ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3291/2012

P

rin cererea înregistrată la data de 5 noiembrie 2003 sub nr.

4240/2003 la Tribunalul București, secția a V-a civilă, reclamanta SC

G.N.C. SA a chemat în judecată pe pârâta SC P. SA, solicitând

instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligată pârâta să

lase în deplină proprietate și liniștită posesie reclamantei imobilul cu

destinație comercială situat în București, sector 6, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 20 din 12 ianuarie 2004, Tribunalul București, s

ecția a V-a civilă, a admis excepția lipsei calității de reprezentant și a

respins acțiunea ca fiind introdusă de o persoană fără calitate de reprezentant.

Împotriva acestei hotărâri, SC G.N.C. SA, prin lichidator judiciar, a declarat apel, cauza fiind înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a III-a civilă, sub numărul 1455/2004.

Prin decizia civilă nr. 1549.A din 29 iunie 2004, s-a admis apelul, s-a anulat sentința atacată și s-a reținut cauza pentru evocarea fondului.

Prin decizia civilă nr. 2059A din 5 octombrie 2004, s-a admis excepția necompetenței materiale și s-a declinat competența de soluționare a apelului declarat de reclamantă SC E.L.K. Tec SRL, în contradictoriu cu pârâta SC P. SA, în favoarea Judecătoriei Sector 6 București.

După declinare, cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Sector 6 București, la data de 19 ianuarie 2005 sub nr. 892/2005.

Prin sentința civilă nr. 1410 din 4 martie 2005, Judecătoria Sector 6 București a admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei și a respins acțiunea reclamantei SC E.L.K. Tec SRL, împotriva pârâtei SC P. SA, ca fiind formulată de o persoană care nu are calitate procesuală activă.

Împotriva sentinței civile nr. 1410 din 4 martie 2005, SC E.L.K. SRL a declarat recurs, care a fost admis prin decizia

civilă

nr. 1347R din 16 iunie 2005 pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă, prin care s-a casat sentința recurată și s-a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță, urmând ca în fața instanței de fond să se stabilească cadrul procesual, urmare a transferului dreptului litigios către SC G.R.B.G. SRL.

Prin sentința civilă nr. 7104 din 10 noiembrie 2006, Judecătoria Sectorului 6 București a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția comercială.

Prin sentința comercială nr. 6654 din 15 mai 2007, a Tribunalului București, secția a VI-a comercială, s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei SC P. SA și în consecință s-a respins acțiunea formulată de reclamanta SC G.R.B.G. SRL împotriva acesteia.

De asemenea s-a respins cererea de chemare în judecată a intervenienților SC R.M.K.C. SRL și SC L.F.M. SA.

Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut următoarele:

Reclamanta a promovat o acțiune în revendicare asupra imobilului cu destinație comercială situat în București, susținând că dreptul de proprietate asupra acestuia aparține SC G.N.C. SA, care i-a transmis dreptul litigios printr-un act de dare în plată autentificat sub nr. 1052 din 5 mai 2004.

În baza probelor administrate, prima instanță a concluzionat că,

întrucât nu s-a dovedit că pârâta SC P. SA ocupă spațiul

revendicat de reclamantă, acțiunea urmează a fi respinsă, ca introdusă

împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Din examinarea probatoriului, instanța a mai reținut că spațiul

revendicat de reclamantă nu a intrat niciodată în patrimoniul autoarei sale SC G.N.C. SA, ci în cel al intervenientei SC L.F.M.

SA, astfel încât acțiunea reclamantei a fost respinsă pe fond

împotriva acestei interveniente și a detentorului său precar SC

R.M.K.C. SRL.

Apelul declarat de reclamantă împotriva acestei sentințe a fost

respins ca nefondat, prin decizia comercială nr. 311 din 17 iunie 2009 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială, iar recursul aceleiași părți a fost admis prin decizia nr. 2252 din 15 iunie 2010 a

Înaltei Curți de Casație și Justiție, în sensul casării cu trimitere spre

rejudecare aceleiași instanțe, în vederea unei mai bune administrări a justiției.

In rejudecarea după casare a apelului declarat împotriva sentinței

comerciale nr. 6654 din 15 mai 2007 a Tribunalului București, Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, a pronunțat decizia

comercială nr. 573 din 24 noiembrie 2010, prin care a respins apelul

reclamantei.

În considerentele deciziei se reține, în esență, că, prin Protocolul nr. 21156 din 25 iulie 1990 invocat de reclamantă ca temei al dreptului său de proprietate, autoarea sa SC G.N.C. SA a putut prelua doar un

drept de folosință asupra spațiului în litigiu, de la I.C.L.A. 6,

deoarece acesteia din urmă i-a fost transmis doar un astfel de drept, la

2 noiembrie 1989, de la I.C.S.L.F., care a deținut bunul de la I.L.F. pe

o perioadă determinată: de la 30 august 1986, până la 13 iulie 1990 când s-a desființat ICSLF, prin H.G. nr. 613/1990.

Împotriva acestei decizii reclamanta a declarat recurs, solicitând admiterea acestuia, modificarea deciziei din apel, în sensul admiterii apelului, modificării în parte a sentinței și admiterii cererii de chemare în judecată. In consecință, solicită obligarea intervenientelor SC R.M.K.C. SRL și SC L.F.M. SA, să-i lase reclamantei în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul spațiu comercial - fost centru de carne nr. 20, situat în București, la parterul blocului C3, sector 6, compus din construcție în suprafață de 175,25 mp și suprafață utilă de 148,57 mp și cotă indiviză de teren în suprafață de 20,43 mp, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii de recurs, reclamanta susține că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină și cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii, fiind totodată lipsită de temei legal, dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, motive de recurs prevăzute de art. 304 punctele 7 și 9 C. proc. civ.

In dezvoltarea criticilor aduse deciziei pronunțate în apel, recurenta arată următoarele:

Instanța de apel a aplicat greșit legea, neacceptând că izvorul dreptului de proprietate al reclamantei, dobândit la 7 septembrie 1990 îl constituie art. 20 din Legea nr. 15/1990, art. 65 din Legea nr. 31/1990 și H.G. nr. 391/1995.

De asemenea, susține că s-au aplicat greșit prevederile H.G. nr. 765/1990 prin care a operat transferul cu titlu gratuit a spațiului, la data de 25 iulie 1990, de la I.C.L.A. 6.

Hotărârea este nelegală și pentru că a reținut forța juridică probantă superioară a unui act sub semnătură privată, respectiv a convenției încheiate în anul 1977 între D.G.D.A.L. și I.L.F. Militari, fată de o hotărâre de guvern, respectiv o lege organică. Sub acest aspect, recurenta susține că bunul în litigiu nu s-a mai întors niciodată în patrimoniul I.L.F. Militari după noiembrie 1989, motiv pentru care nici nu a fost aportat în capitalul său social.

Astfel, întrucât la data apariției H.G. nr. 765/1990, ICL Alimentara 6 aparținea Direcției generale comerciale și se afla în subordinea

Ministerului Comerțului, acest act normativ îi era obligatoriu, motiv

pentru care a și semnat cu autoarea reclamantei Protocolul nr. 21156 din 25 iulie 1990 de predare a spațiului, care, prin efectul Legii nr. 15/1990, constituie proprietatea reclamantei.

Recurenta mai susține nelegalitatea deciziei și prin prisma dispozițiilor Legii contabilității nr. 82/1991.

De asemenea, în raport de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. este

criticată decizia care, susține recurenta, deși apreciază că toate actele normative invocate de reclamantă sunt aplicabile speței, concluzionează, totuși, că ele nu reprezintă izvorul dreptului de proprietate ala acesteia, reținând și faptul că H.G. nr. 391/1995 nu

confirmă dreptul de proprietate al niciuneia dintre părțile litigiului.

Prin întâmpinarea înregistrată la 2 mai 2011 (f.28-30) intimata

SC P. SA a solicitat respingerea recursului, arătând în apărare că din cuprinsul acesteia rezultă împrejurarea că recurenta nu a înțeles să

critice soluțiile instanțelor sub aspectul modului de soluționare a excepției lipsei calității procesuale pasive a SC P. SA.

Pe fond susține că, la data emiterii H.G. nr. 765/1990, spațiul comercial revendicat se afla în patrimoniul I.L.F. Militari, unitate

economică care aparținea de Ministerul Agriculturii.

De asemenea, se susține că invocarea de către reclamantă a

art. 20 din Legea nr. 15/1990 este nelegală întrucât, pentru a deveni

proprietatea sa, spațiul trebuia să facă parte din patrimoniul său la data înființării societății, respectiv să existe un înscris care să facă dovada preluării de către autoarea sa, la momentul înființării SC G.N.C. SA, de la întreprinderea care și-a încetat activitatea în activul patrimonial a acestui spațiu comercial.

Prin întâmpinarea înregistrată la 5 mai 2011 (f.31-33) intimata

SC R.M.K.C. SRL a solicitat respingerea recursului, arătând în apărare că spațiul comercial în litigiu a fost construit din

fondurile statului, iar beneficiarul investiției a fost autoarea intimatei-

intervenientă I.L.F. Militari, care a devenit proprietara bunurilor

preluate în baza H.G. nr. 613/1990 și a Protocolului nr. 8039 din 13 iulie

1990, în temeiul Legii nr. 15/1990.

Arată de asemenea că, recurenta nu a dobândit dreptul de proprietate asupra spațiului în conformitate cu art. 20 din Legea n

r. 15/1990 , motivat și de faptul că asupra acesteia reclamanta exercita

doar un drept de folosință, neexistând niciun înscris care să constituie

titlul în baza căruia ICL Alimentara 6 ar fi deținut vreodată proprietatea asupra spațiului.

Intimata admite că nu constituie titlu de proprietate Convenția

încheiată în anul 1977 între D.G.D.A.L. și I.L.F. Militari , însă invocarea

acesteia de instanța de apel urma să evidențieze în principal faptul că această intimată - intervenientă a fost beneficiara investiției, dobândită în cele din urmă în proprietate, prin efectul Legii nr. 15/1990.

Prin întâmpinarea înregistrată la 9 mai 2011 (f.35-40) intimata

SC L.F.M. SA a solicitat, de asemenea, respingerea

recursului reclamantei, susținând, în esență, aceleași apărări ca și în cazul celorlalte intimate, privind faptul că autoarea recurentei nu avea

în patrimoniu spațiul revendicat, așa încât nu poate invoca drept temei al proprietății prevederile art. 20 din Legea nr. 15/1990.

Se susține totodată, faptul că, întrucât autoarea SC P. SA nu

a avut niciodată în patrimoniu acest spațiu, rezultă că nu îl putea transmite nici în temeiul H.G. nr. 765/1990 și nici în temeiul H.G.

nr. 391/1995, acesta aparținând SC L.F.M. SA.

Analizând recursul prin prisma motivelor invocate se vor reține

următoarele:

Folosința spațiului comercial care face obiectul acțiunii în revendicare promovată de reclamanta SC G.R.B. SRL a fost transmisă succesiv pe parcursul timpului și apare menționat

pentru prima dată, potrivit actelor dosarului, într-un tabel - anexă la

convenția încheiată între D.G.D.A.L. și întreprinderea de Legume și

Fructe (I.L.F.) Militari, pentru lucrările care se executau în anul 1977,

lucrări finalizate la 25 martie 1980, spațiul fiind predat acesteia din urmă la 8 aprilie 1980, pe baza unui proces-verbal.

Ulterior, la data de 30 august 1986, întreprinderea de Legume și

Fructe (I.L.F.), Militari i-a predat spațiul întreprinderii Comerciale de

Stat pentru Legume și Fructe (ICSLF) București, care, la rândul său îi transmite ICL Alimentara 6 dreptul de folosință, pe baza unui proces-

verbal de predare-primire încheiat la data de 2 noiembrie 1989.

În baza H.G. nr. 613 din 25 mai 1990 privind preluarea de către Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a activității de desfacere cu amănuntul, de la întreprinderile Comerciale de Stat pentru Legume și Fructe din subordinea Ministerului Comerțului

Interior, s-a încheiat la data de 13 iulie 1990 Protocolul nr. 8039, prin

care activul și pasivul ICSLF (desființată) s-a predat I.L.F. Militari.

Prin decizia atacată cu recurs s-a susținut că această repreluare pe bază de protocol a vizat și spațiul comercial în litigiu, susținere nelegală, din următoarele considerente:

Prin H.G. nr. 765 din 9 iulie 1990 privind trecerea unor unități comerciale specializate de produse alimentare la Ministerul

Agriculturii și Alimentației s-a prevăzut la art. 1 că "Pe data prezentei

hotărâri unitățile comerciale specializate de lapte, pâine, pește, carne

si preparate din carne trec din subordinea comerțului în subordinea

Ministerului Agriculturii și Alimentației".

Conform art. 2 alin. (1), " Unitățile specializate de lapte, pâine, pește, carne si preparate din carne se predau-preiau pe bază de protocol încheiat între părți".

De asemenea, la art. 7 s-a prevăzut că " Predarea și preluarea magazinelor specializate se vor face prin transfer cu derogare de la art.

14 din H.G. nr. 740 din 3 iulie 1990".

Prin art. 14 din H.G. nr. 740/1990 s-a prevăzut că transmiterea

fondurilor fixe între unitățile economice de stat se poate face, în condițiile legii, numai cu plată.

Rezultă că, în condițiile H.G. nr. 765/1990, unitățile comerciale

specializate în produse alimentare au fost transferate cu titlu gratuit,

prin excepție de la regula transferului cu plată prevăzută la art. 14 din

H.G. nr. 740/1990.

Prin actul normativ menționat s-a stabilit transferul fondurilor fixe, inclusiv a imobilelor, nu doar a obiectelor de inventar și a activității comerciale, art. 7 referindu-se expres la magazine.

In aplicarea dispozițiilor H.G. nr. 765/1990, anterior publicării

actului normativ în Monitorul Oficial la data de 9 noiembrie 1992, s-a

încheiat Protocolul nr. 21156 din 25 iulie 1990, între ICL Alimentara 6, aflată în subordinea Direcției Generale Comerciale - Ministerul Comerțului și Turismului și Ministerul Agriculturii și Alimentației, întreprinderea de Industrializare a Cărnii București Glina (menționată în protocol și cu denumirea de abator), protocol prin care părțile au stabilit transferul unităților comerciale specializate de desfacere a cărnii în integralitatea lor (personal, mărfuri, obiecte de inventar,

fonduri fixe), menționate în anexă, de la ICL Alimentara sector 6, la întreprinderea de Industrializare a Cărnii București Glina (I.I.C. Glina), printre spațiile comerciale regăsindu-se și cel aflat în prezentul litigiu.

A

părarea intimatelor conform căreia H.G. nr. 765/1990 nu a

produs efecte juridice decât ulterior publicării acesteia în Monitorul

Oficial a fost corect respinsă ca neîntemeiată de către instanța de apel,

față de împrejurarea de fapt potrivit căreia părțile semnatare ale

protocolului au înțeles, prin acest fapt să pună în aplicare prevederile

actului normativ.

De asemenea, nu prezintă relevanță împrejurarea că, ulterior, prin

H.G. nr. 474 din 14 iunie 1999 s-a abrogat H.G. nr. 765/1990, deoarece

abrogarea, ca mod de ieșire din vigoare a legii, are efecte doar pentru

viitor.

Se constată astfel ca, pe de o parte, la data apariției actului normativ, respectiv 9 iulie 1990, și deci, anterior Protocolului nr. 8039 din 13 iulie 1990, spațiul comercial se găsea în posesia și folosința ICL Alimentara 6, care a procedat legal la transferul acestuia în favoarea antecesoarei reclamantei, prin protocol, conform H.G. nr. 765/1990.

Pe de altă parte, așa cum s-a arătat anterior, spațiul a tăcut

obiectul unor transmisiuni succesive, până la transmiterea dreptului de

folosință în favoarea ICL Alimentara 6 fără a se dovedi în cauză existența unui drept de administrare directă asupra bunului, ca și componentă a patrimoniului persoanei juridice.

Din această perspectivă se va reține că, anterior anului 1989, dreptul de proprietate publică, potrivit concepției existente la acei

moment, aparținea doar statului, în timp ce unitățile administrativ-

teritoriale, întreprinderile economice de stat și instituțiile publice nu

aveau un drept de proprietate asupra bunurilor repartizate pe cale

administrativă sau dobândite prin mijloace de drept civil, ci, un drept de administrare directă.

Actul de constituire a dreptului de administrare directă era un act unilateral de drept public un act de putere și nu de natură contractuală,

nefiind necesar acordul titularului.

Distinct de acesta, exista dreptul real de folosință gratuită, care însă nu se putea constitui împotriva voinței instituției beneficiare și nu putea fi, în același timp, obiectul unei alte modalități de exercitare a dreptului de proprietate publică.

Așadar, SC L.F.M. SA, ca succesoare a I.L.F.

Militari n-a demonstrat existența în patrimoniul său a unui drept de

administrare directă asupra bunului în litigiu, opozabil

erga omnes

,

care să se bucure în raporturile juridice de drept privat de caracterele

juridice ale dreptului de proprietate publică.

De cealaltă parte, ICL Alimentara 6, care avea posesia și

folosința spațiului la data apariției H.G. nr. 765/1990 s-a conformat dispozițiilor acesteia și 1-a predat pe bază de protocol, potrivit legii, antecesoarei reclamantei, respectiv I.I.C.

București Glina.

Prin H.G. nr. 167 din 15 februarie 1990, urmare a desființării Abatorului

București și scindarea acestuia în două unități, a luat ființă Î

ntreprinderea de Prelucrare a Cărnii București, iar prin H.G. nr.

1353 din 27 decembrie 1990 privind înființarea de societăți comerciale pe acțiuni în industria alimentară s-a constituit SC G. SA, ca urmare a

desființării întreprinderii de preparate și conserve din carne București.

Titlul de proprietate al I.I.C. București Glina, antecesoarea reclamantei, rezidă în dispozițiile Legii nr. 15/1990 privind reorganizarea unităților economice de stat ca regii

autonome și societăți comerciale, publicată în M.Of. nr. 98

din 8 august 1990 și care, la acea dată deținea spațiul în baza Protocolului nr. 21156 din 25 iulie 1990.

Astfel, potrivit art. 1 alin. (1) din lege, " Unitățile economice de stat, indiferent de organul în subordinea căruia își desfășoară activitatea, se organizează și funcționează, în conformitate cu

dispozițiile prezentei legi, sub formă de regii autonome sau societăți

comerciale".

La art. 17 din lege, se prevede că " Unitățile economice de

interes republican se organizează ca societăți comerciale prin hotărâre

a guvernului, iar cele de interes local, prin decizia organului administrației locale de stat".

Conform art. 20 alin. (2) din lege, "Bunurile din patrimoniul societății comerciale sunt proprietatea acesteia, cu excepția celor dobândite cu alt titlu".

Înființarea societăților comerciale prevăzute de lege, potrivit art. 57 se va face în termen de 6 luni de la intrarea sa în vigoare, astfel că, prin H.G. nr. 1353/1990, în aplicarea art. 57 a luat ființă SC G.N.C. SA.

Aceasta a înstrăinat SC E.L.K. Tec SRL activul său prin vânzare-cumpărare, incluzând toate drepturile reale și de creanță, precum și cele litigioase, pentru ca mai apoi, aceasta din urmă, prin actul de dare în plată autentificat sub nr. 1052/2004 să transmită SC G.R.B. dreptul litigios care face obiectul prezentului dosar.

In ceea ce privește SC P. SA despre care s-a susținut că a preluat activul și pasivul ICL Alimentara 6 se va reține că actul de înființare al acesteia îl constituie Decizia nr. 1071 din 9 noiembrie 1990 a Primarului municipiului București, care este ulterioară Protocolului nr. 21156 din 25 iulie 1990 și respectiv datei de 8 septembrie 1990 de intrare în vigoare a Legii nr. 15/1990, potrivit art. 58, validându-se în acest fel considerentele pentru care s-a reținut că preluarea respectivă nu a vizat și spațiul în litigiu.

Pentru considerentele arătate, în lumina dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., reținându-se că decizia din apel s-a pronunțat cu încălcarea prevederilor Legii nr. 15/1990, coroborate cu cele ale H.G. nr. 765/1990, văzând și dispozițiile art.

312

alin. (1) și (3) C. proc. civ. se va admite recursul declarat de reclamanta SC G.R.B.G. SRL împotriva deciziei 573 din 24 noiembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială, care va fi modificată, în sensul admiterii apelului declarat de reclamantă împotriva sentinței comerciale nr. 6654 din 15 mai 2007 a Tribunalului București, secția a VI-a comercială.

În consecință se va dispune schimbarea în parte a sentinței, în sensul admiterii acțiunii și obligării intervenientelor SC L.F.M. SA și SC R.M.K.C. SRL să-i lase reclamantei în deplină proprietate și liniștită posesie, imobilul cu destinație comercială - fost centru de carne nr. 20, situat în București.

Vor fi menținute restul dispozițiilor sentinței, privind modul de

soluționare a excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei SC P. SA.

In temeiul art. 276 C. proc. civ. intervenienții SC

L.F.M. SA și SC R.M.K.C. SRL vor fi

obligați în solidar să-i achite reclamantei SC G.R.B.G.

SRL Glina suma de 3100 lei cheltuieli de judecată reprezentând

onorariu avocațional achitat cu OP nr. 73 din 20 aprilie 2012 (fila 318).

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta SC G.R.B.G. SRL GLINA împotriva deciziei nr. 573 din 24

noiembrie

2010

pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a

comercială, pe care o modifică și în consecință :

Admite apelul declarat de reclamanta SC G.R.B.G.

SRL GLINA împotriva sentinței nr. 6654 din 15

mai 2007 a Tribunalului București, secția a VI-a comercială, pe care o schimbă în parte, în sensul că admite acțiunea formulată de reclamanta SC G.R.B.G. SRL GLINA

împotriva intervenienților în interes propriu SC R.M.K.C.

SRL BUCUREȘTI și SC L.F.M. SA BUCUREȘTI.

Obligă intervenienții să lase reclamantei în deplină proprietate și

liniștită posesie imobilul cu destinație comercială - fost centru de carne nr. 20, situat în București.

Menține restul dispozițiilor sentinței.

Obligă intervenienții SC. R.M.K.C. SRL

BUCUREȘTI și SC. L.F.M. SA BUCUREȘTI, în solidar să-i achite reclamantei SC G.R.B.G. SRL GLINA suma de 3100 lei, cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 iunie 2012.