs invocate.
Este de reținut însă că în cursul
procesului reclamanta a încheiat o tranzacție și un contract de renunțare la
dreptul de uzufruct prin care pârâta SC G.A. SA „renunță la dreptul său de
uzufruct constituit asupra imobilului” în cauză în favoarea nudului proprietar
care este reclamantă în schimbul sumei de 300.000 euro. În aceste condiții s-a
pus, pe bună dreptate, și problema rămânerii fără obiect a capătului 1 din
cererea reclamantei, singurul cu care instanțele au mai rămas sesizate. De
asemenea s-a accentuat recunoașterea de către reclamantă că dreptul aflat în
capitalul social al SC G.A. SA este un drept de uzufruct și nu de folosință a
imobilului. De altfel această destinație asupra căreia părțile și instanțele au
insistat atât, este prea puțin importantă în cauză, ambele drepturi fiind
dezmembrăminte ale dreptului de proprietate, iar societatea folosind chiar ca
imobil nu a perceput fructe.
În legătură cu aceste drepturi nu
este de neglijat însă un aspect care, deși colateral, a fost invocat de către
pârâte și anume faptul că, cel puțin discutabil, deși aportul în natură al
reclamantei la capitalul social al SC G.A. SA a constat doar în dreptul de
folosință /uzufruct asupra imobilului în discuție, acest aport a fost evaluat
la valoarea de piață a imobilului și la această valoare s-a cerut și înlocuirea
lui, deși, potrivit O.G. nr. 12/1998, valoarea acestor dezmembrăminte
reprezintă doar 20 % din valoarea de circulație a imobilului. Situația este cu
atât mai discutabilă cu cât reclamanta cunoștea acest aspect, așa cum rezultă
din propunerea făcută lichidatorului judiciar al SC G.A. SA, și din contractul
prin care a „redobândit „ dreptul de uzufruct, achitând doar o parte din
valoarea cu care dreptul era cuprins în capitalul social.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursurile declarate de
pârâtele SC G.A. SA București prin lichidator SC C.C. SRL București și SC G. SA
București, împotriva deciziei nr. 119 din 9 februarie 2005, a Curții de Apel
București, modifică decizia atacată, admite apelul formulat de reclamantă și
schimbă în parte sentința nr. 900 din 21 ianuarie 2004 a Tribunalului București,
în sensul că ia act de renunțarea la judecata capetelor de acțiune nr. 2 – 5,
menținând restul dispozițiilor hotărârii privind primul capăt de cerere.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică,
astăzi 7 februarie 2006.