ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1618/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 28 din 12 ianuarie 2004 a Tribunalului București, secția a V-a civilă, a fost admisă excepția lipsei calității de reprezentant a avocatei P.L. și în consecință a fost respinsă acțiunea în revendicare formulată de reclamanta SC G.C. SA în contradictoriu cu pârâții SC P. SA și SC L. SA pentru obligarea acestora să-i lase în deplină proprietate și posesie imobilul cu destinație comercială situat în sector 6, ca fiind introdusă de o persoană fără calitatea de reprezentat. S-a avut în vedere că cererea de chemare în judecată a fost formulată și semnată de avocatul P.L., deși reclamanta este societate în lichidare judiciară și care conform Legii nr. 64/1995 poate fi reprezentată numai de lichidator sau administrator.

Curtea de Apel București, secția a VII-a civilă și litigii de muncă, prin decizia civilă nr. 763/A din 29 iunie 2004 a admis excepția lipsei calității de reprezentant a avocatei P.L. în formularea motivelor de apel și a respins apelul reclamantei SC G.C. SA, societate în lichidare juridică prin lichidator judiciar SC A.L. SRL. S-a reținut că nu s-a făcut dovada aprobării prealabile de către judecătorul sindic dată SC A.L. SRL pentru numirea unui avocat, care să formuleze motive de apel în prezenta cauză, astfel încât, în raport de prevederile art. 161 C. proc. civ. excepția lipsei calității de reprezentant a avocatului este justificată. Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală prin decizia nr. 7275 din 20 septembrie 2006 în baza art. II alin. (3) din Legea nr. 219/2005 a trimis recursul declarat de reclamanta SC G.C.

SA prin lichidator judiciar SC A.L. SRL împotriva deciziei nr. 763/A din 29 iunie 2004 a Curții de Apel București, secția a VII-a civilă și litigii de muncă, spre competentă soluționare aceleiași instanțe, cu motivarea că, față de valoarea obiectului litigiului care se situează sub 5 miliarde de lei sunt aplicabile reglementările art. 1 pct. 1, art. 2 pct. 2 și art. 3 pct. 3 C. proc. civ. așa cum au fost modificate prin Legea nr. 219/2005. Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, prin decizia civilă nr. 1278 din 29 iunie 2007 a admis recursul reclamantei SC G.R.B.G. SRL împotriva deciziei civile nr. 763/A din 29 iunie 2004 a Curții de Apel București, secția a VII-a civilă și litigii de muncă, în dosarul nr. 1003/CIV/2003, a casat decizia din apel și sentința de fond și a trimis cauza spre rejudecare în primă instanță la Tribunalul București, secția civilă.

S-a apreciat că mandatul acordat avocatei L.P. este perfect valabil, fiind susținut atât de mențiunile din contractul de asistență judiciară, de încuviințarea judecătorului sindic dar și de petiția depusă la data de 8 iunie 2004, prin care reclamanta, prin lichidator judiciar își însușește cererea de chemare în judecată și actele îndeplinite de mandatar. Tribunalul București, secția a V-a civilă, prin încheierea din 9 noiembrie 2007 a admis excepția necompetenței funcționale și a trimis cauza la Secția Comercială a Tribunalului București, constatând că excepția invocată din oficiu este întemeiată față de dispozițiile art. 4 și art. 56 C. com., ambele părți fiind societăți comerciale iar pretențiile solicitate prin acțiunea introductivă au în vedere un imobil în care se desfășoară activități comerciale.

Tribunalul București, secția a VI-a comercială, prin sentința comercială nr. 4148 din 13 martie 2009 a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de SC G.R.B.G.SRL în contradictoriu cu pârâta SC P. SA. De asemenea a fost respinsă și cererea reclamantei privind obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată. Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut, în principal, că SC G.C. SA nu a deținut în proprietate spațiul comercial revendicat ci doar în calitatea de detentor precar așa cum rezultă și din sentința civilă nr. 3499 din 29 septembrie 2007 a Tribunalului București, intrată în puterea lucrului judecat.

Din înscrisurile depuse la dosar apare că pentru terenul aferent construcțiilor deținute în patrimoniul său, pârâtei SC P. SA i-a fost eliberat titlul de proprietate, iar spațiul comercial în litigiu figurează în anexa la titlu, acesta fiind intabulat și în Cartea Funciară prin încheierea nr. 26477 din 16 noiembrie 2005 a Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară sector 6. Faptul că SC G.C. SA a întocmit documentația cadastrală, a evaluat imobilul revendicat și a încheiat contracte de asociere în participațiune cu alte societăți pentru spațiul în discuție, nu-i conferă dreptul de proprietate asupra acestuia. Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, prin decizia comercială nr. 519 din 3 noiembrie 2010 a admis apelul reclamantei SC G.R.B.G.

SRL împotriva sentinței comerciale nr. 4148 din 13 martie 2009 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a anulat sentința atacată și a trimis cauza spre rejudecare la Judecătoria Sectorului 6 București, secția civilă. În fundamentarea acestei soluții instanța de apel, la termenul din 3 noiembrie 2010 a pus în discuția părților excepția necompetenței instanței comerciale în soluționarea cauzei, excepție invocată de apelantă în motivarea apelului și pe care a găsit-o întemeiată. Raporturile juridice supuse legilor comerciale i-au naștere prin săvârșirea uneia sau mai multor fapte de comerț, așa cum sunt acestea calificate de Codul Comercial. Articolul 4 C. com. instituie o prezumție de comercialitate care poate fi înlăturată dacă obligația este de natură civilă sau necomercialitatea rezultă din însuși actul săvârșit de comerciant.

În speță, acțiunea în revendicare imobiliară întemeiată pe art. 480 C. civ. este, prin structura și funcția ei esențială, de natură civilă, indiferent de persoana care o exercită, prezumția de comercialitate fiind răsturnată. Mai mult, inițial acțiunea a fost introdusă pe rolul instanței civile în fața căreia s-a desfășurat un întreg ciclu procesual. Prin decizia nr. 1278 din 29 iunie 2007 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă, s-a admis recursul, s-au casat decizia din apel și sentința de fond și s-a trimis cauza spre rejudecare tot instanței civile. Ulterior, instanța civilă s-a dezinvestit printr-o încheiere de scoatere de pe rol, cu încălcarea dispozițiilor legale în materie.

Împotriva deciziei comerciale nr. 519 din 3 noiembrie 2010 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, a promovat recurs reclamanta SC G.R.B.G. SRL care a criticat această hotărâre judecătorească pentru nelegalitate, solicitând în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ. admiterea recursului și modificarea în parte a deciziei recurate în sensul de a se trimite cauza spre rejudecarea fondului Tribunalului București, secția civilă, cu menținerea celorlalte dispoziții. În dezvoltarea motivelor de recurs s-a evocat și încălcarea dispozițiilor art. 18 1 C. proc. civ. și anume că instanța investită potrivit reglementărilor referitoare la competența după valoarea obiectului cererii rămâne competentă să judece chiar dacă, ulterior investirii, intervin modificări în ceea ce privește cuantumul valorii aceluiași obiect.

Decizia atacată încalcă și autoritatea de lucru judecat, deoarece decizia nr. 1278 din 29 iunie 2007 dată în recurs s-a pronunțat irevocabil asupra competenței materiale a instanței. Intimata-pârâtă a depus întâmpinare, prin care a cerut respingerea recursului. Înalta Curte, analizând întreg materialul probator administrat în cauză, raportat la criticile aduse de recurenta-reclamantă, urmează a admite recursul declarat de acesta, în limitele și pentru considerentele care vor fi expuse, în sensul că urmează a casa și a trimite cauza spre rejudecarea apelului pe fond, aceleiași instanțe. Este de necontestat că litigiul părților au ca obiect, așa cum rezultă și din conținutul cererii de chemare în judecată înregistrată la data de 5 noiembrie 2003 pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă, obligarea pârâtelor SC L. SA și SC P. SA de a lăsa în deplină proprietate și liniștită posesie a reclamantei SC G.C.

SA, imobilul cu destinație comercială situat în București, sector 6, fiind invocat ca temei de drept dispozițiile art. 480 C. civ. De remarcat că prezenta cauză a parcurs mai multe cicluri procesuale, iar în ultimul, în faza procesuală a apelului, a fost dată eficiență juridică dispozițiilor art. 137 C. proc. civ., respectiv instanța s-a pronunțat cu precădere asupra excepției necompetenței instanței comerciale în soluționarea litigiului, fără a mai cerceta în fond pricina. Greșit a procedat instanța de apel atunci când a anulat sentința comercială a primei instanțe și a trimis cauza spre rejudecare la Judecătoria Sectorului 6 București, secția civilă, considerând că litigiul este de natură civilă, cu o valoare a imobilului stabilită prin expertiza efectuată la 496.399 lei.

Reglementările cuprinse în art. 2 pct. 1 lit. a) C. proc. civ. conduc la teza potrivit căreia procesele și cererile în materie comercială al căror obiect este sau nu evaluabil în bani, rațione materie , sunt de competența jurisdicției comerciale. Codul comercial român în art. 3 stabilește anumite acte juridice și operațiuni pe care le califică „fapte de comerț”, prin săvârșirea uneia sau mai multor fapte de comerț născându-se raporturi juridice reglementate în exclusivitate de legile comerciale. În continuare, art. 4 C. com. expres arată că „se socotesc, afară de acestea, ca fapte de comerț, celelalte contracte și obiecțiuni ale unui comerciant, dacă nu sunt de natură civilă sau dacă contrariul nu rezultă din însuși actul”.

În final, art. 56 C. com. mai precizează că „dacă un act este comercial, numai pentru una din părți, toți contractanții sunt supuși încât privește acest act, legii comerciale, afară de dispozițiunile privitoare la persoana chiar a comercianților și de cazurile în care legea ar dispune altfel”. Doctrina și jurisprudența, adoptând teza potrivit căreia enumerarea faptelor de comerț, expusă anterior potrivit art. 3 C. com. are un caracter enunțiativ, se admite că pot fi considerate ca fapte de comerț și alte acte și operațiunii care nu se regăsesc în enumerarea acestui text. Din expunerea și coroborarea reglementărilor Codului comercial, rezultă că este consacrat sistemul obiectiv al dreptului comercial, completat cu un criteriu subiectiv, astfel că prin stabilirea faptelor de comerț se ajunge la determinarea calității de comerciant și implicit, la determinarea domeniului dreptului comercial.

Din această perspectivă, nu lipsită de relevanță este încheierea din 9 noiembrie 2007 a Tribunalului București, secția a V-a civilă, în dosarul nr. 27788/3/2007 prin care a fost admisă excepția necompetenței funcționale și trimisă cauza spre soluționare la Secția Comercială a Tribunalului București, în considerarea dispozițiilor art. 4 și art. 56 C. com. Mai mult, cu această ocazie, părțile în litigiu, având cuvântul în legătură cu excepția necompetenței funcționale invocată din oficiu de instanță și pusă în discuția reclamantei și pârâtei au avut poziția procesuală de a fi lăsată la aprecierea instanței soluționarea ei, fără a aduce argumente în favoarea sau în defavoarea trimiterii cauzei la Secția Comercială a Tribunalului București.

De asemenea soluția de trimitere a cauzei având ca obiect revendicarea imobiliară nu a fost atacată de nici una din părți cu recurs, fiind acceptată această hotărâre a instanței. Pentru aceste rațiuni, calificând litigiul dintre părți ca fiind unul de natură comercială, de competența soluționării în fond ca primă instanță de tribunal, urmează a admite recursul declarat de reclamanta SC G.R.B.G. SRL Glina împotriva deciziei comerciale nr. 519 din 3 noiembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială, și în temeiul art. 304 pct. 9 raportat la art. 312 pct. 5 C. proc. civ. va casa această hotărâre și va trimite cauza spre rejudecarea apelului pe fond aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanta SC G.R.B.G. SRL Glina împotriva deciziei comerciale nr. 519 din 3 noiembrie 2010 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, pe care o casează și trimite cauza spre rejudecarea apelului pe fond, aceleiași instanțe. Irevocabilă. Pronunțată, în ședința publică, astăzi 14 aprilie 2011.